ICCJ. Decizia nr. 135/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 135/2010
Dosar nr. 4356/118/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 1609 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Constanta, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâţi, iar în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamanta F.I. în contradictoriu cu pârâţii P.M. Constanţa, M. Constanţa prin primar, C.L. Constanţa, S.R. prin C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. Bucureşti, A.N.R.P. Bucureşti şi P.J. Constanţa, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanta nu se legitimează procesual activ în cauză, neavând calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Din economia textului rezultă că legitimarea procesuală activă decurge din calitatea de asociat sau acţionar la persoana juridică proprietară a imobilului solicitat la data preluării abuzive a acestuia, condiţie pe care reclamanta nu a dovedit-o cu înscrisurile exhibate în cauză.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale care, prin Decizia nr. 125/ C din 06 mai 2009, a respins apelul reclamantei ca nefondat.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea 10/2001, reclamanta a declanşat procedura necontencioasă, adresând P.m. Constanţa notificarea nr. 293/2002, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului reprezentat de lotul 223, situat în Constanţa, b-dul Petre Carp.
Întrucât notificarea nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege, reclamanta s-a adresat instanţei pentru a constata că nu s-a răspuns la notificare şi a dispune restituirea imobilului solicitat.
În mod corect tribunalul a respins această cerere pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, aceasta neîndeplinind una din condiţiile cumulative impuse de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 pentru calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, cea privind existenţa identităţii între titularul dreptului la restituire şi titularul dreptului de proprietate la momentul preluării abuzive.
Condiţia nu este îndeplinită, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că autorul ei a avut calitatea de asociat sau acţionar la persoana juridică SC M.F.F., proprietara imobilului solicitat la data preluării abuzive.
Pe de altă parte, tribunalul nu a greşit în aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu se impunea unirea excepţiei cu fondul cauzei, având în vedere înscrisurile existente la dosar.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că instanţa de apel a confirmat în mod greşit soluţia tribunalului de respingere a acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire ţine de fondul cauzei, presupunând administrarea de probe comune cu cele ale fondului, aşa încât instanţa nu se putea pronunţa pe excepţie.
Procedând în acest mod, a lipsit partea de posibilitatea de a administra probatoriul necesar pentru dezlegarea corectă a fondului cauzei.
De esenţa fondului este tocmai stabilirea calităţii de titular al dreptului dedus judecăţii, or pentru aceasta se impunea administrarea de înscrisuri referitoare la situaţia juridică a imobilului, care să dovedească faptul că persoana juridică a avut calitatea de proprietară la momentul preluării abuzive. Asemenea înscrisuri nu erau în posesia părţilor, ci urmau a fi administrate în condiţiile art. 172 C. proc. civ., ceea ce nu s-a putut realiza faţă de soluţionarea pricinii pe excepţie.
Recursul este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare:
În speţă, instanţa a fost învestită cu o acţiune având natura unei contestaţii la refuzul de restituire a unui imobil solicitat în procedura Legii nr. 10/2001, dedus din lipsa răspunsului unităţii deţinătoare la notificarea de restituire.
În cadrul acestui raport juridic, verificarea legitimării procesuale active se limitează la existenţa identităţii între titularul cererii de chemare în judecată şi titularul notificării de restituire, întrucât dreptul de a reclama în justiţie nesoluţionarea notificării aparţine titularului acesteia.
Faptul dacă titularul notificării are sau nu calitate de persoană îndreptăţită la restituire potrivit Legii nr. 10/2001 nu poate fi stabilit decât prin judecata asupra fondului, calitatea de persoană îndreptăţită la restituire fiind, în reglementarea Legii nr. 10/2001, una din condiţiile de fond ale dreptului la reparaţie.
Prin urmare, soluţionând pricina pe excepţia lipsei calităţii procesuale active pe motiv că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a confundat dreptul de a reclama în justiţie, care ţine de legitimarea procesuală activă, cu însuşi dreptul subiectiv dedus judecăţii, care ţine de judecata pe fond, confuzie făcută şi de instanţa de apel care, însuşindu-şi argumentele primei instanţe, i-a menţinut soluţia.
În cauză, reclamanta se legitimează procesual activ, în calitatea sa de titulară a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar faptul dacă ea îndeplinea sau nu condiţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 trebuia cercetat în cadrul fondului cauzei, după administrarea tuturor probelor impuse de judecata pe fond.
Neprocedând în acest mod, prima instanţă nu a dat o rezolvare pe fond procesului, astfel că în mod nelegal curtea de apel a respins apelul reclamantei, fără a observa că sunt îndeplinite condiţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ce impuneau trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Pe cale de consecinţă, criticile din recurs, prin care se contestă greşita dezlegare a pricinii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active, susţinându-se că problema calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001 ţine de fondul cauzei, iar nu de calitatea procesuală activă şi că pentru dezlegarea corectă a acestei probleme de fond trebuia încuviinţată completarea probatoriului, sunt întemeiate şi fac aplicabil motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei şi va casa Decizia recurată, iar conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., va admite apelul împotriva sentinţei primei instanţe, pe care o va desfiinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, acesta urmând a se pronunţa pe fond, după administrarea tuturor probelor necesare în stabilirea faptelor ce interesează pe fondul cauzei, în raport de obiectul şi natura litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta F.I. împotriva deciziei nr. 126/ C din 06 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată.
Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1609 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Constanta, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa civilă susmenţionată şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2010. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 134/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
