ICCJ. Decizia nr. 1673/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1673/2010
Dosar nr. 7327/3/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 26 octombrie 2007, reclamantul P.T. a chemat în judecată pe pârâţii RA - A.P.P.S., Municipiul Bucureşti Sectorul 1, prin primar, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate valabilitatea titlului său de proprietate şi existenţa în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 9.000 mp, situat în Bucureşti, sector 1 - în incinta RA - A.P.P.S., Sucursala Agroindustrială Băneasa; să constate nevalabilitatea titlului pârâţilor şi inexistenţa în patrimoniul nici unuia dintre pârâţi a dreptului de proprietate asupra terenului sus-menţionat; obligarea pârâţilor să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul menţionat.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este unicul moştenitor (nepot de fiică) al bunicului său D.G., care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în urma împroprietăririi realizate prin aplicarea dispoziţiunilor Legii din 17 iulie 1921 privind reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea (de vechiul regat). A precizat că acest teren a fost preluat de la bunicul său fără nici un tidu de către stat, prin organele ce exercitau comasarea loturilor.
Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituţia României, art. 480 şi următoarele C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 173 din 29 ianuarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V- a civilă, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, a anulat acţiunea formulată împotriva acestui pârât şi a disjuns judecarea cererii formulată împotriva RA - A.P.P.S., Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
Prin încheierea din 26 februarie 2008, instanţa a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă a formulat notificare, conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu.
La data de 20 martie 2008, reclamantul şi-a precizat în scris cererea introductivă, arătând că nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu; că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată, nu ar fi putut beneficia de prevederile acestei legi întrucât, la data preluării, terenul se afla în extravilanul comunei Băneasa iar în prezent este situat în extravilanul Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti; că terenul nu poate fi restituit nici potrivit Legii nr. 18/1991, întrucât nu a fost adus în Cooperativa Agricolă de Producţie şi nici nu a fost preluat de către aceasta, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Prin sentinţa nr. 602 din 25 martie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V- a civilă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului, reţinând că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantul avea posibilitatea de a urma procedura reglementată de acest act normativ, că declararea, ca inadmisibilă, a acţiunii, întemeiată pe dreptul comun, nu conduce la încălcarea dispoziţiilor Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât legile speciale dădeau dreptul reclamantului atât la valorificarea dreptului de proprietate ce a aparţinut autorului său, cât si la contestarea în faţa justiţiei a eventualelor încălcări privind acest drept, iar singurul lucru care 1-a împiedicat pe reclamant să valorifice dreptul pretins, pe calea legilor speciale, a fost pasivitatea acestuia.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamantul, reproşând instanţei, în esenţă, greşita respingere a acţiunii ca inadmisibilă.
Prin Decizia nr. 68/ A din 3 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă, a admis apelul reclamantului, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, tribunalului.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt din dosar nu a fost clarificată, motiv pentru care nu s-a putut efectua controlul legalităţii sentinţei.
Sunt evidenţiate următoarele aspecte neclarificate, pe bază de probe, de către prima instanţă:
- nu s-a identificat terenul în litigiu;
- nu s-a stabilit situaţia juridică a terenului, în posesia cui se află şi cu ce titlu;
- nu s-a stabilit dacă autorul reclamantului a avut sau nu în proprietate suprafaţa de teren menţionată în acţiune;
- dacă a avut loc o preluare a bunului, cu ce titlu şi la ce dată. Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond şi-a argumentat soluţia de inadmisibilitate a acţiunii pe considerentul că în speţă nu a fost urmată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, fără a arăta pe baza căror considerente în speţă este aplicabilă această lege.
Legat de cele reţinute mai sus, instanţa de apel a motivat că pentru a se aprecia că acţiunea în revendicare este inadmisibilă, determinarea prealabilă a datei la care a fost preluat imobilul este esenţială, numai astfel se poate stabili dacă acesta intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti.
Critica adusă deciziei din apel prin recurs vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
Recurentul susţine, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a casat sentinţa atâta timp cât prin aceasta tribunalul a pronunţat o soluţie corectă de respingere a acţiunii ca inadmisibilă. Precizează că indiferent de natura juridică a imobilului revendicat, reclamantul nu avea deschisa calea dreptului comun, restituirea facându-se cu respectarea procedurii administrative prealabile prevăzută de legea specială.
Legat de cele arătate mai sus, recurentul pârât susţine că este greşită reţinerea de către instanţa de apel că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei întrucât obligaţia de a cerceta situaţia juridică a terenului, identificarea acestuia, titlul de proprietate al celui care revendică, modalitatea de preluare de către stat, etc, revin organului administrativ competent. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantului şi menţinerii, ca temeinică şi legală, a sentinţei tribunalului.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, neclarificarea de către tribunal a unor aspecte esenţiale de fapt în cauză, cum sunt identificarea imobilului, în posesia cui se află şi cu ce titlu, dacă a avut loc o preluare a bunului, cu ce titlu şi, în caz afirmativ, data preluării (spre a se vedea dacă acesta intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 sau a altor legi speciale) a făcut imposibilă verificarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei.
Este greşită susţinerea din recurs potrivit căreia dovezile respective s-ar produce exclusiv în faza administrativă.
Sub acest aspect trebuie menţionat art. 129 C. proc. civ. conform căruia instanţa este obligată să stăruie prin toate mijloacele, impunând părţilor producerea de dovezi, pentru obţinerea adevărului în cauza dedusă judecăţii.
Prin hotărârea recurată, curtea de apel nu a pronunţat admisibilitatea acţiunii formulată în cauză, ci doar a stabilit că, pentru dezlegarea problemei admisibilităţii cererii deduse judecăţii este necesar a se lămuri în prealabil situaţia de fapt a imobilului sub aspectele menţionate în decizie.
Din perspectiva celor reţinute mai sus, casarea sentinţei de către instanţa de apel prin decizia recurată şi dispunerea rejudecării cauzei este legală.
În consecinţă, recursul declarat în cauză se dovedeşte a fi nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 68/ A din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, -secţia a IlI- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1722/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1669/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
