ICCJ. Decizia nr. 1795/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1795/2010
Dosar nr. 1032/88/2008
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 9 ianuarie 2009 Tribunalul Tulcea, secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta SC P. SA la plata către reclamanta S.A. drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, reprezentând beneficii pentru anul 2006 şi a respins celelalte capete de cerere, precum şi excepţiile lipsei calităţii procesuale active, prematurităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâta. Concomitent cu depunerea recursului, pârâta SC P. SA a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
În motivarea excepţiei formulate pârâta a arătat că soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială invocată prin motivele de recurs presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu, că în art. 298 alin. (2) din C. muncii sunt identificate cu liniuţă actele normative abrogate expres, total sau parţial, iar ultima liniuţă este urmată de textul „orice alte dispoziţii contrare”. Or, acest text de lege a fost apreciat ca temei pentru o abrogare implicită, pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2000, care prin art. 62 şi art. 63 impune cu caracter imperativ abrogarea expresă indirectă. Abrogarea generică indirectă a constituit o modalitate cu caracter excepţional sub imperiul Decretului nr. 24/2000, această modalitate de reglementare nu a mai fost precizată, noul mod de abordare fiind determinat atât de cerinţa coerenţei sistemului legislativ, cât şi pentru a asigura eficacitatea principiului separaţiei puterilor în stat. A arătat că, în principal, motivele de neconstituţionalitate au în vedere principiul efectivităţii juridice care cere, astfel cum dispune art. 15 din Legea 24/2000 şi a dezvoltat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, să se evite paralelismul legislativ, să se adopte dispoziţii legale coerente, cu vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor, care să aibă o aplicabilitate uniformă, cu evitarea jurisprudenţei neuniforme. A evocat prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţia României.
Prin încheierea din 22 septembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din C. muncii raportat la art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că excepţia invocată, deşi motivată prin raportare la o serie de texte neconstituţionale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziţii cuprinse într-o altă lege, că principiul efectivităţii juridice nu este reglementat de nici unul din textele constituţionale de referinţă şi nici de vreo altă dispoziţie fundamentală, iar cât priveşte art. 1 alin. (5) din Constituţia României, respectiv exemplele din jurisprudenţa europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susţine obligaţia tuturor autorităţilor de a respecta o lege anterior edictată, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudenţe unitare. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel a decis că este inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a unui text de lege susţinută prin filtrul unei alte legi, punând în discuţie corelarea actelor normative între ele sau modalitatea de soluţionare a unui conflict al legilor în timp, ori interpretarea şi aplicarea legii la speţă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. A susţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, că pentru a determina norma aplicabilă instanţa trebuie să verifice şi să aplice principiile ierarhizării normelor interne, principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare şi a efectelor abrogării, precum şi principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincţia dintre o normă validă în vigoare şi una abrogată şi o normă nevalidă prin existenţa ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare. A susţinut că motivele de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile legale invocate au în vedere principiul efectivităţii juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. A reiterat celelalte argumente invocate în cererea introductivă.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Recurenta - pârâtă a pretins că modificarea implicită a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 168/1999 prin C. muncii contravine Constituţiei României. Se reţine însă că aspectul pe care SC P. SA l-a invocat ca reprezentând obiect al unei excepţii de neconstituţionalitate constituie de fapt un aspect ce vizează aplicarea legii în timp, raportul dintre norma generală şi cea specială. Or, acestea sunt împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanţei de drept comun, investite cu soluţionarea litigiului şi nu în competenţa judecătorului constituţional. Astfel, Curtea Constituţională se pronunţă asupra conformităţii textului cu legea fundamentală în situaţii de conflict între acestea şi nu asupra conflictului intertemporal de legi.
Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga şi înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeaşi materie reprezintă instrumente de interpretare şi de rezolvare a litigiului la îndemâna instanţei ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicţionale a acesteia.
Aşadar aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale - sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, ci sunt elemente de analiză pe care instanţa urmează să le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială.
De aceea, respingând sesizarea Curţii Constituţionale pe motiv că ceea ce se pune în discuţie este o problemă de interpretare a normelor legislative privind competenţa în evoluţia lor temporală, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia a procedat în mod corect, sesizarea Curţii Constituţionale neputând fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea şi aplicarea legii în timp.
De altfel, în acest sens sunt şi deciziile constante ale Curţii Constituţionale, ultima decizie pronunţată în această materie, respectiv decizia 107 din 4 februarie 2010, reţinând că argumentele invocate de autor nu vizează o veritabilă problemă de constituţionalitate, ci constituie o problemă de interpretare şi de aplicare a legii ce ţine de resortul instanţelor judecătoreşti, iar nu de cel al instanţei de contencios constituţional.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA. împotriva încheierii din 22 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1794/2010. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 3626/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
