ICCJ. Decizia nr. 1789/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1789/2010
Dosar nr. 3299/85/2007
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1178 din 15 decembrie 2008 Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea formulată de Parohia Ortodoxă Română Şelimbăr în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 71/2007 în ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi a stabilit ca şi despăgubire suma de 35 euro/ mp pentru suprafaţa de 1280 mp din terenul cu număr de parcelă A201/20/1/1/1, echivalent în lei la data plăţii şi a respins capătul de cerere privitoare la exproprierea şi acordarea de despăgubiri pentru terenul cu număr de parcelă A201/20/1/1/1 de 39.994 mp.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Sibiu a reţinut că în vederea realizării obiectivului de investiţii „varianta de ocolire a Municipiului Sibiu” reclamanta Parohia Ortodoxă Şelimbăr, titulară a dreptului de proprietate conform titlului, a fost expropriată cu acordul său de terenul de 1280 mp pentru care a primit o despăgubire de 40.539 lei, cu care aceasta nu a fost de acord. În urma expertizei efectuate în cauză, instanţa de fond a apreciat că faţă de preţul metrului pătrat de teren stabilit de experţi şi valoarea solicitată de reclamantă se impune acordarea unei valori de 35 euro/ mp, în condiţiile în care terenul are destinaţie agricolă şi este situat în apropiere de utilităţi, astfel încât poate fi folosit pentru agricultură şi în continuare, iar parcela rămasă neexpropriată, în suprafaţă de 39.782,54 mp are acces la calea publică pe Drumul Bungardului, astfel încât nu se impune acordarea de despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta a susţinut că sentinţa este nelegală întrucât nu s-au acordat despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat în suprafaţă de 39.994 mp, teren care nu are acces la drumul public.
Pârâta a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul stabilirii despăgubirilor la suma de 35 euro/ mp, în condiţiile în care experţii au stabilit o despăgubire de 25,4 euro/ mp, dar şi sub aspectul nerespectării dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, potrivit cărora la calcularea cuantumului despăgubirilor băneşti experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate.
În apel nu s-a solicitat administrarea de probe noi.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile, constatând că instanţa de fond a stabilit corect atât starea de fapt cât şi normele legale incidente în cauză, respectiv art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 raportat la art. 9 din Legea nr. 198/2004. A reţinut că în mod corect nu s-au acordat despăgubiri pentru suprafaţa de 39.994 mp teren neexpropriat, deoarece pentru acesta există acces la calea publică, iar în situaţia în care acest acces nu ar exista reclamanta-apelantă nu ar fi îndreptăţită la contravaloarea întregului teren. Cât priveşte eventualele despăgubiri la care ar putea fi obligată reclamanta în cazul instituirii unei servituţi de trecere pe terenul expropriat, a apreciat că aceste susţineri nu pot fi luate în considerare întrucât vizează un prejudiciu incert.
Apelul pârâtei a fost apreciat, de asemenea, ca nefondat reţinându-se că instanţa de fond a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor, având în vedere că despăgubirile acordate de instanţă nu trebuie să fie egale cu cele stabilite de experţi, ci să se încadreze între suma oferită de expropriator şi suma solicitată de expropriat. A reţinut, de asemenea, că alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008 a fost introdus abia la 31 octombrie 2008, deci după data introducerii acţiunii, astfel încât nu este aplicabil în cauza de faţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta.
Reclamanta Parohia Ortodoxă Română Şelimbăr a solicitat modificarea deciziei recurate, admiterea apelului şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată. A susţinut că prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a exproprierii are două componente: valoarea reală a terenului expropriat în suprafaţă de 1.280 mp, corect stabilită de instanţa de fond şi diminuarea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei după expropriere, că pentru cea de-a doua componentă în mod greşit ambele instanţe au respins cererea, cu atât mai mult cu cât suprafaţa rămasă nu are acces la calea publică, rămânând loc înfundat, că accesul la un drum public nu se poate face decât pe o porţiune delimitată prin raportul de expertiză de punctele 21 şi 24, puncte prin care se iese la autostradă, ceea ce ridică semne de întrebare asupra posibilităţii reale de instituire a unei ieşiri.
Pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a solicitat modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii. A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea cererii privind acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele stabilite prin expertiză, dat fiind faptul că experţii au avut în vedere atât valoarea tehnică, cât şi pe cea de circulaţie a imobilului şi utilizând formula de calcul au apreciat că valoarea corectă este de 25,4 euro/ mp, iar suma de 35 euro/ mp a fost calculată iniţial pentru un alt imobil ce nu a făcut obiectul exproprierii.
Examinând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate, urmând a le admite, pentru considerentele ce succed:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului Înalta Curte observă că la instanţa de fond a fost întocmit un raport de expertiză, depus la filele 112-114 dosar, ce a fost completat cu un supliment care a răspuns obiecţiunilor formulate de părţi.
Dacă în raportul de expertiză iniţial, depus la 2 iunie 2008, s-a stabilit că valoarea estimată a terenului, în condiţiile în care plata s-ar face integral la data evaluării, este de 114.065 lei, adică de 25,4 euro/mp, în suplimentul la acest raport, depus trei luni mai târziu, se apreciază că pentru acelaşi teren valoarea ar fi de 35 euro/ mp. Prin sentinţa civilă 1178/2008 Tribunalul Sibiu a omologat suplimentul la raportul de expertiză, dispunând acordarea de despăgubiri în sumă de 35 euro/ mp, fără a motiva de ce a luat în considerare acest supliment şi de ce nu a dat eficienţă raportului de expertiză în varianta iniţială.
Mai mult, hotărârea atacată nu răspunde criticii formulată de apelanta-pârâtă potrivit căreia a fost expertizată o altă parcelă de teren decât cea supusă exproprierii.
Potrivit Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 71 din 09 iulie 2007, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus exproprierea terenului situat în comuna Şelimbăr, având număr cadastral 3998/1/1 şi număr de parcelă 201/1/1/1. În suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanţă experţii identifică şi evaluează parcelele cu număr cadastral 208/1/1 şi 208/1/3.
Pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a formulat obiecţiuni în condiţiile art. 212 C. proc. civ., tocmai cu privire la parcela 208 care nu face obiectul exproprierii. La aceste obiecţiuni instanţa nu a cerut lămuriri expertului şi nici nu a motivat pentru ce nu a solicitat explicaţii, deşi nu a respins în mod explicit aceste obiecţiuni .
Instanţa de apel nu a lămurit, prin decizia pronunţată, aceste aspecte esenţiale soluţionării cauzei, reţinând doar că starea de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond şi că nu ar fi fost contestată de către părţi.
Procedând astfel, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Obligaţia judecătorului de a motiva de ce a optat între mai multe probe contradictorii şi de a demonstra în hotărârea pronunţată de ce s-a oprit la soluţia dată este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.
Înalta Curte constată că prin hotărârile pronunţate nu a fost lămurită pe deplin situaţia de fapt a terenului ce formează obiectul exproprierii, cu consecinţe directe şi asupra situaţiei terenului rămas neexpropriat, cu privire la care reclamanta solicită, de asemenea, despăgubiri.
Cum în raport de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, în cauza de faţă se impune, ca efect al admiterii recursurilor, trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Alba Iulia.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Şelimbăr şi pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva deciziei nr. 46/ A din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1785/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1793/2010. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
