ICCJ. Decizia nr. 1785/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1785/2010
Dosar nr. 1050/91/2007
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 502 din 6 septembrie 2007 Tribunalul Vrancea a admis contestaţia formulată de reclamanţii D.C., D.V. şi D.L. (fostă B.), a modificat Dispoziţia 1837 din 02 februarie 2007 a Primăriei Municipiului Focşani în sensul că a înlăturat propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 340 mp ce nu poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament şi a dispus restituirea către reclamanţi în compensare pentru acest teren a suprafeţelor de 266 mp şi 74 mp identificate prin expertiza Virgil Mocanu în poligonul 3 şi 4 din schiţa anexă la raportul de expertiză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din expertiza efectuată în cauză rezultă că suprafaţa de 340 mp ce reprezintă vechiul amplasament se află în continuarea suprafeţei de 210 mp restituiţi în natură prin Dispoziţia nr. 1837/2007, dar această diferenţă nu poate fi restituită în natură întrucât este ocupată de construcţia unui bloc, alee şi spaţiu verde. Din acelaşi raport de expertiză rezultă şi că alăturat suprafeţei de 210 mp există un teren viran fără utilităţi care poate fi retrocedat, teren în suprafaţă de 277 mp (poligonul 3) şi 74 mp (poligonul 4). A constatat că din actul de proprietate al numitului N.V. depus la dosar nu rezultă că autorul reclamantelor ar fi fost vecin cu acesta, iar notificarea formulată nu a fost soluţionată nici până în prezent, ceea ce denotă o lipsă de diligenţă din partea acestuia. De aceea a apreciat că se impune ca suprafeţele identificate prin raportul de expertiză să fie atribuite prin compensare reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Primăria Municipiului Focşani, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a înlăturat propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 340 mp ce nu poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament şi dispune restituirea către reclamanţi în compensare a celor două suprafeţe, deoarece cu privire la acest teren există notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 de alte persoane fizice.
Curtea de Apel Galaţi a admis apelul, a schimbat sentinţa şi, rejudecând cauza a respins contestaţia formulată de petenţii D.C., D.V. şi D.L. ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că suprafaţa de teren acordată reclamanţilor în compensare este solicitată şi de alte persoane, astfel că regimul juridic este neclar, iar faptul că apelanta, ca unitate deţinătoare, nu s-a pronunţat asupra notificărilor nu este imputabil acestor persoane, că în aceste condiţii restituirea în natură a terenului pe vechiul amplasament a întregii suprafeţe este imposibilă, astfel încât acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001 este soluţia legală.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii D.C., D.V. şi D.L. (fostă B.) solicitând desfiinţarea deciziei atacate, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond. Au susţinut că decizia pronunţată este nelegală şi netemeinică întrucât raportul de expertiză efectuat în cauză a lămurit corect situaţia, inclusiv aspectul referitor la faptul că terenul acordat în compensare nu a fost proprietatea persoanelor care au formulat notificări solicitând restituirea în natură, proprietăţile acestora nefiind nici măcar învecinate cu terenul în litigiu.
La 18 august 2008 au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte Primăria Municipiului Focşani numiţii N.V. şi A., care au susţinut că au avut în proprietate o suprafaţă de teren pentru care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar din acest teren, prin sentinţa civilă 502/2007 a Tribunalului Vrancea s-a dispus restituirea în compensare, către reclamanţi, a unei suprafeţe care le afectează dreptul de proprietate.
Cererea de intervenţie a fost încuviinţată în principiu în şedinţa publică din 10 februarie 2009.
Ulterior, la 2 septembrie 2009, a decedat intervenienta N.A., în cauză fiind introduşi moştenitorii acesteia: N.V. - soţ supravieţuitor, N.C. şi N.T. - fii.
Examinând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Critica de nelegalitate formulată de recurenţii-reclamanţi, constând în greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauză era posibilă restituirea în natură şi a terenului de 340 mp, nu poate fi primită.
Potrivit dispoziţiilor mai sus amintite, ori de câte ori restituirea în natură, care constituie regula, nu este posibilă, entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a acorda persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii, ori de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Prin dispoziţia atacată, intimata-pârâtă Primăria Municipiului Focşani a motivat imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 340 mp, argumentat de faptul că acest teren este afectat de construcţia unui bloc de locuinţe, alee de acces pietonal şi spaţiu verde aferent blocului.
În verificarea situaţiei de fapt la fond s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, care a confirmat că suprafaţa în litigiu nu este liberă în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, dar a identificat o altă suprafaţă de 340 mp, amplasată în continuarea suprafeţei restituite de 210 mp, apreciind că acest din urmă teren nu este afectat de utilităţi.
În completarea acestui raport, la solicitarea pârâtei, expertul judiciar a stabilit că terenul solicitat în compensare se suprapune, în mod evident, „peste eventualele revendicările altor proprietari”.
Verificările făcute de expert cu privire la îndreptăţirea petenţilor N. şi I. de a obţine în natură terenul notificat şi cu privire la amplasamentul terenurilor solicitate de aceştia, exced cadrul procesual, dar şi obiectivele fixate de instanţă. Acest aspect a fost corect reţinut de instanţa de apel, atunci când a stabilit că în soluţionarea acestui litigiu, în cadrul procesual determinat de reclamanţi referitor la părţile şi obiectul litigiului, nu poate fi analizat fundamentul dreptului celor două persoane şi nici calitatea acestora de persoane îndreptăţite la retrocedare.
Existenţa unor notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, privind retrocedarea terenului solicitat de reclamanţi a fi atribuit în compensarea altei suprafeţe ce nu mai poate fi restituită în natură, este prin ea însăşi suficientă pentru ca instanţele să constate că regimul juridic al acestui teren nu este pe deplin lămurit, astfel încât să nu poată dispune atribuirea lui către reclamanţi.
În acelaşi timp, nesoluţionarea notificărilor depuse de aceste persoane din anul 2001, nu ar putea să fie considerată în nici un caz o lipsă de diligenţă, care să le fie imputabilă şi care să fie sancţionată, într-un cadru procesual în care aceştia nici nu au calitatea de părţi, cu pierderea, practic, a posibilităţii de a beneficia de restituirea în natură a unui bun.
Faţă de împrejurarea că recurenţii-reclamanţi au precizat prin cerere separată, depusă la 29 septembrie 2009, că înţeleg să invoce şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fără a indica la care din cele două ipoteze consacrate de text se referă şi fără a formula o anume critică ce poate fi încadrată în acest motiv de modificare, Înalta Curte a procedat la analiza deciziei recurate în funcţie de argumentele expuse în motivele de recurs iniţiale. Din această perspectivă se apreciază că nu se poate reţine nici nemotivarea hotărârii, dar nici existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât dispoziţiile legale invocate nu pot fi incidente în cauză.
Pentru toate aceste argumente se apreciază că decizia instanţei de apel, prin care s-a reţinut imposibilitatea restituirii în natură a terenului pe vechiul amplasament şi s-a respins ca nefondată contestaţia reclamanţilor, este conformă dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va admite în fond şi cererea de intervenţie în interesul intimatei-pârâte formulate de intervenienţii N.V., N.C. şi N.T., în raport de dispoziţiile art. 55 coroborate cu disp. 49 alin. (3). C. proc. civ.
În complinirea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., la cererea intimaţilor-intervenienţi, va obliga recurenţii la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de intervenţie în interesul pârâtei Primăria Municipiului Focşani formulată de intervenienţii N.V., N.C. şi N.T.
Respinge, ca nefondat, recursul reclamanţilor D.C., D.V. şi D.L. (fostă B.) împotriva deciziei nr. 442/ A din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Obligă recurenţii la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1782/2010. Civil. Legea 112/1995. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1789/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
