ICCJ. Decizia nr. 1820/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1820/2010Dosar nr. 2/86/2003
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 243 din 6 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava s-a dispus admiterea plângerii formulată de reclamanţi C.V., B.V.Q. şi M.V. decedată în cursul judecăţii cauzei în contradictoriu cu pârâtul M. Suceava prin P.
A fost desfiinţată dispoziţia nr. 3458/2002 şi în consecinţă s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1368 m2 teren la locul T. conform aliniamentului ABCDEFHIJ din suplimentul la raportul de expertiză întocmit de ing. S.E. şi, în echivalent, prin compensare, pentru suprafaţa din acelaşi loc, de 2304 m.
Au fost desfiinţate dispoziţiile nr. 3459, 3461 şi 3467 din 12 decembrie 2002.
S-a constatat că suprafeţele de teren notificate şi pentru care au fost emise dispoziţiile, fac obiectul Legii nr. 10/2001.
S-a luat act de renunţarea la judecată cu privire la dispoziţia nr. 3/460 din 12 decembrie 2002.
Pârâtul M. Suceava prin P. a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Autorii reclamanţilor au avut în proprietate o suprafaţă de teren la „T.” fapt necontestat de pârâtă, preluată de stat abuziv pe o parte din acest teren fiind amenajată piaţa C.V.
Împrejurarea că H.G. din 18 august 2004 s-a completat cu anexa nr. 2 care include în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public Suceava şi terenul afectat pieţei, este irelevantă juridic din moment ce legea retrocedării nu distinge cu privire la domeniul public ci doar la investiţiile de interes public [(art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001)] care, în cauză, conform raportului de expertiză reprezintă doar partea ocupată cu mese şi spaţiu de acces, în suprafaţă totală de 2304 m2.
Deoarece, pe suprafaţa din exteriorul acestor lucrări sunt edificate construcţiile cu destinaţie de chioşc, care în sensul art. 10 alin. (3) din lege, sunt definite ca fiind „uşoare şi demontabile”, suprafaţa aferentă acestora poate fi restituită în natură conform prevederii legale menţionate.
Din suprafaţa de 59 ari preluată abuziv în baza Decretului nr. 385 din 22 decembrie 1980 doar suprafaţa de 36,7 ari face obiectul litigiului.
Astfel, pentru suprafeţele de 300 m2, respectiv 1024 m2 petenţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlurile nr. 1868/96 şi 2524/1998, terenurile fiind deja înstrăinate.
De asemenea, parcela de 904 m2, solicitată prin precizările prezentei cauze, nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost inclusă în titlul de proprietate emis petenţilor în baza Legii nr. 198/1991, faptul că această suprafaţă este ocupată de Magazinul Şt., putând fi pus în discuţie într-o acţiune reală sau de modificare a amplasamentului, conform Legii nr. 18/1991.
Prin urmare, suprafaţa de restituit din Str. T. este de 367 m2, din care în natură suprafaţa de 1368 m2 (supliment la raportul de expertiză) şi prin echivalent, în compensare, diferenţa de 2304 m2.
Referitor la dispoziţiile nr. 3459, 3462 şi 3463 din anul 1992, instanţa a reţinut că este îndreptăţită cererea petentului de a se constata că obiectul notificărilor se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, deoarece, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, suprafeţele de teren cu care autorii reclamanţilor s-au înscris la C.A.P. au făcut obiectul trecerii în proprietatea Statului în baza decretului de expropriere dobândind o altă natură juridică.
În consecinţă, instanţa a admis plângerea petenţilor, a desfiinţat dispoziţiile P.M. Suceava, constatând că suprafeţele notificate de petenţi pentru care au fost emise dispoziţiile nr. 33458, 3461 şi 3462 fac obiectul Legii nr. 10/2001 urmând ca emitentul să dea o dispoziţie în raport cu acest act normativ.
Dispoziţia nr. 3458 din 12 decembrie 2002, a fost desfiinţată de instanţă, dispunându-se restituirea în natură a suprafeţei de 1368 m2, identificată în planul de situaţie la locul „T.” şi prin echivalent, în compensare pentru suprafaţa de 2304 m2 din acelaşi loc.
Instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecata dispoziţiei nr. 3460 din 12 decembrie 2002.
Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, către reclamant, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 104 din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Suceava a fost respins apelul formulat de reclamanţii C.V.I., M.M., B.V.Q. şi S.Z. (succesor al defunctei M.S.V.E.) împotriva sentinţei civile nr. 243 din 6 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava.
S-a dispus admiterea apelului formulat de pârâtul M. Suceava prin P. (împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte, în sensul că, menţinând Dispoziţia nr. 3458/2002 s-a constatat că petenţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 3672 m2, teren din intravilanul M. Suceava.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
În cauză, este de necontestat faptul că terenul din litigiu de 59 ari, era teren agricol la data preluării de către stat, dobândind ulterior o altă situaţie juridică, fiind expropriat în vederea realizării unor obiecte de interes public prin extinderea Cartierului B. (Cuza Vodă) al Municipiului Suceava.
În mod just, prima instanţă a reţinut că legea aplicabilă situaţiei juridice a terenului este Legea nr. 10/2001, ale cărei dispoziţii se referă în mod expres la terenurile situate în intravilanul localităţilor, devenite proprietate de stat prin expropriere.
Conform art. 10 alin. (2) – (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au efectuat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa de construcţii noi, cea afectată servituţilor rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Tot astfel, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii autorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile, restituindu-se în natură şi terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.
Pentru cazul imobilul expropriate, ocupate parţial de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, legea prevede că persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică/ori localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; în aceeaşi modalitate se stabilesc măsurile reparatorii pentru întregul imobil în ipoteza în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren aferent [(art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001)].
Terenul în discuţie a fost preluat de stat prin Decretul nr. 385 din 22 decembrie 1980, care, în art. 5 prevede că „în scopul construirii în M. Suceava a unui număr de 2013 apartamente şi a dotărilor comerciale şi tehnico - edilitare aferente, în zona de locuinţe „Cuza Vodă”, B., se expropriază şi se dau în administrarea directă a M. Suceava, terenuri în suprafaţă de 123.805 m2, construcţii în suprafaţă de 4739 m., identificate potrivit planului de situaţie nr. 6 anexat, proprietatea persoanelor prevăzute în tabelul anexă nr. 7 la decret”.
Expertizele de specialitate efectuate în cauză, au identificat terenul care în prezent este ocupat astfel: 904 m2 în proprietatea Magazinului Şt., 102 m2 în proprietatea SC C. SRL, 3672 m2 ocupat de Piaţa Agroalimentară B. şi 654 m2 construcţii şi terenul aferent SC C. SRL.
La solicitarea reclamanţilor au fost identificate spaţiile din interiorul pieţei pe categorii de afectaţiune concluzionându-se că, pe suprafaţa de 1368 m2 teren sunt amplasate chioşcuri uşoare şi demontabile, suprafaţa de 641 m2 este dotată cu mese, suprafeţele de 177 m2, 78 m2, 59 m2, 60 m2 şi 48 m2 sunt libere, nedotate cu mese, suprafaţa de 193 m2 constituie drum de acces către interiorul pieţei, suprafaţa de 281 m2 o constituie drum de acces spre piaţă şi 93 m2 teren este în imediata apropiere a blocurilor nr. 83 A.
Concluzia primei instanţe potrivit căreia investiţiile de interes public reglementate prin art. 16 din Legea nr. 10/2001 reprezintă doar partea ocupată de mesele şi spaţiul de acces în suprafaţă totală de 2304 m2, este contrară probelor şi dispoziţiilor legale citate.
Astfel, aşa cum rezultă din planul de situaţie anexă la raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar de reclamanţi care redă imaginea de ansamblu a pieţei, aceasta este amenajată ca un spaţiu închis, având pe toate laturile drum de acces, iar în imediata vecinătate a terenului solicitat a fi restituit este amenajat spaţiul de parcare a autovehiculelor. De subliniat că platoul pieţei şi căile de acces sunt asfaltate. În interiorul pieţei, de jur-împrejur sunt amplasate construcţii (chioşcuri metalice şi zidite) destinate activităţilor comerciale.
Prin specificul lor, pieţele agroalimentare sunt prevăzute atât cu spaţii deschise (mese, tarabe) cât şi cu spaţii închise de desfăşurare a activităţilor de comerţ, precum şi cu spaţii de depozitare, căi de acces etc.
Explicând noţiunea de „teren liber” în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 dispoziţiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 prevăd că în toate cazurile, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi alte asemenea). Sintagma „amenajării de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale” are în vedere aceste suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume: căi de comunicaţii (străzi, alei, trotuare etc.) dotări tehnico - edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Piaţa agroalimentară ce deserveşte un cartier de locuinţe se încadrează în sintagma „amenajări de utilitate publică” prevăzută de lege, afectaţiunea dată terenului fiind în acord cu scopul general prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 385/1980. În raport de contextul socio - economic al perioadei ulterioare exproprierii, împrejurarea că piaţa nu s-a constituit într-o hală, având părţi exterioare şi acoperiş, nu este de natură a-i înlătura destinaţia de utilitate publică.
În aceste condiţii, Curtea a reţinut că cererea reclamanţilor privind parcela de teren ocupată de piaţa agroalimentară şi căile de acces este supusă reglementării dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 caz în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Acelaşi regim juridic îl au şi parcelele de teren de 59 m2, 60 m2, 148 m2 şi 92 m2, identificate la punctele 5, 6 şi 7 din anexa nr. 1 la suplimentul de expertiză, P.A. efectuat în apel. Forma, dimensiunile reduse şi amplasamentul lor, între calea de acces în piaţă, parcarea pieţei, garaje particulare şi proprietatea SC C. SRL, le fac improprii restituirii în natură, în mod individual în cazul nerestituirii parcelei aferente pieţei. De asemenea, parcela de 98 m2 identificată la nr. 12 din acelaşi raport de expertiză este amplasată între trotuarul blocului de locuinţe nr. 83 A şi aleea de acces asfaltată din spatele blocului, în paralel pe lungimea acesteia, distanţa faţă de zidul blocului de locuinţe, conferindu-i acesteia destinaţia de „teren aferent blocului” chiar dacă prin lege, nu constituie coproprietatea forţată şi perpetuă a proprietarilor de apartamente. împrejurarea că la data identificării parcela era lipsită de vegetaţie, nu este de natură a-i înlătura destinaţia de spaţiu verde.
Critica pârâtului referitoare la faptul că în astfel de litigii instanţa nu are competenţa de a stabili amplasamente ci doar îndreptăţirea de a primi teren, a fost înlăturată de instanţă ca fiind contrară raţiunii însăşi a Legii nr. 10/2001, care prin noţiunile de „restituire în natură” sau „retrocedare” fac referire la imobilul preluat abuziv, identificat prin dovezile de proprietate, iar în cazul în care cererea de restituire capătă caracter contencios, rezolvarea acesteia este de competenţa instanţei de care stabileşte îndreptăţirea părţii de a primi în natură imobilul solicitat, cu toate elementele de identificare.
Procedura de acordare a măsurile reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, este cea reglementată prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) – (5) din Legea nr. 10/2001 şi implică acordul de voinţă al ambelor părţi.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanţii C.V.I., B.V.Q. şi S.Z. (succesor al defunctei M.S.V.E.) solicitând modificarea parţială a deciziei în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Tribunalul prin sentinţa civilă nr. 243/2007 a arătat că legea aplicabilă situaţiei juridice a terenului din Decretul nr. 2186/2003 este Legea nr. 10/2001, art. 10 [(fost art. 6 alin. (1)] în principal alin. (4) completat cu alin. (2) şi (3).
Faptul că în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public Suceava este cuprins şi terenul aferent părţii nu prezintă relevanţă juridică din moment ce legea retrocedării nu distinge cu privire la domeniul public ci doar la investiţiile de interes public prevăzute la art. 10 alin. (4) şi care în cauză, conform rapoartelor de expertiză, reprezintă în opinia recurenţilor doar suprafaţa drumurilor de acces la piaţă în suprafaţă de 566 m2, construcţii cu fundaţia de zidărie definitivă a firmei C. în suprafaţă de 508 m2 şi 93 m2 construcţii locuinţe, Bl. 83 A, în total 1167 m2.
În opinia recurenţilor, stabilirea domeniului public trebuie făcută prin Legea nr. 10/2001 art. 10 alin. (2), (3) şi (4) fără a putea fi schimbate prin hotărâre de guvern, cum ar fi cea cu nr. 250/2007.
Marile supermarketuri, care înglobează produse alimentare, agroalimentare, cât şi parcuri de distracţie sunt particulare, pentru utilitate publică având amenajări destinate deservirii marilor comunităţi, situaţie în care şi o parte a pieţei agroalimentare B. poate fi particulară, care să funcţioneze în paralel cu cea deţinută de stat.
Sunt grav prejudiciate prin decizia civilă nr. 104/2008 a Curţii de Apel Suceava privind neaplicarea art. 10 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 prin neretrocedarea pământului în natură pentru suprafaţa de 1363 m2.
Instanţa nu a evaluat corect rapoartele de expertiză, A.P. şi S.E.
Planul de situaţie de ansamblu este socotit închis însă potrivit recurenţilor este deschis, deoarece prin drumul de centură dispus împrejur se poate permite pentru orice punct al pieţei, legătura cu interiorul şi exteriorul pieţei.
La caracterizarea chioşcurilor uşoare şi demontabile s-a reţinut că sunt construcţii metalice uşoare şi demontabile pe nişte platforme de beton, putând a se face aplicarea dispoziţiilor titlului IV din Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 1/2000.
Decizia reţine că pieţele prin specificul lor sunt prevăzute cu chioşcuri, tarabe, însă Legea nr. 10/2001 în art. 10 alin. (3) se referă la felul construcţiilor şi nu la locul amplasării lor.
Decretul nr. 385/80, a fost citat fără a se ţine cont de Legea nr. 33/1994.
Suprafeţele de 59 m, 60 m, 48 m (greşit scris 148 m) nu sunt amenajate în aşa numitul spaţiu închis al pieţei şi prin urmare sunt terenuri urbane, nefolosite.
Tot astfel, dacă suprafaţa solicitată a fi restituită este de 3598 m2 suprafeţele rămase libere pot fi folosite ca spaţii de depozitare ori comerciale, Legea nr. 10/2001 neprevăzând limitarea suprafeţelor în raport de mărimea suprafeţelor, a vecinătăţilor, ori a spaţiului verde.
Recurenţii au semnalat şi existenţa unor greşeli materiale în cuprinsul deciziei în privinţa unor suprafeţe de teren.
Solicită retrocedarea bunului în natură şi în ipoteza în care nu este posibilă, despăgubirea să se facă la preţul pieţei şi nu în schimb cu un alt teren intravilan.
Recurenţii au depus concluzii scrise.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Cu toate că recurenţii au indicat apartenenţa criticilor aduse deciziei recurate pct. 6, 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., în raport de dezvoltarea acestora, instanţa reţine că este susceptibilă de a fi examinată, în recursul aşa cum a fost el formulat de reclamanţi, doar critica vizând dreptul material incident terenurilor supuse restituirii, critică aparţinând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Restul nemulţumirilor reclamanţilor privind caracterul deschis al pieţei, posibilitatea existenţei unor pieţe private, expertiza care ar fi trebuit a fi avută în vedere de instanţă, caracterul demontabil al unor chioşcuri, greşelile materiale privind suprafeţele de teren restituite ori solicitarea de a primi despăgubiri, ţin de situaţii de fapt excluse de lege a se putea constitui în vreun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Separat de această constatare, motivele de recurs indicate ca aparţinând pct. 6, 7 şi 8 ale art. 304 C. proc. civ., nu au corespondent în criticile formulate, deoarece acestea nu privesc acordarea de către instanţă a mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut (pct. 6 art. 304 C. proc. civ.), nemotivarea hotărârii judecătoreşti ori motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii (pct. 7 art. 304 C. proc. civ.) şi nici interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii sau schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora (pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.).
În limita criticilor calificate de instanţă a aparţine pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanţa reţine următoarele:
În cauză, terenul supus măsurilor reparatorii a fost expropriat conform Decretului nr. 385 din 22 decembrie 1980 şi prin urmare face parte din categoria imobilelor preluate abuziv în sensul Legii nr. 10/2001.
Sub acest aspect, invocarea aplicării art. 10 din legea nr. 10/2001 este corectă din moment ce acesta defineşte principiile generale ale imobilelor preluate abuziv, cu observaţia că dată fiind modalitatea preluării imobilului de la recurenţi, aplicarea art. 10 din Legea nr. 10/2001 se face coroborat cu dispoziţiile art. 11 din aceeaşi lege, întrucât acesta este textul de lege care stabileşte regulile speciale ale imobilelor expropriate.
Prin urmare, instanţa de apel în mod corect a stabilit şi aplicat textele de lege, situaţiei deduse judecăţii.
În aceste condiţii în mod corect instanţa de apel a reţinut că parcela de teren ocupată de piaţa agroalimentară şi căile de acces este supusă reglementării art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 deoarece aşa cum rezultă din planul de situaţie anexă la raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar de reclamanţi piaţa este amenajată ca un spaţiu închis în care sunt amplasate chioşcuri metalice şi zidite destinate activităţilor comerciale, având pe toate laturile drumuri de acces, iar în imediata vecinătate a terenului solicitat este amenajat spaţiul de parcare al autovehiculelor, atât platoul pieţii cât şi căile de acces fiind asfaltate.
Prin urmare, piaţa agroalimentară integrându-se în sintagma „amenajări de utilitate publică”, prevăzută de lege, măsurile reparatorii nu pot consta decât în echivalent.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut corect că nu pot fi restituite în natură datorită aceluiaşi regim juridic, parcelele de teren de 59 m2, 60 m2, 148 m2, şi 92 m2, deoarece amplasamentul lor (între calea de acces în piaţă, parcarea pieţei, garajele particulare şi proprietatea SC C. SRL, fiind proprietatea Societăţii comerciale parcări, locuri şi garaje particulare sau între trotuarul blocului de locuinţe nr. 83 A şi aleea de acces asfaltată din spatele blocului în paralel, pe lungimea acestuia), forma şi dimensiunile lor reduse le fac improprii restituirii în natură.
În aceste condiţii, instanţa reţine că motivul de recurs privitor la regimul juridic aplicabil terenurilor supuse măsurilor reparatorii solicitate de recurenţi a fost corect individualizat şi aplicat, motivul de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind neîntemeiat, situaţie în care recursul formulat de reclamanţi urmează a fi respins în condiţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.V.I., B.V.Q. şi S.Z. împotriva deciziei nr. 104 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1818/2010. Civil. Desene şi modele... | ICCJ. Decizia nr. 1916/2010. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
