ICCJ. Decizia nr. 1778/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1778/2010
Dosar nr. 28823/3/2007
Şedinţa publică din 15 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 28823/3 din 28 august 2007 la Tribunalul Bucureşti, reclamanţii T.A. şi T.T. au chemat în judecată pe pârâţii S.R. prin M.E.F., SC R.V. SA şi M. Bucureşti prin P.G. pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligaţi în principal la plata sporului de valoare adus imobilului situat în Bucureşti, str. Pândele Tămăşanu, la plata sumei de 501.196 lei reprezentând preţul de circulaţie evaluat provizoriu pentru apartamentul situat la adresa de mai sus, că urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat între reclamanţi şi SC R.V. SA, iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la restituirea preţului achitat pentru achiziţionarea apartamentului sus-menţionat în cuantum de 225.900 lei vechi, actualizat în funcţie de indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că au ocupat apartamentul nr. 2, situat în Bucureşti, str. Pândele Tămăşanu în temeiul unor contracte de închiriere succesive, urmând ca ulterior, în baza contractului de închiriere succesive, urmând ca ulterior, în baza contractului de închiriere nr. 63167 din 03 februarie 1994 imobilul să le fie vândut, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat cu SC R.V. SA Reclamanţii au mai precizat că au achitat preţul integral pentru apartament în sumă de 225.900 lei, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2 H 85/1994.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 12783 din 15 decembrie 1994, definitivă şi irevocabilă a restituit numitului C.M.A. întreg imobilul situat în Bucureşti, str. Pândele Tămăşanu.
Prin sentinţa civilă nr. 6913 din 29 iunie 1995 a aceleiaşi instanţe, ca urmare a promovării acţiunii de către C.M.A. s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat între reclamanţi şi SC R.V. SA cu privire la imobilul din Bucureşti, str. Pândele Tămăşanu.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 10455 din 17 octombrie 2001, definitivă şi irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a dispus evacuarea reclamanţilor din imobilul în discuţie pentru lipsa titlului.
Se menţionează că evacuarea s-a produs în iulie-august 2006, conform somaţiilor emise de executorul judecătoresc în dosarul nr. 482/2006.
Reclamanţii au mai precizat că prin anularea contractului de vânzare-cumpărare, părţile semnatare ale contractului au fost repuse în situaţia anterioară încheierii lui, caz în care sunt incidente dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului pentru perioada în care l-au ocupat în calitate de chiriaş, precum şi la restituirea actualizată a preţului plătit, cu respectarea principiilor retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil şi al restabilirii situaţiei anterioare, cu efecte ale nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, părţile fiind obligate la restituirea prestaţiilor executate în baza actului declarat nul, deci şi la restituirea preţului.
S-a mai susţinut de către reclamanţi că au efectuat îmbunătăţiri pe perioada cât au locuit cu titlu de chiriaşi, îmbunătăţiri necesare şi utile, prin care s-a sporit valoarea fondului locativ şi pe care au suportat-o ei în întregime.
Prin lucrările efectuate, pretind că au adus un spor de valoare imobilului şi că sunt îndreptăţiţi la restituirea contravalorii lor, pentru a nu se realiza o îmbogăţire fără justă cauză pârâţilor.
Cu privire la obligarea pârâţilor la plata preţului imobilului în raport de valoarea de circulaţie, invocând dispoziţiile art. 1337 C. civ., au arătat că vânzătorul este cel care răspunde pentru evicţiunea totală sau parţială cauzată prin fapta unui terţ.
Prin precizarea de acţiune formulată la termenul din 30 noiembrie 2007, reclamanţii au arătat că solicită:
- obligarea pârâţilor la restituirea preţului achitat pentru achiziţionarea apartamentului situat în Bucureşti, str. Pândele Tămăşanu sector 1 în cuantum de 225 lei vechi, actualizat în funcţie de indicele de inflaţie până la data plăţii;
- obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre preţ şi sporul de valoare dobândit între momentul încheierii contractului şi data producerii evicţiunii;
- obligarea pârâţilor la plata de daune interese, reprezentând diferenţa dintre valoarea de circulaţie a imobilului şi sumele acordate prin capetele de cerere anterioare.
În cauză a fost invocată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor în raport cu data soluţionării irevocabile a cauzei referitoare la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a bunului litigios.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 206 din 01 februarie 2008, a admis excepţia prescripţiei şi a respins ca prescrisă acţiunea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit art. l alin. (l)din Decretul nr. 167/1958, neexecutarea dreptului la acţiune în termenul prevăzut de lege conduce la stingerea acestui drept.
Prin primul capăt de cerere din acţiunea precizată, reclamanţii au solicitat restituirea preţului achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994, actualizat cu coeficientul de inflaţie la data plătii efective.
Deoarece în speţă contractul de vânzare-cumpărare nu mai este în vigoare, fiind constatată nulitatea lui absolută ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 8913 din 29 iunie 1995 de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a avut în vedere repunerea în situaţia anterioară potrivit principiului restitutio in integrum ce guvernează efectele nulităţii, situaţie în care este incidenţă obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în baza contractului nul, ce reprezintă unul dintre principiile efectelor nulităţii actului juridic civil, fundamentat pe faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză.
Hotărârea instanţei de fond a fost criticată de reclamanţi pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În criticile formulate au arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa a stabilit că acţiunea promovată, întemeiată pe evicţiunea vânzătorului este prescrisă în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. (l) din Decretul nr. 167/1958.
Au susţinut apelanţii că momentul evingerii lor cu privire la dreptul de proprietate asupra apartamentului coincide cu evacuarea lor, atunci când s-a concretizat prejudiciul suferit şi nu cu data pronunţării deciziei civile nr. 796/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a civilă, prin care s-a constatat în mod irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, cum a reţinut instanţa de fond. De asemenea, s-a mai susţinut că dreptul la acţiune s-a născut la data pierderii dreptului de folosinţă asupra imobilului (iulie-august 2006) şi că prescripţia a fost întreruptă prin unele acţiuni în legătură cu bunul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 640/ A din 11 septembrie 2008, a respins, ca nefundat, apelul reclamanţilor T.A. şi T.T.
Instanţa de apel, faţă de criticile invocate de reclamante a apreciat că nu poate fi reţinută teza referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie.
Conform punctului de vedere al primei instanţe, obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în temeiul unui contract nul se obiectează la momentul constatării cu caracter irevocabil a nulităţii actului juridic în discuţie, moment ce coincide cu cel al naşterii dreptului de a cere restituirea prestaţiilor.
În speţă, petitul cererii promovate a avut drept fundament juridic pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar nu a dreptului de folosinţă, atâta timp cât în temeiul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a constatat cu caracter irevocabil pe cale judiciară, apelanţii dobândiseră dreptul de proprietate asupra bunului, drept pe care l-au pierdut ulterior, dar anterior datei la care s-a produs evacuarea lor din spaţiul în discuţie.
Or, aspectul învederat a fost pe deplin cunoscut de reclamanţi la data pronunţării deciziei nr. 796/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Reclamanţii au fost evinşi în dreptul lor de proprietate la acelaşi moment arătat anterior şi nu la data evacuării lor, care s-a dispus ca o consecinţă a lipsei titlului locativ, aspect care nu este lipsit de relevanţă în planul argumentelor juridice invocate de aceştia.
S-a mai reţinut că, dispoziţiile referitoare la întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune nu sunt incidente în cauză, pentru că, într-un prim aspect chestiunea în discuţie vizează evicţiunea, iar sub un alt aspect aceasta ar fi putut opera exclusiv în ipoteza în care acţiunile la care se referă apelanţii ar fi avut n deznodământ pozitiv, ceea ce nu s-a întâmplat.
Împotriva deciziei nr. 640/ A din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au declarat recurs în termen legal reclamanţii T.A. şi T.T., care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., au susţinut nelegalitatea ei.
De fapt, recurenţii reiterează criticile din apel, susţinând în esenţă că, în mod greşit instanţa de apel a statuat că acţiunea promovată, întemeiată pe evicţiunea vânzătorului este prescrisă în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (l) din Decretul nr. 168/1958, text ce reglementează termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care a rămas definitivă şi irevocabilă sentinţa civilă nr. 6913 din 29 iunie 1995, respectiv data pronunţării deciziei civile nr. 796/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În sensul acestei susţineri mai arată că practic, momentul în care a început să curgă prescripţia extinctivă este cel în care, cel care şi-a micşorat patrimoniul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât şi pe cel care a beneficiat de această mărire, instanţa reţinând că acesta este momentul constatării irevocabile a nulităţii contractului.
Mai arată recurenţii că greşit a reţinut instanţa de apel că apărarea reclamanţilor referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie nu poate fi primită.
Recurenţii-reclamanţi învederează că prin constatarea nulităţii absolute a titlului lor, nu s-a dispus şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, ei continuând să locuiască în imobil până în iulie-august 2006. Evacuarea pentru lipsa titlului s-a realizat prin sentinţa civilă nr. 10455 din 17 octombrie 2001, definitivă şi irevocabilă în anul 1006, deci la o dată ulterioară constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Se menţionează că după ce s-a anulat acel contract au continuat să folosească imobilul în baza unui titlu valabil, respectiv contractul de închiriere nr. 63167/03 februarie 1994 şi consideră că au fost evinşi numai la momentul evacuării.
Astfel, recurenţii susţin că au formulat acţiunea în termen legal, prescripţia dreptului la acţiune intervenit de la data la care au pierdut dreptul de folosinţă al imobilului în litigiu, data respectivă fiind iulie-august 2006.
De asemenea, se susţine că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin introducerea altor cereri în legătură cu imobilul litigios.
Se invocă de către recurenţi şi jurisprudenţa în cazul anulării contractelor de vânzare-cumpărare, în care s-a stabilit că acţiunea cumpărătorului pentru restituirea preţului ia naştere la momentul la care a pierdut posesia bunului, moment în care se poate concretiza prejudiciul suferit.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Reclamanţii au deţinut apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, str. Pândele Tămăşanu, iniţial în baza unor contracte de închiriere succesive şi apoi în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994, încheiat cu SC R. SA, pentru care au achitat preţul integral în sumă de 225.900 lei.
Apartamentul a fost restituit fostului proprietar C.M.A. prin sentinţa nr. 12783 din 15 decembrie 1994.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6913 din 29 iunie 1995 a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994 încheiat de către reclamanţi şi SC R. SA ca urmare a acţiunii promovate de fostul proprietar al imobilului, C.M.A.
Prin sentinţa nr. 10455 din 17 octombrie 2001, definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus evacuarea reclamanţilor din imobil pentru lipsa titlului.
Reclamanţii au fost repuşi în situaţia anterioară ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare.
S-au invocat dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 republicată, susţinându-se că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului pe perioada cât l-au ocupat în calitate de chiriaşi, precum şi la restituirea actualizată a preţului plătit, în respectarea principiilor efectelor nulităţii actului juridic civil şi al restabilirii situaţiei anterioare, ca efecte ale nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, părţile fiind obligate la restituirea prestaţiilor executate în baza actului nul, deci şi la restituirea preţului.
Reclamanţii au arătat că au efectuat îmbunătăţiri pe perioada cât au avut calitatea de chiriaşi ai imobilului, îmbunătăţiri necesare şi utile, prin care a sporit valoarea lui.
Cu privire la obligaţia pârâţilor la plata preţului imobilului la valoarea de circulaţie au susţinut că vânzătorul este cel care răspunde pentru evicţiune.
Evicţiunea este pierderea proprietăţii bunului sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea dreptului de proprietate ce rezultă din valorificarea de către un terţ a unui drept asupra bunului. De regulă, evicţiunea rezultă dintr-o hotărâre judecătorească.
În speţă, prin hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/85/1994.
Potrivit art. l alin. (l) şi art. 3 alin. (l) din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acţiune, având ca obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege; termenul prescripţiei este de 3 ani”.
Faţă de dispoziţiile acestor texte de lege, dreptul reclamanţilor de acere restituirea preţului actualizat al imobilului în cauză s-a născut la data la care decizia civilă prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a devenit definitivă şi irevocabilă, fiind supus termenului general de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Contractul de vânzare-cumpărare nu mai este în fiinţă, fiind desfiinţat prin constatarea nulităţii absolute a lui, ca urmare a sentinţei civile nr. 8913 din 29 iunie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti se pune într-adevăr problema repunerii în situaţia anterioară, potrivit principiului restitutio in integrum, care guvernează efectele nulităţii, devenind astfel incidenţă obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în contractul nul, ce reprezintă unul dintre principiile efectelor nulităţii actului juridic civil.
Potrivit art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, care prevede aplicarea prin asemănare a regulii instituite de art. 8 alin. (l), în cazul acţiunilor întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, prescripţia extinctivă începe să curgă din momentul în care cel care şi-a micşorat patrimoniul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât şi pe cel care a beneficiat de această mărire.
Reclamanţii au cunoscut faptul măririi patrimoniului vânzătorului la data constatării irevocabile a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Corect a statuat instanţa de apel prin menţinerea soluţiei instanţei de fond că, prin aplicarea regulii generale instituite de art. l alin. (l) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie a început să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, care este momentul producerii evicţiunii, respectiv data pronunţării deciziei nr. 796/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă. Ei au fost evinşi în dreptul lor de proprietate la aceeaşi dată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii indicată anterior şi nu la data evacuării pentru lipsa ridului care a intervenit ulterior, aspect ce a vizat numai folosinţa bunului, posesia lui şi nu dreptul de proprietate.
Fiind vorba despre evicţiune, aspectele invocate de recurenţi cu privire la întreruperea prescripţiei nu sunt incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse, cu opinie majoritară urmează ca recursul reclamanţilor să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii T.A. şi T.T. împotriva deciziei nr. 640 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu majoritate de voturi.
Opinia separată a doamnei judecător E.P., în sensul admiterii recursului, casării ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei spre re judecare instanţei de fond
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1727/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 586/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE... → |
|---|
