ICCJ. Decizia nr. 2007/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2007/2010
Dosar nr. 10224/118/2007
Şedinţa publică de la 24 martie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la 17 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta V.A.M. a chemat în judecată pârâţii P.M. Constanţa şi M. Constanţa prin P. solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea acestora la restituirea în natură a părţii neînstrăinate din imobilul situat în Constanţa, str. Dacia, judeţul Constanţa şi a terenului aferent, precum şi obligarea la emiterea ofertei de restituire prin echivalent, în bunuri şi servicii în compensare, ori propunerea de măsuri reparatorii pentru partea înstrăinată din imobil, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 27020 din 30 septembrie 1996 şi a celui cu nr. 28736 din 10 iunie 1997 şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea defunctului său unchi, C.A., care l-a dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 3141 din 4 octombrie 1932, transcris la Tribunalul Constanţa sub nr. 4018 din aceeaşi dată şi ulterior, preluat abuziv prin naţionalizare, conform Decretului nr. 92/1950, figurând la poziţia 495 din decret, astfel cum rezultă şi din adresa emisă de R.A.E.D.P.P. Constanţa, la 3 februarie 2003.
Reclamanta a mai arătat că deşi a notificat pârâta la 9 august 2001, aceasta nu a răspuns notificării şi învederează instanţei că a depus toate actele necesare pentru dovedirea legitimării procesuale, referitor la descendenţa acesteia, de pe urma defunctului autor proprietar al imobilului.
La termenul din 20 mai 2008 a fost depus în cauză contractul de cesiune de drepturi litigioase, încheiat între reclamanta V.A.M. şi cesionara B.L., act autentificat sub nr. 1250 din 10 martie 2008 de B.N.P. C.B., potrivit acestuia cedenta reclamantă înţelegând că cedeze cesionarei orice drept avut asupra imobilului în cauză, urmând a se subroga în drepturile sale procesuale.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, P.M., la termenul din 4 noiembrie 2008, prin care a solicitat, în virtutea drepturilor pretinse, restituirea în natură a cotei-părţi cuvenită din imobil, precum şi obligarea pârâţilor la emiterea ofertei de restituire prin echivalent în bunuri sau servicii, ori acordarea de despăgubiri, pentru cota sa parte din acelaşi imobil, ce a fost înstrăinată, cerând a se judeca în contradictoriu şi cu C.L.M. Constanţa.
A susţinut în cererea sa, că imobilul a fost proprietatea defunctului său unchi, C.D. şi soţiei acestuia, C.E., fiind dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2206 din 21 august 1928 şi autentificat sub nr. 2337 din aceeaşi dată, la Tribunalul Constanţa, ca reprezentând lotul d, careul 76, în suprafaţă de 153 mp.
C.D. a vândut acest imobil, fratelui său C.A., astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare nr. 3141 din 4 octombrie 1932, transcris la Tribunalul Constanţa sub nr. 4018.
C.A. a decedat la 6 august 1948, lăsând ca moştenitor pe fratele său, C.D., conform certificatului de moştenitor nr. 208/2005, intervenientul arătând că este succesor legal, nepot de frate al mătuşii sale C.E., născută P. (sora tatălui intevenientului P.A.), care a fost căsătorită cu autorul proprietar al imobilului, C.D. decedând la 3 iunie 1976, aceasta fiindu-i soţie supravieţuitoare.
Intervenientul învederează că îşi dovedeşte calitatea procesuală cu acte de stare civilă, certificatul de moştenitor nr. 277/1977, de pe urma defunctului său unchi C.D. şi certificatul de moştenitor nr. 40/2003, notificările nr. 3380/2001, nr. 3155 din 22 aprilie 2003 către Prefectura Constanţa nr. ll5822 din 19 septembrie 2005, nr. l31409 din 31 octombrie 2006, nr. l53642/2006 către Primăria Constanţa, actul de vânzare-cumpărare menţionat.
Instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de P.M., prin încheierea din 4 noiembrie 2008 dispunând introducerea acestuia în cauză, în temeiul art. 49 alin. (l) şi (2) C. proc. civ. şi art. 52 alin. (1) din acelaşi cod.
Prin sentinţa civilă nr. 1564 din 9 decembrie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei B.L. (care s-a subrogat în drepturile cedentei V.A.M.) în contradictoriu cu pârâţii P.M. Constanţa şi M. Constanţa prin P.
A admis în parte, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul P.M. în contradictoriu cu pârâţii P.M. Constanţa, M. Constanţa prin P. şi C.L. Constanţa.
A obligat pârâţii la restituirea în natură către reclamantă şi respectiv, către intervenient, în cote de câte Vz a părţii neînstrăinate din imobilul situat în Constanţa, Str. Daciei, jud. Constanţa, compus dintr-un corp de casă dispus pe două nivele, precum şi a terenului aferent construcţiei, în suprafaţă de 137 mp.
A obligat pe pârâţii P.M. Constanţa şi M. Constanţa la înaintarea documentaţiei privind oferta de acordare de despăgubiri băneşti, în cote egale în favoarea reclamantei şi intervenientului, pentru partea din acelaşi imobil, înstrăinată conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 28736 din 10 iunie 1997, corespunzător valorii de circulaţie de 124.400 lei.
A respins, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de P.M. în contradictoriu cu C.L.M. Constanţa.
A dispus obligarea pârâţilor P.M. Constanţa şi M. Constanţa la plata către reclamanta B.L. a sumei de 3.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, notificatoarea V.A.M. şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită a beneficia de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, fiind probate existenţa ridului de proprietate pe numele autorului său, preluarea abuzivă a imobilului, în temeiul Decretului nr. 92/1950, descendenţa notificatoarei în raport de titularul dreptului de proprietate (C.A. fiind fratele mamei sale, numita M.E.), precum şi calitatea de unică succesoare a defunctei sale mame.
S-a reţinut că intervenientul P.M. este îndreptăţit la măsuri reparatorii, în calitate de descendent colateral pentru o cotă de xh din imobilul notificat, fiind moştenitorul mătuşii sale, C.E., care este unica succesoare a defunctului său soţ, C.D., la rândul său fratele fostului proprietar C.A.
Instanţa de fond a constat că imobilul a trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, iar o parte din acesta, respectiv suprafaţa de 41 mp şi subsolul de 5,12 mp a fost înstrăinat, conform Legii nr. 112/1995 foştilor chiriaşi, astfel că a dispus restituirea în natură numai a părţii din imobil, neînstrăinată şi obligarea pârâţilor să emită o dispoziţie cu propunere de despăgubire, în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea înstrăinată.
Împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa au declarat apel pârâţii M.C., C.L. Constanţa, P.M. Constanţa, reclamanta B.L. şi intervenientul P.M.
Pârâţii M. Constanţa, C.L. Constanţa, P.M. Constanţa au criticat legalitatea şi temeinicia hotărârii tribunalului, sub aspectul obligării pârâţilor să restituie reclamantei şi intervenientului, în cote de V2 partea neînstrăinată din imobil, motivat de faptul ca aceştia nu şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, în raport de autorii lor, C.A. şi C.Gh.D.
Apelanţii-pârâţi au susţinut că notificatoarea V.A.M. nu şi-a dovedit calitatea de unică moştenitoare a defunctei sale mame, M.E., precum şi faptul că imobilul a fost preluat abuziv, în anexa la Decretul nr. 92/1950, fiind menţionaţi autorii, C.G. şi D., în calitate de proprietari ai unui imobil din str. Daciei, fără a se indica, numărul străzii.
Reclamanta B.L. a promovat prin apelul său, critici hotărârii tribunalului, sub următoarele aspecte:
Nu s-a dovedit de către intervenientul P.M. un element esenţial care condiţionează incidenţa legii speciale, anume formularea notificării cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului, instanţa de fond, reţinând în mod eronat că intervenientul a notificat imobilul din Constanţa, str. Daciei, în realitate notificarea acestuia vizând un imobil învecinat, situat pe str. Daciei colţ cu str. Răscoalei.
S-a apreciat greşit că intervenientul este îndreptăţit la o cotă de V2 din imobil, în realitate, cota sa succesorală fiind mai mică, de 1/10, întrucât acesta are calitatea de moştenitor al soţiei lui C.D. (C.E., care dobândeşte o cotă de % din masa succesorală a soţului său), în raport cu ceilalţi succesori legali, fraţii defunctului.
III. Intervenientul P.M. a criticat sentinţa tribunalului pentru cele ce urmează:
1. În mod greşit, Tribunalul Constanţa a reţinut că, la data naţionalizării imobilului, proprietar al acestuia era C.A. Acesta, fost proprietar al bunului era decedat la data aplicării Decretului nr. 92/1950, iar adevăratul proprietar al acestuia era C.D., fratele primului, care a şi fost menţionat în actul de naţionalizare.
2. Reclamanta nu este îndreptăţită la măsuri reparatorii cu privire la imobilul situat în Constanţa, str. Daciei, întrucât autoarea ei este străină de succesiunea defuncţilor (C.G.D. şi C.D.), iar pe de altă parte, notificarea acesteia, nu îndeplineşte toate condiţiile legale, nefiind menţionată valoarea estimativă a bunului notificat.
Cu referire la apelul formulat de intervenient, reclamanta B.L. a invocat excepţiile tardivităţii şi lipsei de interes a căii ordinare de atac.
Prin decizia nr. 191/ C din 2 septembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondate, toate apelurile declarate în cauză.
Răspunzând criticilor reclamantei B.L., instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că intervenientul P.M. a formulat notificarea nr. 3380 din 14 noiembrie 2001 cu privire la imobilul în litigiu, prin care a solicitat expres restituirea imobilului din Constanţa, Str. Daciei, compus din 153 mp teren, lotul D, careul 76, teren şi o casă de locuit, compusă din parter şi etaj, ce a fost dobândit de soţul mătuşii sale, C.D., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2206/1928.
Contrar celor susţinute în motivele de apel, notificarea cuprinde elementele de identificare, care se suprapun cu cele furnizate de istoricul de rol, comunicat de P.M. Constanţa, cu adresa nr. 160300 din 5 ianuarie 2007 şi cu conţinutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 4018/1932, în care se menţionează că A.C. a cumpărat imobilul de la adresa de mai sus, compus din 135 mp teren şi construcţie, de la vânzătorul C.D.
A fost înlăturată şi critica referitoare la cotele de Vz, cu motivarea că intervenientul şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, ca moştenitor al lui C.E., soţia lui C.D., frate al titularului dreptului de proprietate C.A. şi, în acelaşi timp, sora tatălui intervenientului.
S-a reţinut că sora tatălui lui P.A., P.E. (după căsătorie C.E.) a fost căsătorită cu C.D., decedat în anul 1976.
Menţiunile din certificatul de moştenitor nr. 277/1977 fac deplina dovadă împotriva succesorilor, atâta vreme cât nu s-a dovedit că acordul este urmarea unui viciu de consimţământ, iar faţă de terţi, certificatul de moştenitor nu poate face dovada, decât despre calitatea de moştenitor, care a dobândit cu acest titlu, bunurile ce constituie masa succesorală.
Aşa fiind, s-a apreciat că intervenientul P.M. s-a legitimat procesual, urmare unor succesiuni succesive, ca unic moştenitor al defunctului D.C., iar reclamanta V.A.M., s-a legitimat ca succesoare a defunctei M.E., ambii autori fiind fraţii fostului proprietar C.A., astfel că ambii au dreptul de a obţine măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Fostul proprietar al imobilului, C.A. a avut un număr de 8 fraţi şi surori, C.F., S.C., C.C., C.D., L.E., M.E., G.E. şi M.E., conform certificatului de moştenitor nr. 208/2005.
Cu excepţia succesorilor lui M.E. şi a lui C.D., niciunul dintre fraţi, sau moştenitorii celor 6 fraţi nu au formulat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în Constanţa, str. Daciei.
A mai reţinut curtea de apel că, din analiza notificărilor formulate de V.A.M., C.E. şi M.G., înregistrate sub nr. 2068 din 9 august 2001 şi a actelor anexate acestora, a rezultat că aceştia au solicitat imobilul, în calitate de succesori ai defunctei M.E., mama lor şi sora fostului proprietar, C.A.
Aceştia nu s-au legitimat ca succesori şi ai celorlalţi fraţi ai defunctului A.C., pentru a cumula cota succesorală, ce li s-ar fi cuvenit după mamă, cu cotele cuvenite după ceilalţi unchi sau mătuşi.
Ca atare, imobilul in litigiu a fost solicitat prin două notificări distincte, de către moştenitorii a doi fraţi ai fostului proprietar, respectiv moştenitoarea defunctei M.E. (reclamanta) şi moştenitorul defunctului A.C. (intervenientul), niciunul dintre notificatori nedovedind că este şi moştenitorul celorlalţi 6 ai defunctului, situaţie în care, în mod corect, prima instanţă a reţinut că sunt incidente prevederile art. 4 alin. (4 ) din Legea nr. 10/2001.
Reţinând că notificatorii care si-au dovedit legitimarea procesuală sunt reclamanta şi intervenientul, potrivit art. 4 alin. (1) din actul normativ menţionat, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi-ideale, conform dreptului comun, iar în temeiul alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, care au depus în termen cererea de restituire, instanţa de apel a păstrat soluţia pronunţată de tribunal.
Apelul declarat de intervenientul P.M. a fost respins, cu motivarea că proprietarul imobilului naţionalizat a fost autorul C.A., ci nu C.D., prezumţia relativă instituită de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, fiind răsturnată de reclamantă, prin proba contrară, înscrisurile care atestă înstrăinarea imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 4018 din 4 octombrie 1932, de către fostul proprietar, C.D., către fratele său, C.A., istoricul de rol al imobilului şi foaia de carte funciară, acestea fiind întocmite pe numele proprietarului C.A.
Concluzionând, proprietarul imobilului naţionalizat a fost C.A., iar nu fratele său, vânzătorul C.D., în anexa actului de naţionalizare fiind în mod greşit menţionaţi ca proprietari, „C.G. şi D.”.
Instanţa a reţinut că apelul intervenientului este declarat în termenul prevăzut de art. 284 C. proc. civ., la 14 aprilie 2009, în raport de data de 31 martie 2009, dată la care Tribunalul Constanţa a procedat la comunicarea hotărârii către intervenient, fila 34 dosar apel.
Privitor la excepţia lipsei de interes a intervenientului invocată de reclamanta B.L. este de arătat că şi această excepţie a fost respinsă, constatându-se că, în mod evident, intervenientul justifică un interes personal, născut şi actual, în raport cu imobilul ce face obiectul litigiului, întrucât acesta a solicitat a i se atribui în integralitate acest bun, în dauna cotei reclamantei.
Împotriva deciziei civile nr. l91/ C din 2 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs reclamanta B.L. şi pârâţii M.C., C.L. Constanţa, P.M. Constanţa.
Recursul promovat de reclamantă aduce critici referitoare la interpretarea greşită de către instanţă a dispoziţiilor art. 4 alin (2) din Legea nr. 10/2001, care a creat între intervenient şi reclamantă o egalitate lipsită de orice fundament, în condiţiile în care, astfel cum susţine reclamanta, aceste părţi nu sunt moştenitorii aceluiaşi autor şi nu fac parte din aceeaşi clasă de moştenitori.
Recurenta-reclamantă susţine că în speţă, dreptul de acrescământ nu poate să opereze decât în favoarea notificatoarei V.A.M., şi nu în favoarea intervenientului P.M., întrucât în această modalitate s-ar crea acestui notificator, vocaţie succesorală la moştenirea fraţilor defunctului C.A., ceea ce nu poate fi admis.
Susţine recurenta-reclamantă că după defunctul C.A. moştenirea este culeasă de către cei 5 fraţi care i-au supravieţuit, fiecare dobândind câte o cotă de 1/5 din imobilul în litigiu Intervenientul nu poate culege moştenirea după defunctul C.D., ci are vocaţie doar la moştenirea soţiei acestuia, care dobândeşte moştenirea soţului său predecedat şi o transmite succesorilor săi, în speţă, intervenientului P.M.
Dreptul de acrescământ şi implicit prevederea cuprinsă în dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt concepute, în sensul de a crea vocaţie succesorală unor persoane străine de moştenirea titularului îndreptăţit la restituire, peste limitele prevăzute de lege şi se arată că, intervenientul nu vine la succesiunea titularului iniţial al dreptului de proprietate, C.A. şi, nu poate dobândi, în virtutea unui eventual drept de acrescământ vreo cotă din moştenirea acestuia, ci dreptul său se limitează la dreptul autoarei sale, C.E.
Se aduc critici în sensul că instanţa de apel a analizat greşit vocaţia succesorală a intervenientului, care nu are calitate de persoană îndreptăţită de pe urma autorului C.D., ci doar calitatea de moştenitor al defunctei C.E., fără posibilitatea legală de a culege moştenirea defunctului C.D., intervenientul neavând nicio legătură de rudenie ori testamentară cu acest defunct.
Recurenta-reclamantă susţine că, instanţa de apel a reţinut în mod eronat, că defuncta C.E. este unica moştenitoare a soţului său, C.D., concluzionând pe baza acestui raţionament că şi intervenientul P.M. are calitate de moştenitor al defunctului C.D. şi învederând că devoluţiunea succesorală legală a defunctului C.D., frate al proprietarului iniţial, C.A. se impunea a fi apreciată şi prin prisma dispoziţiilor legii speciale, care reglementează repunerea în termenul de acceptare a succesiunii.
Emiterea certificatului de moştenitor nr. 277/2007, în care este menţionată soţia supravieţuitoare C.E., nu poate duce la concluzia că aceasta este unica moştenitoare a defunctului său soţ şi că ar fi dobândit întreaga masă a bunurilor succesorale ale acestuia, întrucât fraţii defunctului, moştenitori chiar neacceptanţi sunt consideraţi repuşi în termenul de acceptare a succesiunii, acceptarea fiind considerată a fi realizată prin formularea notificării, în temeiul legii speciale.
În acest sens, recurenta-reclamantă arată că nu poate fi reţinută motivarea instanţei de apel, conform căreia, în condiţiile nedesfiinţării certificatului de moştenitor nr. 277/2007, C.E. este considerată unica moştenitoare a defunctului C.D., întrucât, faţă de formularea notificării, moştenitorii neacceptanţi culeg partea din moştenire care le revine în legătură cu bunurile care fac obiectul legii speciale.
Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, ca fiind nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă, schimbării sentinţei tribunalului şi respingerii cererii de intervenţie în interes propriu, formulată de P.M. ca nefondată.
Recursul declarat de pârâţii M. Constanţa, C.L.M. Constanţa, P.M. nu dezvoltă şi nu analizează critici, care ar putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci descrie desfăşurarea, derularea procesului, astfel că urmează a se constata nulitatea acestuia.
Recursul este nul.
Conform art. 3021 alin. (l) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Recurenţii - pârâţi au declarat calea de atac, fără a se conforma obligaţiei de a formula cererea de recurs cu respectarea exigenţelor procedurale menţionate.
Ca atare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9 pct. reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.
Cum aceste exigenţe nu au fost îndeplinite în cauză, deşi pârâţii au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu au formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (l) lit. c) şi art. 306 alin. (l) C. proc. civ. şi având în vedere că, în speţă nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
Cât priveşte recursul declarat de reclamanta B.E., acesta urmează a fi respins, ca nefondat, pentru considerentele ce succed.
În esenţă, recurenta-reclamantă a criticat reţinerea de către instanţa de apel a vocaţiei succesorale a intervenientului P.M. susţinând că acesta nu poate veni la moştenirea titularului dreptului de proprietate, C.A.
Este de observat că dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate de instanţă, care a stabilit că: de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III profită ceilalţi moştenitori care au depus în termen cerere de restituire.
Intervenientul şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, ca moştenitor al lui C.E., soţia lui C.D., frate al titularului dreptului de proprietate, C.A. şi, în acelaşi timp, sora tatălui intervenientului.
S-a reţinut că sora tatălui lui P.A., P.E. (după căsătorie C.E.) a fost căsătorită cu C.D., decedat în anul 1976.
Conform certificatului de moştenitor nr. 277 din 23 martie 1977, unica moştenitoare legală a defunctului C.D., a fost soţia supravieţuitoare C.E., iar în calitate de moştenitori testamentari au fost menţionaţi, în certificatul de moştenitor, M.I. şi M.E., cu câte o cotă de 3/8 din masa succesorală, conform testamentului autentificat sub nr. 1959/1976 la notariatul de Stat al judeţului Constanţa.
În condiţiile în care, la data emiterii certificatului de calitate de moştenitor nr. 114 din 4 iulie 1996 emis de B.N.P. C.B. după defunctul C.D., decedat la 3 iunie 1976, în beneficiul defunctei M.E., soră postdecedată, nu fusese anulat certificatul de moştenitor nr. 277/1977, instanţa a apreciat în mod legal, că unica succesoare legală acceptantă a succesiunii defunctului C.D. a fost soţia supravieţuitoare C.E., alături de moştenitorii testamentari, M.I. şi M.E.
Intervenientul P.M. este moştenitor legal, în calitate de nepot de frate, al mătuşii sale, C.E., născută P., care a fost căsătorită cu C.D. şi vine la succesiunea acestuia, prin retransmiterea succesiunii, instituţie ce îl ajută pe acesta să culeagă susccesiunea, îndeplinind totodată şi condiţia de a depune notificare prin care să solicite restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent, conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Constanţa, str. Daciei, lot D, careul 76, compus din suprafaţa de 153 mp şi o casă de locuit.
În consecinţă, instanţa a apreciat corect că intervenientul P.M. s-a legitimat procesual, urmare unor succesiuni succesive, ca unic moştenitor al defunctului D.C., iar reclamanta V.A.M., s-a legitimat ca succesoare a defunctei M.E., ambii autori, fiind fraţii fostului proprietar C.A., astfel că ambii au dreptul de a obţine măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Reţinând că notificatorii care si-au dovedit legitimarea procesuală de pe urma autorului proprietar sunt reclamanta şi intervenientul, potrivit art. 4 alin. (1) din actul normativ menţionat, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi-ideale, conform dreptului comun, iar în temeiul alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, care au depus în termen cererea de restituire.
Vocaţia reclamantei V.A.M. şi a intervenientului P.M. la obţinerea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, fosta proprietate A.C., rezultă din prevederile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, aceşti fiind repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii defunctului A.C.
Deşi autorul proprietar A.C. a decedat la 6 august 1948, în evidenţele fiscale şi în Registrul matricol manual din perioada 1942-1950, preluat de la Administraţia Financiară la matricola 139, la adresa din Constanţa, str. Daciei bis a continuat să figureze A.C.
Astfel, în situaţia în care numai o parte din moştenitorii proprietarilor deposedaţi de stat au cerut restituirea imobilului, acesta se cuvine celor ce s-au conformat legii, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale, iar în aceste condiţii este de observat că succesorul intervenient P.M. nu a dobândit în nume propriu, dreptul la restituire, ci în calitate de moştenitor al autorului proprietar, prin retransmiterea succesiunii.
Modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, prin introducerea art. 4 alin. (4), vin să confirme justeţea punctului de vedere care a considerat că, indiferent dacă suntem în prezenţa stabilirii sau constatării dreptului de proprietate, fiecare moştenitor sau coproprietar, pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, trebuie să formuleze cerere, prin care să solicite restituirea imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii.
Astfel, în situaţia când unii nu au formulat o asemenea cerere, de cotele lor vor profita cei care s-au adresat cu notificare.
Acest raţionament este în acord cu dispoziţiile aplicabile în materie de succesiuni, ce reglementează dreptul de acrescământ prevăzut de art. 697 C. civ., potrivit căruia, partea renunţătorului profită coerezilor săi.
Moştenitorul care a solicitat restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001 este considerat moştenitor acceptant şi culege şi cota comoştenitorilor care, nu au formulat notificare până la data de 14 februarie 2002 şi care au devenit străini de succesiune prin neacceptare, iar în cazul în care starea de indiviziune este între moştenitorii testamentari şi cei legali se va proceda după regulile stabilite de Codul civil, în privinţa cotelor.
Înalta Curte va face considerentele curţii de apel, care a respins toate apelurile declarate în cauză.
Aşa fiind, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge recursul reclamantei, ca nefondat, sub toate criticile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii C.L. Constanţa, M. Constanţa prin P. şi P.M. Constanţa împotriva deciziei nr. 191/ C din 2 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 535/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2015/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
