ICCJ. Decizia nr. 1935/2010. Civil-. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ-
Decizia nr. 1935/2010
Dosar nr. 3446/117/2008
Ședinţa publică de la 22 martir 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 351 din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea civilă înaintată de reclamanţii D.A. şi D.M. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj - Napoca având ca obiect anularea Dispoziţiei din 9 iulie 2008 emisă de intimat şi acordarea de teren în compensare sau despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru terenul înscris iniţial în C.F. Cluj.
Prin acţiune reclamanţii au înţeles să conteste dispoziţia în ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru teren apreciind că potrivit reglementării legii speciale, sunt îndreptăţiţi la astfel de măsuri, întrucât au cumpărat imobilul de la proprietarii tabulari atât construcţia cât şi terenul cu privire la care au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 58/1974 tocmai în considerarea înstrăinării imobilului.
Instanţa de apel a reţinut că terenul aferent construcţiei a trecut în proprietatea Statului în temeiul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 de la proprietarii tabulari, şi nu de la reclamanţi. Astfel cum s-a statuat şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie calitatea de persoană îndreptăţită de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 republicată pentru terenul trecut în proprietatea Statului în temeiul Legii nr. 58/1974 aparţine celui din patrimoniul căruia acesta a fost preluat, respectiv vânzătorului. Se reţine astfel de către instanţa de fond că cel îndreptăţit la măsuri reparatorii este cumpărătorul pentru construcţia preluată, iar în situaţiile în care construcţia nu a fost demolată, poate dobândi în condiţiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 18/1991 (Decizia civilă nr. 7315 din 1 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Se mai reţine de către instanţa de apel că, în măsura în care construcţia ar exista în prezent, reclamanţii ar fi îndreptăţiţi la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ceea ce ar face inaplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 conform art. 8 alin. (1) din această Lege.
Se mai reţine de instanţa de apel că, deşi nu sunt aplicabile dispoziţiile legii fondului funciar, întrucât construcţia nu există, fiind demolată îh urma exproprierii, trebuie aplicate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, conform art. 1 şi 8 alin. (1) din această Lege, neavând vreo raţiune sau temei legal sancţionarea persoanei îndreptăţite supusă de două ori unor măsuri abuzive, raportat la cea căreia i s-a aplicat doar o singură astfel de măsură, cu singura deosebire că va fi aplicată legea generală în materie de reparaţie, respectiv Legea nr. 10/2001 şi nu cea specială, respectiv Legea nr. 18/1991.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primarul Municipiului Cluj - Napoca solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamanţilor.
Recurentul critică temeinicia hotărârii instanţei de apel şi legalitatea ei având în vedere următoarele:
Se face astfel trimitere la antecontractul de vânzare - cumpărare din 22 iunie 1987 prin care reclamanţii au cumpărat de la moştenitoarea proprietarei tabulare T.M. doar apartamentul şi că terenul a făcut obiectul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Recurentul a mai menţionat că potrivit Deciziei civile nr. 7315 din 1 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, calitatea de persoană îndreptăţită la a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., şi a excepţiei nulităţii recursului invocat de intimaţi prin întâmpinarea depusa la dosar, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs, va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora, face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cauzele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Or, raportând aceste dispoziţii legale la recursul pârâtului, este de reţinut că criticile de netemeinicie invocate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., şi nici în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Criticile propriu - zise la adresa hotărârii instanţei de apel presupune indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată.
Or, succesiunea de fapte şi de afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs, ce nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine critici susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., face incidenţă excepţia nulităţii recursului prin prisma dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a se constatat nulitatea recursului pârâtului.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligat recurentul să plătească intimaţilor D.A. şi D.M. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca, împotriva Deciziei nr. 32/ A din 9 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Obligă pe recurentul Primarul Municipiului Cluj - Napoca să plătească intimaţilor D.A. şi D.M. cheltuieli de judecată în recurs de 1.500 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1915/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1938/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
