ICCJ. Decizia nr. 2078/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2078/2010
Dosar nr. 60/118/2009
Şedinţa din camera de consiliu din 25 martie 2010
Asupra cauzei de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a disjuns cererea de revizuire formulată de revizuenta C.A.R. învăţământ - I.F.N. întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
A admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Constanţa.
În baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a fost suspendată soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. până la soluţionarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 183/2008 a Curţii de Apel Constanţa.
S-a reţinut că cererea de revizuire întemeiată pe pct. 2 al art. 322 C. proc. civ. nu vizează situaţii de excepţie reglementate de alin. (2) al art. 323 C. proc. civ., ci urmăreşte schimbarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Constanţa, motiv pentru care, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. aparţine tribunalului, ca instanţă care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Astfel învestit, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 147 din 03 februarie 2009 a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Constanţa şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
A fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Tribunalul a reţinut, în esenţă că, analiza dispoziţiilor art. 323 C. proc. civ. atrage consecinţa că invocarea unei pluralităţi de motive impune prorogarea legată de competenţa în situaţia concursului motivului de la pct. 7 cu oricare altul prevăzut de art. 322 C. proc. civ.
Consecinţa caracterului incidental al unuia dintre motivele de revizuire este aceea că, instanţa iniţial învestită cu o astfel de cerere complexă şi în situaţia în care va analiza doar un alt motiv decât cel ce i-a determinat competenţa, va fi obligată să-l verifice în fond şi nu să trimită cauza la instanţa pe care ar considera-o competentă material.
De asemenea, Codul prevede o competenţă diferenţiată în soluţionarea revizuirii, în funcţie de exercitarea căilor legale de atac şi a soluţiei pronunţate în acestea şi nu instituie o regulă de atribuire a competenţei primei instanţe în a analiza revizuirea (întotdeauna).
Referitor la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost sesizată instanţa se constată următoarele:
Revizuirea, cale de atac extraordinară prevăzută de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., fiind o cerere de retractare, competenţa de soluţionare a acesteia revine instanţei care a pronunţat hotărârea de fond şi în faţa căreia aceasta a devenit definitivă.
În acest sens sunt dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.", text care instituie competenţa instanţei de fond în soluţionarea cererii de revizuire, în cazul în care, ca în speţă, recursul a fost respins ca nefondat.
De la regula enunţată mai sus, legea instituie o singură excepţie şi anume în privinţa motivului de revizuire întemeiat pe existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice.
Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., în acest caz, revizuirea se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.
În cazul în care, asemenea speţei, unul dintre motivele invocate atrage competenţa unei alte instanţe decât cea sesizată cu revizuirea, nu poate opera o prorogare de competenţă şi deci învestirea instanţei superioare şi cu soluţionarea unui motiv/cauză de revizuire ce nu intră în sfera sa de competenţă, în considerarea caracterului de ordine publică al regulilor de competenţă în materie.
Într-o asemenea situaţie, instanţa superioară va soluţiona motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar instanţa de fond va rezolva cererea bazată pe alte motive, unica modalitate procedurală de separare a cererii întemeiată pe motive multiple de revizuire constituind-o disjungerea, soluţie adoptată de instanţa învestită cu revizuirea. Dacă s-ar accepta soluţia contrară partea interesată ar putea proceda formal la invocarea mai multor motive, cu scopul de a obţine astfel soluţionarea cererii de revizuire de o instanţă superioară.
Ca urmare şi întrucât, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 22 alin. (3) C. proc. civ. urmează a fi respinsă cererea dedusă judecăţii, iar cauza trimisă Tribunalului Constanţa pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi trimite cauza Tribunalului Constanţa pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2059/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2095/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
