ICCJ. Decizia nr. 2046/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILA ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2046/2010
Dosar nr. 9087/62/2007
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 9087/62, la data de 27 noiembrie 2007, reclamantul C.H. a chemat în judecată pe pârâtul S.S.O. solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care săiîl oblige pe pârât la achitarea către el a sumei de 545.000 lei, reprezentând partea ce nu i-a fost remisă din contravaloarea preţului încasat de pârât, în calitate de mandatar al său, în temeiul clauzelor contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 10 iunie 2006 şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, prin procura autentificată din 10 iunie 2006, de către B.N.P. T.V., l-a împuternicit pe pârât ca, în numele său şi pentru el, să vândă la cel mai bun preţ şi în cele mai favorabile condiţii, terenul arabil în suprafaţă de 70.300 mp, situat în extravilanul Comunei Cristian, teren pe care l-a dobândit în proprietate cu titlu de moştenire, conform certificatului de moştenitor din 29 ianuarie 2003 şi care a fost identificat în procura astfel acordată.
A mai susţinut reclamantul că, în temeiul mandatului astfel acordat, pârâtul a procedat, la data de 10 iulie 2006, la încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 10 iunie 2006, convenţie prin care a înstrăinat terenul ce a constituit obiectul dreptului său de proprietate către cumpărătoarea SC V.S. SRL. Preţul stabilit conform acestui contract a fost de 550.000 lei, acesta urmând a fi achitat de către cumpărător în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare - cumpărare, părţile contractante stabilind ca preţul să fie achitat în contul pe care pârâtul îl avea deschis la B.C.R. - Sucursala T.
De asemenea, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a mai arătat că, deşi de la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare s-au scurs mai mult de 16 luni, nici până în prezent pârâtul nu a procedat la remiterea către el a sumei de bani pe care a încasat-o cu titlu de preţ al vânzării. Dimpotrivă, acesta profitând de vârsta sa, i-a predat doar suma de 15.000 lei, din care, ulterior, i-a solicitat să-i restituie 10.000 lei, astfel că, a primit din preţul de vânzare al imobilului doar suma de 5.000 lei.
A mai susţinut reclamantul că, faţă de aceste împrejurări, a procedat la notificarea pârâtului prin intermediul executorului judecătoresc, înştiinţându-l că a procedat la revocarea mandatului încredinţat şi solicitându-i să îi remită sumele de bani încasate în numele său şi pentru el. Deşi comunicarea notificării a avut loc la data de 27 august 2007, pârâtul nu a înţeles să îi remită niciun fel de sumă de bani.
Prin sentinţa civilă nr. 313 din 24 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.H. (identic cu K.H.) şi în consecinţă, a fost obligat pârâtul S.S.O. să achite reclamantului suma de 545.000 lei, reprezentând partea ce nu a fost remisă reclamantului, din preţul pe care pârâtul l-a încasat, în calitate de mandatar al reclamantului, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 iulie 2006.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1541 C. civ., mandatarul are obligaţia de a remite mandantului tot ceea ce a încasat în numele şi pentru acesta în temeiul mandatului ce i-a fost acordat.
Pârâtul s-a apărat în cadrul procesului prin invocarea unui înscris intitulat „înţelegere", care a fost scris de către reclamant şi care, în opinia părţii menţionate, este de natură să ateste executarea obligaţiei ce îi revine potrivit textului de lege invocat, însă acest înscris nu cuprinde menţiunea referitoare la executarea obligaţiei de remitere a sumei de 545.000 lei către reclamant.
Împotriva sentinţei civile nr. 313/2008 a Tribunalului Braşov! a declarat apel pârâtul S.S.O., susţinând că la dosar există înscrisul probator al îndeplinirii obligaţiilor către mandant, respectiv al remiterii sumei, făcându-se dovada îndeplinirii dispoziţiilor art. 1541 C. civ.
Prin Decizia nr. 33 din 4 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de pârâtul S.S.O. împotriva sentinţei civile nr. 313/2008 a Tribunalului Braşov, care a fost schimbată în tot şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul C.H. în contradictoriu cu pârâtul S.S.O., suma de 8.136,52 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru din Dosar nr. 9087/62/2007, rămânând în sarcina statului, conform art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că actul numit „înţelegere", încheiat la data de 5 noiembrie 2006 este scris, datat şi semnat de către mandant şi poartă menţiunea expresă că nu există nicio pretenţie din împuternicirea din 2006, mandatarul achitându-se de pretenţiile stipulate în aceasta.
Împotriva Deciziei civile nr. 33 din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov a declarat recurs reclamantul invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că Tribunalul Braşov a reţinut în mod just starea de fapt şi a făcut :o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 1191 C. civ., constatând că pârâtul nu a făcut dovada plăţii, faţă de împrejurarea că înscrisul semnat de către reclamant nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi avut în vedere ca act doveditor al plăţii.
De asemenea, s-a mai susţinut în motivarea recursului că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi se referă la probe care nu au fost administrate, iar instanţa de apel a schimbat înţelesul neîndoielnic al înscrisului intitulat „înţelegere", interpretând greşit consecinţele juridice pe care acesta le produce.
Recursul este nefondat.
Astfel, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1541, 1179 şi 1197 C. civ.
Conform art. 1541 C. civ., ca efect al contractului de mandat, mandatarul poate să dea mandantului socoteală despre îndeplinirea mandatului, fiind dator să îi dea în primire tot ce i s-a predat în puterea mandatului executat.
Mandatul este un contract consensual care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, legea necondiţionând încheierea sa valabilă de vreo formă specială, cu excepţia cazului în care legea prevede forma autentică pentru valabilitatea actului juridic ce urmează a fi încheiat prin mandatar.
Instanţa de apel, faţă de situaţia de fapt reţinută, din care rezultă că actul descărcător, numit „înţelegere", încheiat la data de 5 noiembrie 2006 este scris, datat şi semnat de către mandant şi poartă menţiunea expresă că nu există nicio pretenţie din împuternicirea din 2006, a; constatat în mod corect că mandatarul s-a achitat de obligaţiile stipulate în împuternicire.
Totodată, conform prevederilor art. l 177 alin. (1) C. civ. şi art 177 alin. (1) C. proc. civ., acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.
Art. 1176 C. civ. prevede că actul sub semnătură privată, recunoscut de acela căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic.
În acest sens instanţa de apel a reţinut că prin răspunsul la interogatoriu, reclamantul şi-a recunoscut scrisul şi semnătura de pe înscrisul intitulat „înţelegere", întocmit de acesta la data de 5 noiembrie 2006 şi a constatat în mod corect că recunoaşterea reclamantului făcută sub semnătură privată întruneşte cerinţele legii.
Astfel fiind, se constată neincidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum se constată neincidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 8, nejustificându-se susţinerile recurentului potrivit cărora decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar instanţa de apel a schimbat înţelesul neîndoielnic al înscrisului intitulat „înţelegere".
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.H. împotriva Deciziei civile nr. 33/ A din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2018/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2055/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
