ICCJ. Decizia nr. 2227/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2227/2010

Dosar nr. 1243/109/2009

Şedinţa publică din 13 aprilie 2010

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 113 A din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de intimaţii Primarul Municipiului Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 117 din 16 iunie 2009.

In considerentele deciziei s-a reţinut că instanţa de fond în mod în mod corect a reţinut faptul că dispoziţia nr. 1829 din 18 mai 2006 nu putea să fie revocată prin dispoziţia nr. 445 din 25 februarie 2009 emisă de către Primăria Municipiului Piteşti, ca unitate emitentă a acestei dispoziţii, dispoziţia primarului fiind un act juridic unilateral, un act administrativ care nu poate fi revocat sau anulat pe cale administrativă, ci numai în instanţă.

Prin Decizia contestată au fost încălcate dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 pentru că din actele depuse la dosar rezultă că terenul în suprafaţă de 352 mp, situat în Piteşti, a fost proprietatea lui T.G.M., având ca unic moştenitor pe T.M.C., acesta din urmă având ca unic moştenitor pe petenta A.M.M., fiica acestuia, autorul T.M.C. fiind căsătorit cu T.E., decedată la 10 decembrie 2007, ulterior decesului soţului acesteia, autoarea T.E. fiind cea care a depus notificare pentru terenul în litigiu.

Din certificatul de moştenitor nr. 83 din 20 mai 2008 rezultă că unica moştenitoare a autoarei T.E. este petenta în calitate de fiică, cu cota de 1/1, constatându-se că acest certificat nu a fost contestat, încât statuările cu privire la masa succesorală, moştenitori şi cotele acestora sunt pe deplin dovedite, iar susţinerile referitoare la cota de 3/8 care ar reveni petentei nu pot fi primite, atâta timp cât nu s-a solicitat anularea certificatului de moştenitor, în privinţa cotei revenite petentei.

2. Recursul

2.1. Motive

Pârâţii Primarul Municipiului Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, prin primar, au declarat recurs, critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

In cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001.

Singura persoană care s-a adresat cu cerere în condiţiile legii este T.E., care are calitatea de soţie supravieţuitoare, şi nu are calitate succesorală în ceea ce o priveşte pe defuncta M.T., pentru partea de imobil ce a aparţinut acestei defuncte.

A.M.M. beneficiază de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, însă doar pentru partea care revine mamei sale, având în vedere că această moştenitoare nu a formulat notificare după T.M.C., tatăl său.

2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs

Excepţia nulităţii recursului nu este întemeiată. împrejurarea că recurenţii nu ar fi arătat care sunt textele de lege care au fost încălcate sau aplicate greşit, nu înseamnă că recursul trebuie să fie anulat dacă, aşa cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304.

Pe de altă parte, recurenţii au invocat nelegalitatea deciziei cu argumentul că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001. Drept urmare, încadrarea în drept a criticilor formulate este corectă.

Pe fond, recursul nu este întemeiat.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. impune, pentru modificarea hotărârii, ca aceasta să fie lipsită de temei legal ori să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Hotărârea instanţei de apel nu este lipsită de temei legal, astfel încât soluţia este una juridică, din motivarea hotărârii rezultând cât se poate de clar faptul că judecătorii au aplicat corect prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Elementele de fapt ale speţei - împrejurarea că reclamanta este succesoarea cu cotă de 1/1 a persoanei care a depus notificare pentru terenul în litigiu, precum şi faptul că terenul a fost preluat de la autorul soţului notificatoarei - au fost corect stabilite de instanţele de fond.

În egală măsură, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale incidente, art. 4 alin. (4) enunţat fiind interpretat în limitele impuse de legiuitor.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata reclamantă A.M.M.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, prin primar, împotriva deciziei nr. 113/A din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenţi la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă A.M.M.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2227/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs