ICCJ. Decizia nr. 2226/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2226/2010
Dosar nr. 26058/3/2008
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, reclamantul D.D. a solicitat, în temeiul Legii nr. 64/1991, în contradictoriu cu pârâţii G.V., I.D., S.N., M.C., T.T., C.E.T. SA, C.E.R. SA, S.N.L.O. SA şi S.C.I.M. SA, eliberarea brevetului de invenţie pentru cererea de brevet de invenţie nr. a/2002 01246, anularea dreptului asupra eliberării brevetului de invenţie pentru cererea de brevet de invenţie nr. a 2007 00486 şi condamnarea autorilor cererii conform art. 58-59 din Legea nr. 64/1991 republicată, precum şi a celorlalte persoane ce vor fi găsite vinovate conform art. 248, abuzul în serviciu în formă calificată, coroborat cu art. 65 alin. (2), art. 75, art. 145, art. 42, art. 13, art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, C. pen., tranzacţia prin justiţie a dreptului de autor ce îi revine reclamantului, daune materiale şi morale în cuantum de 4.000.000 Euro, conform art. 59 din Legea nr. 64/1991 republicată.
Prin sentinţa nr. 1584 din 5 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată, reţinând că solicitarea acestuia ca Tribunalul Bucureşti să-i elibereze brevet de invenţie, printr-un expert specialist, întrucât a înregistrat o astfel de cerere la O.S.I.M. în urmă cu 6 ani, fără a i se elibera brevetul de invenţie, este inadmisibilă, întrucât, conform art. 28 din Legea nr. 64/1991, O.S.I.M. hotărăşte prin Comisia de examinare de specialitate, pe baza raportului de examinare a cererii de brevet de invenţie, acordarea brevetului de invenţie sau respingere a cererii de brevet.
Prima instanţă a mai reţinut că, potrivit art. 30 din lege, brevetul de invenţie nu poate fi eliberat decât de directorul general O.S.I.M., în temeiul hotărârii de acordare a acestuia, astfel încât solicitantul trebuie să parcurgă o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 64/1991, care se de desfăşoară în faţa O.S.I.M., singura instituţie abilitată să analizeze cererea acestuia şi îndeplinirea condiţiilor de acordare a brevetului în sensul art. 7-13 din lege, neexistând vreo dispoziţie legală care să reglementeze eliberarea brevetului chiar de către Tribunalul Bucureşti, indiferent de perioada cât ar dura o asemenea procedură.
Cu privire la transferarea cererii, astfel cum a fost precizată, la secţia penală a instanţei, în vederea condamnării persoanelor chemate în judecată pentru infracţiunile arătate în cererea introductivă, şi această solicitare a fost respinsă ca inadmisibilă, faţă de împrejurarea că sesizarea organelor de cercetare penală implică o procedură specială, prevăzută de lege, nefiind permisă transferarea unei cauze civile de la o secţie civilă la o secţie penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, arătând că soluţia pronunţată este netemeinică şi nelegală, respectiv, invenţia sa a fost contrafăcută de către intimaţi, cu scopul de a beneficia de sumele de bani obţinute din aplicarea ei, aspect ce impune judecarea acestui dosar în cadrul secţiei penale, întrucât au fost încălcate nu numai dispoziţii legale în materie, ci şi dispoziţii ale legii penale.
Prin Decizia nr. 70/A din 26 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând, pe primul capăt de cerere, că procedura de eliberare a brevetelor de invenţie este o procedură specială ce excede competenţei generale a instanţelor judecătoreşti, iar pe al doilea capăt de cerere, privind sesizarea instanţei penale, că litigiul a fost iniţiat în condiţii specifice procedurii civile, în virtutea principiului disponibilităţii, sesizarea instanţei penale realizându-se prin acte de procedură specifice, guvernate de principiul oficialităţii, astfel încât acţiunea reclamantului este inadmisibilă sub ambele aspecte.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, arătând că în mod greşit instanţele au refuzat emiterea brevetului de invenţie solicitat, întrucât O.S.I.M. este obligat să respecte hotărârile judecătoreşti, solicitare care oricum nu mai este de actualitate, întrucât brevetul a fost acordat prin Hotărârea nr. 6 din 40 din 30 martie 2009.
Mai arată că intimaţii au contrafăcut invenţia şi au vrut să-şi însuşească calitatea de inventatori, prin săvârşirea de fapte penale, iar refuzul de aplicare a acesteia reprezintă un tratament discriminatoriu ce se impune a fi sancţionat corespunzător, întrucât O.S.I.M. nu poate rezolva infracţiuni asupra dreptului de autor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se reiterează, practic, motivele cererii de chemare în judecată, respectiv, acele împrejurări de fapt care au determinat reclamantul să-i acţioneze în instanţă pe pârâţi.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea şi evaluarea situaţiilor de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei nr. 70/A din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2227/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2225/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
