ICCJ. Decizia nr. 2229/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2229/2010
Dosar nr. 3077/121/2009
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat, în temeiul Legii nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtului C.V.I., arătând că acesta a fost returnat din Italia la data de 12 martie 2009, în baza Decretului Ministrului de Interne al Italiei.
Prin sentinţa nr. 1045 din 22 iunie 2009, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că restrângerea dreptului la liberă circulaţie se poate face doar pentru motive de ordine publică, siguranţă publică ori sănătate publică, motive ce nu pot rezulta din simplul fapt al expulzării, o soluţie contrară echivalând cu încălcarea principiului proporţionalităţii adoptării unei astfel de măsuri.
Prima instanţă a mai arătat că, norma comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulaţie se aplică cu prioritate faţă de legea internă, revenind instanţei de judecată obligaţia de a transpune în practică dreptul comunitar în materie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, arătând că intimatul a fost expulzat datorită comportamentului antisocial pe care l-a avut pe teritoriul Italiei, fiind arestat pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de carduri.
Reclamantul a mai precizat că măsura reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv, apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale are efecte negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc în străinătate cu forme legale.
Prin Decizia nr. 269/A din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat, reţinând că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie trebuie analizată prin prisma aplicării cu prioritate a normei comunitare faţă de norma internă, context în care ea se raportează la dispoziţiile art. 27 din Directiva 2004/38/C.E. şi nu la dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Instanţa de apel a mai arătat că, în mod corect prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă, nefiind dovedit pericolul pentru ordinea publică, siguranţa publică sau sănătatea publică, astfel încât a dispus în sensul menţinerii hotărârii de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că în mod greşit instanţele nu au luat în considerare, atunci când s-au pronunţat, comportamentul inadecvat al pârâtului, dovedit cu documente emanând de la autorităţile italiene, comportament care se circumscrie noţiunii de pericol public, ca premisă a restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
De asemenea, a mai arătat că instanţele nu au avut în vedere dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, precum şi conţinutul Decretului Ministrului de Interne al Italiei, iar art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, invocat de instanţe în motivarea soluţiilor adoptate, prevede, în alin. (2), că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Înalta Curte, analizând recursul, constată că acesta nu poate fi primit, pentru următoarele argumente:
Alături de libera circulaţie a produselor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor, libertatea de circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi fundamentale din cadrul pieţei interne a Uniunii Europene.
Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condiţiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remuneraţie între cetăţenii statului membru şi cetăţenii altor state, care îşi desfăşoară activităţile pe teritoriul acestuia.
Reglementarea legală comunitară a liberei circulaţii a persoanelor o reprezintă dispoziţiile art. 18 (8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetăţenilor Uniunii de a circula şi de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27 stabileşte restricţionarea dreptului la liberă circulaţie numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Dispoziţiile legale sus-menţionate sunt parţial neconcordante cu legislaţia naţională în materie, motiv pentru care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenţei dreptului comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general, stabileşte situaţii de excepţie în care operează restrângerea dreptului la liberă circulaţie.
Dealtfel chiar dispoziţiile constituţionale statuează că, ori de câte ori dispoziţia legală internă contravine dispoziţiei legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea şi armonizarea celor două categorii de norme.
În cauză nu s-a făcut dovada incidenţei vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE, astfel încât instanţele de fond şi apel în mod corect au stabilit că dispoziţiile art.38 din legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind analizate şi raportate la legislaţia comunitară.
Referitor la obiectivul nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul Internelor, prin Direcţia generală de Paşapoarte sau, după caz, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, către instanţe, a dosarului „de îndepărtare", cu precizarea că acest demers trebuie făcut în corelare cu dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Or, având în vedere că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziţia comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, rezultă că şi această prevedere trebuie circumscrisă aceleiaşi norme, înaintarea dosarului instanţei de judecată nereprezentând pentru aceasta o obligaţie de a se pronunţa în sensul restrângerii dreptului fundamental analizat.
Dealtfel, prin decretul de expulzare al Ministrului de Interne al Italiei, emis la data de 12 martie 2009, s-a luat deja măsura interzicerii intimatului de a se mai afla pe teritoriul Italiei pe o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Având în vedere această împrejurare, precum şi faptul că dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd ca măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, aplicarea acesteia în speţă ar echivala cu o dublă sancţionare a intimatului şi, deci, cu o încălcare a criteriilor prevăzute de textul legal anterior arătat.
Faţă de argumentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor împotriva deciziei nr. 269/A din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2231/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2227/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
