ICCJ. Decizia nr. 2225/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2225/2010
Dosar nr.17490/63/2008
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia civilă, la data de 28 octombrie 2008, reclamantul R.P. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 24, art. 47, art. 62, art. 504-506 C. proc. pen., art. 51, art. 52, art. 21 din Constituţie şi art. 146, art. 209 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 4.000.000 lei(RON) reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a nesoluţionării petiţiilor sale, având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune care au produs consecinţe deosebit de grave.
Reclamantul a arătat că în anul 1991 a cumpărat de la fostul CAP Almăj o seră pentru producerea de legume, însă începând cu anul 1993 făptuitorii M.M., P.G. şi S.F., împotriva cărora a formulat plângeri penale, şi-au însuşit în mod fraudulos producţia legumicolă.
A mai arătat că organele de cercetare penală, parchetul şi instanţa de judecată nu au stabilit săvârşirea infracţiunilor reclamate, astfel că, începând cu data de 6 iulie 1991 şi până în prezent, este victima acestor infracţiuni.
Prin sentinţa penală nr. 1341 din 11 aprilie 2007 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul nr.2266/215/2006, definitivă prin Decizia penală nr. 547 din 30 mai 2007 a Tribunalului Dolj, nu au fost corect soluţionate pretenţiile sale, faptele fiind greşit încadrate juridic, motiv pentru care s-a solicitat recunoaşterea drepturilor ce au rezultat din cumpărarea serei şi producţiei, anularea deciziei penale nr. 547 din 30 mai a Tribunalului Dolj şi repararea pagubei suportată ca parte vătămată, victimă a infracţiunii de înşelăciune.
Statul Român, reprezentat de D.G.F.P., a formulat întâmpinare, invocând inadmisibilitatea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. şi prescripţia dreptului material la acţiune, în raport de art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Prin sentinţa civilă nr.116 din 31 martie 2009, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că acesta a exercitat toate căile legale de atac împotriva soluţiilor pronunţate de autorităţi cu privire la persoanele presupus a fi săvârşit infracţiuni împotriva sa, iar pentru faptele ce fac obiectul plângerii s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Tribunalul a mai arătat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 504 C. proc. pen., reclamantul având în cursul procedurilor penale, calitatea de parte vătămată şi nu aceea de inculpat, care să fi fost supus unor măsuri care să încalce drepturile şi libertăţile fundamentale.
Reclamantul nu s-a constituit parte civilă în procesul penal şi nici nu a sesizat instanţa civilă cu o cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri materiale şi morale, aspecte faţă de care s-a concluzionat că acesta invocă încălcarea, de către organele de urmărire penală şi instanţele penale, a drepturilor sale fundamentale, ceea ce echivalează cu reanalizarea unor împrejurări stabilite în mod definitiv de instanţa penală competentă.
Excepţia de prescripţie nu a fost analizată, întrucât reclamantul nu şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând faptul că nu s-au constatat greşelile de judecată în dosarele penale, respectiv că în mod greşit nu s-a soluţionat furtul serei şi însuşirea valorii producţiei, deşi din dovezile administrate rezulta săvârşirea infracţiunilor pentru care formulase plângere.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi invocând faptul că s-au încălcat dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., în sensul că reclamantul a formulat în apel alte solicitări decât la instanţa de fond.
Prin Decizia nr. 233 din 1 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantului, arătând că prima instanţă a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. nu sunt aplicabile în speţă şi nu pot constitui temei juridic al acţiunii în pretenţii promovate de reclamant, deoarece acesta nu a fost arestat sau condamnat pe nedrept, textul legal fiind de strictă interpretare.
Pentru a se angaja răspunderea statului, reclamantul avea obligaţia impusă de art. 1169 C. civ. de a proba susţinerile sale, respectiv, de a face dovada săvârşirii unor erori judiciare, simpla nemulţumire cu privire la soluţiile date în dosarele penale fiind insuficientă pentru a atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor legale invocate de către acesta.
Cu privire la precizările formulate de reclamant în apel, instanţa a arătat că acestea nu constituie o modificare a acţiunii, fiind vorba despre aceleaşi solicitări invocate şi în faţa primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, reiterând apărările formulate cu ocazia judecării în primă instanţă şi în apel, în temeiul aceloraşi texte legale, deja invocate.
Recursul este nul, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia , dacă este posibilă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În speţă, recurentul nu numai că nu a indicat motivul de nelegalitate pe care şi-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În memoriul depus la dosarul cauzei nu se regăsesc critici propriu-zise împotriva deciziei instanţei de apel ca face obiectul recursului, prin care să se fi indicat, punctual, de către recurent, motivele de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de reclamant, constă, practic, în reiterarea ad literam a pretenţiilor şi apărărilor formulate cu prilejul judecării în fond şi în apel, constând în situaţii şi împrejurări de fapt ce nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, fără a se raporta în vreun fel la o posibilă deficienţă a deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Redactarea memoriului recurentului nu permite, în modalitatea în care a fost realizată, nici măcar reţinerea din oficiu, a vreunei critici susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în calea de atac a recursului.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul R.P.împotriva deciziei nr. 233 din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cause cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2226/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2223/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
