ICCJ. Decizia nr. 2361/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2361/2010
Dosar nr.38906/3/2007
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 19 septembrie 2006, reclamantul C.V. a chemat în judecată pârâta Administraţia Generală a Penitenciarelor-Penitenciarul Bucureşti Jilava solicitând obligarea la plata daunelor materiale în cuantum de 300.000 euro şi 1.000 euro, daune morale.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că, urmare sancţionării disciplinare, i-au fost restrânse drepturile în mod abuziv şi nelegal, ambele sancţiuni fiindu-i anulate prin Sentinţele penale nr. 2229 din 6 iulie 2006 şi nr. 1411 din 25 aprilie 2006, pronunţate de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, ultima rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1823 din 17 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prin Sentinţa nr. 1708 din 13 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă i-a fost anulată că netimbrată acţiunea, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost completată şi modificată.
Prin Decizia civilă nr. 524A din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, cu motivarea că prima instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de asistenţă judiciară formulată de reclamant, în sensul scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru, instanţa invocând din oficiu excepţia de netimbrare, asupra căreia a rămas în pronunţare.
În rejudecare, prin Sentinţa nr. 763 din 23 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la 700 RON daune morale, către reclamant.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 19 decembrie 2007, instanţa a admis cererea de asistenţă judiciară şi a stabilit scutirea reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
A reţinut în esenţă că, pe tărâmul răspunderii civile delictuale, raportul juridic din speţă se configurează pasiv cu pârâtul Penitenciarul Bucureşti - Jilava, aceasta fiind cel care i-a aplicat sancţiunea, iar pe fondul cauzei, prin hotărârea de sancţionare din 14 ianuarie 2003 s-a dispus măsura retragerii dreptului la pachet şi vizită cu privire la reclamant, prin Sentinţa penală nr. 1823 din 17 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală anulându-se ulterior, sancţiunea aplicată acestuia.
Apreciindu-se că au fost dovedite condiţiile art. 998 şi urm. C. civ., privitoare la existenţa unui prejudiciu, fapta ilicită, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, culpa pârâtului, întinderea prejudiciului moral a fost stabilită prin obligarea pârâtului la 700 RON, daune morale, ca urmare a izolării inculpatului aflat în stare de detenţie, de familie şi prieteni precum şi de posibilitatea de a primi pachet, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamantul, (fără a motiva celea de atac) şi pârâtul Penitenciarul Bucureşti - Jilava, acesta din urmă invocând critici legate de prescripţia dreptului la acţiune, lipsa elementelor răspunderii civile delictuale, contestarea cuantumului daunelor morale acordare, lipsa probatoriilor, arătând că, în opinia sa, temeiul juridic al angajării răspunderii pârâtei ar fi circumscris prevederilor art. 504 - 506 C. proc. pen.
Apelantul-pârât Penitenciarul Bucureşti - Jilava a solicitat admiterea apelului, schimbarea Sentinţei nr. 763 din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul respingerii acţiunii reclamantului C.V.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 906 din 28 noiembrie 2008 a respins ca nefondate ambele apeluri, reţinând în esenţă următoarele:
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamant, acesta a fost examinat de instanţa de control judiciar ordinar, în condiţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în baza celor invocate la instanţa de fond, stabilindu-se că nu au fost administrate probe care să dovedească existenţa unui prejudiciu material, suma stabilită de instanţa de fond pentru prejudiciul moral fiind echitabilă, în raport de lipsirea reclamantului pe o perioadă de un an de anumite drepturi (vizite şi pachete).
Apelul declarat de pârâtul Penitenciarul Bucureşti - Jilava a fost considerat ca nefondat, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiunea în despăgubiri începând a curge de la data când păgubitul a cunoscut paguba şi pe acela care răspunde de ea, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în speţă, acesta urmând a fi calculat de la data când reclamantul a luat cunoştinţă de anularea sancţiunii disciplinare ( 6 iulie 2006).
S-a stabilit că instanţa de apel a apreciat corect, nedovedirea unui prejudiciu material şi, a constatat corect existenţa prejudiciului moral şi cuantumul daunele morale, fiind dovedită suferinţa reclamantului, care a simţit acut starea de frustrare ca efect al aplicării sancţiunii disciplinare de interzicere a dreptului la pachete şi vizite, încetarea aplicării sancţiunii nereprezentând, prin ea însăşi, o satisfacţie echitabilă pentru reclamant, fiind necesară despăgubirea sa pentru perioada de un an (2005 - 2006), caracterizată prin privaţiunea unor drepturi recunoscute prin lege.
S-a reţinut că obiectul acţiunii a fost analizat, cu respectarea principiului disponibilităţii procesului civil, reclamantul solicitând obligarea la plata daunelor materiale şi morale pentru sancţionarea nelegală cu privarea de pachete şi vizite, pricina nefiind întemeiată în drept, pe dispoziţiile art. 504 - 506 C. proc. pen., cum, în mod eronat susţine apelantul-pârât.
Aşa fiind, instanţa de apel a realizat o interpretare a raportului juridic dedus judecăţii, în limitele învestirii, respectând totodată prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, în apel nu pot fi schimbate calitatea părţilor, cauza sau obiectul învestirii instanţei.
Ca atare, au fost înlăturate criticile privind incidenţa răspunderii, în speţă, pe temeiul dispoziţiilor art. 504 şi urm. C. proc. pen., cu motivarea că Statul Român în contradictoriu cu care ar fi putut fi configurat procesual pasiv procesul, nu a fost chemat în judecată, reclamantul înţelegând să se judece în contradictoriu cu Penitenciarul Bucureşti - Jilava, acesta fiind încă un argument al întemeierii acţiunii reclamantului pe tărâmul răspunderii civile delictuale.
Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a făcut obiectul criticilor formulate de reclamatul C.V. şi de pârâtul Penitenciarul Bucureşti - Jilava, prin recursurile declarate.
Reclamantul, deşi a promovat recurs în prezenta cauză, acesta nu cuprinde critici, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate, strict şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea extraordinară de atac declarată în cauză, nefiind motivată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 302 alin. (1) lit c) C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamant este nul.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Recurentul-reclamant a declarat calea de atac, fără a se conforma obligaţiei de a formula cererea de recurs, cu respectarea exigenţelor procedurale menţionate.
Ca atare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9 pct. reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.
Cum aceste exigenţe nu au fost îndeplinite în cauză, deşi reclamantul a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi având în vedere că, în speţă nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
Recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Bucureşti - Jilava este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Civilă şi vizează critici referitoare la nelegala respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, nemotivarea daunelor morale de către instanţe, prin recurs, solicitându-se modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de acesta împotriva sentinţei tribunalului, schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii.
Recurentul-pârât arată că hotărârile de sancţionare cu retragerea dreptului la pachet şi vizită au fost aplicate în 14 ianuarie 2003 şi 5 iunie 2003, iar termenul de prescripţie curge de la aceste date şi, ca atare, reclamantul ar fi avut la îndemână exercitarea unei acţiuni pentru stabilirea daunelor pretinse, fiind lesne de observat că la data introducerii acţiunii, respectiv 19 septembrie 2006 se împlinise termenul de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi, pe cale de consecinţă acţiunea trebuia respinsă.
O altă critică dezvoltată de pârât este aceea a acordării unui cuantum prea mare privind daunele morale, în motivele de recurs acesta susţinând că, potrivit art. 54 din Decretul nr. 31/1954, persoana care a suferit o atingere a unui drept personal nepatrimonial, va putea cere instanţei judecătoreşti, încetarea săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor arătate, recurentul-pârât susţinând, pe de altă parte, că nu au fost dovedite daunele morale, acestea fiind acordate în mod arbitrar de către instanţa de fond, fără a se indica criteriile obiective, care au stat la baza evaluării prejudiciului moral.
Recursul pârâtului este nefondat sub aspectul tuturor criticilor mai sus reţinute, astfel că urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.
Acţiunea în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită este reglementată de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, actul normativ menţionat stabilind că "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea".
Lege stabileşte aplicarea termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din decretul menţionat, dispoziţiile art. 8, mai sus evocat, urmând a stabili data de la care curge acest termen, în speţa dedusă judecăţii, acesta fiind cel al pronunţării hotărârile de anulare a măsurilor disciplinare, respectiv Sentinţele penale nr. 1411 din 25 aprilie 2006 şi nr. 2229 din 6 iulie 2006, date de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, ultima rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1823 din 17 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti.
Aşa fiind, este de observat că instanţele au apreciat corect că dreptul material la acţiune al reclamantului nu a fost prescris, acţiunea fiind introdusă de acesta, înlăuntrul termenului legal, la câteva luni de la data pronunţării hotărârilor menţionate.
Cât priveşte celelalte critici referitoare la nedovedirea prejudiciului moral şi la cuantumul exagerat al acestora, Înalta Curte va respinge aceste susţineri, constatând că instanţele au analizat corect raportul juridic dedus judecăţii, reţinând că sancţiunea a fost dispusă pentru o perioadă nedeterminată, aspect care echivalează cu o încălcare şi restrângere a drepturilor reclamantului, îngrădire ce atrage incidenţa culpei pârâtei, în condiţiile în care s-a stabilit ulterior, anularea măsurilor disciplinare şi nelegalitatea acestora.
Aşa fiind, o încălcare a dreptului unui deţinut la vizite şi pachete atrage o răspundere, ce se descrie în speţă, sub forma existenţei unei fapte ilicite, a culpei pârâtului, stabilită prin hotărârile penale mai sus menţionate, existenţa prejudiciului fiind cauzat direct şi având repercursiuni asupra stării psihice a inculpatului, producându-i acestuia, o izolare de familie şi prieteni, în condiţiile privaţiunii de libertate şi o încălcare a drepturilor acestuia.
Cuantumul de 700 RON daune morale, stabilit de instanţa de fond şi menţinut în apel, a fost apreciat pentru un an de privare de dreptul acestuia de a primi pachete şi vizite.
Referindu-se numai la încetarea în viitor a faptei ilicite, în raport de care pârâtul susţine, în recursul său, că nu este necesar a se stabili şi o reparaţie bănească pentru un prejudiciu moral nu influenţează şi nu poate repara prejudiciul deja cauzat, astfel că, în raport de circumstanţele concrete ale speţei, importanţa prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială căreia i s-a adus atingere, de măsura în care a fost lezată această valoare, de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele îngrădirilor de către reclamant şi, concret, de durata aplicării măsurilor restrictive.
Nu se poate susţine cu temei că, instanţa nu a avut în vedere criteriile de evaluare mai sus menţionate, fiind cunoscut că durata menţinerii consecinţelor îngrădirii sau privaţiunilor constituie un element obiectiv de apreciere a prejudiciului moral, instanţa de apel motivându-şi Decizia şi sub acest aspect, astfel că nici aceste critici nu pot fi primite, ca fondate.
Ca atare, Înalta Curte va face aplicare art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva Deciziei nr. 906 din 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge ca ne fondat, recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Bucureşti - Jilava împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2363/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2341/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
