ICCJ. Decizia nr. 2365/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2365/2010
Dosar nr.38680/3/2008
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 16 octombrie2008 reclamanţii N.V. şi C.F.M. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nevalabilitatea titlului de proprietate al statului asupra terenului în suprafaţă de 143 mp, ce reprezintă curtea aferentă imobilului din Str. Î. nr. 26, sector 3, să se constate că reclamanţii sunt proprietari exclusivi ai acestui teren şi să fie obligată pârâta să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie acest teren.
Prin Sentinţa civilă nr. 1728 din 19 noiembrie2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Tribunalul a constatat că, deşi acţiunea introductivă cuprinde trei capete de cerere, este în realitate, o acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 - 481 C. civ., inadmisibilă având în vedere împrejurarea că reclamanţii au formulat notificări pentru imobilul în cauză, acestea fiind soluţionate prin dispoziţiile nr. 9714 din 28 februarie 2008 şi nr. 9715 din 28 februarie 2008 emise în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţii ce nu au fost contestate în instanţă.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii N.V. şi C.F.M., susţinând că respingerea acţiunii în revendicare ca inadmisibilă le limitează liberul acces la justiţie şi contravine caracterului imprescriptibil al dreptului de proprietate imobiliară.
Apelanţii au arătat că este dreptul lor să opteze pentru calea dreptului comun, mai ales că o parte din imobilul situat în Str. Î. nr. 26 a fost restituită pe aceeaşi cale, iar pentru imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 s-a invocat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 329 din 14 mai 2009, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor, reţinând, în esenţă, că notificările acestora soluţionate prin dispoziţiile nr. 9714 din 28 februarie 3008 şi 9715 din 28 februarie 2008 vizau întregul imobil (construcţie şi teren) din Bucureşti, şi că nu se poate repune în discuţie, pe calea dreptului comun, o situaţie juridică tranşată pe calea legii speciale.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii N.V. şi C.F.M., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 480 C. civ., iar dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile cauzei.
S-a susţinut de către recurenţi că au formulat acţiuni în revendicare pentru apartamentele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, acţiuni admise prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care li s-a retrocedat întregul imobil-construcţie şi terenul de sub construcţie.
S-a invocat, totodată, faptul că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât s-a solicitat prin acţiune curtea imobilului, ce nu a făcut obiectul notificării, iar prin dispoziţiile nr. 9714/2008 şi 9715/2008 Primăria Municipiului Bucureşti s-a pronunţat asupra solicitărilor din notificare, astfel că o contestaţie împotriva dispoziţiilor menţionate nu ar fi fost întemeiată.
Recurenţii au precizat că au recurs la acţiunea în revendicare întrucât terenul-curte nu a fost solicitat pe cale administrativă, o astfel de acţiune fiind admisibilă câtă vreme bunul este liber şi poate fi restituit.
În dovedirea motivelor de recurs s-au depus la dosar, în copie certificată, Deciziile nr. 457A din 3 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi nr. 603 din 15 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, ambele cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.
Examinând criticile formulate de recurenţii-reclamanţi raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Aşa cum rezultă din preambulul dispoziţiilor nr. 9714 şi 9715 emise la 28 februarie 2008 de Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin notificările înregistrate sub nr. 138 şi 139 din 7 iunie 2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Str. Î. nr. 26, sector 3, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, la poziţia nr. 5422.
Prin Dispoziţia nr. 9714 din 28 februarie 2008 s-a restituit în natură reclamanţilor imobilul situat la adresa menţionată, compus din construcţii tip A (S+P+E+pod), cu excepţia apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, împreună cu cotele aferente de teren în suprafaţă totală de 101,64 mp.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru aceste apartamente şi pentru cotele de teren aferente, în suprafaţă totală de 101,64 mp.
Prin Dispoziţia nr. 9715 din 28 februarie 2008 s-a respins notificarea reclamanţilor cu privire la apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 şi a cotelor de teren aferente acestora.
Este evident astfel, că prin cele două dispoziţii, pârâtul s-a pronunţat cu privire la cererea de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru întregul imobil.
Deşi recurenţii au susţinut că prin notificare nu ar fi solicitat şi curtea imobilului, o atare situaţie nu a rezultat din probele administrate, la dosar nedepunându-se notificările în copie spre a se dovedi o altă situaţie de fapt.
Mai mult, de vreme ce în cuprinsul dispoziţiilor se face referire la imobilul în litigiu ca fiind cel preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi nu s-a dovedit că această preluare ar fi fost parţială, este evident că dispoziţiile menţionate au vizat întregul imobil, deci şi curtea.
Întrucât reclamanţii recurenţi şi-au valorificat pretenţiile legate de imobilul în discuţie apelând la legea specială nu pot readuce în discuţie situaţia juridică a acestuia pe calea acţiunii în revendicare de drept comun, conform principiului „electa una via non datur recursus ad alteram", ce justifică respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Susţinerea recurenţilor în sensul că nu au atacat în instanţă dispoziţiile emise în procedură specială a Legii nr. 10/2001, întrucât o astfel de cerere nu ar fi fost întemeiată în condiţiile în care curtea imobilului nu a făcut obiectul notificării este nerelevantă, în raport de considerentele sus-menţionate, în sensul că prin aceste dispoziţii pârâtul s-a pronunţat cu privire la întregul imobil.
Totodată, curtea va reţine ca lipsită de relevanţă şi împrejurarea că, pe calea dreptului comun s-ar fi admis acţiunea în revendicare cu privire la apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, acţiune întemeiată tot pe dispoziţiile dreptului comun.
Aşa cum rezultă din cele două hotărâri judecătoreşti depuse în faza recursului, în acele litigii acţiunile în revendicare s-au soluţionat în contradictoriu cu cumpărătorii persoane fizice ai apartamentelor situate în imobilul în litigiu şi nu cu Statul Român reprezentat prin Municipiul Bucureşti sau Primăria Municipiului Bucureşti.
Pentru toate aceste considerente se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii N.V. şi C.F.M. împotriva Deciziei nr. 329 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2368/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2363/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
