ICCJ. Decizia nr. 2368/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2368/2010
Dosar nr.3409/121/2009
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, la data de 19 iunie 2009, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a solicitat instanţei să dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Cehia a pârâtului S.M.S.
Tribunalul Galaţi, prin Sentinţa civilă nr. 1166 din 08 iulie 2009 a respins cererea formulată de reclamantă.
Instanţa a reţinut din declaraţia pârâtului coroborată cu adresa nr. 2573510 din 27 mai 2009 a Ataşatului român de Afaceri Interne de la Praga, că pârâtul a ieşit din ţară pe data de 2 februarie 2006, cu destinaţia Cehia, unde, pe data de 14 noiembrie 2006 a fost reţinut de poliţie, fiind apoi judecat pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi condamnat pe data de 17 martie 2008 de Judecătoria Districtuală Praga, la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni şi pedeapsa complementară a expulzării din Republica Cehă, pentru o perioadă de 10 ani.
În speţă, instanţa de fond a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetăţeanului şi anume, dreptul la libera circulaţie, în raport de prevederile art. 20 din Constituţia României, instanţa are obligaţia să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulaţie a persoanelor, în acord cu pactele şi tratatele internaţionale, privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, nefiind astfel ţinută de a aplica în litera lor, doar dispoziţiile legii interne, în speţă, Legea nr. 248/2005.
S-a reţinut că, având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană, necesitatea dreptului la liberă circulaţie trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate.
Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează dreptul la liberă circulaţie şi, prevede că acest drept poate să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Prin Decizia civilă nr. 266/A din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei civile sus-menţionate, cale de atac, în care reclamanta a adus critici potrivit cu care, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie prevăzută şi reglementată în dreptul intern, trebuie să aibă în vedere apărarea securităţii şi ordinii publice, pe plan extern.
Instanţa de control judiciar ordinar, în motivarea soluţiei sale de respingere a apelului declarat de reclamantă, a reţinut că, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că „statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţeanului Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. "
Ca atare, norma comunitară prevede, în mod limitativ, trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, anume: afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
În aceste condiţii, Curtea de Apel Galaţi a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile, când poate dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român la liberă circulaţie, în raport cu categoria situaţiilor de excepţie prevăzute de norma comunitară.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea, ca nelegală, pentru următoarele motive:
Cerinţele limitărilor reglementate de Protocolul 4 se referă la prevederea lor de către lege, la existenţa unui scop legitim pe care să-l urmărească, privind securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia drepturilor şi libertăţilor altora şi, caracterul necesar al acestor limitări, într-o societate democratică.
S-a arătat că, şi în condiţiile invocării principiilor priorităţii dreptului comunitar şi al aplicării directe al acestuia, măsura restrângerii exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în străinătate, al unui cetăţean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiţionată de returnarea acelui cetăţean dintr-un stat, în baza unui Acord de readmisie încheiat de România cu acest stat.
În raport de situaţia concretă a pârâtului, care a săvârşit pe teritoriul Cehiei o faptă antisocială, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul acelui stat, se impune pentru a se asigura securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Paşapoarte învederând, în motivele sale de recurs, că aplicarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie, reprezintă garanţia respectării acestor valori.
Astfel, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie al pârâtului S.M.S., pe o perioadă de cel mult 3 ani, în Cehia.
Recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.
Autorităţile române au luat act de măsura dispusă de autorităţile cehe, respectiv expulzarea cetăţeanului român, care a săvârşit pe teritoriul Cehiei o faptă antisocială, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul acelui stat, pe o perioadă determinată de 10 ani, urmărind prevenirea unor fapte de natură a aduce atingere ordinii şi siguranţei publice din acel stat, cu consecinţe grave asupra restrângerii dreptului la liberă circulaţie al pârâtului.
Conform art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la libera circulaţie se stabilesc prin lege, aşa încât, ţine de opţiunea legiuitorului, instituirea anumitor cerinţe specifice, în care cetăţenii români să poată circula în străinătate.
Art. 17 din legea supremă, reglementează protecţia acordată de statul român, în cazul cetăţenilor români aflaţi în străinătate, cu condiţia îndeplinirii obligaţiilor ce le revin acestora.
Este de observat că, de principiu, măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr. 248/2005, care asigură implementarea atât a prevederilor constituţionale, cât şi a art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Actul normativ menţionat reprezintă baza legală în dreptul intern, pentru aplicarea măsurii de restrângere, fiind dat că respectarea dispoziţiilor C.E.D.O. şi îndeplineşte calităţile legii, în sensul că este accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în privinţa efectelor sale.
Tot legislaţia comunitară mai prevede faptul că, oricine poate să circule pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, respectând scopul de a-şi căuta un loc de muncă şi de a desfăşura o activitate în acest sens, cu respectarea art. 5, 7 şi 8 din Directiva 2004/38/CE.
În ceea ce priveşte aplicarea directivei, s-a arătat că, în conformitate cu art. 33, expulzarea poate fi dispusă de statul membru gazdă, ca pedeapsă sau măsură accesorie a unei pedepse privative de libertate.
Recurenta a solicitat admiterea căii de atac şi pe fond, restrângerea dreptului de circulaţie al pârâtului, în Cehia, deşi această măsură gravă, restrictivă de libertate a circulaţiei cetăţeanului român, i-a fost deja aplicată de autorităţile cehe.
Analizând Decizia civilă recurată, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel Galaţi a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că, în cauză, nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Deşi, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, returnarea cetăţeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiţie suficientă pentru restrângerea dreptului la libera circulaţie a respectivului cetăţean, o asemenea interpretare şi aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o asemenea măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică (art. 27 alin. (1)).
Or, în speţă, chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtului, luată deja de autorităţile cehe, cu consecinţa gravă a expulzării cetăţeanului român pe o perioadă de 10 ani, este de observat că, odată ce acestuia i s-a aplicat deja o sancţiune privativă de libertate, fiind condamnat de Judecătoria Districtuală Praga la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni, aplicându-i-se şi pedeapsa complementară a expulzării, instanţa, ulterior aplicării sancţiunii deja stabilite, nu poate să aplice acestuia, o nouă sancţiune.
Aceasta ar însemna o dublă sancţionare a pârâtului, deoarece, măsura restrângerii dreptul acestuia la liberă circulaţie a fost deja aplicată de statul ceh, ceea ce contravine flagrant drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, reglementate prin Constituţia României, art. 20, pactele şi tratatele internaţionale la care România a aderat.
Dobândind statutul de ţară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului.
Din perspectiva art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, alin. (2) din acest articol, vizează dreptul oricărei persoane de a părăsi orice ţară, inclusiv pe a sa, acest drept putând cunoaşte anumite limitări, în cazurile şi condiţiile prevăzute de parag. 3 şi 4 şi anume, limitările să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, necesitate verificată prin prisma raportului de proporţionalitate între scopul urmărit prin aplicarea limitării dreptului şi mijloacele folosite pentru realizarea lui.
În speţă, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie al pârâtului pe o perioadă de cel mult trei ani este disproporţionată, faţă de scopul urmărit prin adoptarea ei, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţie, faţă de împrejurarea că pârâtului i-a fost aplicată măsura expulzării de statul ceh.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate, faţă de scopul urmărit şi, în raport de împrejurarea că pârâtului i-a fost aplicată pe o perioadă de 10 ani, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în Cehia, recursul declarat de aceasta este nefondat, aplicarea unei duble sancţiuni, fiind contrară legii.
Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva Deciziei nr. 266/A din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2386/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2365/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
