ICCJ. Decizia nr. 2362/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2362/2010
Dosar nr.96/30/2008
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3909 din 17 decembrie 2008, Tribunalul Timiş, secţia civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada ianuarie 2003 - august 2003, a respins excepţia prescripţiei pentru perioada ulterioară şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei SC C. SA şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu aceasta.
S-a respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta SC C. SA în contradictoriu cu intervenientul Consiliul Local al Municipiului Timişoara, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria Timişoara la 8 septembrie 2006, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Timişoara solicitând obligarea acesteia la plata unei despăgubiri lunare începând cu anul 2003 pentru folosirea unei suprafeţe de 719,34 mp din imobilul proprietatea sa, situat în Timişoara, Str. D. valoarea despăgubirii urmând a se determina în baza unui raport de expertiză contabilă.
S-a reţinut că societatea pârâtă deţine pe terenul menţionat reţele termice primare de termoficare pentru alimentarea cu energie termică, încălzire şi apă, a populaţiei Municipiului Timişoara.
Prin cererea de arătare a titularului dreptului, pârâta a solicitat introducerea în cauză a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, ca proprietar al reţelelor de termoficare, cu care a încheiat un contract de concesiune pentru care achită o redevenţă anuală.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la 12 octombrie 2006, reclamanta a cuantificat valoarea despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la plata unei taxe lunare de 17.983,50 euro şi la plata despăgubirilor pentru perioada ultimilor 3 ani, în cuantum de 647.406 euro.
Prin Sentinţa civilă nr. 9229 din 12 octombrie 2006, Judecătoria Timişoara a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Prin Încheierea nr. 10/PI din 9 ianuarie 2007, Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Timiş a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la secţia civilă a aceluiaşi tribunal.
Prin Încheierea nr. 371/PI din 19 februarie 2007, Tribunalul Timiş, secţia civilă a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul spre competentă soluţionare Secţiei comerciale şi de contencios administrativ a aceleiaşi instanţe.
Prin Încheierea nr. 1026/PI din 5 iunie 2007, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Timiş, invocată, de pârâtul consiliul Local al Municipiului Timişoara şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Curtea de Apel Timişoara în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 20/PI/CC din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara, apreciind că litigiul este de natură civilă.
La termenul din 22 noiembrie 2007, instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 11667 din 2 noiembrie 2007, Judecătoria Timişoara a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă, raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
La termenul din 12 martie 2008, pârâta SC C. SA a precizat că proprietarul reţelelor termice, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, are calitatea de chemat în garanţie, invocând totodată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât la plata chiriei solicitate de reclamantă nu poate fi obligat decât proprietarul reţelelor termice, în temeiul contractului de concesiune.
Tribunalul, prin sentinţa menţionată a constatat că reţelele termice sunt proprietatea Municipiului Timişoara, în domeniul public, conform anexei la Legea nr. 213/1998, p. III şi contractului de concesiune, calitatea de reprezentant, ca şi concedent, aparţinând Consiliului Local al Municipiului Timişoara conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 219/1998.
În ceea ce priveşte prescripţia s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, art. 3 alin. (1), din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, născându-se la data ocupării terenului astfel că reclamanta poate solicita despăgubiri retroactiv doar până în luna septembrie 2003.
S-a considerat că SC C. SA nu are calitate procesuală pasivă deoarece dreptul de creanţă privind plata despăgubirilor rezultând din lipsa de folosinţă are ca debitoare doar persoana proprietară a bunurilor ce ocupă terenul reclamantei.
Cererea de arătare a titularului dreptului a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că, Consiliul Local al Municipiului Timişoara nu este proprietarul reţelelor de termoficare, nefiind aplicabile nici dispoziţiile art. 64 C. proc. civ. şi nici dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta SC C. SA Timişoara, susţinând că în motivarea hotărârii se reţin două aspecte contradictorii, respectiv faptul că pârâta SC C. SA, exploatează şi obţine venituri din activitatea pentru reţele termice, proprietatea Municipiului Timişoara, iar pe de altă parte se constată că cererea de arătare a titularului dreptului nu poate fi admisă cu motivarea că, Consiliul Local al Municipiului Timişoara nu este proprietarul reţelelor de termoficare.
De asemenea, apelanta a arătat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Prin Decizia civilă nr. 85 din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul şi a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 3909 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Timiş, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, deşi pârâta SC C. SA a uzat de dispoziţiile art. 64 C. proc. civ., prima instanţă, cu ignorarea art. 66 C. proc. civ., a menţinut în proces pe pârâta SC C. SA, deşi potrivit alin. (1) al art. 66 C. proc. civ., aceasta trebuia scoasă din judecată.
S-a constatat că reţinerea concomitentă a celor două excepţii este greşită, primând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Totodată, s-a reţinut că din verificările încheierii din data de 3 decembrie 2008, rezultă că prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor excepţiile analizate în considerentele hotărârii, încălcând astfel principiul contradictorialităţii ce guvernează procesul civil şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termen legal, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs s-a susţinut că nici cererea de chemare în judecată şi nici cererea de arătare a titularului dreptului nu pot fi admise, întrucât Consiliul local al Municipiului Timişoara nu este proprietarul reţelelor de termoficare.
S-au invocat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi canalizare, potrivit cărora proprietarii terenurilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare sunt obligaţi să acorde un drept de servitute gratuit operatorilor acestui serviciu pe toată durata existenţei acestuia.
De asemenea, s-a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta este proprietară asupra terenului situat în Timişoara, Str. D. judeţul Timiş, potrivit certificatului de atestare fiscală eliberat la data de 29 septembrie 1994 de Consiliul Judeţean Timiş, imobil înscris în CF Timişoara.
S-a învederat că, din conţinutul art. 64 C. proc. civ., rezultă că arătarea titularului dreptului poate avea loc doar dacă pârâta a fost chemată în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului. În speţă, reclamanta nu a solicitat recunoaşterea unui drept de proprietate sau de altă natură asupra reţelelor deţinute de pârâtă, ci un drept de creanţă constând în contravaloarea lipsei de folosinţă.
Intimata SC C. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimata SC Compania Locală de Termoficare „C." SA a solicitat prin întâmpinare admiterea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe, având în vedere că nu este proprietara reţelelor de termoficare, ci doar le foloseşte în schimbul unei redevenţe anuale plătite proprietarului.
Examinând criticile formulate de recurentă, raportat la dispoziţiile invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata nulitatea recursului pentru considerentele ce succed:
Toate criticile formulate prin motivele de recurs se referă la fondul litigiului dedus judecăţii, respectiv la lipsa calităţii de proprietar a Consiliului Local al Municipiului Timişoara asupra reţelelor de termoficare, pe cale de consecinţă, invocându-se inadmisibilitatea cererii de arătare a titularului dreptului şi cererii reclamantei de obligare la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă asupra terenului situat în Str. D. Timişoara.
În condiţiile în care considerentele pentru care s-a admis apelul reclamantei SC C. SA le-au constituit greşita reţinere concomitentă a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. şi prescripţiei dreptului la acţiune, excepţii pe care prima instanţă nu le-a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor, recurentul nu putea formula prin calea de atac extraordinară a recursului decât critici care să se subsumeze acestor considerente.
Toate motivele de recurs invocate de recurent vizează fondul cauzei şi nu se circumscriu soluţiei pronunţate asupra apelului, în temeiul art. 297 C. proc. civ., de desfiinţare a hotărârii atacate şi trimitere spre rejudecare primei instanţe, soluţie ce presupune rezolvarea procesului în mod greşit (de către prima instanţă) fără a se fi intrat în cercetarea fondului.
În aceste condiţii, se va reţine că nu pot fi examinate criticile vizând fondul litigiului, respectiv admisibilitatea şi temeinicia acţiunii şi a cererii de arătare a titularului dreptului.
În consecinţă, se va constata că nu poate fi cenzurată Decizia recurată, din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare a căii de atac.
Pentru toate aceste considerente, se va constata nulitatea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. ultim C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de intervenientul Consiliul local al Municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 85 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2010. Civil. Succesiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2814/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
