ICCJ. Decizia nr. 2564/2010. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2564/2010
Dosar nr. 3751/3/2008
Ședința publică din 27 aprilie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel.
Prin Decizia nr. 95/A din 12 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC R.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 964 din 4 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că pârâta foloseşte un semn identic cu cel protejat de reclamantă, pentru produse sau servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată.
Pârâta foloseşte denumirea de „Be. B." pentru promovarea unui ansamblu de locuinţe.
Pentru a se produce risc de asociere nu este absolut necesar ca produsele marcate cu semnul în litigiu să facă parte din aceeaşi clasă, de vreme ce, pe de o parte, produsele sau serviciile aflate în aceeaşi clasă pot fi diferite, iar produsele sau serviciile aflate în clase diferite pot fi similare.
Este lipsit de relevanţă argumentul apelantei în sensul că utilizează denumirea „Be." pentru un produs ce se include în altă clasă de servicii sau produse decât cea pentru care a obţinut protecţie reclamanta, respectiv pentru afaceri imobiliare şi nu pentru servicii de construire, incluse în clasa 36, pentru care este protejată marca „Be." în beneficiul reclamantei.
Faţă de legătura strânsă dintre noţiunea de construcţie şi ansamblul de locuinţe promovat spre a fi comercializat de către pârâtă, există risc de asociere a denumirii produsului astfel promovat cu marca înregistrată pentru clasa 37 în beneficiul reclamantei.
Denumirea utilizată de apelantă este o expresie care include integral semnul protejat, iar includerea unui alt cuvânt în titulatura ansamblului de locuinţe nu este de natură a înlătura asemănarea cu marca, respectiv de a îndepărta consumatorul de asocierea cu marca înregistrată, mai ales că acest cuvânt are ca scop principal localizarea în spaţiu a produsului astfel denumit şi nu tinde la atribuirea unei alte caracteristici produsului sau serviciului respectiv.
2. Recursul
2.1. Motive
Apelanta pârâtă a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici: Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.). Deşi intimata nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, în mod greşit s-a dispus obligarea apelantei la plata sumei de 4.760 RON cu acest titlu.
De asemenea, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut pentru că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a apreciat că pârâta foloseşte un semn identic, pentru un produs identic, prevalându-se de dispoziţiile art. 35 lit. c) din Legea nr. 84/1998. Instanţa de apel a reţinut că ar fi asemănare între semne, dar reclamanta nu a învestit instanţa sub acest aspect.
Decizia recurată cuprinde motive contradictorii întrucât instanţa a reţinut că apelanta foloseşte un semn identic cu cel protejat de reclamantă pentru produse sau servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, pentru ca ulterior să se menţioneze că apelanta foloseşte un semn parţial identic şi în final un semn asemănător.
Instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, face confuzii între clase de servicii şi clase de produse.
Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că deşi instanţa preia susţinerile apelantei, pe care le consideră pertinente, în motivare nu le înlătură, nu le motivează şi în unele cazuri nu mai face nicio menţiune.
Hotărârea instanţei de apel este pronunţată cu încălcarea legii şi a principiului specialităţii mărcii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Aplicarea greşită a legii se observă din trimiterea la dispoziţii legale neincidente, cum ar fi art. 35 lit. c) din Legea nr. 84/1998. Lipsa de temei legal şi aplicarea greşită a legii este evidentă atunci când se face vorbire de un semn parţial identic, când în fapt identic nu înseamnă exact la fel, care coincide întru totul, nefiind posibilă o identitate parţială, ci cel mult asemănătoare.
Instanţa de apel a nesocotit dreptul recurentei conferit de înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci care a verificat sub aspectul legalităţii posibilitatea folosirii denumirii Be. B., mai mult a dispus înregistrarea mărcii pe seama recurentei.
Recurenta edifică construcţiile sub marca înregistrată R.C. şi nicidecum sub marca Be.
2.2. Întâmpinarea
Intimata SC R. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, s-a arătat că legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de fond şi de apel rezultă şi din citirea celor două certificate de înregistrare ale celor două mărci.
Intimata a invocat întreg art. 35 din Legea nr. 84/1998, iar nu doar lit. b) a textului.
Recurenta se află în gravă eroare sau interpretează tendenţios şi defectuos anumite motivări ale instanţei, deoarece niciodată Curtea de Apel nu a considerat pertinente susţinerile pârâtei.
Instanţa de apel a apreciat corect probele administrate în cauză.
2.3. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul este întemeiat în limita următoarelor considerente:
1. Obligând apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimată, în condiţiile în care din practicaua încheierii de dezbateri rezultă că intimata nu a solicitat acest lucru, instanţa de apel a dat ceea ce nu s-a cerut.
Drept urmare, criticile formulate de recurentă întrunesc cerinţele art. 304 pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, sub acest aspect, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis şi hotărârea atacată va fi modificată.
Întrucât reclamanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, pentru ca într-o eventuală acţiune formulată pe cale separată prin care să se pretindă tocmai obligarea la plata acestor cheltuieli să nu se invoce autoritatea lucrului judecat, se va dispune doar înlăturarea din hotărârea dată a menţiunii privitoare la acest aspect.
2. Instanţele de fond nu s-au pronunţat asupra unui aspect care nu a fost dedus judecăţii, respectiv, asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 35 lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Reclamanta nu a solicitat să se interzică pârâtei să folosească în cuprinsul denumirii ansamblului rezidenţial „Be. B." a mărcii „Be." doar pe considerentul că aceasta ar fi identică cu marca sa.
Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată l-a constituit întregul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, iar nu doar art. 35 alin. (2) lit. a) din lege. Aşadar, critica prin care s-a invocat acest motiv de nelegalitate nu este întemeiată.
3. Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde nici motive contradictorii şi cu atât mai puţin, motive străine de natura pricinii, aşa cum impune art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De asemenea, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea prevederilor legii materiale incidente, pentru ca recursul să poată fi admis în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa a avut de analizat, în cadrul procesual fixat prin cererea introductivă de instanţă şi arătat anterior, dacă prin folosirea de către pârâtă, în cuprinsul denumirii ansamblului rezidenţial pe care îl construieşte, a unui cuvânt care constituie marca înregistrată a cărei titulară este reclamanta, se produce sau nu în percepţia publicului risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere.
Reclamanta este titulara mărcii înregistrate „Be.", pentru clasa 37, iar pârâta foloseşte denumirea „Be. B." pentru promovarea ansamblului rezidenţial realizat în zona Băneasa din Bucureşti.
În clasificarea de la Nisa, clasa 37 este rezervată construcţiilor, reparaţiilor şi serviciilor de instalare.
Împrejurarea că recurenta edifică construcţiile din ansamblul de locuinţe „Be. B." sub denumirea de R.C., nu înseamnă că folosirea denumirii „Be. B." doar pentru promovarea acestor construcţii nu poate produce consumatorului obişnuit un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, între denumirea produsului promovat cu marca înregistrată.
Instanţa de apel a arătat corect că, faţă de legătura strânsă dintre noţiunea de „construcţie" şi ansamblul de locuinţe promovat de recurentă, există riscul arătat, de natură să justifice admiterea acţiunii în contrafacere. Iar pliantele promoţionale depuse în apel justifică, pe deplin, soluţia dată de ambele instanţe de fond.
În acest context, susţinerea recurentei în sensul că prin folosirea denumirii „Be." pentru produse din alte clase decât cea pentru care intimata are un drept exclusiv nu se poate produce riscul de confuzie, nu poate fi primită.
Semnele aflate în conflict prezintă un grad mare de asemănare, elementul dominant, pe care îl va sesiza consumatorul obişnuit, cu un nivel mediu de atenţie, constituindu-l cuvântul „Be.".
Faţă de cele ce preced, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. urmează a fi înlăturate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R.C. SRL împotriva deciziei nr. 95/A din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală şi în consecinţă:
Modifică în parte Decizia în sensul că înlătură obligarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2565/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2546/2010. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
