ICCJ. Decizia nr. 248/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 248/2010
Dosar nr. 7873/109/2006
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, contestatorul F.I.H.C., în contradictoriu cu Municipiul Piteşti, prin primar, a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din 27 noiembrie 2006 emisă de pârât, arătând că în mod greşit i s-a respins notificarea privind acordarea de despăgubiri băneşti, cu motivarea că au fost demolate construcţiile, că terenul este afectat integral de construcţii autorizate, iar legea nu prevede despăgubiri băneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 125 din 22 mai 2008, Tribunalul Argeş a respins contestaţia, reţinând că prin notificarea formulată la data de 13 iulie 2001 contestatorul F.I.H.C. a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul compus din suprafaţa de teren de 252 mp, împreună cu construcţiile în suprafaţă de 112,32 mp, imobil situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş.
Prin dispoziţia din 27 noiembrie 2006 emisă de Municipiul Piteşti, prin primar, s-a respins cererea notificatorului privind acordarea despăgubirilor băneşti pentru imobil, cu motivarea că legea nu prevede această modalitate de despăgubiri, fiind propusă acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
S-a dispus ca dosarul conţinând notificarea şi actele doveditoare să fie înaintate Secretariatului C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Tribunalul a constatat că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D.I., s-a stabilit valoarea terenului în raport de cererea şi oferta în zonă şi de standardele europene la suma totală de 409.000 lei, iar valoarea construcţiilor preluate de stat prin expropriere şi demolate, precum şi a garajului, la suma de 103.373 lei, conform expertizei efectuate de B.M., iar prin raportul întocmit de expertul O.P.G. s-a stabilit, după actualizarea sumei primite cu titlu de despăgubiri, că reclamantul este îndreptăţit să primească măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 490.682 lei.
S-a reţinut că restituirea în natură nu este posibilă, iar în situaţia în care unitatea deţinătoare nu are bunuri disponibile sau servicii care să poată fi acordate în compensare, ori acestea nu sunt acceptate de persoana interesată, unitatea deţinătoare sau entitatea investită prin lege cu soluţionarea notificării prin decizie sau dispoziţie motivată este obligată să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007.
În cauză, contestatorul, a cărei calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent a fost reţinută prin dispoziţia contestată, a solicitat despăgubiri băneşti, care însă nu sunt prevăzute de legea în vigoare la data emiterii dispoziţiei, iar ulterior, a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, al căror cuantum însă nu poate fi stabilit, întrucât competenţa în acest sens aparţine Secretariatului C.C.S.D.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul F.I.H.C., iar prin Decizia civilă nr. 223/A din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat şi a schimbat sentinţa, în sensul că a admis contestaţia şi a constatat că reclamantul F.I.H.C. este îndreptăţit să primească despăgubiri în condiţiile legii speciale, în cuantum de 490.682 lei.
A fost obligat intimatul Municipiul Piteşti, prin primar, să plătească reclamantului F.I.H.C. suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că respingerea acţiunii reclamantului, prin raportare doar la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, contravine dreptului de acces liber al contestatorului la justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţia României, republicată, şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Mai mult, o asemenea soluţie ar putea constitui o ingerinţă în dreptul contestatorului de a primi despăgubiri şi deci, implicit, de a propune probe în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce-i vor fi acordate, situaţie incompatibilă cu reglementarea dată protecţiei proprietăţii prin art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
A mai arătat că, la momentul încuviinţării şi administrării probelor necesare soluţionării cauzei, respectiv expertizele efectuate, instanţa de fond a recunoscut implicit dreptul contestatorului de a-şi preconstitui probe în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor ce-i vor fi acordate potrivit legii speciale, de către C.C.A.D.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a constatat că reclamantul este îndreptăţit să primească despăgubiri în condiţiile legii speciale, în cuantum de 490.682 lei, astfel cum a fost stabilit prin expertiza aflată la filele 103 - 107 din dosar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat şi motivat recurs pârâtul Municipiul Piteşti, prin primar, criticile vizând următoarele aspecte:
Argumentarea instanţei de apel referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor este neîntemeiată, atâta timp cât nu s-a contestat dreptul contestatorului de a primi despăgubiri şi de a propune probe în acest sens.
Ceea ce s-a susţinut şi se susţine în continuare de către recurentă este că aceste drepturi trebuie obţinute în contradictoriu cu instituţia abilitată să le acorde, iar nu în contradictoriu cu Municipiul Piteşti, prin primar, în condiţiile în care o astfel de hotărâre nu este opozabilă Comisiei Centrale.
Invocarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu are relevanţă în acest context, atâta timp cât nu se contestă calitatea de persoană îndreptăţită a contestatorului.
Mai arată recurentul că instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile art. 26 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau unitatea notificată este obligată ca, prin decizie sau dispoziţie motivată, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În cauză, notificarea contestatorului a fost soluţionată la data de 27 noiembrie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar acesta nu a solicitat acordarea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii.
În această situaţie, acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv, prin expropriere, se face în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
De altfel, nici înainte de modificarea adusă Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele expropriate nu se puteau acorda măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti, pentru că regimul juridic al acestor imobile este reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar dispoziţiile acestui articol au caracter de normă specială, prin raportare la art. 24 alin. (2) care prevedea posibilitatea acordării despăgubirilor băneşti pentru construcţiile cu destinaţia de locuinţă.
După abrogarea alin. (2) al art. 24, acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti nu mai este posibilă, astfel încât, în prezent, indiferent de modalitatea de preluare şi natura imobilului, măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de legea specială.
Art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi, se transmit Secretariatului C.C.S.D., însoţite de decizia sau dispoziţia conţinând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor şi de documentaţia aferentă.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) şi alin. (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de C.C.S.D. care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prin urmare, aceste dispoziţii legale au schimbat esenţial procedura de atacare în instanţă a deciziilor emise în faza administrativă prealabilă, precum şi instanţa competentă să le soluţioneze.
Astfel, pentru deciziile sau dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competenţa instanţei civile se păstrează doar în ceea ce priveşte procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deţinătoare, în situaţia în care aceasta refuză să soluţioneze notificarea, respinge notificarea ori respinge cererea de restituire în natură.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de C.C.S.D.
De altfel, problema competenţei instanţelor de judecată de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate a făcut şi obiectul recursului în interesul legii soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În cauză, prin dispoziţia din 27 noiembrie 2006, emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, Municipiul Piteşti, prin primar, a respins cererea de acordare de despăgubiri băneşti ce a făcut obiectul notificării transmise spre soluţionare de contestatorul F.I.H.C. şi a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin urmare, dispoziţia fiind emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a constatat că stabilirea cuantumului despăgubirilor nu poate face obiectul de analiză al instanţei de judecată, despăgubirile urmând a fi stabilite prin decizie a C.C.S.D.
O astfel de soluţie nu este în dezacord cu principiile consacrate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi nici nu contravine dreptului de acces liber al contestatorului la justiţie, aşa cum a reţinut instanţa de apel, deoarece dreptul de acces la o instanţă de judecată nu este un drept absolut şi poate şi supus condiţiei prealabile a unei proceduri administrative, pentru că ceea ce interesează este ca limitările aduse acestui drept să nu fie de natură a goli de conţinut însuşi dreptul ocrotit.
Or, dreptul de acces la instanţă nu este negat, dar este supus condiţiei epuizării procedurii derulate la C.C.S.D.
Faţă de cele arătate, recursul este fondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va casa decizia pronunţată de instanţa de apel şi se va respinge apelul declarat de contestator împotriva sentinţei tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Piteşti, prin primar, împotriva Deciziei nr. 223/A din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de contestatorul F.I.H.C. împotriva sentinţei nr. 125 din 22 mai 2008 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 255/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
