ICCJ. Decizia nr. 262/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 262/2010
Dosar nr. 2472/117/2008
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 432 din 5 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii O.A. şi O.l. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj - Napoca, reţinându-se în considerentele sentinţei faptul că, prin cererea pe care au formulat-o reclamanţii au solicitat să se constate nelegala expropriere a imobilului înscris în C.F. Cluj - Napoca, actualmente teren viran de aproximativ 1.630 mp, însă această constatare a nelegalei exproprieri poate fi analizată doar prin prisma deciziei în interesul Legii nr. 63 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a stabilit că „prin dispoziţiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun, în cazul ineficacităţii actelor de preluare a imobilelor naţionalizate şi, fără să se diminueze accesul la justiţie, a adus perfecţionări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special".
În consecinţă, având în vedere incidenţa prevederilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai pot fi invocate ca temei al restituirii unor imobile ce intră sub incidenţa art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii O.A. şi O.l., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, arătând în motivarea apelului că, în calitatea lor de moştenitori ai proprietarilor expropriaţi, au solicitat constatarea nelegalităţii actului de expropriere, invocând ca temei al acestei constatări, clandestinitatea decretului de expropriere, care niciodată nu a fost publicat şi care astfel nu a devenit lege.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 185/A din 4 iunie 2009, a admis apelul declarat de reclamanţii O.A. şi O.l. împotriva sentinţei civile nr. 432 din 5 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj pe care a desfiinţat-o în întregime şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii au solicitat constatarea nelegalei exproprieri, respectiv constatarea nelegalităţii actului de expropriere a imobilului situat în Cluj - Napoca, înscris în C.F. Cluj - Napoca, teren de aproximativ 1.630 mp, precum şi radierea dreptului de proprietate al Statului Român din C.F.
Singurul temei juridic invocat de reclamanţi în cuprinsul cererii introductive de instanţă este art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 129 alin. final C. proc. civ., instanţa de fond era obligată să se pronunţe asupra cererii reclamanţilor strict în limita a ceea ce s-a solicitat şi invocat prin petitul cerern introductive de instanţă.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj - Napoca prin primar invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurrentul - pârât a arătat că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente, soluţionând cererea reclamantelor privită şi din perspectiva consecinţelor unei soluţii de admitere, iar nu raportat la sensul literar de petitelor.
Chiar dacă reclamanţii nu au solicitat restituirea imobilului, prin constatarea caracterului clandestin al Decretului nr. 422 din 18 noiembrie 1977, cu consecinţa radierii dreptului de proprietate al Statului Român, reclamanţii şi-ar redobândi dreptul de proprietate cu caracter retroactiv, efect specific acţiunilor pronunţate în temeiul Legii nr. 10/2001.
A mai arătat recurentul - pârât că preluarea fără titlu sau „clandestină", după cum o numesc reclamanţii, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi constată în baza şi în condiţiile arătate de prevederile Legii nr. 10/2001, fie de unitatea investită cu soluţionarea notificării, fie de instanţa de judecată, urmând ca, în condiţiile în care se constată că preluarea s-a făcut fără titlu, persoana îndreptăţită, care îşi păstrează calitatea de proprietar, să exercite efectiv atribuţiile aferente acestui drept „după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi".
Prin urmare, cum corect a reţinut instanţa de fond, numai în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001 s-ar putea stabili ineficacitatea titlului de preluare, o acţiune în revendicare, cu consecinţa stabilirii naturii titlului de preluare, neputând fi promovată ulterior intrării în vigoare a legii speciale, decât în cazul în care reclamanţii ar avea calitatea de persoane exceptate de la prevederile Legii nr. 10/2001, sau dacă aceştia nu au putut recurge la această procedură în termen legal.
Recurentul - pârât a mai susţinut că este eronată interpretarea instanţei de apel, care raportând solicitările reclamanţilor la Decizia nr. 63 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, ajunge la concluzia că instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea.
Pentru toate aceste considerente, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi menţiunea sentinţei primei instanţe ca fiind legală.
Înalta Curte constată că recursul este declarat de o persoană fără calitate procesuală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanţii O.A. şi O.I. au investit Tribunalul Cluj cu o acţiune în constatarea nelegalităţii actului de expropriere a imobilului situat în Cluj - Napoca, înscris în C.F. Cluj - Napoca, teren de aproximativ 1.630 mp, precum şi radierea dreptului de proprietate al Statului Român.
Temeiul juridic invocat de reclamanţi în cuprinsul cererii introductive de instanţă este art. 34 din Legea nr. 7/1996.
În procesul civil dreptul de a declara recurs împotriva unei hotărâri susceptibile de a fi recurată aparţine părţilor din proces sau succesorilor acestora.
Calitatea procesuală de a declara recurs, conferită, ca principiu, doar părţilor în proces, este justificată de faptul că instanţa de judecată este chemată să statueze asupra raportului juridic stabilit între părţi, hotărârea având autoritate de lucru judecat doar între părţile litigante.
În cauză, în calitatea de pârât în proces a stat, atât la judecata în primă instanţă cât şi la judecata în apel, Statul Român, reprezentat prin Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca.
Prin urmare, calitatea de parte în proces a avut-o Statul Român, iar Consiliul local a fost doar reprezentant al pârâtului.
Or, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar potrivit art. 68 alin. (3) din cod, mandatul este presupus dat pentru toate actele judecăţii, chiar dacă nu cuprinde nici o menţiune în acest sens.
Recursul declarat de Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca este declarat de acesta în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant al părţii pârâte.
Cum reprezentarea presupune ca reprezentantul să îndeplinească acte de procedură în numele şi în interesul reprezentatului, care este parte în proces, recursul declarat de reprezentant în nume propriu este declarat de o persoană juridică fără calitatea procesuală de a declara recurs.
Pe cale de consecinţă, Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca nu are calitatea procesuală de a declara recurs în nume propriu, din moment ce a stat în proces în calitate de reprezentant al pârâtului, motiv pentru care recursul declarat se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul local al municipiului Cluj -Napoca, prin primar, împotriva Deciziei nr. 185 /A din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 255/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 267/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
