ICCJ. Decizia nr. 2562/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2562/2010
Dosar nr.3315/104/2008
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă;
1. Instanţa de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt reclamanta S.R.A. a formulat o cerere de anulare a Dispoziţiei nr. 1716 din 9 mai 2008 emisă de Primarul oraşului Balş, prin care i s-a respins notificarea nr. 91/N/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Balş, (teren 947 m2 şi clădire formată din cinci camere). A solicitat în principal oferirea de bunuri sau servicii în compensare iar în subsidiar să se trimită notificarea la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD).
Tribunalul Olt prin Sentinţa civilă nr. 40 din 20 ianuarie 2009 a admis acţiunea a anulat Dispoziţia 1716 din 9 mai 2008 şi a constatat incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. A fost obligată pârâta să ofere bunuri sau servicii în compensare, cu acordul reclamantei sau despăgubiri în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii de despăgubiri aferente imobilelor preluate abuziv şi să instrumenteze dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, sub sancţiunea de daune cominatorii de 100 RON/zi. A fost obligată pârâta la plata sumei de 3380 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că deşi pe parcursul procesului Primăria a învederat că va emite o nouă dispoziţie raportată la noile documente, acest lucru nu s-a produs astfel că s-a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea investită cu soluţionarea notificării şi acceptate de petentă sau la despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente.
S-a constatat astfel că imobilele nu pot fi restituite în natură pe teren aflându-se în prezent o parte a Primăriei oraşului Balş precum şi o parte a Bibliotecii orăşeneşti Petre Pandrea.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 125 din 9 aprilie 2009 a admis apelul pârâtului primarul oraşului Balş, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins cererea privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Au fost înlăturate menţiunile privind incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În motivarea deciziei s-a reţinut că apelanta a atacat numai o parte din drepturile stabilite prin sentinţă în beneficiul reclamantei.
Sub acest aspect s-a reţinut că pârâta nu a criticat faptul că s-a stabilit în sarcina acesteia o obligaţie alternativă şi nici plata de daune cominatorii, ceea ce determină neanalizarea acestor dispoziţii, deşi acestea nu sunt în interesul părţilor, tribunalul lăsând la latitudinea pârâtei modalitatea în care va stabili măsurile reparatorii.
S-a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, întrucât între autoarea reclamantei şi reprezentanţii de atunci ai statului nu s-a încheiat nici un contract de donaţie, nefiind incidente ipotezele avute în vedere de textul citat.
S-a apreciat ca sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001,în raport de care constituie preluare abuzivă orice preluare de către stat fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi preluările fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii de stat.
Cât priveşte obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată s-a reţinut că în mod neîntemeiat s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3.380 RON, cu acest titlu.
S-a apreciat că reclamanta avea obligaţia potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 să depună într-un anumit termen toate actele doveditoare ale calităţii sale de persoană îndreptăţită ca, până la data soluţionării notificării reclamanta nu a depus şi actele referitoare la formalităţile de donaţie, acte obţinute ulterior datei de 9 mai 2008 şi depuse în apel, ceea ce face ca soluţionarea nefavorabilă a notificării să nu-i fie imputabilă pârâtei, care nu a avut la dispoziţie toate actele.
3. Recursul
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs.
În drept s-a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a criticat Decizia în esenţă pentru că s-a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale incidente, atunci când s-a considerat ca aplicabil art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 (deşi din motivare rezultă că în cauză se aplică dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001).
Or, dispoziţiile art. 2 lit. h) se referă la imobilele preluate de stat cu titlu valabil şi nicidecum imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 2 lit. c) (indicate drept temei al acţiunii), deoarece preluarea s-a făcut printr-o donaţie care nu s-a încheiat în formă autentică, deci nu a avut loc o preluare în fapt, fără act juridic, cum greşit s-a reţinut de instanţa de apel. Din probele administrate în cauză rezultă din contră că imobilul a fost preluat va urmare a unei donaţii neîncheiate în formă autentică.
S-a mai criticat că în mod greşit nu i s-au acordat reclamantei cheltuieli de judecată pentru că nu ar fi depus într-un anumit termen actele doveditoare, faţă de împrejurarea că art. 23 din Legea nr. 10/2001, îngăduie depunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate până la data soluţionării notificării (pentru dovedirea dreptului de proprietate şi calităţii de moştenitor), acte depuse de reclamantă până la soluţionarea notificării (actul de partaj din 28 august 1952 şi actele de stare civilă) odată cu introducerea acţiunii la instanţă şi nu în apel.
Pe de altă parte recurenta a susţinut că soluţia a beneficiat de o prezumţie de preluare abuzivă a bunului prin simplul fapt că acesta se găseşte în patrimoniul stabilirii, prezumţie nerăsturnată în cauză.
4. Analiza instanţei de recurs
Recursul este neîntemeiat şi va fi respins pentru motivele ce urmează.
Reclamanta a sesizat Primăria oraşului Balş cu o notificare de acordare de despăgubiri băneşti pentru imobilul din Balş ce a aparţinut mamei sale B.E., cerere înregistrată la 9 noiembrie 2001.
Cererea a fost respinsă prin Dispoziţia nr. 1716 din 9 mai 2008 pentru că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive de către stat a bunului.
Contestaţia a fost admisă de instanţa de fond care a constatat că reclamantei i se cuvin reparaţii pentru imobilul pretins, în calitate de persoană îndreptăţită în temeiul Legii nr. 10/2001.
Constatarea Curţii de Apel că temeiul preluării abuzive a imobilului este art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 şi nu art. 2 lit. c) din aceeaşi lege, cum s-a arătat în contestaţie, nu conduce la concluzia că instanţa de apel a făcut o greşită apreciere a dispoziţiilor aplicabile.
În primul rând este de observat că deşi în conţinutul deciziei atacate se menţionează art. 2 lit. h) instanţa se referă la textul prev. de art. 2 lit. i) din lege, text pe care îl reproduce în considerente şi pe care îl consideră aplicabil în cauză.
Ca urmare, instanţa a analizat corect cauza dedusă judecăţii constatând, pentru motivele expuse, că în cauză se identifică situaţia prevăzută de art. 2 lit. i) ,menţionarea lit. h) fiind evident o eroare de dactilografiere.
Art. 2 lit. c) invocat de reclamantă în acţiune se referă la situaţia imobilelor donate statului în baza Decretului nr. 410/1948, privind donaţiunea unei întreprinderi de arte grafice sau în baza Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea neîncheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ.,iar în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească.
Imobilul ce face obiectul acţiunii nu se înscrie în nici una dintre situaţiile reglementate de art. 2 lit. c) citat, deoarece imobilul nu este o întreprindere de artă grafică şi pentru el nu au fost îndeplinite formalităţile cerute de Decretul nr. 478/1954 (acceptări şi avize) sau de art. 813 C. civ. pentru ca donaţia să existe şi să producă efecte juridice.
Documentele depuse de reclamantă în dosar au făcut dovada că s-au făcut numai demersuri pentru donarea imobilului, donaţia nefiind însă finalizată printr-un act încheiat în acest scop.
În al doilea rând, în raport de soluţia instanţei de fond de rezolvare a notificării şi menţinută de instanţa de apel (soluţie pentru care reclamanta nu a formulat critici nici în apel nici în recurs), critica privind aşa-numita greşită încadrare a preluării abuzive a imobilului, este lipsită de finalitate.
Critica referitoare la greşita aplicare a textelor legale pentru înlăturarea obligaţiei pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este de asemenea neîntemeiată.
Într-adevăr, în anexă la acţiunea cu care reclamanta a sesizat Tribunalul Olt, la 28 august 2008. au fost prezentate o serie de acte obţinute de reclamantă de la Arhivele Direcţiei judeţene Olt, şi certificate pentru conformitate de această instituţie, la 12 august 2008, deci după data emiterii dispoziţiei 1716 (adică 9 mai 2008) prin care s-a soluţionat notificarea.
De altfel, instanţa de fond prin măsura dispusă prin Încheierea din 16 septembrie 2008 - de a se prezenta actele care au fost avute în vedere la soluţionarea notificării - putea constata că actele depuse de reclamantă sunt numai acte de stare civilă pentru a dovedi filiaţia faţă de fostul proprietar, fără însă să se depună şi acte de proprietate cu privire la imobil. Reclamanta a depus un act de partaj voluntar care consfinţeşte declaraţia (autentificată de Tribunalul Popular Raion Balş) părţilor - autoarea reclamantei, E.B. şi sora acesteia, E.C. - de a-şi împărţi averea rămasă de pe urma tatălui lor T.P., şi anume două terenuri loc de casă, de 3.200 mp şi respectiv 600 mp - în urma căreia autoarea reclamantei a primit terenul în litigiu. Actul de partaj în forma în care a fost prezentat, nu valorează titlul de proprietate.
Actele care au stat la baza rezolvării notificării s-au depus în copie la dosarul de fond de către pârâtă, la cererea instanţei. Pârâtă, prin întâmpinarea din dosar, recunoaşte pretenţiile reclamantei, în raport de actele noi depuse în cauză ca anexă la acţiune, şi solicită exonerarea obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În mod corect instanţa de apel a constatat că pârâta nu are o culpă în respingerea notificării în raport de lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului. Se reţine că însăşi autoarea reclamantei - conform actelor depuse de reclamantă în instanţă, după obţinerea lor de la Arhivele judeţului Olt (august 2008)-a solicitat autorităţilor vremii emiterea unei dovezi din care să rezulte că este proprietară în vederea pregătirii formalităţilor de donare a imobilului. La această cerere s-a obţinut certificatul de atestare a proprietăţii depus de reclamantă la instanţa de fond.
Pe cale de consecinţă în temeiul art. 312 alin. (1) văzând că prin criticile formulate nu sunt întrunite condiţiile impuse de motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 9, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.R.A. împotriva Deciziei nr. 125 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 2561/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2560/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
