ICCJ. Decizia nr. 2746/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2746/2010
Dosar nr. 15535/63/2008
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, la 3 septembrie 2008, reclamanta P.C.O. a chemat în judecată pe pârâtul P.M. Craiova, în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 1888 din 11 august 2008, emisă de acesta, şi să i se restituie în natură terenul în suprafaţă de 1763 mp, situat în Craiova, str. Maramureş, judeţul Dolj.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin dispoziţia menţionată i-a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu argumentul că terenul solicitat este ocupat de utilităţi publice, respectiv blocul de locuinţe J 50, zona de protecţie a acestuia, alei, utilităţi aferente, parcare betonată şi incinta Grădiniţei nr. x.
Reclamanta a susţinut că aşa cum rezultă din motivarea sumară a dispoziţiei nu întreaga suprafaţă este ocupată de utilităţi publice, astfel că terenul ar putea fi restituit parţial.
Prin sentinţa civilă nr. 115 pronunţată la 30 martie 2009, Tribunalul Dolj a respins acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, reţinând că nicio porţiune din terenul expropriat nu este susceptibilă de restituire în natură, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
S-a argumentat prin considerentele hotărârii că terenul în litigiu figurează ca aparţinând domeniului public, conform, H.G. nr. 141/2008 şi a inventarului din anexa 4 la aceasta, reţinându-se că potrivit concluziilor expertizei tehnice, suprafaţa de 147 mp, identificată între pct. 6 – 7 – 10 – 11 – 6 în planul de situaţie, este teren lângă parcarea betonată, pe care se află o lampă de iluminat public şi amenajări ale locatarilor din blocurile învecinate: pomi, mese, bănci, boltă de viţă de vie şi un bătător de covoare.
S-a mai reţinut că suprafaţa de 647 mp, identificată în acelaşi plan de situaţie între pct. 10 – 7 – 21 – 20 – 10, reprezintă o parte din curtea Grădiniţei nr. x.
Prima instanţă a constatat că niciuna dintre cele două suprafeţe din terenul expropriat nu poate fi restituită în natură, chiar dacă este liberă de construcţii, întrucât s-ar ignora destinaţia acestora de componente ale unui ansamblu urbanistic.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta P.C.O., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât în mod eronat, s-a apreciat că nu pot fi restituite în natură porţiunile de teren de 147 mp, pe care se află o lampă de iluminat public ce ar putea fi mutată şi, respectiv de 647 mp, reprezentând o suprafaţă din curtea grădiniţei, ce nu este absolut necesară bunei funcţionări a acesteia.
În vederea clarificării situaţiei de fapt, instanţa de apel a încuviinţat suplimentarea raportului de expertiză efectuat de expert C.A. şi a solicitat relaţii de la agenţii economici care au în administrare reţele de apă, canal, termoficare, gaze şi reţeaua electrică.
Prin decizia civilă nr. 256 pronunţată la 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantei şi a schimbat sentinţa în sensul admiterii în parte a contestaţiei şi anulării în parte a dispoziţiei nr. 1888/2008 emisă de P.M. Craiova.
S-a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de teren de 147 mp, situată în Craiova, în spatele blocurilor J 50 şi J 51 din Cartierul Rovine, identificat între pct. 10 – 11 – 6 – 7 pe schiţa întocmită de expertul C.A., învecinată la N, E şi V cu teren proprietatea M. Craiova şi la S cu Grădiniţa nr. x.
S-a menţinut dispoziţia în ce priveşte acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru restul terenului în suprafaţă de 1616 mp.
Au fost obligaţi intimaţii la 16103,5 lei cheltuieli de judecată către apelantă, la fond şi în apel.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că este posibilă restituirea în natură numai a suprafeţei de 147 mp teren., situate în spatele blocurilor J 50 şi J 51 din Str. Maramureş, pe care se află o lampă de iluminat public, legată de o alta situată la estul terenului printr-o reţea electrică subterană, ce ar putea fi, însă, mutată la limita de hotar.
S-a considerat că amenajarea acestui teren de către locatarii blocurilor prin amplasarea unui grătar, a unei mese cu bănci şi a unui bătător de covoare nu constituie un impediment pentru restituirea în natură.
Referitor la suprafaţa de 647 mp, curtea de apel a apreciat că acest teren este în întregime afectat bunei funcţionări a grădiniţei, având în vedere amenajările existente: platformă betonată, groapă cu nisip, careu de bănci şi bare pentru gimnastică, precum şi modul de dispunere a acestora în teren, astfel că nu se poate dispune restituirea în natură.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, ambele părţi.
Prin recursul său, reclamanta P.C.O. a criticat decizia ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a încălcat principiul restituirii în natură, instituit prin art. 1 şi reafirmat prin art. 7 din Legea nr. 10/2001 şi a interpretat eronat dispoziţiile art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ.
S-a învederat că dispoziţiile ultimului text de lege menţionat stabilesc în mod clar categoriile de terenuri ce nu se restituie în natură, respectiv cele ocupate de construcţiile noi şi cele afectate de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.
Recurenta reclamantă a susţinut că, instanţa de apel trebuia să aplice şi terenului de 647 mp, liber de construcţii, aflat în incinta grădiniţei, acelaşi raţionament ca şi cel folosit cu privire la terenul de 147 mp, restituit în natură.
În acest context, s-a arătat că amenajările existente pe acest teren se pot demonta şi amplasa în altă parte, cu atât mai mult cu cât grădiniţa dispune de o suprafaţă foarte mare, în total 4497 mp.
S-a susţinut, de asemenea, că refuzul restituirii acestui teren contravine literei şi spiritului Legii nr. 10/2001 şi nu ţine seama nici de faptul că autorilor reclamantei nu li s-au acordat despăgubiri ca urmare a exproprierii.
Prin motivele de recurs invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenţii P.M. Craiova şi P.M. Craiova au criticat decizia instanţei de apel ca nelegală pentru greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 10 din H.G. nr. 250/2007.
S-a susţinut că dispoziţia nr. 1888/2008, contestată de reclamantă, a avut în vedere procesul verbal privind starea de fapt a terenului notificat, întocmit de autoritatea locală conform prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi semnat de petentă, act prin care s-a constatat că întreaga suprafaţă solicitată, de 1763 mp, este ocupată de lucrări de construcţii şi amenajări de utilitate publică executate.
Recurenţii au arătat că împrejurarea că terenul de 147 mp este liber de construcţii nu conduce în mod automat la concluzia că poate fi restituit în natură, ignorându-se amplasamentul şi destinaţia acestuia, respectiv necesitatea asigurării unui confort ambiental şi urbanistic minim locuitorilor din blocurile din zonă.
Intimata-recurentă reclamantă a formulat întâmpinare la recursul pârâţilor solicitând respingerea acestuia.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate prin motivele invocate de recurenta reclamantă, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Într-adevăr, prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 se instituie principiul priorităţii restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, ce fac obiectul acestui act normativ, art. 7 reafirmând această regulă.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, în cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au ridicat construcţii noi autorizate, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, dar afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Pentru imobilele expropriate, cum este cel în litigiu, modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent este reglementată în art. 11 din Legea nr. 10/2001, care are caracterul unei norme speciale, aplicabile preluărilor abuzive în forma exproprierii.
Într-adevăr, în cazul imobilelor expropriate, restituirea prin echivalent reprezintă o variantă subsidiară în raport cu restituirea în natură, fiind aplicabilă numai situaţiei în care imobilul este afectat total sau parţial de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.
Terenul aferent construcţiilor realizate, necesar bunei funcţionări a acestora, la care face referire art. 11 pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 nu poate fi restituit în natură.
Necontestând situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, recurenta reclamantă a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (4), în realitate art. 11 alin. (3), în forma aplicabilă de la 2 septembrie 2005, din Legea nr. 10/2001.
Această critică este nefondată, având în vedere că suprafaţa de 647 mp reprezintă teren aflat în incinta unei grădiniţe, integral afectat de amenajările necesare bunei funcţionări a acesteia.
Astfel, destinaţia însăşi a amenajărilor respective, platformă betonată, aleea betonată de acces de la clădirea grădiniţei la platformă, groapă cu nisip, careu de bănci şi bare pentru gimnastică, precum şi modul de dispunere a acestora în teren, fac imposibilă restituirea în natură, totală sau parţială, a suprafeţei de 647 mp.
Mai mult, din schiţa anexă la completarea raportului de expertiză, dispusă de instanţa de apel, rezultă că terenul în litigiu reprezintă o enclavă în curtea grădiniţei şi nu ar putea fi dislocat din ansamblul edilitar.
Pentru aceste considerente se va constata că, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum şi Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, cu referire la sintagma de „amenajare publică”, explicată în pct. 10.3 din aceste norme.
În ceea ce priveşte recursul declarat de P. şi P.M. Craiova, Curtea va constata că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Cu referire la terenul de 147 mp pentru care a dispus restituirea în natură, instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (art. 11).
Acest teren, identificat de expert între pct. 6 – 7 – 10 – 11- 6 în planul de situaţie, se află în imediată vecinătate a blocurilor J 50 şi J 51 (în spatele acestora), la o distanţă de 23 m, lângă o parcare betonată.
Pe acest teren se află o lampă de iluminat public legată de o alta, situată la est, printr-o reţea subterană.
Instanţa de apel a dispus restituirea în natură a acestui teren, reţinând că reţeaua electrică subterană ar putea fi mutată pe linia de hotar, deşi nu a existat un acord în acest sens al societăţii de distribuţie a energiei electrice şi nici expertul nu a propus o asemenea soluţie.
Astfel, chiar dacă terenul de 147 mp nu constituie nici zonă verde, nici cale de acces şi nici zonă de protecţie a blocurilor de locuinţe, este destinat să servească nevoilor comunităţii, fiind traversat de o reţea electrică subterană.
Se va reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, scopul de utilitate publică în vederea căruia s-a dispus exproprierea fiind atins.
În consecinţă, Curtea va constata că dispoziţia contestată, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului ce a făcut obiectul notificării şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu va fi analizat, fiind invocat formal de pârâţi, întrucât din dezvoltarea criticilor aduse deciziei recurate nu rezultă că se invocă nemotivarea sau motivarea contradictorie a acesteia.
Pentru toate aceste considerente, urmează a se respinge recursul reclamantei şi a se admite recursul pârâţilor.
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va modifica în tot decizia recurată în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 115 din 30 martie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta P.C.O. împotriva deciziei nr. 256 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de pârâţii P.M. Craiova şi P.M. Craiova împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în tot în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 115 din 30 martie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2716/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 288/2010. Civil. Desene şi modele... → |
|---|
