ICCJ. Decizia nr. 288/2010. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 288/2010
Dosar nr. 11681/3/2005
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 180 din 2 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis acţiunea formulată de SC I.F.I. SRL în contradictoriu cu pârâţii O.S.I.M. şi D.M.
S-a dispus anularea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial nr. 000093 din 31 martie 1994.
A fost obligat O.S.I.M. să publice hotărârea după rămânerea definitivă şi irevocabilă în B.O.P.I.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul D.M. în contradictoriu cu chemaţii în garanţie SC S. SA şi A.A.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
Prin certificatul de înregistrare nr. 000093 eliberat la data de 31 martie 1994 O.S.I.M. a recunoscut dreptul titularului SC S. SA asupra modelului industrial descris în anexă; reprezentând mobilier de gradina format din o masă în două bănci de lemn cu picioare rabatabile.
Drepturile asupra certificatului au fost reînnoite la data de 24 martie 2003 în persoana titularului SC S. SA care ulterior, la data de 9 decembrie 2004 a cesionat aceste drepturi în favoarea cesionarului D.M.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia modelelor în desenelor industriale, cele 3 condiţii esenţiale pentru înregistrarea acestora sunt: să constituie un desen sau model industrial, în sensul art. 2 din aceeaşi lege, să fie noi în să aibă caracter industrial.
Analizând prin comparaţie modelul industrial prezentat în anexa certificatului de înregistrare în modelele de mobilier comercializate de către societăţile de export-import indicate de către reclamantă, tribunalul a reţinut că modelul este unul simplu, compus doar din blaturi de lemn şi picioare de fier rabatabile.
Dată fiind aceasta simplitate a pieselor de mobilier, tribunalul a putut constata comparând planşele fotografice ale produselor comercializate anterior datei înregistrării de către societăţi producătoare de profil că acestea sunt identice.
Descrierea setului de mobilier înregistrat de O.S.I.M. este cuprinsă şi în documentaţia întocmita la data de 11 februarie 1987 de către C.P.L. Comăneşti (pentru blatul mesei şi al banchetelor) respectiv al setului de feronerie pentru acest set, întocmit la data de 14 aprilie 1988 de către C.T. Satu Mare.
Tribunalul a reţinut astfel că la data înregistrării de către O.S.I.M. a certificatului 000039 din 31 martie 1994 nu era îndeplinită condiţia noutăţii modelului industrial, câtă vreme acesta fusese comercializat pe piaţa româneasca anterior acestei date. Dovada comercializării rezulta şi din caietul de sarcini nr. 1322-89 întocmit de I.P.I.P.S. Bucureşti, sau de adresa nr. 08155/05303 din 10 aprilie 1988 a M.
Deoarece condiţia noutăţii este una din cele trei condiţii impuse cumulativ de art. 9 din Legea nr. 129/1992, simpla constatare că aceasta nu era îndeplinita la data înregistrării este suficienta pentru a duce la anularea certificatului eliberat de O.S.I.M., fără a mai fi nevoie sa se analizeze în respectarea celorlalte două condiţii.
Privitor la cererea de chemare în garanţie formulata de către pârâtul D.M., tribunalul a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 60 C. proc. civ., „partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire”. Or, câtă vreme temeiul prezentei acţiuni este nerespectarea condiţiilor legale privind înregistrarea modelelor iar temeiul cererii de chemare în garanţie este răspunderea contractuală, nu se poate reţine că aceste pretenţii sunt interdependente.
Prin urmare, pârâtul îşi va putea valorifica pretenţiile formulate pe calea acţiunii în garanţie doar pe cale separată, astfel că cererea de faţă va fi respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 79/ A din 21 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a dispus după cum urmează:
S-a respins excepţia lipsei de interes în formularea apelului de către A.A.
S-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâtul D.M. şi chematul în garanţie A.A. împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
În ce priveşte excepţia lipsei de interes în formularea apelului de către A.A., Curtea a reţinut că, practic, prin apelul formulat, chematul în garanţie A.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.M., iar admiterea unei astfel de excepţii ar determina în respingerea cererii de chemare în garanţie pentru alte motive decât cele care presupun analiza fondului sau cele avute în vedere de prima instanţa, aşa încât apelantul-chemat în garanţie A.A. justifica interes în formularea apelului, chiar dacă cererea de chemare în garanţie îndreptată împotriva sa a fost respinsa de prima instanţa. Mai mult, prin motivele de apel invocate de apelantul A.A., acesta tinde a demonstra că anularea certificatului de înregistrare a modelului industrial în litigiu trebuie sa fie judecata în contradictoriu cu el, iar nu cu pârâtul D.M., susţinând că titular de drept al acestui certificat este A.A., iar nu D.M., aşa încât apelantul A.A. justifica interes în din acest punct de vedere.
Cu privire la apelul formulat de apelantul A.A., Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civila nr. 563 din 5 aprilie 2006 pronunţata de Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A.A. în contradictoriu cu pârâtul D.M., prin care se solicita sa se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune încheiat la 9 decembrie 2004 între SC S. SA Botoşani în pârâtul D.M., reţinându-se că la încheierea contractului cedenta a fost reprezentata de chiar reclamantul A.A., care nu poate invoca propria turpitudine si, totodată, că reclamantul a convenit în aceeaşi zi, 9 decembrie 2004, sa revoce contractul de cesiune încheiat anterior, respectiv Ia 20 octombrie 2004, aşa încât titularul certificatului de înregistrare sa fie SC S. SA Botoşani, astfel că respectivul contract de cesiune încheiat între SC S. în D.M. a fost valabil încheiat.
Prin decizia civila nr. 221 din 5 octombrie 2006, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefundat, apelul formulat de reclamantul A.A., iar prin decizia civila nr. 4691 din 8 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefundat, recursul formulat de acelaşi reclamant.
În consecinţă, Curtea a constatat că prin sentinţa civila nr. 563 din 5 aprilie 2006 pronunţata de Tribunalul Botoşani s-a stabilit în mod irevocabil că D. M. este titularul certificatului de înregistrare a modului industrial nr. 000093, Set berărie”, aşa încât motivele invocate de apelantul-chemat în garanţie în cererea de apel sunt neîntemeiate, apelul urmând a fi respins ca nefondat.
În ce priveşte apelul formulat de apelantul-pârât D.M., Curtea reţine următoarele:
Nu are nicio importanta diferenţa între denumirile „mobilier de gradina” şi „set berărie”, important fiind dacă exista sau nu deosebiri între cele două tipuri de mobilier, deosebiri care sa justifice considerarea celui de-al doilea mobilier ca fiind un model nou în raport cu primul.
Nu poate fi reţinuta susţinerea apelantului în sensul că nu ar rezulta din probele administrate că produsele indicate de reclamanta sa fi fost aduse la cunoştinţa publica. Astfel, înainte de anul 1989, sub denumirea „set gadina berărie” a fost realizat de către I.P.L. Constanta standardul tehnic de întreprindere, standard care a fost înregistrat în la T. Desenul produsului standardizat prin standardul sus-menţionat este asemănător pana la identitate cu desenul produsului pentru care s-a eliberat certificatul de înregistrare a modelului industrial în litigiu.
Totodată, blaturile de lemn ale mesei în ale băncilor au fost standardizate de C.P.L. Comăneşti în 1987, iar partea de feronie aferenta a fost standardizata de C.T. Satu Mare în anul 1988 . Din analiza comparativa a acestor standarde cu modelul industrial pentru care s-a eliberat certificatul de înregistrare în litigiu, rezulta asemănarea pana la identitate a acestora.
De asemenea, documentaţia tehnica a produsului „set berărie” a fost cuprinsa în caietul de sarcini nr. 1322-89 eliberat de C.P.M.B. – I. P.I.P.S. a Municipiului Bucureşti, iar din facturile 6/1990, factura 72 din 30 octombrie 1989 în factura 20 din 31 martie 1988 rezulta că I.P.I.P.S. Bucureşti a livrat către I.C.E.C.O.O.P. – I. 321, 314, respectiv 333 seturi berărie. De asemenea, din facturile externe 353/1990, 28164/1989 în 4266/1988 rezulta că I.C.E.C.O.O.P. – I. a exportat 321, 314 si, respectiv 333 seturi berărie care diferite firme din Austria.
Ca atare, nu poate fi reţinuta nici susţinerea apelantului în sensul că nu s- ar fi dovedit că produsele invocate de reclamanta ar fi fost confecţionate în transferate în circuitul comercial.
Nu este fondata nici susţinerea apelantului în sensul că ar fi fost necesara o expertiza care sa ateste lipsa de noutate a desenului în modelului industrial înregistrat în raport cu produsele anterioare invocate de reclamanta. Astfel, potrivit art. 201 C. proc. civ., expertiza este necesara numai în măsura în care este necesara părerea unor specialişti pentru lămurirea unor împrejurări de fapt. în prezenta cauza, datorita lipsei de complexitate a situaţie de fapt analizate, nu este necesar a se solicita părerea unor specialişti.
Astfel, ceea ce este necesar a se analiza este asemănarea sau lipsa de asemănare între modelul industrial înregistrat sub nr. 000093 în produsele invocate de reclamanta ca fiind distructive de noutate. Or, este evident chiar în pentru un necunoscător, din simpla analiza comparativa a desenelor prezentate în cauza, că modelul industrial pentru care a fost eliberat certificatul de înregistrare în litigiu este asemănător pana la identitate cu produsele invocate de reclamanta ca fiind confecţionate în comercializate încă înainte de anul 1989.
De altfel, deşi apelantul susţine că ar exista diferenţe între modelul industrial înregistrat sub nr. 000093/1994 în produsele invocate de reclamanta, nu indica nici un element care sa prezinte caracter de noutate în raport cu produsele invocate de reclamanta, respectiv care sa confere caracter distinctiv modelului înregistrat sub numărul sus-menţionat.
Cât priveşte susţinerea că nu au fost prezentate acte cu data certa, Curtea a constatat că Legea nr. 129/1992 nu impune o astfel de condiţie în sensul art. 1182 C. civ., ci impune ca înscrisurilor ce pot fi opuse în procedura de examinare pentru stabilirea noutăţii sa li se poată stabili data emiterii ca fiind una anterioara. Totodată, standardele tehnice de întreprindere reţinute în cauza poarta ştampile ale unor întreprinderi care, la momentul elaborării standardelor, aveau statut de instituţii publice, iar facturile reţinute în cauza nu sunt acte sub semnătură privată, pentru a le fi impusa cerinţa datei certe în sensul art. 1182 C. civ., ci acte fiscale.
Ca atare, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţa a reţinut că la data cererii de înregistrare a modelului industrial pentru care s-a eliberat certificatul de înregistrare nr. 93/1994 nu era îndeplinita condiţia noutăţii modelului industrial si, ca atare, se impune anularea înregistrării modelului industrial în litigiu.
În ce priveşte respingerea cererilor de chemare în garanţie formulate de D.M. împotriva SC S. în A.A., Curtea a constatat că în mod corect acestea au fost respinse, având în vedere ca temeiul invocat de parat pentru cererile de chemare în garanţie formulate a fost art. 7 din contractul de cesiune, iar potrivit clauzei cuprinse în articolul menţionat obligaţia de restituire a preţului se naşte la rămânerea irevocabila a hotărârii prin care se dispune anularea certificatului ce a făcut obiectul cesiunii. Ca atare, potrivit clauzelor contractuale, dreptul paratului la despăgubire nu este unul actual, întrucât hotărârea de anulare a certificatului de înregistrare nr. 000093/1994 nu este irevocabila. Paratul-apelant poate sa îşi valorifice eventualele drepturi de despăgubiri, potrivit contractului, după rămânerea irevocabila a hotărârii de anulare.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs chemata în garanţie SC S. S.A., formulând critici pe fondul cauzei.
Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului, ca inadmisibil, întrucât chemata în garanţie nu a formulat apel împotriva sentinţei primei instanţe, prin care de altfel nu s-a stabilit vreo obligaţie în sarcina sa, iar situaţia sa în cauză nu s-a schimbat prin decizia pronunţată de instanţa de apel.
Vor fi avute în vedere totodată şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de chemata în garanţie SC S. S.A. împotriva deciziei nr. 79/ A din 21 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2746/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 289/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
---|