ICCJ. Decizia nr. 291/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 291/2010
Dosar nr. 1287/105/2007
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 1289 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins contestaţia formulată de contestatoarea Z.M.C., ca neîntemeiată.
La pronunţarea acestei hotărâri, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr. 1287/105/2007, contestatoarea Z.M.C. a chemat în judecată pe intimatul I.P.J. Prahova, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Dispoziţiei nr. 1/22 ianuarie 2007 emisă de intimată şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1539 m.p. situat în Ploieşti, str. Iaşului.
În motivarea contestaţiei contestatoarea a arătat că prin dispoziţia sus-menţionată a fost soluţionată notificarea sa înregistrată la nr. 760/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului teren şi s-a propus acordarea de despăgubiri.
Precizează contestatoarea că din suprafaţa totală de 2276 m.p. prevăzută în cuprinsul actului de vânzare-cumpărarea autentificat sub nr. 1477 din 11 iunie 1945 s-a dispus prin hotărâre judecătorească restituirea construcţiei şi a unei suprafeţe de 736,99 m.p., iar pentru restul de suprafaţă a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001; deşi a solicitat restituirea întregii suprafeţe rămasă de 1539 m.p., prin dispoziţia atacată i se răspunde numai cu privire la o suprafaţă de 1381,19 m.p.
Susţine contestatoarea că deşi în dispoziţie se arată că terenul în litigiu este în administrarea intimatei şi că ar fi afectat de amenajări de utilitate publică, nu se menţionează în ce constau aceste amenajări, nu se arată dacă reprezintă construcţii autorizate sau neautorizate, dacă sunt uşoare sau demolabile, ori dacă sunt lucrări abandonate, în sensul art. 10 alin. (3) şi (31) din Legea nr. 10/2001.
Contestatoarea a depus o precizare prin care a arătat că-şi micşorează câtimea obiectului pretenţiilor, în sensul că solicită restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1381,19 m.p. situat în Ploieşti, str. Iaşului, judeţul Prahova, aflat în posesia efectivă şi folosinţa intimatei.
În cauză s-a administrat proba cu acte şi expertiză tehnică topo.
Conform actelor existente la dosar (documentaţia care a stat la baza emiterii dispoziţiei atacate), autorii contestatoarei, defuncţii l. şi M.D., au cumpărat imobilul situat în Ploieşti, str. Panait Filitis, actualmente str. Iaşului, compus din teren în suprafaţă de 2276 m.p. şi casă, imobil expropriat în baza Decretului nr. 92/1950, potrivit Deciziunii nr. 720/1950, teren din care 1765 m.p. au fost transmişi fostei Miliţii a Judeţului Prahova, rămânând suprafaţa de 583,68 m.p., această din urmă suprafaţă împreună cu construcţia existentă pe ea, fiind restituite petentei prin sentinţa civilă nr. 12235/1996.
Ulterior, în baza Legii nr. 10/2001 petenta a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a întregului teren ce a aparţinut autorilor săi situat in Ploieşti, str. Iaşului, jud. Prahova, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin Dispoziţia nr. 2006 din 30 martie 2006 emisă de Primăria Municipiul Ploieşti s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 124,98 m.p. situat in Ploieşti, str. Iaşului, jud. Prahova, propunându-se acordarea de masuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, motivându-se că pe terenul revendicat s-a realizat utilitatea publică, în prezent acesta fiind afectat de actuala str. Rozelor şi amenajările aferente.
În cuprinsul dispoziţiei sus-menţionate se arată că în ceea ce priveşte suprafaţa de teren aflată în administrarea I.P.J. Prahova, o copie a notificării a fost transmisă acestei instituţii în vederea soluţionării.
Prin Dispoziţia nr. 1 din 22 ianuarie 2007 emisă de intimată s-a respins cererea de restituire în natură a terenului solicitat în suprafaţă de 1539 m.p. motivat de faptul că acesta este afectat unor amenajări de utilitate publică, propunându-se acordarea de despăgubiri.
Conform raportului de expertiză topo întocmit în cauză terenul în litigiu are în realitate suprafaţa de 1368 m.p., fiind ocupat de A.R.T.D., precum şi o construcţie neterminată, expertul menţionând că utilitatea publică este dată de obiectivele activităţii instituţiei pe care o reprezintă.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor preluate abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Alin. (3) al aceluiaşi articol, prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 01 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.
Atât timp cât imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat, înseamnă că petenta are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte însă măsura restituirii în natură a terenului astfel cum aceasta solicită, acest lucru nu este posibil cât timp terenul este ocupat de ateliere pentru inspecţie şi reparaţii tehnice, depozite şi o construcţie terminată, construcţii necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiei intimate.
Faptul că nu s-a făcut dovada că pentru aceste construcţii ar exista autorizaţie de construcţie nu înseamnă în mod automat că terenul poate fi restituit în natură, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate după data de 01 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile, ori, în cauză, nu rezultă din nicio probă administrată că aceste construcţii ar fi fost edificate după data de 01 ianuarie 1990 şi nici că ar fi construcţii uşoare sau demontabile.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că dispoziţia nr. 1 din 22 ianuarie 2007 a fost emisă de intimată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie în sensul stabilirii dreptului contestatoarei la acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a respins contestaţia precizată ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 107 din 22 mai 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de contestatoare, a schimbat în tot sentinţa şi a admis contestaţia, anulând dispoziţia nr. 1 din 22 ianuarie 2007 emisă de I.P.J. Prahova.
A dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1368 m.p. situat în Ploieşti, str. Ion Th. Grigore, identificat conform raportului de expertiză S.V. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea a constatat următoarele:
Împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Prahova a declarat apel contestatoarea Z.M.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, dispoziţii care sunt pe deplin aplicabile în cauză, în raport de probele administrate.
Astfel, se arată că pe terenul în litigiu în suprafaţă de 1368 m.p. sunt construcţii ce reprezintă depozite, copertine, ateliere pentru inspecţie şi reparaţii tehnice şi o construcţie neterminată, astfel încât în mod eronat instanţa de fond a stabilit că aceste construcţii sunt de utilitate publică şi că utilitatea publică a acestor construcţii este dată de obiectivele activităţii instituţiei intimate.
A mai arătat apelanta-contestatoare că terenul din litigiu face parte dintr-o s uprafaţă mult mai mare dată în folosinţă I.P.J. Prahova în anul 1950 şi cea mai mare parte a acestui teren a fost retrocedată către proprietari - persoane fizice.
O altă critică a apelantei se referă la faptul că intimata nu deţine autorizaţie de construcţie pentru construcţiile de pe terenul în litigiu şi nici autorizaţie de funcţionare a atelierelor pentru inspecţie, reparaţii tehnice şi confecţionare numere înmatriculare, ce trebuie emisă de A.P.M. Prahova, neputând preciza data la care au fost edificate aceste construcţii.
Faţă de apelul formulat, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât terenul este ocupat funcţional de I.P. J. Prahova în totalitate, cu ateliere pentru inspecţie şi reparaţii tehnice, depozite şi o construcţie începută, fiind afectat unor amenajări de utilitate publică, prin însăşi obiectivele activităţii instituţiei.
Instanţa de fond a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă în ceea ce priveşte măsura restituirii în natură a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi ( 4) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu rezultă din nicio probă că aceste construcţii ar fi fost edificate după data de 01 ianuarie 1990 şi nici că ar fi construcţii uşoare sau demontabile.
În raportul de expertiză efectuat în apel sunt descrise construcţiile situate pe terenul în litigiu, menţionându-se că atelierul de reparaţie auto şi atelierul de confecţionări numere auto au fost edificate fără autorizaţie de construire, iar intimata nu deţine autorizaţie de funcţionare emisă de A.P.M. Prahova şi nici acordul vecinilor pentru a fi desfăşurate astfel de activităţi.
De asemenea, se mai precizează în raportul de expertiză că pe teren se mai află o copertină auto, care este o construcţie uşoară, demontabilă şi o construcţie abandonată, pentru care nu există autorizaţie de construire, precum şi un depozit, construit de asemenea fără autorizaţie.
Totodată, în raportul de expertiză se mai menţionează că nu există acordul proprietarilor vecini cu terenul în litigiu, pentru activităţile desfăşurate, iar terenul care constituie calea de acces spre clădirile amplasate pe terenul din litigiu a fost retrocedat foştilor proprietari, fiind scos la vânzare.
Faţă de cele constatate în raportul de expertiză. Curtea a reţinut că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile, dar şi dispoziţiile art. 10 alin. (4) din aceeaşi lege, care prevede restituirea în natură a terenurilor pentru care lucrările aprobate au fost abandonate.
Susţinerea intimatei în sensul că terenul în litigiu este afectat unor amenajări de utilitate publică este nefondată având în vedere că activităţile desfăşurate în aceste construcţii nu sunt de utilitate publică, ci sunt activităţi auxiliare instituţiei intimate, care pot fi desfăşurate în orice spaţiu deţinut legal.
Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 în art. 10 alin. (2) prevede că măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru suprafaţa ocupată de amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale (deci nu ale instituţiilor publice) acest text de lege nefiind aplicabil în speţă.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâtul I.P.J. Prahova criticând-o pentru următoarele motive:
După cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert judiciar S.V. la prima instanţă, terenul, preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950, este ocupat funcţional de I.P.J. Prahova în totalitate, cu ateliere pentru inspecţie şi reparaţii tehnice, depozite şi o construcţie începută, fiind afectat unor amenajări de utilitate publică, prin însăşi obiectivele activităţii instituţiei. Retrocedarea în natură a acestui teren ar afecta activitatea instituţiei.
Din raportul de expertiză efectuat în dosarul de apel rezultă că pe terenul ce face obiectul revendicării sunt edificate construcţii, care în prezent au destinaţia de ateliere şi depozite, construcţii ce sunt absolut necesare în funcţionarea instituţiei.
Au fost ignorate prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, care stipulează că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren, cum este cazul în speţă, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Toate aceste aspecte, reflectate şi în dispoziţia contestată, sunt susţinute de întregul material probator administrat la dosarul cauzei.
Pentru diferenţa de teren, până la cea solicitată iniţial, ocupată de str. Rozelor şi de amenajările aferente acesteia, prin dispoziţia nr. 2000 din 30 martie 2006 a Primăria municipiului Ploieşti s-a stabilit dreptul contestatoarei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Analizând decizia de apel în raport de criteriile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
1. În motivarea deciziei de apel s-a reţinut ca situaţie de fapt ce nu mai poate fi reapreciată de instanţa de recurs, că pe terenul în litigiu se află construcţii edificate fără autorizaţie de construcţie, o construcţie uşoară şi demontabilă şi o construcţie abandonată.
În ceea ce priveşte natura acestor construcţii ca fiind de utilitate publică, s-a reţinut că prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt avute în vedere amenajările de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, deci nu ale instituţiilor publice, ceea ce înseamnă că acest text legal nu este aplicabil în speţă.
În ceea ce priveşte utilitatea publică a construcţiilor de pe terenul în litigiu, prin recurs s-a susţinut că aceasta rezultă din însăşi obiectivele instituţiei, or, argumentul pentru care s-a apreciat de instanţă că nu este aplicabil art. 10 alin. (2) este cel reţinut mai sus, care se bucură de putere de lucru judecat în condiţiile în care nu a fost contestat pe calea recursului.
Decizia de apel, inclusiv argumentele care susţin soluţia instanţei, sunt criticate pe calea recursului, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., iar limitele de judecată în care se soluţionează cauza în calea de atac şi criticile care se formulează trebuie să se circumscrie hotărârii atacate.
2. Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 invocate prin recurs nu sunt incidente în cauză, întrucât vizează imobilele expropriate, iar imobilul în cauză a fost preluat în baza Decretului nr. 90/1950.
3. Faptul că pentru o parte din imobil P.M. Ploieşti a stabilit dreptul contestatoarei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu are nicio relevanţă în cauză, în condiţiile în care se analizează situaţia de fapt şi juridică a fiecărui imobil în parte, ţinându-se seama de circumstanţele particulare ale fiecărui caz.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, care se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul I.P.J. Prahova împotriva deciziei nr. 107 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 289/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2927/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
