ICCJ. Decizia nr. 2927/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2927/2010
Dosar nr. 559/114/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele: 1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 170 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta V.A.C. şi pârâtul municipiul Buzău, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 322 din 20 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că apelul pârâtului vizează o singură critică şi anume numărul greşit al notificării pentru care a fost obligat să emită dispoziţie, aspecte care au fost soluţionate ulterior pronunţării sentinţei printr-o îndreptare de eroare materială.
Prin încheierea din 4 mai 2009 Tribunalul Buzău a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârât în sensul că în dispozitivul sentinţei civile nr. 322 din 20 martie 2009 s-a făcut menţiunea emiterii dispoziţiei pentru notificarea din 2001 şi nu notificarea din 2008, cum din eroare se trecuse.
In privinţa apelului reclamantei s-a reţinut că, prin soluţia dată, instanţa de fond nu a făcut altceva decât să soluţioneze cererea reclamantei, respectând dreptul de dispoziţie al acesteia.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii prin care să se soluţioneze notificarea formulată pentru imobilul teren de 150 mp situat în Buzău, obligarea pârâtei la daune cominatorii de 50 lei pe fiecare zi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Susţinerile reclamantei în sensul că au fost încălcate dispoziţiile Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că trebuia ca prin hotărârea dată instanţa de fond să dispună obligarea intimatului-pârât la emiterea unei dispoziţii prin care să se dispună restituirea prin echivalent a imobilului notificat şi că a lipsit rolul activ al judecătorului au fost considerate nefondate.
Atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi cu ocazia acordării cuvântului în fond, reclamanta prin apărător a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii prin care să se soluţioneze notificarea formulată, cerere corect admisă de instanţa de fond.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanta a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii prin care să soluţioneze notificarea formulată, indicând cuantumul despăgubirilor, pentru suprafaţa de 150 mp.
Prin urmare, reclamanta a cerut din capul locului soluţionarea notificării depusă în baza Legii nr. 10/2001, adică obligarea intimatei la emiterea unei dispoziţii prin care să se propună măsuri reparatorii, iar principiul disponibilităţii nu este încălcat în nici un fel.
În mod greşit ambele instanţe au nesocotit dispoziţiile Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite.
Instanţa de apel a ignorat motivul de apel prin care se invoca faptul că deşi prin întâmpinarea şi înscrisurile depuse la dosar pârâtul a arătat şi susţinut că este competent să soluţioneze notificarea reclamantei doar în ceea ce priveşte construcţiile demolate ale imobilului naţionalizat, iar competenţa soluţionării notificării referitor la teren aparţine A.V.A.S. Instanţa trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs Recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii prin care să soluţioneze notificarea formulată, indicând cuantumul despăgubirilor, pentru suprafaţa de 150 mp din Buzău, judeţ Buzău; obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere.
În motivarea cererii s-a arătat faptul că „pârâta a încălcat dispoziţiile nr. 25 din Legea nr. 10/2001 care prevăd ca în termen de 60 de zile de la depunere notificărilor, aceasta trebuia să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată".
Drept urmare, motivul pentru care reclamanta s-a adresat instanţei l-a constituit faptul că pârâtul nu a soluţionat notificarea în termenul prevăzut de lege.
Împrejurarea că reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat să soluţioneze notificarea prin indicarea sumei propuse cu titlu de despăgubiri, nu poate conduce la concluzia că instanţa a fost învestită cu cererea de a analiza ea însăşi notificarea, în aplicarea Deciziei nr. 2/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, şi cu ocazia cuvântului în fond, apărătorul calificat al reclamantei a pus concluzii de obligare a pârâtului la emiterea unei dispoziţii prin care să soluţioneze notificarea, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei.
Faţă de această soluţionare a litigiului, în limitele fixate prin chiar cererea de chemare în judecată, instanţa de apel nu trebuia să analizeze toate argumentele invocate în susţinerea apelului. Oricum, apelanta nu a fost prejudiciată prin faptul că instanţa nu a analizat şi aspectele privitoare la susţinerile făcute de intimat prin întâmpinare, câtă vreme s-a arătat cât se poate de clar, că pentru stabilirea măsurilor reparatorii cuvenite pentru teren, notificarea a fost trimisă A.V.A.S.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate prin motivele de recurs nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele instanţe de fond făcând aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.A.C. împotriva Deciziei nr. 170 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu miniri şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată înşedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 291/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2929/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
