ICCJ. Decizia nr. 2943/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2943/2010
Dosar nr. 2185/3/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 10349/2008 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Totodată, constatând conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 790 din 6 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat că instanţa competentă să soluţioneze litigiul dintre reclamanta C.C.I.R. şi pârâtul P.Ş. este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data de 3 august 2006 a avut loc a adunare generală a C.C.I.R., ocazie cu care, în baza unei proceduri elective, a fost stabilită componenţa organelor de conducere, pârâtul devenind membru în Colegiul de Conducere al reclamantei, precum şi în Comitetul Executiv, pentru un mandat de 4 ani. Pentru această activitate a primit o indemnizaţie lunară. Analizând dispoziţiile art. 26 şi 29 din Statutul C.C.I.R. privind atribuţiile Colegiului de Conducere şi ale Comitetului Executiv, instanţa a constatat că pârâtul exercită prerogative specifice contractului de mandat. Faţă de această situaţie, a reţinut că în speţă nu se regăsesc întrunite cerinţele specifice raporturilor de muncă, respectiv subordonarea salariatului faţă de angajator, prestarea unei munci prestabilite pentru un salariu stabilit prin contract, perioada de regulă nedeterminată pe care se încheie contractul de muncă, răspunderea patrimonială şi disciplinară a salariaţilor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul P.Ş., solicitând stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivarea că raporturile dintre acesta şi intimată sunt specifice dreptului muncii. A invocat dispoziţiile art. 16 pct. 2 şi ale art. 295 pct. 2 C. muncii şi a susţinut că subiectele litigiului de faţă se înscriu în sfera descrisă de art. 282 C. muncii, pentru că indemnizaţia pe care a primit-o pentru activitatea prestată constituie preţ al muncii.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Obiectul acţiunii civile din cauza de faţă îl constituie obligarea pârâtului P.Ş. la restituirea indemnizaţiilor primite în perioada 03 august 2006 - 27 decembrie 2007 în calitate de membru al Comitetului de Conducere şi al Comitetului Executiv al C.C.I.R., ca urmare a faptului că prin hotărâre judecătorească s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale din 03 august 2006 prin care s-au ales organele de conducere ale reclamantei.
Din anexa 1 a procesului-verbal al adunării generale din 03 august 2006 rezultă alegerea pârâtului în calitatea de membru al Colegiului de Conducere şi al Comitetului Executiv al C.C.I.R. pentru un mandat de 4 ani, cu atribuţiile prevăzute de art. 26 - 27 şi art. 29 din Statutul Camerei Naţionale.
Modalitatea de alegere a pârâtului, în baza unor proceduri elective interne, pe o perioadă determinată de timp, în urma cărora a fost însărcinat cu îndeplinirea unor acte juridice şi cu atribuţii de reprezentare specifice contractului de mandat, exclud posibilitatea calificării raporturilor juridice dintre părţi drept raporturi de muncă.
În timp ce contractul de muncă are ca obiect acte sau fapte materiale prestate de o parte pentru cealaltă, obiectul principal al contractului de mandat îl reprezintă încheierea de acte juridice în numele şi pentru cealaltă parte.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 C. muncii ";contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumită salariu";.
În acelaşi timp, se reţine că obiectul mandatului încredinţat recurentului-pârât îl constituie ";conducerea generală a Camerei";, exercitarea atribuţiilor privind organizarea, conducerea, gestionarea şi reprezentarea organizaţiei. În exercitarea acestui mandat nu există condiţia subordonării salariatului faţă de angajator şi nici răspunderea patrimonială şi disciplinară specifică dreptului muncii. În temeiul dispoziţiilor art. 35 din Statutul Camerei recurentul-pârât are, în îndeplinirea atribuţiilor sale, răspunderea în faţa organului de conducere din care face parte pentru actele săvârşite.
Faptul că organizaţia are organe de conducere alese şi înţelege să remunereze periodic activitatea membrilor aleşi în aceste organe nu face ca raporturile dintre organizaţie şi membri aleşi în organele de conducere să aibă natura juridică a raporturilor de muncă. Indemnizaţia lunară nu se identifică cu salariul, iar exercitarea atribuţiilor de conducere nu poate fi calificată drept muncă prestabilită.
În acelaşi timp, reţinerea prin stopaj la sursă şi virarea impozitelor şi contribuţiilor datorate bugetelor statului pentru indemnizaţia plătită recurentului-pârât în calitate de membru al organelor de conducere nu poate schimba natura raporturilor juridice dintre părţi deoarece, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, din punct de vedere al legislaţiei privind sectorul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, privind asigurările de sănătate, boli profesionale, etc, indemnizaţia plătită în temeiul unui contract de mandat este asimilabilă salariului. Plata acestor contribuţii la bugetele statului s-a realizat în scopul statornicit de lege, respectiv al beneficierii de prestaţii de asigurări sociale.
Constatând că raporturile juridice dintre părţi au natura unui contract de mandat, Înalta Curte constată că în mod corect a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul pârâtului P.Ş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtului P.Ş. împotriva Sentinţei nr. 790 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2937/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2945/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
