ICCJ. Decizia nr. 3011/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3011/2010
Dosar nr. 5536/120/2008
Şedinţa publică de la 14 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 29 octombrie 2008, reclamantul A.A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român (prin M.E.F.) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primului la plata sumelor de 50.000 euro despăgubiri materiale şi 25.000 euro daune morale., ambele cu dobânda legală aferentă de la data introducerii acţiunii.
În motivarea cererii, întemeiată pe Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 27 din O.G. nr. 137/2000, reclamantul a susţinut că:
- Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 413 din 18 iunie: 2004, definitivă şi irevocabilă, a obligat Casa Judeţeană de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Dâmboviţa să-i emită o decizie de pensionare pentru limită de vârstă, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu începere din luna noiembrie 2003;
- în baza hotărârii judecătoreşti menţionate a fost emisă Decizia de pensionare nr. 162020 din 31 ianuarie 2005, care la stabilirea cuantumului pensiei nu lua în calcul şi stagiul suplimentar realizat în plus;
- drept consecinţă, s-a adresat Consiliului pentru Combaterea Discriminării, care, prin Hotărârea Colegiului Director nr. 218 din 1 august 2007, a constatat că faptele sesizate au ca efect un tratament diferenţiat, concretizat prin excluderea sa (asigurat nevăzător pensionat pentru limită de vârstă) de la aplicarea prevederilor art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000;
- prin aceeaşi hotărâre, Colegiul Director al C.G.D. a recomandat M.M.F.E.Ş. să depună diligentele necesare adoptării normelor tehnice de aplicare a prevederilor art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/200 potrivit principiului tratamentului egal între persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă;
- deoarece M.M.F.E.Ş. nu s-a conformat, s-a adresat Curţii de Apel Ploieşti-secţia contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa nr. 14 din 17 ianuarie 2008, irevocabilă la 19 iunie 2008, a obligat instituţia publică menţionată să emită norme metodologice în care să se prevadă că persoanele pensionate pentru limită de vârstă în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 beneficiază de art. 78 alin. (8) al aceluiaşi act normativ;
- ulterior, respectiv la 30 iunie 2008, Casa Judeţeană de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Dâmboviţa a emis o nouă decizia de pensionare (nr. 162020), în care a inclus stagiul suplimentar realizat; în plus, ceea ce a determinat mărirea numărului de puncte de pensie de la 3,43705 la 4,89440 (diferenţă de 1,45735 puncte);
- prin calcularea greşită, cu începere din luna noiembrie 2003, a cuantumului pensiei, consecinţă a faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie de către M.M.F.E.Ş., a suferit un prejudiciu, despre ale cărui existenţă şi întindere a aflat la 30 iunie 2008;
- despăgubirile materiale solicitate cuprind diferenţa de pensie, majorări, actualizarea cu indicele de inflaţie, dobânda legală şi beneficiul nerealizat;
- M.M.F.E.Ş. nu s-a conformat prevederilor Legii nr. 10/2000 şi hotărârilor judecătoreşti menţionate, producându-i astfel supărări şi frustrări care i-au agravat starea sănătăţii;
- totodată, M.M.F.E.Ş. a emis Ordinul nr. 680 din 1 august 2007, prin care păstra un text anulat prin hotărâre judecătorească devenită irevocabilă în anul 2006, ceea ce i-a creat un profund sentiment de nedreptate ca urmare a nerespectării art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1435 din 25 iunie 2009, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, să-i plătească reclamantului suma de 25.485,2171 lei, ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie, dobânda legală de la data chemării în judecată şi echivalentul în lei al sumei de 2.500 euro, cu titlu de daune morale, plus dobânda legală calculată tot de la 29 octombrie 2008.
De asemenea, tribunalul a respins celelalte pretenţii şi l-a obligat pe pârâtul Statul Român la 2.500 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- situaţia de fapt corespunde celei prezentate în cererea de chemare în judecată, iar faţă de prevederile art. 27 alin. (1) din O.G nr. 137/2000, pretenţiile reclamantului la repararea prejudiciului suferit prin discriminare sunt întemeiate;
- pârâtul Statul Român nu a contestat modul de calcul al sumei de 25.485,2171 lei diferenţă de pensie, care trebuie să fie însoţită de dobânda legală aferentă (de la data chemării în judecată) şi actualizată cu indicele de inflaţie;
- reclamantul nu a dovedit existenţa vreunui beneficiu nerealizat dar, priii lipsirea de dreptul elementar de a primi o pensie corespunzătoare, consecinţă a prevederilor legale discriminatorii, a suferit un prejudiciu moral evaluat la 2.500 euro.
Curtea de Apel Ploieşti-secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 175 din 3 noiembrie 2009, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei şi a admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, schimbând parţial sentinţa, în sensul înlăturării dispoziţiei referitoare la actualizarea sumei datorate cu indicele de inflaţie.
S-a reţinut că:
- Statul Român funcţionează prin instituţiile subordonate, respectiv Ministerul Finanţelor, care a figurat ca parte la prima instanţa reprezentat prin Direcţia Finanţelor Publice Dâmboviţa conform mandatului nr. 133800 din 17 noiembrie 2008, astfel că excepţia invocată de reclamant cu privire la lipsa calităţii procesuale a acestei instituţii de a declara apel este neîntemeiată;
- mai mult, daunele materiale şi morale solicitate de reclamant au la bază o hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a constatat discriminarea realizată în baza unor acte normative adoptate de Statul Român;
- prin cererea introductivă reclamantul nu a solicitat actualizarea sumei datorate cu indicele de inflaţie, iar stabilirea unei asemenea obligaţii în sarcina pârâtului este oricum contrară art. 5 din O.G. nr. 9/2001 referitoare la nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti;
- art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 îl îndreptăţeşte pe reclamant, ca persoană pensionată pentru limită de vârstă conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, să solicite pensia de care trebuia să beneficieze, în baza art. 78 alin. (8) din ultimul act normativ menţionat, potrivit calculului anexat la cererea introductivă, necontestat de pârâtul apelant;
- reclamantul a dovedit că pentru rezolvarea situaţiei, a fost nevoit să se adreseze succesiv instanţelor judecătoreşti, ceea ce i-a creat un prejudiciu moral, a cărui reparaţie impune acordarea de daune morale.
Reclamantul şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, au declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului şi, respectiv, respingerii acţiunii faţă de Statul Român, fie pentru lipsa calităţii procesuale pasive, fie ca nedovedită (cu referire, în special, la daunele morale).
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 299-316 C. proc. civ., recurentul reclamant a susţinut că:
- Ministrul Finanţelor (care, potrivit art. 46 alin. (1)-(2) din Legea, nr. 90/2001, reprezintă ministerul în raporturile cu alte autorităţi publice; inclusiv în justiţie) a dat şefului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa o delegaţie generală de reprezentare, şi nu un mandat special, aşa cum prevede art. 68 C. proc. civ., astfel că soluţia instanţei de apel, de respingere a excepţiei referitoare la lipsa calităţii procesuale a instituţiei menţionate de a declara apel, este greşită;
- a solicitat prin cererea introductivă actualizarea sumei datorate de pârât cu indicele de inflaţie, care are altă finalitate decât dobânda legală.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 7-8 C proc. civ., susţinând că:
- Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţii legate de recalcularea punctelor de pensie ale persoanelor asigurate şi neasigurate, iar toate litigiile la care se referă reclamantul au fost purtate cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse;
- reclamantul nu|i-a dovedit pretenţiile referitoare la daunele morale.
În şedinţa publică din 14 mai 2010, recurentul reclamant a invocat oral excepţia nedovedirii calităţii D.G.F.P. Dâmboviţa de reprezentant al Statului Român.
Prima critică formulată de recurentul reclamant, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece:
- prin adresa din 6 august 2009, Ministerul Finanţelor Publice a împuternicit Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa să îl apere în cauza dedusă judecăţii prin exercitarea căilor de atac necesare;
- acest înscris, înregistrat la D.G.F.P. Dâmboviţa la 10 august 2009, îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 68 C. proc. civ., astfel că instanţa intermediară a reţinut corect că instituţia menţionată era legal abilitată să declare apel (promovat efectiv la 17 august 2009) împotriva sentinţei pronunţate în cauză.
Cealaltă critică formulată de recurentul reclamant este fondată pentru că:
- în cererea de chemare în judecată reclamantul a precizat că suma de 50.000 euro, solicitată cu titlu de despăgubiri materiale, cuprinde, între altele, actualizarea cu indicele de inflaţie;
- dobânda legală şi actualizarea obligaţiei cu rata inflaţiei au natură juridică diferită şi, ca atare, pot fi cumulate fără a se ajunge la o dublă reparaţie;
- actul normativ invocat de instanţa de apel (O.G. nr. 9/2000) nu interzice acest cumul, ci doar obligaţia de a plăti o dobândă mai mare decât cea legală, interdicţie limitată la raporturile civile.
Cu privire la recursul declarat de D.G.F.P. Dâmboviţa se reţine că excepţia ridicată oral de recurentul reclamant este fondată deoarece instituţia publică menţionată nu a prezentat procura prin care Ministerul Finanţelor Publice o împuternicea să exercite în cauză această cale de atac.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul; declarat de reclamant va fi admis, drept consecinţă, se va modifica parţial hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului pârâtului şi menţinerii celorlalte dispoziţii.
Totodată, conform art. 161 C. proc. civ., recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa va fi anulat pentru lipsa calităţii acestei instituţii de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A.I.A. împotriva Deciziei nr. 175 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în parte decizia, în sensul că:
Respinge apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 1435 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3306/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3976/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
