ICCJ. Decizia nr. 3119/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILA ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3119/2010

Dosar nr. 40595/3/2007

Şedinţa publică din 20 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 22 noiembrie 2007, sub nr. 4059513/2007, reclamanta L.M.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a dispoziţiei nr. 8167 din 27 mai 2007, emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti, obligarea acestuia la restituirea în natură a restului de teren rămas nerestituit reprezentând suprafaţa de 164,32 m.p. teren care reprezintă curte liberă aferentă construcţiei imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1; obligarea pârâtului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul folosit pentru utilitate publică, respectiv pentru suprafaţa de 167,32 m.p. ce a aparţinut de imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1; menţinerea dispoziţiilor privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia vândută în baza Legii nr. 112/1995 şi a terenului de sub construcţie.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat următoarele:

- în baza Legii nr. 10/2001 s-a adresat cu notificare Comisiei de aplicare a acestei legii, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1, imobil compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 648,64 m.p. şi care a aparţinut părinţilor săi, notificarea fiind trimisă prin intermediul executorului judecătoresc, fiind constituit astfel Dosarul nr. 3229/2001 pe rolul Primăriei Municipiului Bucureşti;

- prin sentinţa civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003 definitivă şi irevocabilă pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 17082/2002 s-a constatat că imobilul a fost preluat de către stat fără tidu valabil, astfel că reclamanta a considerat că imobilul nu a părăsit niciodată patrimoniul autorilor săi şi al său, ci s-a aflat în posesia abuzivă a statului.

- imobilul a fost achiziţionat de autorii săi în anul 1937 şi era compus din suprafaţa de 648,64 teren şi construcţie ridicată pe acesta având o amprentă la sol de 101,25 m.p. în prezent fiind compus din 481,32 m.p. şi vechea construcţie, având amprenta la sol de 101,25 m.p. aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert R.G.A. şi depus la dosarul aflat la Primăria municipiului Bucureşti.

- în baza Legii nr. 112/1995 construcţia a fost vândută către foştii chiriaşi şi în conformitate cu art. 33 din HG nr. 20/1996 împreună cu construcţia a fost vândut exclusiv şi terenul de sub acesta respectiv suprafaţa de 101,25 m.p. restul de teren neputând face obiectul vreunei înstrăinări nici în baza Legii nr. 112/1995 şi nici în baza vreunui alt act normativ.

- din terenul de 648,64 m.p. o suprafaţă de 167,32 m.p a fost folosită în scopuri de utilitate publică, respectiv pentru construirea trotuarului din spatele imobilului, astfel că o suprafaţă de 380,078 m.p. nu poate fi restituită întrucât aceasta reprezintă integralitatea terenului liber de construcţii - curtea imobilului, urmând astfel ca pentru restul de teren de sub construcţie şi pentru utilitate publică şi construcţia în sine, statul să fie obligat la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

- notificarea nr. 704/2001 a fost soluţionată prin două dispoziţii şi anume: dispoziţia nr. 8166 din 25 iulie 2007 prin care i-a fost restituită doar o suprafaţă de 215,75 m.p. teren liber de construcţii - curtea imobilului şi dispoziţia nr. 8167 din 25 mai 2007, atacată prin acţiunea dedusă judecăţii, prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995 şi terenul aferent de 218,94 m.p.

A considerat că trebuie să îi fie restituită întreaga suprafaţă de teren de sub construcţie, care de altfel se şi află în patrimoniul reclamantei conform sentinţei civile nr. 364 din 21 ianuarie 2003 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, astfel că soluţia adoptată prin dispoziţia atacată este nelegală şi netemeinică, arătând că prin această dispoziţie nu i s-a acordat în natură restul de teren curte şi nu i s-au acordat despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriat reprezentând 167,32 m.p. considerând astfel că a fost încălcat principiul restituirii integraleîn natură sau prin echivalent consacrat de Legea nr. 10/2001.

De asemenea a arătat că terenul este liber de construcţii, astfel că Primăria municipiului Bucureşti are posibilitatea obiectivă de a restitui integral terenul solicitat, apreciind că terenul în discuţie nu justifică un interes public, el făcând parte dintr-o curte care nu este supus restituirii, acesta aparţinând exclusiv domeniului privat al statului, considerând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001.

A mai arătat reclamanta că a solicitat restituirea în natură şi nicidecum măsuri reparatorii prin echivalent, cerere reiterată şi înregistrată sub nr. 76495 din 17 decembrie 2003.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 10/2001, Legea nr. 112/1995 şi HG nr. 20/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 598 din 24 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia.

Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a reţinut că aşa cum a stabilit expertiza de care părţile au înţeles să se folosească, imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1, are o suprafaţă de 481,32 m.p., pe jumătatea vestică situându-se construcţia ce a fost înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995.

Terenul liber de construcţii este cel situat în partea de est, în suprafaţă de 215,75 m.p din cei 481,32 m.p. teren care prin dispoziţia nr. 8166 din 25 mai 2007 a fost restituit în natură contestatoarei.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 218,94 m.p şi construcţia înstrăinată prin dispoziţia atacată nr. 8167 din 25 mai 2007 au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent.

Din examinarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la acest imobil purtând nr. 2078/19513/1996 şi nr. 2079/29095/1997, prima instanţă a statuat că imobilul împreună cu terenul aferent în suprafaţă totală de 218,94 a fost înstrăinat, astfel încât în mod corect cu privire la acesta şi construcţie a fost stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, avându-se în vedere dispoziţiile legii în situaţia imposibilităţii restituirii în natură.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei în sensul că solicită măsuri reparatorii şi pentru suprafaţa ce în prezent constituie trotuar şi care a fost expropriată, s-a respins, având în vedere înscrisul de la fila 78 dosar potrivit căruia în vederea construirii imobilului, proprietarii iniţiali s-au retras de la aliniamentul decretat al străzii în anul 1937, astfel încât la data înscrierii imobilului în cartea funciară în anul 1940, acesta era compus din teren în suprafaţă de 536 m.p. şi casă.

În consecinţă, cum terenul pentru trotuar a fost expropriat anterior anului 1940, nu poate face obiectul analizei în condiţiile Legii nr. 10/2001, lege care are în vedere imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În termenul legal reclamanta a formulat apel împotriva sentinţei mai sus menţionate.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a susţinut că imobilul în litigiu a făcut obiectul acţiunii în nulitatea ridului de preluare în proprietatea statului formulată de către apelantă în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA. Urmare a acestei acţiuni, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat în baza sentinţei civile nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitivă şi irevocabilă, pronunţată în Dosarul nr. 17082/2002, că imobilul situat în Bucureşti, sector 1 a fost preluat de către stat fără titlu valabil.

S-a susţinut că, în această situaţie imobilul în cauză nu a părăsit niciodată patrimoniul autorilor apelantei şi apoi al apelantei, ci s-a aflat în posesia abuzivă a statului.

Referitor la imobilul ce face obiectul prezentei contestaţii apelanta a precizat că în anul 1937, la achiziţionarea de către autorii apelantei, imobilul era compus din teren în suprafaţă de 648,64 m.p. şi ulterior construcţie ridicată pe acesta, având o amprentă la sol de 101,25 m.p.

În prezent imobilul este compus din teren în suprafaţă de 481,32 m.p şi vechea construcţie, având o amprentă la sol de 101,25 m.p aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară în specialitatea topografie întocmit de expert autorizat şi aflat la dosarul constituit în baza notificării precum şi la dosarul prezentei cauze (f. 66-77 din setul depus de apelantă şi respectiv f.263-272 din setul depus de Municipiul Bucureşti).

Construcţia a fost vândută în totalitate, de altfel, în mod abuziv, în baza Legii nr. 112/1995 către foştii chiriaşi.

În conformitate cu prevederile HG nr. 20/1996, art. 33 împreună cu construcţia s-a vândut exclusiv terenul de sub aceasta, respectiv 101,25 m.p., restul de teren neputând face obiectul vreunei înstrăinări nici în baza Legii nr. 112/1995 şi nici în baza vreunui alt act normativ.

În acest sens stau mărturie contractele de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2078/19513 din 11 decembrie 1996 prin care fostul chiriaş, S.C.I. a cumpărat apartamentul principal şi respectiv nr. 2079/29095 din 26 martie 1997 prin care fosta chiriaşă L.M. a cumpăratapartamentul de la demisolul imobilului.

În anul 1986 din terenul de 648,64 m.p. o suprafaţă de 167,32 m.p. a fost folosită de către stat în scopuri de utilitate publică, respectiv pentru construirea trotuarului din spateleimobilului.

Pârâtul Municipiul Bucureşti a înţeles să soluţioneze notificarea nr. 704/2001 pe care apelanta a făcut-o pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1 prin două dispoziţii, astfel:

l. Prin dispoziţia nr. 8166 din 25 mai 2007 emisă de către Primarul General al Municipiului Bucureşti i-a fost restituită apelantei în natură numai o suprafaţă de 215,75 m.p. parte din terenul liber de construcţii - curtea imobilului;

2. Prin dispoziţia nr. 8167 din 25 mai 2007 emisă de către Primarul General al Municipiului Bucureşti - atacată prin prezenta contestaţie s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru construcţia înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995 şi terenul aferent de 218,94 m.p.

Drept urmare în prezent, poate fi restituită în natură o suprafaţă de teren de 380,07 m.p. reprezentând integralitatea terenului liber de construcţii - curtea imobilului, urmând ca pentru restul de teren (teren de sub construcţie plus teren pentru utilitate publică ) şi construcţia în sine, statul să fie obligat la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Este evident că în ceea ce priveşte restituirea întregului teren aferent construcţiei (curte) care de altfel, se află în patrimoniul apelantei conform sentinţei civile nr. 364 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - soluţia adoptată prin dispoziţia contestată este nelegală şi netemeinică, acesta trebuind să-i fie ei restituit integral prin punerea în posesie.

Întrucât în baza Dispoziţiei nr. 8166 din 25 mai 2007 emisă de către Primarul General al Municipiului Bucureşti, i-a fost restituită contestatoarei în natură numai o suprafaţă de 215,75 m.p. din terenul liber de construcţii, iar prin dispoziţia nr. 8167 din 25 mai 2007 nu i s-a acordat în natură restul de teren de curte şi nu i s-au acordat acesteia despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriat reprezentând 167,32 m.p., contestatoarea solicitând să se observe că principiul restituirii integrale în natură sau prin echivalent consacrat Legii nr. 10/2001, modificată, nu a fost respectat.

În momentul de faţă, este evident că este realizabilă restituirea integrală a terenului liber de construcţii deoarece suprafaţa se află în posesia sa.

Legea nr. 10/2001, modificată nu permite statului să păstreze în proprietate /posesia sa nici un imobil/parte a acestuia atâta timp cât nu justificăun interes public.

Or, în cauza de faţă o parte dintr-o curte nu poate fi considerată bun aparţinând domeniului public, ci exclusiv domeniului, privat al statului - deci suspus restituirii.

Ceea ce pare cu atât mai abuziv este faptul că Municipiul Bucureşti, fără nici un drept îşi permite să îi restricţioneze dreptul de proprietate invocând şi chiar, obligând-o pe contestatoare să respecte „dreptul de acces" al proprietarilor construcţiei, deşi acesta nu este de interes public şi mai mult, prin sentinţa civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a constatat că imobilul nu a părăsit patrimoniul autorilor ei niciodată.

Conform Legii nr. 10/2001 şi a sentinţei civile nr. 364 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, contestatoarea este proprietara terenului curte din imobilul în cauză, iar Municipiul Bucureşti nu are dreptul să-i anihileze prerogativele dreptului ei de proprietate printre care şi cel ce a constituit servitute în favoarea persoanelor interesate.

Orice drept de servitute este apanajul exclusiv al relaţiilor dintre contestatoare, în calitate de proprietar şi locatarii construcţiei.

În plus art. 7 statuează in terminis (1), de regulă imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.

Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege.

Instanţa de fond a făcut o vădită greşeală de interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi a H.G nr. 20/1996 precum şi a prevederilor contractelor de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 1996 şi din 26 martie 1997.

În conformitate cu prevederile HG nr. 20/1996, art. 33 împreună cu construcţia s-a vândut exclusiv terenul de sub aceasta, respectiv 101,25 m.p. restul de teren neputând face obiectul vreunei înstrăinări nici în baza Legii nr. 112/1995 şi nici în baza vreunui alt act normativ.

Este mai mult decât evident că suprafaţa de teren de 218,94 m.p. ce apare în dispoziţia contestată nr. 8167 din 25 mai 2007 emisă de Municipiul Bucureşti, este greşită fiind rezultatul unei erori de calcul matematic săvârşită de consilierul juridic însărcinat cu soluţionarea notificării.

Suprafaţa de teren de 218,94 m.p. nu rezultă nici din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit şi depus la dosarul format în baza notificării şi nici din vreun alt act.

Faţă de toate aceste considerente, contestatoarea a solicitat instanţei de apel să observe că este îndreptăţită la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 164,32 m.p. liber de construcţii, aflat de jur împrejurul construcţiei în cauză cu cât mai mult cu cât prin sentinţa civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a constatat că imobilul situat în Bucureşti, sector 1 a fost preluat de către stat fără titlu valabil.

Al doilea motiv de apel se referă la faptul instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a actului juridic dedus judecării schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

S-a susţinut în acest sens că este absolut inadmisibil considerentul instanţei de fond relativ la suprafaţa de teren folosită pentru utilitate publică în sensul că „Aceasta ar fi fost expropriată anterior anului 1940 conform actului de lafila 78".

Actul de la fila 78 din dosar este nici mai mult nici mai puţin decât autorizaţia de construcţie a imobilului casă, iar acesta este formularul standard pentru toate autorizaţiile emise în perioada anilor 1937 motiv pentru care contestatoarea a depus spre exemplificare mai multe astfel de autorizaţii, iar formula" Retras de la alinierea decretată a străzii V." se referă la faptul că, construcţia se va ridica la o anumită distanţă de linia gardului, adică de limita proprietăţii.

Este vorba în mod evident de partea din faţă a imobilului de vreme ce se referă la aliniamentul străzii V. şi nicidecum la spatele imobilului cum a concluzionat în mod logic instanţa de fond.

Pentru a dovedi faptul că terenul în suprafaţă de 167,32 m.p. a fost folosit pentru utilitate publică abia în anul 1986, s-a solicitat de la Institutul Proiect Bucureşti să se certifice acest fapt iar prin adresa din 13 august 2008 Proiect Bucureşti a comunicat că: "Ansamblul de locuinţe B. în care este cuprinsă şi zona str. C. (fostă str. V.) a fost proiectat în anii 1984 - 1985, iar construirea atât a aleilor, printre care şi cea prezentată în spatele locuinţei dvs. de la nr. X a fost făcută în anii 1985 -1986".

Prin urmare, a susţinut apelanta, în anul 1986 a avut loc folosirea suprafeţei de 167,32 m.p. din spatele terenului iniţial de 648,64 m.p. în scopul construirii aleii şi nicidecum în anul 1937 cum a reţinut „în mod jenant" instanţa de fond.

În anul 1986 nu a avut loc nici o „expropriere" deoarece terenul era în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, ci a stabilit necesitatea utilizării sale în scopuri de utilitate publică, deoarece la vremea aceea, legea nu opera cu noţiunea de „domeniu privat al statului", iar acesta nu putea să se „autoexproprieze".

Un alt motiv de apel priveşte faptul că instanţa de fond a analizat în mod greşit actul de proprietate al contestatoarei autentificat sub nr. 25346 din 09 iulie 1937 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat şi transcris sub nr. 13952/1937 - singurul înscris translativ de drepturi cu valoare de tidu - acordând forţă juridică superioare procesului verbal cu carte funciară nr. 342/1940 pe care îi invoca în considerente deşi acest înscris ca şi operaţiunea în sine de înscriere în cartea funciară în conformitate cu Decretul nr. 38/1938 nu au decât efect de opozabilitatefaţă de terţi, nu şi de constituire de drepturi.

De asemenea, din menţiunea din procesul verbal „Imobilul din str. V., compus din teren în suprafaţă de 536 m.p. şi casă se poate deduce faptul că s-a referit la suprafaţa de teren liber de construcţii de 536 m.p. + 100 m.p. - suprafaţă construită care dă suma de 636 m.p.

Această ipoteză este susţinută şi de situaţia juridică obţinută de la Primăria Municipiului Bucureşti Direcţia Patrimoniu Evidenţa Proprietăţi Cadastru, care prin adresa din 23 ianuarie 2003 precizează că „în evidenţele noastre cadastrale întocmite pe baza declaraţiilor din 1986 la imobilul specificat figurează următoarele data valabile pentru anul întocmirii evidenţelor:

- Str. G.C. (fostă str. V.), sector 1 un imobil proprietate de stat, compus din teren în suprafaţă totală de 635 m.p. din care 100 m.p. construcţii, posesor parcelă fiind fostul I.H., actuala SC H.N. SA."

În apel, s-a încuviinţat contestatoarei administrarea probei cu înscrisuri, potrivit opisului aflat la fila 22 din dosar.

Prin Decizia civilă nr. 910 din 2 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea L.M.A.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:

- Expertiza tehnică extrajudiciară, întocmită cu ocazia soluţionării notificării formualte în temeiul Legii nr. 10/2001 şi depusă la dosarul primei instanţe de către apelanta-contestatoare în dovedirea pretenţiilor sale a stabilit că imobilul în litigiu cuprinde în prezent între garduri doar suprafaţa de 481,31 m.p.

- prin aceeaşi expertiză s-a constatat că obiect al restituirii (teren liber de construcţii) poate forma doar partea de est a curţii imobilului, în suprafaţă de 215,75 m.p.

- prin dispoziţia nr. 8166 din 25 mai 2007 a Primarului General s-a dispun restituirea în natură doar a acestei suprafeţe de teren liber-curte, decizie ce nu a fost atacată cu contestaţie formulată în temeiul legii speciale, astfel încât nu poate fi supusă analizei instanţei întinderea suprafeţei restituite în natură.

- astfel cum rezultă din schiţa anexă la raportul de expertiză, suprafaţa solicitată spre a fi restituită nu este liberă, ci este aferentă construcţiei şi este afectată folosinţei normale a acesteia şi accesului proprietarilor construcţiei pe calea publică.

- în ceea ce priveşte întinderea măsurilor reparatorii, acestea au fost în mod corect stabilite pentru suprafaţa de 218,94 m.p.

- contestatoarea, aşa cum a reţinut instanţa fondului, a dovedit dreptul său de proprietate doar pentru suprafaţa de 536 mp., conform cărţii funciare din anul 1940.

- însumând suprafaţa restituită în natura prin dispoziţia Primarului General nr. 8166 din 25 mai 2005 (215,75 mp.) cu cea pentru care s-au acordat măsuri reparatorii )prin echivalent prin dispoziţia contestată (218,94 mp.), la care se adaugă şi suprafaţa înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995 (101,25 mp.), rezultă că reclamantei s-au acordat măsuri reparatorii în natură şi prin echivalent, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru întreaga suprafaţă de teren preluată de către stat prin Decretul 92/1950.

- în cartea funciară din anul 1940, autorii reclamantei figurau înscrişi cu teren în suprafaţă de doar 536 m.p., deşi aceştia au cumpărat )prin contractul de vânzare-cumpărare din 09 iulie 1937 o suprafaţă de teren de 648,5 mp., prezumându-se astfel că diferenţa de 112,5 mp. a fost preluată anterior înscrierii în cartea funciară în vederea realizării trotuarului.

- chiar autorizaţiunea din 05 august 1937 (fila 78 - dosar fond) menţionează retragerea „din alinierea decretată a străzii".

- în ceea ce priveşte suprafaţa folosită pentru trotuar în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că aceasta nu poate forma obiectul Legii nr. 10/2001 dat fiind faptul că acest teren a fost expropriat anterior anului 1940.

Împotriva deciziei mai sus menţionate, în termen legal a declarat si motivat recurs reclamanta L.M.A. prin mandatar D.D.M.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici în legătură cu Decizia recurată, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct 8, 9 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţiei Europene a Drepturilor Omului:

I. Sentinţa fondului şi Decizia din apel nesocotesc o hotărâre judecătoreasca intrată în puterea lucrului judecat încălcând grav dispozitile impetative ale art. 6 din C.E.D.O. - art. 304, pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens se susţine că prin sentinţa civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitiva şi irevocabila, pronunţata de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a reţinut ca imobilul situat în Bucureşti, str. G.C., sector 1 a fost preluat de către stat fără titlu valabil iar în aceasta situaţia, imobilul în cauză nu a părăsit niciodată patrimoniul autorilor reclamantei şi, apoi, al reclamatei, ci s-a aflat în posesia abuzivă a statului.

Atât sentinţa pronunţată în fond cât şi Decizia din apel - în considerentele lor - nu fac nici o singură referire la acest act fundamental, cu forţă juridica probanta preeminenta, încălcând vădit recomandările directe ale C.E.D.O. care s-a pronunţat în acest sens în nenumărate cauze împotriva României.

În speţa de faţă, sentinţa civilă definitiva şi irevocabilă nu a fost niciodată desfiinţată, raţiune pentru care ignorarea ei totala reprezintă o situaţie continuă de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, adică de limitare a dreptului efectiv de acces la justiţie.

În concluzie, pe acest prim motiv, se susţine că instanţele de fond şi apel au nesocotit o hotărâre judecătoreasca intrată în puterea lucrului judecat care îi recunoştea reclamantei dreptul de proprietate asupra întregului imobil in litigiu.

Al doilea motiv de recurs se referă la susţinerea că Decizia din apel încalcă grav dreptul reclamantei la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din C.E.D.O. întrucât niciun motiv de apel formulat şi nici o proba administrată în apel nu sunt examinate în considerente - art. 304, pct. 9 c.pr.civ.

Astfel, instanţa de apel validează - fără motivare temeinică - vădita greşeala de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi a HG nr. 20/1996 precum şi a prevederilor contractelor de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 1996 şi din 26 martie 1997 făcută de instanţa de fond.

Instanţa de fond, în mod absolut impardonabil, invoca dispoziţiile contractelor sus-citate prin care foştii chiriaşi au cumpărat construcţia şi terenul de sub aceasta în conf. cu art. 5 din contracte, dar reţine ceva absolut surprinzător şi anume că odată cu vânzarea apartamantelor, aceştia au cumpărat şi o suprafaţă de teren de 218,94 m.p. din terenul aferent.

Instanţa de apel, la rândul ei, validează poziţia fondului, însă - fără a indica niciun temei de drept care să-i susţină "argumentul".

Pentru suprafaţa de teren din jurul constructiei, nu exista la dosar un tidu de proprietate din care să rezulte că foştii chiriaşi sunt, în prezent, proprietarii acestei suprafeţe.

Tot în legătură cu motivul al doilea se arată că niciuna din probele depuse în faza apelului nu a fost examinată motiv pentru care instanţa de apel a validat greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii făcută la fond, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia - art. 304, pct. 8 C. proc. civ.

În altă ordine de idei recurenta reclamantă se arată nemulţumită de faptul că instanţele de fond şi apel au analizat in mod greşit actul de proprietate autentificat din 09 iulie 1937 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat transcris sub nr. 13952/1937, considerând că acesta este singurul înscris translativ de drepturi cu valoare de titlu - acordând forţă juridica superioară procesului verbal de carte funciară.

Actele depuse la dosar se coroborează şi dovedesc ca suprafaţa corectă este cea din actul de proprietate, de altfel singurul cu valoare juridica absolută în dovedirea dreptului de proprietate, susţine recurenta.

În consecinţă, s-a solicitat : admiterea recursului; obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului rămas nerestituit reprezentând suprafaţa de 164,32 mp., teren care reprezintă curte liberă aferentă construcţiei imobilului situat în Bucureşti, sector 1; obligarea pârâtului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul folosit pentru utilitate publică, respectiv pentru suprafaţa de 167,32 mp. ce a aparţinut de imobilul iniţial situat înBucureşti, sector 1;menţinerea dispoziţiilor privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia vândută în baza Legii nr. 112/1995 şi a terenului de sub construcţie.

Analizând decima recuratâ în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Referitor la prima critică, instanţa constată că nu este fondată, faţă de împrejurarea că prin sentinţa civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitiva şi irevocabila, invocată de reclamantă, pronunţata de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a reţinut ca imobilul situat în Bucureşti, sector 1 a fost preluat de către stat fără titlu valabil, ca urmare a promovării unei acţiuni în constatare, (şi nicidecum nu a fost recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra întregului imobil, astfel cum greşit se susţine) ce nu are caracter executoriu astfel cum s-a statuat prin încheierea din 30 iunie 2008 dată în Dosarul nr. l69/299/2002 (Judecătoria sectorului 1, fila 45 apel).

Prin urmare, nu se poate reţine că au fost încălcate dispozitile impetative ale art. 6 din C.E.D.O.

A doua critică referitoare la susţinerea că Decizia din apel încalcă grav dreptul reclamantei la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din C.E.D.O. întrucât niciun motiv de apel formulat şi nicio proba administrată în apel nu sunt examinate în considerente, este de asemenea nefondată întrucât din examinarea hotărârilor date în prezenta speţă se observă că instanţele au analizat corect cauza dedusă judecăţii.

Nemulţumirile legate de faptul că instanţele de fond şi apel au analizat în mod greşit actul de proprietate din 09 iulie 1937 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat transcris sub nr. 13952/1937, considerând că acesta este singurul înscris translativ de drepturi cu valoare de titlu - acordând forţă juridica superioară procesului verbal de carte funciară, nu pot fi analizate în recurs, acestea constituind critici legate de netemeinicia soluţiei, în sensul reinterpretării probelor.

Astfel, Înalta Curte analizează recursul prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., adică este învestită cu cercetarea nelegalităţii hotărârii atacate, în sensul de a verifica aplicarea corectă a legii, neputând reevalua probele administrate în cauză sau situaţia de fapt.

Mai mult, la judecata în fond, contestatoarea, prin reprezentant, a arătat că în dovedirea contestaţiei înţelege să se folosească de expertiza extrajudiciară, expertiză pe care niciuna din părţi nu a contestat-o.

Ori, din concluziile raportului de expertiză mai sus menţionată, rezultă că obiect al restituirii poate forma doar partea de est a curţii imobilului în suprafaţă de 215,75 mp., supafaţă ce s-a dispus a fi restituită în natură prin dispoziţia nr. 8166 din 25 mai 2007 a Primarului General, decizie ce nu a fost atacată cu contestaţie formulată în temeiul legii speciale, astfel încât nu poate fi supusă analizei instanţei întinderea suprafeţei restituite în natură.

În altă ordine de idei, suprafaţa solicitată spre a fi restituită nu este liberă, ci este aferentă construcţiei şi este afectată folosinţei normale a acesteia şi accesului proprietarilor construcţiei pe calea publică iar în ceea ce priveşte întinderea măsurilor reparatorii, acestea au fost în mod corect stabilite pentru suprafaţa de 218,94 mp.

În fine, contestatoarea, a dovedit dreptul său de proprietate doar pentru suprafaţa de 536 mp., conform cărţii funciare din anul 1940.

Faţă de cele reţinute, înalta Curte urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., să menţină Decizia curţii de apel şi să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamana L.M.A., prin mandatar D.D.M., împotriva Deciziei nr. 910 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 316/2010. Civil  ICCJ. Decizia nr. 3034/2010. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3119/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs