ICCJ. Decizia nr. 3123/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3123/2010
Dosar nr. 3496/109/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Argeş, contestatoarea L.V. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Piteşti a solicitat, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 3040/2008 emisă de către pârâtă.
In motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că a deţinut imobilul situat în Piteşti, cumpărat împreună cu soţul său în baza unei chitanţe, teren care fost expropriat în baza Decretului nr. 843/1966.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 88 din 7 mai 2009, a admis în parte contestaţia, a anulat Dispoziţia nr. 3040 din 15 iulie 2008 emisă de Municipiul Piteşti prin Primar, în sensul că s-a stabilit că petenta este persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale pentru imobilul situat Piteşti, respectiv teren de 100 mp şi construcţii demolate, în suprafaţă de 23,10 mp.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, contestatoarea a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Piteşti, format din construcţie în suprafaţă de 23,10 mp şi teren în suprafaţă de 100 mp, expropriată potrivit Decretului nr. 843/1966.
Prin Dispoziţia nr. 3040/2008 emisa de Municipiul Piteşti - prin primar s-a respins notificarea formulată de către contestatoare, cu motivarea că nu a prezentat acte care să dovedească dreptul său de proprietate asupra imobilului pentru care solicita măsuri reparatorii.
Prin referatul întocmit de intimată sub nr. 45008 din 01 iulie 2008 s-a menţionat însă că notificatoarea are calitatea de persoană îndreptăţită, fiind proprietara imobilului până la preluarea de către stat prin Decretul de expropriere nr. 843/1966.
Aşa cum rezultă din certificatul fiscal eliberat de Primăria municipiul Piteşti (f.32), defunctul L.M., soţul contestatoarei, a figurat înscris cu imobil situat în str. E., imobil ce a fost trecut în proprietatea statului conform Decretul nr. 843 din 23 octombrie 1966 potrivit adresei nr. 2138/2001(f.33) şi a deciziei fostului Sfat Popul al Oraşului Piteşti nr. 623/1966 (f.34).
S-a reţinut că imobilul expropriat situat în str. E. figura ca fiind compus din teren în suprafaţă de 100 mp şi construcţii casă de locuit în suprafaţă de 23,10 mp în valoare de 1458 lei.
Prin urmare, deşi contestatoarea deţine doar acte care dovedesc înscrierea proprietăţii soţului său decedat în evidenţele fiscale ale Primăriei, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sa s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În consecinţă, în cauză nefăcându-se dovezi contrare în acest sens, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Împotriva menţionatei sentinţe a formulat apel, în termen legal, pârâta Primăria Municipiului Piteşti - prin primar, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru aceea că instanţa de fond, în mod greşit a admis contestaţia formulată de către notificatoare, în condiţiile în care aceasta nu a putut proba cele solicitate prin cererea de chemare în judecată.
S-a susţinut că niciuna dintre cele două categorii de probe de care petenta a înţeles să se folosească nu puteau fi reţinute de către tribunal, având în vedere că declaraţiile de martori pe care instanţa le-a avut în vedere la soluţionarea pricinii sunt date pentru alte imobile.
In ceea ce priveşte al doilea înscris pe care instanţa de fond l-a avut in vedere la momentul soluţionării favorabile a contestaţiei formulate de către petentă împotriva dispoziţiei Primarului Municipiului Piteşti nr. 3040/2008, s-a susţinut că menţiunile care apar în conţinutul certificatului fiscal nr. 51198/2007 se referă la un imobil situat, de data aceasta, la o adresă diferită chiar şi de cea menţionată în declaraţiile de martori, nemaivorbind de cea indicată în notificare sau în cererea de chemare în judecată, şi anume Piteşti.
Nici înainte de promovarea acţiunii în justiţie şi nici pe parcursul judecării cauzei la instanţa de fond, petenta nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate şi nici a calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale.
Apelanta a solicitat să se aibă în vedere şi faptul că în urma aplicării Decretului de expropriere nr. 843/1966 imobilele notificate - teren şi construcţie - au fost preluate în proprietatea statului cu plata despăgubirilor băneşti în sumă de 1458 lei, aşa cum rezultă din declaraţia notarială autentificată sub nr. 1171 din 14 mai 2008.
Prin Decizia civilă nr. 137/A din data de 26 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Piteşti - prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 88 din 7 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, având în vedere următoarele considerente:
Contestatoarea a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Piteşti, expropriat prin Decretul nr. 843/1966, format din construcţie în suprafaţă de 23,10 mp şi teren în suprafaţă de 100 mp, iar notificarea acesteia a fost respinsă prin Dispoziţia nr. 3040/2008 pentru aceea că, notificatoarea nu ar fi prezentat acte cu care să dovedească dreptul său de proprietate asupra imobilul pentru care solicită măsuri reparatorii, sau alte documente din care să rezulte că este îndreptăţită a solicita despăgubiri pentru acesta.
Insă, în calitate de moştenitoare a autorului deposedat L.M. (soţul contestatoarei), aceasta a demonstrat cu înscrisuri provenind din perioada exproprierii respectiv: Decizia nr. 625/1966 a Sfatului Popular al oraşului Piteşti, fişa imobilului din str. E., împreună cu schiţa aferentă, că soţul său figura, în calitate de proprietar al imobilului cu privire la care solicită despăgubiri, astfel încât, în lipsa unor dovezi contrare în acest sens, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate este presupusă că a deţinut imobilul sub nume de proprietar.
Aceasta, chiar dacă în certificatele de rol fiscal eliberate în anii 2001 şi 2007 autorul contestatoarei apare ca figurând în str. E. nr. 167 A şi nu 169, ori declaraţiile autentificate date de vecinii din acea perioadă ai contestatoarei-intimate fac referire la numărul 167 şi nu 169.
Aceleaşi declaraţii menţionează ca dată a exproprierii anul 1967, în timp ce Decizia nr. 625 a fost dată în 19 decembrie 1966, astfel încât, ele nu pot fi apreciate a avea o forţă probatorie mai mare decât aceea a chiar înscrisurilor care atestă faptul exproprierii în perioada de timp când a avut loc aceasta.
Prin urmare, atâta timp cât apelanta nu a probat faptul că imobilul cu privire la care contestatoarea a solicitat despăgubiri aparţinea unei alte persoane îndreptăţite, orice inadvertenţă strecurată în declaraţiile unor vecini sau în adeveriri emise ulterior decretului de expropriere nu poate fi mai relevantă decât acesta din urmă.
Împotriva acestei decizii pârâta Primăria municipiului Piteşti a declarat şi motivat în termenul legal recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici – pe care, le-a dedus aproape identic şi instanţei de apel – respectiv:
Se susţine că instanţa de apel a apreciat greşit întrucât în mod nejustificat a menţinut soluţia dată de către instanţa de fond, în sensul admiterii contestaţiei din speţă, având în vedere faptul ca nici cu ocazia judecării fondului şi nici în apel, aceasta nu a putut proba cele solicitate prin cererea de chemare în judecata.
Soluţia menţinută de către instanţa de apel este întemeiata şi motivată în principal pe probele administrate la instanţa de fond, respectiv declaraţiile de martori, care sunt date pentru alte imobile şi rolul fiscal, deşi pârâta a arătat în mod expres cu ocazia judecării apelului, că niciuna din cele doua categorii de probe de care petenta a înţeles să se folosească, nu puteau fi reţinute de către instanţa de judecata.
Se mai arată că instanţa de apel nu a avut în vedere criticile cu privire la cel de-al doilea înscris pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia la momentul soluţionării favorabile a contestaţiei şi anume certificatului fiscal nr. 51198/2007.
Se reiterează critica potrivit căreia, nici înainte de promovarea acţiunii în justiţie a acţiunii având ca obiect contestaţie împotriva Dispoziţiei Primarului municipiului Piteşti nr. 3040/2008 şi nici pe parcursul judecării cauzei la instanţa de fond şi în apel, petenta nu a putut face dovada calităţii dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate şi nici a calităţii de persoana îndreptăţită la acordarea de masuri reparatorii în condiţiile legii speciale.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că în urma aplicării Decretului de expropriere nr.843/1966, imobilele notificate teren si construcţie au fost preluate în proprietatea stalului cu plata despăgubirilor băneşti în suma de 1458 lei aşa cum rezultă din declaraţia notariala autentificata sub nr. 1171 din 14 mai 2008.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea introductivă de instanţă, contestatoarea L.V. a solicitat, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 3040/2008 emisă de către Primăria Municipiului Piteşti de respingere a notificării cu privire la imobilul deţinut de contestatoare, situat în Piteşti, cumpărat împreună cu soţul său în baza unei chitanţe, teren care fost expropriat în baza Decretului nr. 843/1966.
În motivarea deciziei de respingere a notificării, s-a reţinut că petenta nu a prezentat acte care să dovedească dreptul său de proprietate asupra imobilului pentru care solicita măsuri reparatorii.
Ori, prin referatul întocmit de pârâtă sub nr. 45008 din 01 iulie 2008 s-a menţionat însă că notificatoarea are calitatea de persoană îndreptăţită, fiind proprietara imobilului până la preluarea de către stat prin Decretul de expropriere nr. 843/1966.
Mai mult, din certificatul fiscal eliberat de Primăria municipiul Piteşti (f.32), rezultă că defunctul L.M., soţul contestatoarei, a figurat înscris cu imobil situat în str. E., imobil ce a fost trecut în proprietatea statului conform Decretul nr. 843 din 23 octombrie 1966 potrivit adresei nr. 2138/2001(f.33) şi a deciziei fostului Sfat Popul al Oraşului Piteşti nr. 623/1966 (f.34).
În calitate de moştenitoare a autorului deposedat - L.M. - contestatoarea, a dovedit cu înscrisuri provenind din perioada exproprierii: Decizia nr. 625/1966 a Sfatului Popular al oraşului Piteşti, fişa imobilului din str. E., împreună cu schiţa aferentă, că soţul său figura, în calitate de proprietar al imobilului cu privire la care solicită despăgubiri.
Aşadar, atâta vreme cât pârâta nu a probat faptul că imobilul cu privire la care contestatoarea a solicitat despăgubiri aparţinea unei alte persoane îndreptăţite, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că nu sunt întemeiate criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel a aplicat corect legea, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 137/A din data de 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3115/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3111/2010. Civil → |
|---|
