ICCJ. Decizia nr. 3111/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3111/2010
Dosar nr. 12379/3/200.
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 724 din 14 mai 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii A.I. şi N.C. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi N.F. şi N.S. privind revendicarea apartamentului situat la parter şi a terenului de sub construcţie în suprafaţă de 122,25 mp din Bucureşti.
In considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului însă aceasta nu a fost soluţionată până în prezent. In atare situaţie acţiunea în revendicare introdusă direct la instanţă este inadmisibilă. Reclamanţii aveau posibilitatea să formuleze doar o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
In acest sens s-a dispus şi prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat că orice conflict dintre legea generală şi legea specială se rezolvă în favoarea legii speciale.
Analizând acţiunea în revendicare dedusă judecăţii instanţa a conchis că reclamanţii pot obţine doar măsurile reparatorii instituite de legea specială.
De asemenea, s-a mai reţinut că printr-o hotărâre judecătorească anterioară s-a respins ca inadmisibilă acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor N., astfel că reclamanţii nu mai pot critica, prin intermediul prezentei acţiuni, modalitatea de soluţionare a litigiului anterior, întrucât hotărârea pronunţată se bucură de autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii susţinând că în mod greşit s-a respins ca inadmisibilă acţiunea. Decizia în interesul legii nr. 33/2008 nu interzice promovarea unei atare acţiuni. In considerentele acesteia s-a prevăzut că în cazul existenţei unor neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului aceasta din urmă are prioritate. De asemenea, pârâţii au fost de rea credinţă la perfectarea contractului de vânzare cumpărare, astfel încât titlul lor de proprietate nu poate fi preferabil titlului autorilor reclamanţilor.
Prin Decizia nr. 577 din 13 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, reţinând, în esenţă, că prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă a fost încălcat dreptul reclamanţilor la o instanţă. De asemenea, Decizia în interesul legii nr. 33/2008 nu interzice, în toate cazurile, promovarea acţiunilor în revendicare ci, din contră, în considerente a statuat că instanţele investite cu o astfel de acţiune au îndrituirea de a analiza circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dacă acţiunea în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâţii N.F. şi N.S., în temeiul art. 304 pct. 9 şi 4 C. proc. civ. solicitând casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecarea apelului, învederând că acţiunea în revendicare formulată după apariţia Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă. In argumentare au arătat că Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a stabilit că legea specială a înlăturat aplicarea legii generale. De asemenea, nu s-a analizat fondul cauzei, făcându-se abstracţie de faptul că reclamanţii au promovat anterior un proces în baza legii speciale soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 1331 din 7 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât a făcut aprecieri cu privire la un drept câştigat, analizând acte şi fapte ulterioare pronunţării deciziei nr. 1331/2006 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a respins ca inadmisibilă o acţiune în revendicare a aceluiaşi imobil formulată de reclamanţi şi s-a constatat că pârâţii au fost de bună credinţă la perfectarea contractelor de vânzare cumpărare.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Prin Decizia atacată s-a admis apelul reclamanţilor, constatându-se că acţiunea în revendicare formulată după apariţia Legii nr. 10/2001 este admisibilă şi s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecarea fondului.
In drept, potrivit art. 297 alin. (4) teza I-a C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greşit prima instanţă a rezolvat litigiul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Sintagma „a soluţionat litigiul fără a intra în cercetarea fondului" desemnează ideea de nestatuare asupra fondului, adică situaţia în care instanţa a soluţionat procesul pe o excepţie primită nelegal care a zădărnicit cercetarea fondului, respectiv cazul în care a judecat în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte o cercetare a fondului procesului.
In cauza supusă analizei prima instanţă a statuat, în fapt şi în drept, asupra fondului procesului, situaţie în care, în mod greşit, instanţa de apel a trimis cauza pentru rejudecare.
Astfel, investit cu soluţionarea unei cereri în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., având ca obiect un imobil care a făcut obiectul unei legi speciale de reparaţie, Legea nr. 10/2001, tribunalul a reţinut că nu poate primi această cerere.
In motivarea în fapt a hotărârii, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu sunt titularii unui drept actual cu privire la imobilul în litigiu atâta timp cât nu le-a fost restituit în natură în cadrul legii de reparaţie, anume în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, situaţie în care, în drept, ei nu beneficiază de protecţia oferită proprietarului unui bun imobil prin intermediul acţiunii în revendicare prevăzută de art. 480 C. civ.
Prima instanţă a apreciat că soluţia se impune şi în raport de cele reţinute prin Decizia nr. 1331 din 7 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea în revendicare a aceluiaşi imobil formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor N. şi s-a respins şi capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare încheiate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Faţă de necercetarea fondului se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea spre judecarea apelului la aceeaşi instanţă.
La reluarea judecăţii, chestiunea admisibilităţii acţiunii în revendicare, astfel cum a fost dezlegată de instanţa de apel rămâne câştigată cauzei, urmând a se stabili în ce măsură şi care dintre părţi deţine un bun în patrimoniul ei, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţia europeană (respectiv, un drept de proprietate actual, posibil de valorificat pe calea acţiunii în revendicare sau de opus promovării unei astfel de acţiuni).
Va fi analizată de asemenea, noţiunea de speranţă legitimă (asimilabilă celei de bun în sensul Convenţiei), ţinându-se seama de datele concrete ale speţei.
Totodată, se va avea în vedere la soluţionarea raportului litigios, astfel cum s-a statuat prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008, principiul securităţii raporturilor juridice, ca element al preeminenţei dreptului, parte componentă a unei societăţi democratice, conform jurisprudenţei Curţii Europene.
De asemenea, se va ţine seama şi de existenţa hotărârii anterioare de respingere a acţiunii în revendicare precum şi de Decizia CEDO din 13 octombrie 2009, depusă la termenul din 12 mai 2010, prin care s-a admis acţiunea reclamanţilor şi a fost obligat Statul Român să restituie acestora cele 4 apartamente din imobil sau, dacă restituirea în natură nu este posibilă, să le plătească suma de 900.000 Euro în termen de 3 luni. Celelalte critici inserate în motivarea recursului vor fi avute în vedere drept apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii N.F. şi N.S. împotriva deciziei nr. 577 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3123/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3099/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
