ICCJ. Decizia nr. 3168/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3168/2010

Dosar nr. 6213/1/2009

Şedinţa publică din 20 mai 2010

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 7089 din 30 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I.I.T. SRL împotriva Deciziei nr. 807/A din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi a obligat recurenta la plata sumei de 3500 RON cheltuieli de judecată către intimaţii pârâţi B.A.I. şi B.O.V.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I.I.T. SRL a formulat cerere de revizuire care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 iulie 2009.

Deşi, aşa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenele de judecată din data de 14 ianuarie 2010 şi din data de 20 mai 2010, reviuzentei i-a fost în mod legal adusă la cunoştinţă obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 RON şi timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale ce-i reveneau în acest sens, astfel încât Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (5) din Legea 146/1997, va anula cererea de revizuire, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de SC I.I.T. SRL împotriva Deciziei nr. 7089 din 30 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.

Procesat de GGC - CT

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3168/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs