ICCJ. Decizia nr. 3193/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința nr. 974 din 01 iulie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis contestația formulată de reclamanții C.N., C.I.S. și C.C.R. în contradictoriu cu pârâtul Municipiului București prin Primarul General, cu consecința modificării în parte a Dispoziției nr. 9971 din 26 martie 2008 emisă de pârât, în sensul că, pentru terenul în suprafață de 71,15 mp, situat în București, imposibil de restituit în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensarea cu terenul în suprafață de 78 mp, identificat în raportul de expertiză întocmit de expert P.M., prin punctele 8-9-13-14-19-18-10-8.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Prin Notificarea nr. 140 din 21 ianuarie 2002, formulată în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 301 mp, situat în București, în calitate de moștenitori ai fostei proprietare I.E.
Prin Dispoziția nr. 9972 din 26 martie 2008, emisă de pârât, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 171,63 mp, reprezentând cota de 3/4 din terenul în suprafață de 228,85 mp, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert L.H., care a arătat că este liber de construcții și detalii de sistematizare. Prin Dispoziția nr. 9971 din 26 martie 2008, având același emitent, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 53,36 mp, reprezentând cota de VA din terenul în suprafață de 71,15 mp, imposibil de restituit în natură, întrucât este afectat de detalii de sistematizare.
Această din urmă dispoziție este contestată în prezenta cauză, reclamanții solicitând, pe de o parte, aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în compensare cu un alt teren.
Primul motiv al contestației este întemeiat, reclamanții având dreptul la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, cu privire la întreaga suprafață de teren de 71,15 mp.
Astfel, autoarea reclamanților, I.E., a fost proprietara imobilului în litigiu, aspect care rezultă atât din coroborarea actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 27788/1937 cu mențiunile raportului de expertiză topometrică efectuat în cauză, care a confirmat identitatea dintre imobilul care a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare și terenul în litigiu, cât și din aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, autoarea reclamanților fiind identificată drept proprietar în actul de preluare al imobilului de către stat.
Pe de altă parte, numai reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform căruia "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire", sens în care sunt și prevederile art. 4.7 din H.G. nr. 250/2007.
Și cel de-al doilea motiv al contestației, referitor la tipul măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților pentru suprafața de teren de 71,15 mp, imposibil de restituit în natură, este întemeiat.
Reclamanții au solicitat compensarea cu un alt teren, respectiv un teren de 78 mp, situat în continuarea suprafeței restituite în natură, ceea ce este posibil în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și de situația terenului solicitat în compensare.
Acesta a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert P.M., prin pct. 8-9-13-14-19-18-10-8, specificându-se că este posibil a se opera compensarea solicitată de reclamanți, respectivul teren fiind liber de construcții, elemente de sistematizare sau rețele edilitare subterane.
Pe de altă parte, din adresele atașate la filele 197, 202, 211 și 219 dosar rezultă că terenul în discuție nu face obiectul vreunor cereri de retrocedare în baza Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 10/2001, făcând parte din domeniul privat al Municipiului București.
Prin Decizia nr. 529A din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinței sus-menționate.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că susținerea apelantului în sensul că nu deține bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare este infirmată de materialul probator administrat la fond și necontestat prin motivele de apel.
în acest sens, relevant este raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, din care rezultă că "terenul deținut de autorii contestatorilor - intimați a avut o suprafață 301 mp, în prezent, datorită sistematizării, din proprietatea inițială sunt disponibili numai 218 mp, diferența de 83 mp fiind ocupată de trotuar și alee de acces la blocuri, dar că la sud de proprietate, între terenul deținut inițial și aleile nou apărute, poate fi identificată o suprafață de 78 mp neafectată de elemente de sistematizare, suprafață ce poate fi atribuită în compensare".
De asemenea, din raportul de expertiză tehnică construcții rezultă că valoarea de piață a terenului solicitat a fi restituit în natura este de 686.076 RON, iar a terenului solicitat a fi atribuit în compensare de 673.696 RON.
în apel nu s-a solicitat administrarea de noi probe, așa încât numai invocarea Notei nr. 47 din 05 februarie 2008 a Primarului General, emisă în aplicarea dispozițiilor art. 1 pct. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 209/2005, nu demonstrează temeinicia apelului.
Acordarea măsurilor reparatorii în echivalent reprezintă o modalitate de reparație a prejudiciului creat proprietarului deposedat abuziv, prevăzută de lege, care se dispune, în mod obligatoriu, ori de câte ori nu este posibilă restituirea în natură a imobilului solicitat prin notificare și fără să fie necesară formularea unei cereri distincte în acest sens, din partea persoanei îndreptățite.
în consecință, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau în primul rând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, despăgubirile fiind acordate numai în subsidiar, în măsura în care persoana îndreptățită nu acceptă măsura compensării, curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare la speță a dispozițiilor legale.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârât, care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că, pentru terenul litigios, imposibil de restituit în natură, nu se putea dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării, în condițiile în care la dosar nu se regăsește o situație juridică clară a terenului identificat potrivit raportului de expertiză, în sensul stabilirii apartenenței lui la domeniul public sau privat.
Pentru acordarea de teren în compensare trebuiau efectuate verificările impuse de art. 10.1 și 3 din H.G. nr. 250/2007, pentru a nu se ajunge la restituirea unui teren care nu este liber, ci afectat de amenajări de utilitate publică, sens în care trebuiau avute în vedere și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Recurentul a arătat că pentru a se stabili dacă terenul acordat în compensare reclamanților este liber se impune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, sens în care a solicitat efectuarea de adrese către: Direcția Evidența Proprietății, pentru a se comunica situația juridică și apartenența bunului la domeniul public sau privat; Direcția Asistență Tehnică și Juridică a CGMB din cadrul Primăriei Municipiului București, pentru comunicarea listei cu terenurile care pot fi acordate în compensare; Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului, pentru a se comunica dacă există documentație de urbanism care să permită utilizarea terenului identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză; Primăria Sectorului 1, pentru a se comunica dacă există un titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru terenul acordat în compensare; ARBAC, pentru a se comunica dacă terenul este afectat de alte utilități decât cele menționate în raportul de expertiză.
Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar acestea vor consta în "compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv."
La fel, dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reglementează pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în primul rând sub forma compensării cu alte bunuri sau servicii și apoi acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, numai dacă măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Rezultă că, instituind o anumită ordine în care se acordă măsurile reparatorii prin echivalent, legiuitorul a acordat prioritate compensării cu alte bunuri ori servicii față de acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Sub acest aspect, instanța de apel a procedat în mod corect la interpretarea și aplicarea la speță a textelor legale susmenționate, confirmând pe temeiul lor soluția fondului privind acordarea de teren în compensare pentru cel preluat abuziv de stat de la autoarea reclamanților, imposibil de restituit în natură.
în virtutea plenitudinii sale de jurisdicție, care îi conferă competența de a aprecia asupra corectei aplicări a legii la situația de fapt, în speță la regimul juridic al imobilului, instanța de judecată poate aprecia asupra incidenței măsurii compensării și poate cenzura refuzul nejustificat al unității deținătoare de acordare a unei asemenea măsuri.
Din acest punct de vedere, instanța de apel a înlăturat în mod corect susținerea pârâtului potrivit căreia compensarea nu ar fi posibilă, întrucât nu s-ar fi clarificat situația juridică a terenului identificat în acest scop prin expertiza efectuată în cauză.
Este adevărat că pot face obiectul compensării numai bunurile disponibile, respectiv bunurile existente în patrimoniul unității deținătoare, cu tidu de proprietate privată și care sunt libere, adică neafectate de construcții, servituți legale și alte amenajări de utilitate publică, sens în care sunt prevederile pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2001.
Contrar, însă, susținerilor recurentului, terenul identificat în cauză în scopul compensării are caracterul de teren disponibil, regimul lui juridic fiind pe deplin stabilit prin probele administrate.
Astfel, conform Adresei nr. 828118/6683 din 20 mai 2009 a Primăriei Municipiului București - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală. Serviciul Evidența Proprietății, "terenul de 78 mp propus pentru acordare în compensare, constituie în prezent domeniu privat al Municipiului București"
Apartenența bunului la domeniul privat al Municipiului București a fost, deci, stabilită în mod cert, pe baza răspunsului dat de autoritatea cu competență în acest sens, așa încât solicitarea recurentului de efectuare a unei noi adrese la aceeași autoritate, în scopul determinării apartenenței bunului la domeniul public sau privat, nu se justifică.
De asemenea, nu se justifică nici solicitarea listei cu terenurile disponibile de la Direcția Asistență Tehnică și Juridică a CGMB, pentru că neincluderea în aceste liste a terenului identificat în cauză în scopul compensării, pe care recurentul tinde a o dovedi în acest mod, este irelevantă în ce privește măsura compensării dispusă la fond și menținută în apel. Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat deja, în virtutea plenitudinii sale de jurisdicție, instanța de judecată are competența de a cenzura refuzul nejustificat al unității deținătoare de acordare a măsurii compensării, stabilind ea însăși, pe bază de probe, dacă în patrimoniul unității deținătoare există bunuri disponibile, chiar dacă acestea nu au fost trecute în listele cu bunuri oferite în compensare, ceea ce este și cazul terenului acordat în compensare reclamanților.
Pe lângă apartenența respectivului teren la domeniul privat al Municipiului București, în speță s-a stabilit în mod cert, pe baza expertizei efectuate la fond, întemeiată pe constatările făcute la fața locului de către expert, că suprafața de teren în discuție "nu este afectată de elemente de sistematizare supra sau subterane", așa încât apare ca neîntemeiată solicitarea recurentului de efectuare a unei noi verificări pe acest aspect, la ARBAC și Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului.
în ceea ce privește inexistența unor cereri de retrocedare în baza Legii nr. 18/1991 sau a Legii nr. 10/2001 pentru terenul identificat în cauză în scopul compensării, aceasta a fost stabilită de instanța de fond prin raportare la adresele de la filele 197, 202, 211 și 219 din dosarul de fond, iar recurentul nu a produs nici un înscris care să ateste o situație contrară, spre a se justifica verificări suplimentare pe acest aspect.
Față de considerentele prezentate, înalta Curte apreciază că, în cauză, situația de fapt referitoare la regimul juridic al terenului acordat în compensare a fost pe deplin stabilită, iar prin raportare la aceasta legea a fost aplicată corect, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pe cale de consecință, nefiind îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului a apărut ca nefondat și a fost respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3189/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3187/2010. Civil → |
|---|
