ICCJ. Decizia nr. 3222/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 august 2008 la Tribunalul București și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamantele S.F. și M.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 869.144,85 RON pentru terenul în suprafață de 315 mp situat în București și obligarea pârâtului la emiterea dispoziției privind acordarea acestora. în motivare au arătat că reclamanta S.F. și autorul reclamantei M.F., respectiv M.I. au înregistrat la Primăria Municipiului București prin executor judecătoresc Notificarea nr. 283/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care se solicita restituirea în natură a terenului din sector 4, notificare cu privire la care nu au primit nici un răspuns .
Primăria Municipiului București - Direcția Juridic, contencios și Legislativ a solicitat reclamantei S.F. să depună în completarea dosarului un set de acte legalizate, solicitare la care reclamanta i-a dat curs.
S-a mai arătat că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite pentru formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât sunt succesorii soților M. și C.M., care au cumpărat imobilul de la M.P.I. prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de stat sub nr. 29513 din 13 septembrie 1940.
în anul 1985 imobilul (construcție și teren) a fost expropriat prin Decretul nr. 379/1985 de la C.M. și copiii săi (S.F. și M.I. - succesori ai mamei S.M., prin căsătorie M.).
Cu privire la situația imobilului și la cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent raportul de expertiză tehnică extrajudiciară a stabilit că parcela reconstituită are o suprafață de 313,23 mp, din care 225,37 este afectată de blocul B 8 din iar 87,90 mp este afectată spațiului verde a acestui imobil stabilindu-se valoarea terenului la 869.144,85 RON.
în ce privește competența de soluționare reclamantele au arătat că înalta Curte de Casație și Justiție - Secții Unite prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor referitoare la imobilele preluate abuziv ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Prin Sentința nr. 437 din 24 martie 2009 Tribunalul București a admis acțiunea în parte, a dispus ca pârâtul să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru terenul în suprafață de 315 mp situat în București în condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că Notificarea nr. 283/2001 formulată de M.I., prin care se solicita restituirea în natură a terenului în suprafață de 315 mp situat în București și depusă la Primăria Municipiului București nu a fost soluționată nici până la data introducerii acțiunii. S-a mai reținut că imobilul a fost dobândit de soții M.C.M. și C.M. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat sub nr. 29513 din 13 septembrie 1940, iar la data cumpărării terenul avea adresa poștală Str. î.T. Imobilul (teren și construcție)a fost preluat de stat prin Decretul nr. 379/1985 de la G.C.M., M.I. și S.F., acestora plătindu-li-se despăgubiri. Reclamantele au făcut dovada calității procesuale active, ca descendenți ai foștilor proprietari, respectiv a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Reclamantele au făcut dovada schimbării numărului poștal care a fost 55, apoi 111 și în prezent 109.
Din expertiza extrajudiciară efectuată de expert S.C. rezultă că terenul în suprafață de 315 mp are o valoare de circulație de 969.144,85 RON, este afectat de elemente de sistematizare și spațiu verde.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Potrivit Deciziei nr. XX/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secții Unite în cazul în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, notificatorul se poate adresa instanței de judecată pentru soluționarea pe fond a notificării, deci instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond notificările persoanelor îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare.
Față de situația de fapt reținută instanța a reținut că acțiunea este întemeiată, dar imobilul nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care trebuie acordate măsuri reparatorii în echivalent, ce se vor stabili conform prevederilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de către organele abilitate.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul arătând că în mod greșit instanța a admis acțiunea și l-a obligat să soluționeze notificarea, întrucât potrivit dispozițiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 10/2001 termenul de 60 de zile de soluționare a notificării este un termen de recomandare, iar depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care se dovedește culpa acesteia. înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Prin Decizia civilă nr. 490 din 15 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că notificarea adresată primăriei nu a fost soluționată nici până la data pronunțării hotărârii apelate, iar potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată cu privire la cererea de restituire în natură în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau actelor doveditoare. Chiar dacă legea permite persoanelor îndreptățite să depună actele doveditoare până la data soluționării notificării, aceasta nu înseamnă că prelungirea procedurii este lăsată de lege la latitudinea persoanelor îndreptățite, unitatea deținătoare fiind singura responsabilă și competentă să soluționeze într-un termen rezonabil notificarea.
împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub un prim aspect recurentul susține că imobilul nu se încadrează în dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, fiind preluat de stat prin Decretul de expropriere nr. 379/1985, în temeiul unui titlu valabil.
Recurentul mai arată că așa cum rezultă din dispozițiile art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001 notificarea trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, iar, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor. Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța cu privire la notificare poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării, iar, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus și actele, termenul curge de la data depunerii acestora. Notificatorul are obligația de a preciza că nu mai deține alte înscrisuri, precizare de care depinde răspunsul ce urmează a fi acordat la notificare.
Pentru suprafața de teren expropriată s-au acordat despăgubiri, restituirea prin echivalent fiind condiționată de restituirea sumei reprezentând valoarea despăgubirilor actualizate.
Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente.
în ce privește criticile potrivit cărora s-au plătit despăgubiri,imobilul intrând în proprietatea statului cu titlu, urmează a se constata că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 definește noțiunea de imobile preluate abuziv de stat.
Deși în lege nu se definește noțiunea de "preluare abuzivă" totuși în articolul amintit sunt enumerate situațiile juridice care reprezintă preluări cu caracter abuziv, imobilul în litigiu încadrându-se în ipoteza descrisă de art. 2, alin. (1), lit. g) care statuează: "orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998". Litera h a aceluiași articol nu condiționează caracterul abuziv al preluării de împrejurarea că statul a plătit sau nu o despăgubire.
Cât privește criticile referitoare la greșita interpretare a dispozițiilor art. 25, vor fi înlăturate pentru următoarele motive.
Interpretarea dată de pârât dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 în sensul că termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, nu poate fi primită.
Dispozițiile art. 25 nu numai că nu prevăd cele susținute de pârât, ci statuează obligația organelor de conducere ale unității deținătoare de a invita în scris persoana îndreptățită să-și completeze dosarul administrativ și să ia parte la lucrările organului de conducere a unității deținătoare, obligație ce nu a fost respectată de pârât.
Acest termen de 60 de zile se poate proroga numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică notificatorului în intervalul de 60 de zile faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
în consecință, această prorogare nu operează de drept în beneficiul unității notificate ori de câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deține alte probe, așa cum susține recurentul, ci este necesar ca unitatea deținătoare să comunice, în scris, notificatorului necesitatea completării dosarului administrativ .
A aprecia că termenul legal de 60 de zile este de recomandare și deci organul administrativ poate soluționa discreționar notificarea, oricând de târziu, precum și a susține în anul 2009 că nu ne aflăm în situația lipsei răspunsului, ci într-o procedură administrativă nefinalizată contravine nu numai redactării imperative a textului ci și caracterului și naturii reparatorii a întregului act normativ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3224/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3221/2010. Civil → |
|---|
