ICCJ. Decizia nr. 3218/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 118/2009, Tribunalul Brașov, secția civilă a respins excepțiile nulității absolute a Deciziei nr. 228/2003 și tardivității formulării contestației invocată de intimată.
A fost admisă contestația formulată de contestatorii T.G. și S.M., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL și s-a dispus anularea Deciziei nr. 228/2003 emisă de intimată, obligându-l pe aceasta să soluționeze în fond notificarea depusă de contestatori sub nr. 194/2002 prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc T.C.T. și să emită o nouă decizie motivată cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului din Brașov, construcție și teren înscris în CF "X" Brașov, sub nr. top. "X"/b.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Din documentația depusă la dosar rezultă existența Notificării formulate prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc T.T.C., iar refuzul de semnare a unui contract de asistență juridică între avocat și contestatori, s-a apreciat că nu semnifică lipsa notificării pentru a atrage nulitatea absolută a deciziei.
Decizia a fost comunicată în data de 16 iulie 2008, la cererea reprezentantului contestatorilor, astfel că, s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, contestația fiind înregistrată la 21 iulie 2008.
Tribunalul a mai reținut că intimata a invocat lipsa calității de reprezentant al avocatului contestatorilor, însă nu a produs dovada comunicării deciziei atacate către aceștia; pe de altă parte, din confirmarea de primire rezultă comunicarea și primirea de către tatăl apărătorului contestatorilor, fără însă a rezulta și felul trimiterii și fără ca intimata să atașeze un borderou de predare la poștă pentru a se putea verifica dacă trimiterea se referă la decizia de soluționare a notificării.
Pe fond, instanța a reținut că, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc T.T.C., s-a depus Notificarea nr. 194 din 12 februarie 2002, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din construcții și teren, situat în Brașov, fosta Str. N.T. înscris în CF. "X", nr. top. "X"/b.
Anterior preluării de către stat, imobilul a fost proprietatea antecesoarei contestatorilor, T.M., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37755 din 29 decembrie 1942 și a fost preluat de Stat cu titlu de naționalizare în anul 1962; dreptul statului a fost transcris în Cartea funciară "X" Brașov, sub B7.
Prin Decizia nr. 228 din 07 noiembrie 2003 emisă de pârâtă a fost respinsă notificarea reclamanților, cu motivarea că nu au fost depuse în termenul legal documentele necesare soluționării.
Prima instanță a apreciat că scopul Legii nr. 10/2001, republicată, este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii pe care le prevede, iar pentru realizarea acestui scop, intimata era ținută să răspundă la notificare după o analiză în fond a acesteia.
Pe fond, tribunalul a constatat că reclamanții sunt moștenitorii proprietarului tabular, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Drept urmare, s-a apreciat că decizia atacată trebuie anulată, sens în care s-a dispus, iar intimata a fost obligată să soluționeze în fond Notificarea nr. 194 din 1 februarie 2002 depusă de către contestatori, prin intermediul Biroului Executorului judecătoresc T.T.C. din Brașov și să emită o nouă decizie motivată cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului.
Deși s-au solicitat cheltuieli de judecată, contestatorii nu au făcut dovada acestora.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de apel formulate au vizat, în principal, greșita soluționare a excepțiilor privind tardivitatea contestației promovate de reclamanți ca și a nulității deciziei atacate; au fost susținute critici și pe fondul cauzei.
Prin Decizia civilă nr. 112/ AP din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie și conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul pârâtei, s-a dispus schimbarea sentinței atacate, în sensul că:
S-a admis excepția tardivității formulării contestației și, în consecință, s-a respins ca tardiv formulată contestația promovată de reclamanții T.G. și S.M.; au fost menținute dispozițiile sentinței cu privire soluția dată excepției nulității deciziei.
La pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a avut în vedere următoarele:
Cu privire la excepția tardivității formulării contestației, din materialul probator administrat în cauză, instanța de apel a reținut că Decizia nr. 228/2003 emisă de apelantă pentru soluționarea Notificării nr. 194/2002 formulată de reclamanți, a fost comunicată în data de 12 noiembrie 2003 la cabinetul de avocatură "N.Z.".
Comunicarea s-a realizat la sediul cabinetului de avocatură, conform opțiunii exprese a reclamanților inserate în cuprinsul notificării expediate prin executor judecătoresc T.T.C.
S-a constatat că pe confirmarea de primire la rubrica destinatarul trimiterii, apare semnătura persoanei care a primit corespondența, tatălui avocatului ales, instanța de apel apreciind că nu există niciun motiv care să conducă la concluzia necomunicării deciziei.
în plus, pe confirmarea de primire este făcută mențiunea "4437/228", ceea ce are următoarea semnificație: primul număr - 4437, este numărul de înregistrare în registrul de intrări ieșiri al SC R., iar nr. 228, reprezintă numărul deciziei prin care a fost soluționată notificarea formulată de reclamanți.
Prin urmare, s-a apreciat că decizia a fost corect comunicată, iar contestatorii nu se pot prevala pe lipsa comunicării, atât timp cât nu au încunoștințat unitatea deținătoare despre schimbarea domiciliului ales, sau despre lipsa unui mandat scris între aceștia și avocatul N.Z.
De altfel, unitatea deținătoare a purtat corespondență cu părțile la sediul ales, prin adresele înaintate către reclamanți solicitându-se o serie de înscrisuri necesare soluționării notificării; totodată, le-a fost semnalată necesitatea efectuării unui raport de expertiză.
S-a apreciat că în tot acest interval de timp, reprezentantul părților putea să aducă la cunoștință unității deținătoare că lipsește mandatul legal de reprezentare, caz în care corespondența ar fi trebuit să fie purtată cu părțile la domiciliul acestora din Germania, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Instanța de apel a mai observat că deși în dosarul de fond există o procură specială dată de contestatori pentru numitul D.C. să le reprezinte interesele în fața organelor competente, în vederea obținerii titlului de proprietate privitor la imobilul în discuție, înscris în CF "X" Brașov, din înscrisurile depuse la dosar, nu a reieșit că demersurile acestuia au fost întreprinse în termenul legal. Simpla solicitare a acestuia către SC R. SRL de a primi relații cu privire la stadiul în care se află notificarea reclamanților, nu echivalează cu comunicarea deciziei.
Pe de altă parte, prin Adresa nr. 5346 din 16 iulie 2008, SC R. nu a procedat la comunicarea deciziei în discuție, ci îl informează pe mandatar despre stadiul în care se afla soluționarea mai multor notificări, printre care și cea care face obiectul prezentului dosar.
Instanța de apel a conchis că în mod greșit tribunalul a apreciat că data de la care curge termenul pentru formularea contestației este 16 iulie 2008, întrucât nu acela este momentul s-a comunicării deciziei contestate.
Contestația fiind formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că excepția de tardivitate a formulării contestației este întemeiată.
în ce privește restul criticilor formulate prin motivele de apel, având în vedere faptul că nu a fost respectat termenul imperativ prevăzut de lege, iar contestația urmează a fi respinsă ca tardiv formulată, instanța de apel a apreciat că analizarea lor este de prisos, față de caracterul prioritar al excepției admise.
împotriva acestei decizi, în termen legal au declarat recurs reclamanții, aceștia invocând critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține, în esență, de către recurenți, în dezvoltarea criticilor formulate, că instanța de apel a dat o nelegală dezlegare excepției de tardivitate a formulării notificării, excepție a cărei soluționare impunea observarea normelor aplicabile contractului de mandat, cu referire la dispozițiile art. 1533 C. civ.
Recurenții învederează că prin Adresa nr. 4439/02 din 06 mai 2008 transmisă către SC R. SRL avocatul N.Z. a comunicat faptul că încă din luna septembrie 2002 a înștiințat-o pe pârâtă că nu a perfectat contractul de asistență juridică de reprezentare a reclamanților, depunerea notificării în numele lor fiind efectuată pentru conservarea în favoarea acestora a termenului imperativ prevăzut de lege pentru solicitarea măsurilor reparatorii; în cuprinsul notificării erau indicate adresele din Germania ale reclamanților, unde trebuia a se efectua orice comunicare legată de soluționarea notificării.
în consecință, mai arată recurenții, în absența unui mandat de reprezentare, întreaga corespondență purtată între pârâtă și avocat, ca și comunicarea deciziei contestate, nu le este opozabilă.
Intimata pârâtă este în culpă, deoarece trebuia să facă demersurile necesare pentru verificarea existenței mandatului dintre notificatori și avocat.
Ca atare, singura comunicare valabilă a deciziei contestate, opinează recurenții, este cea din 16 iulie 2008 realizată către mandatarul lor convențional, D.C., prin care li s-a adus la cunoștință emiterea Deciziei nr. 228 din 07 noiembrie 2003, contestată în cauză.
Față de faptul că prezenta contestație ce formează obiectul cauzei a fost depusă la data de 21 iulie 2008, recurenții reclamanți susțin că au respectat termenul legal de declararea a căii de atac, astfel că excepția de tardivitate a fost în mod nelegal admisă.
Se formulează critici și cu privire la soluția dată excepției nulității deciziei emise de pârâtă.
Astfel, s-a arătat că, deși prin decizia recurată instanța de apel a menținut dispozițiile hotărârii de fond cu privire la această excepție, recurenții solicită instanței de recurs respingerea ei, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
De asemenea, recurenții susțin că și pe fondul cauzei, soluția primei instanțe este legală și temeinică.
Aceste critici însă nu vor mai fi redate, întrucât exced limitelor în care înalta Curte poate verifica legalitatea deciziei recurate, fiind motive ce nu pot fi analizate omisso medio.
S-au anexat motivelor de recurs înscrisuri care se regăseau deja la dosarul cauzei.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a solicitat menținerea deciziei recurate.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și examinând, în baza acestora, decizia recurată, înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, instanța de apel a reținut excepția tardivității formulării contestației pentru motivul depășirii termenului legal prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, considerând că efectuarea de către pârâtă a comunicării către apărătorul recurenților este pe deplin valabilă și deci, aptă să declanșeze curgerea termenului de 30 de zile pentru contestarea deciziei emise în soluționarea notificării.
Ambele părți ale raportului juridic de reprezentare au susținut însă, că limitele împuternicirii acordate avocatului priveau doar depunerea notificării în termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, act de administrare efectuat în baza mandatului verbal acordat de reclamanți.
în principiu, împuternicirea avocațială, este suficientă prin ea însăși să facă dovada raporturilor de reprezentare stabilite între părți, fiind un înscris doveditor emis în condițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea exercitării profesiei de avocat, însă aceasta trebuie să poarte semnătura atât a mandatarului avocat, cât și a mandantului, cea din urmă, certificată potrivit legii menționate de avocatul însuși (dacă ar fi în discuție o reprezentare judiciară, conform art. 68 alin. (1) C. proc. civ.), concluzia anterioară rezultă din faptul că Statutul profesiei de avocat (art. 126 alin. (1) prevede adprobationem forma scrisă a contractului de asistență judiciară, iar împuternicirea avocațială este accesoriul acesteia, astfel că se aplică principiul accesorium sequitur principale în ce privește condițiile de formă ce interesează în cauză.
Regulile prevăzute de codul de procedură civilă nu sunt aplicabile decât procedurii jurisdicționale, astfel că, evaluarea reprezentării convenționale în cauză, trebuie a se face potrivit dispozițiilor de drept comun, anume cele stipulate în Codul civil cu privire la mandat, în măsura în care legea specială de exercitare a profesiei de avocat nu conține dispoziții derogatorii.
Așa cum s-a constatat în cauză, avocatul care a acționat în numele reclamanților a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 adresată Primăriei Municipiului Brașov, prin intermediul unui executor judecătoresc, anexând acestei notificări o împuternicire nesemnată de reclamanți, iar pe parcursul soluționării pricinii de față, ambele părți (recurenții și avocatul) au învederat că nu s-a perfectat un contract de asistență juridică.
Aceste susțineri validează concluzia susținută de recurenți, în sensul că apărătorul a acționat în absența unui mandat acordat în formă scrisă, prin urmare, în baza unui mandat verbal.
Contractul de mandat este un contract consensual, astfel încât el ia naștere prin simplul acord de voință al părților, fără a fi supus vreunei forme speciale.
De asemenea, legea permite și mandatul tacit, fiind posibilă atât acordarea cât și acceptarea tacită a mandatului, sens în care dispune art. 1533 alin. (1) și (2) C. civ., acceptarea rezultând din executarea lui.
în toate cazurile, mandatarul este ținut a acționa în limitele mandatului său, conform art. 1537 C. civ.
Mandatul verbal (oferta și acceptarea ei), din punct de vedere probator, poate rezulta din împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenția părților (în speță existând chiar început de dovadă scrisă - împuternicirea avocațială), iar dovada acestor fapte se poate face cu orice mijloc de probă (atât de către părți, cât și terții), întrucât cerința dovezii scrise ar contraveni noțiunii de mandat verbal; regula este în mod identic aplicabilă și mandatului tacit.
Numai dacă încheierea mandatului nu poate fi dovedită, raporturile dintre părți urmează a fi soluționate potrivit regulilor gestiunii de afaceri sau îmbogățirii fără justă cauză.
Or, în speță ambele părți ale raportului de reprezentare, atât recurenții cât și apărătorul, au susținut în mod concordant că mandatul a fost unul verbal, limitându-se la depunerea notificării în condițiile Legii nr. 10/2001, iar mandatarul avocat l-a executat în aceste limite; intimata pârâtă, terț față de acest contract, putea dovedi contrariul (acordarea lui în limite mai extinse), prin orice mijloace de probă, ceea ce nu s-a întâmplat.
Concluzia anterioară reiese și din dispozițiile art. 1536 alin. (1) C. civ. care prevede că mandatul conceput în termeni generali (în sens de procură imprecisă, iar nu de mandat general) nu este valabil decât pentru actele de administrare (și de conservare). Aceasta înseamnă că puterile conferite mandatarului sunt supuse unei interpretări restrictive, rațiunea normei fiind protejarea intereselor mandantului care ar putea fi păgubit în cazul redactării imprecise, echivoce a procurii.
Față de cele stipulate prin textul anterior, reiese că regula interpretării restrictive fiind aplicabilă chiar mandatului scris (concretizat sub aspectul ofertei într-o procură neclară), este cu atât mai necesară pentru cazul mandatului tacit, dar și a celui verbal, cum este cel din speță.
Prin urmare, susținerile pârâtei fundamentate pe o interpretare extensivă, trebuiau a fi înlăturate de instanța de apel.
Consecința acestei constatări în ce privește limitele mandatului acordat avocatului, este aceea că efectuarea comunicării deciziei de soluționare a notificării la sediul profesional al acestuia, este inopozabilă reclamanților și, în consecință, nu poate declanșa împotriva lor curgerea termenului de formulare a contestației, cum nelegal a stabilit instanța de apel, ignorând dispozițiile art. 1533 C. civ.
Ca atare, comunicarea din 16 iulie 2008 efectuată la cererea mandatarului lor ulterior, D.I., împuternicit prin procura autentificată sub nr. 1872 din 8 iulie 2008 de BNP B.G.D., este cea de la care termenul de contestație a început să curgă.
Cum aceasta a fost formulată la data de 21 iulie 2008, rezultă că termenul imperativ prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a fost respectat.
Având în vedere cele anterior redate, înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) raportat la art. 304 pct. 9 va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
în rejudecare, instanța de apel a analizat și celelalte critici formulate de pârâtă prin motivele de apel, excepția nulității deciziei și fondul contestației, astfel cum a fost dezlegat de prima instanță, întrucât, așa cum s-a arătat deja, ele nu ar putea fi analizate direct în recurs, nefiind posibilă exercitarea unui controlul de legalitate la acest moment.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3221/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3216/2010. Civil → |
|---|
