ICCJ. Decizia nr. 3221/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 2 3407/3/2008, contestatorul E.C. a formulat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului București, contestație împotriva Dispoziției nr. 10570 din 21 mai 2008 emise de pârât în soluționarea notificării înregistrate sub nr. 137 din 29 ianuarie 2002, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, reținându-se imposibilitatea materială de restituire în natură a terenului în suprafață de 80 mp, situată în București, sector 5.
S-a solicitat anularea dispoziției contestate și obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafață de 80 mp, situat în București, sector 5.
Contestatorul a arătat că prin notificarea adresată prin executor judecătoresc Primăriei Municipiului București și înregistrată la sub nr. 137 din 29 ianuarie 2002, a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 80 mp, situat la adresa menționată, teren care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 151/1989 anexa 4, poziția 96.
Cu toate că, în urma identificării amplasamentului terenului, s-a constatat că acesta nu este afectat de construcții și rețele edilitare, așa cum reiese din planurile întocmite în raport de situarea proprietății la nivelul anului 1958, plan de situație emis de Direcția Patrimoniu și Evidența Proprietății din cadrul Primăriei Municipiului București, prin Dispoziția nr. 10570 din 21 mai 2008, pârâtul a reținut în mod eronat imposibilitatea restituirii în natură, soluționarea notificării fiind contrară normelor legale, respectiv, art. 7 și 10 din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul restituirii în natură a suprafețelor de teren libere.
în drept, au fost invocate prevederile art. 7, 10, 26 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul a formulat întâmpinare la data de 7 august 2008, invocând aspecte de ordin general cu privire la procedura administrativă reglementată de către Legea nr. 10/2001 și susținând că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură deoarece este afectat de detalii de sistematizare (bloc).
Prin Sentința civilă nr. 88 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de contestatorul E.C. în contradictoriu cu Primarul Municipiului București, a fost anulată Dispoziția nr. 10570 din 21 mai 2008 a Primarului General al Municipiului București, pârâtul fiind obligat să restituie în natură reclamantului terenul în suprafață de 74 mp din fosta str. T.N. sector 4, astfel cum a fost identificat din raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 11364 din 29 decembrie 2008, întocmit de către exp. M.A. Pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 151/1989, anexa 4, poz. 4, iar în cadrul procedurii administrative reglementate de Legea nr. 10/2001 s-a propus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 68 mp, iar pentru restul de teren până la 74 mp și pentru construcția demolată, s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent.
Față de concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, potrivit cărora suprafața totală a terenului fostului imobil din str. T.N. este de 74 mp, identificarea suprafeței ca fiind liberă și neafectată de rețele de utilitate publică, instanța a obligat pârâtul să-i restituie reclamantului terenul în suprafață de 74 mp, din fosta str. T.N. sector 4.
împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Municipiul București, prin Primarul General, criticând-o sub aspectul greșitei admiteri a cererii de restituire în natură a terenului solicitat de contestator, pe baza concluziilor raportului de expertiză "extrajudiciară", fără a se administra și alte probe care ar fi demonstrat în mod cert că terenul solicitat este afectat de elemente de sistematizare.
Instanța de fond nu a dovedit rol activ în stabilirea întinderii dreptului de proprietate al reclamantului pe baza unei expertize judiciare.
Prin Decizia civilă nr. 381 din 5 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general, a schimbat în tot sentința și a respins ca neîntemeiată contestația.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Pentru imobilele preluate în mod abuziv, modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent, este reglementată de art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Principiul este acela al acordării măsurilor reparatorii în natură, restituirea prin echivalent fiind o măsură subsidiară, în cazul în care imobilul este total sau parțial afectat de lucrări sau amenajări de utilitate publică ale localității.
Deși prin motivele de apel s-a susținut lipsa probatoriilor la instanța de fond și pronunțarea soluției pe baza unei expertize extrajudiciare, curtea d^ apel a înlăturat această critică, întrucât prima instanță a administrat proba cu expertiză tehnică imobiliară, însă a interpretat greșit concluziile acesteia.
Astfel, s-a constatat că atât expertiza efectuată în cadrul procedurii administrative cât și cea efectuată în instanța concordă, în sensul că terenul identificat în suprafață de 74 mp, se află în vecinătatea trotuarului unui bloc de locuințe și a spațiului verde aferent blocului.
Ținând cont de amplasamentul terenului, instanța de apel a constatat că măsura restituirii în echivalent corespunde prevederilor legale, persoanei îndreptățite urmând ca în temeiul Legii nr. 247/2005 Titlul VII cap. 5, art. 16 să i se stabilească valoarea echivalentă a imobilului solicitat, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelantul pârât E.C., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susținut că hotărârea este nelegală întrucât a fost pronunțată împotriva Municipiului București, care, deși a declarat apel, nu era parte în cauză.
Calitatea de pârât în dosar a avut doar Primarul Municipiului București, în calitatea sa emitent al dispoziției contestate
Prin urmare, în etapa apelului au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținându-se, pe de o parte, în mod greșit calitatea de apelant pârât a Municipiului București și, deopotrivă, ignorându-se calitatea Primarului Municipiului București, emitent al dispoziției contestate. De aceea, instanța trebuia să rețină inadmisibilitatea căii de atac promovată de Municipiul București, indiferent de reprezentarea sa de către Primarul General.
Hotărârea este lipsită de temei legal și în ce privește soluționarea fondului.
Pentru a admite apelul, instanța a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură în raport de amplasamentul său, respectiv, în raport de vecinătățile sale, acesta fiind mărginit de trotuar și spații verzii, fără însă să învedereze relevanța juridică a argumentului menționat și fără să-l încadreze în drept, contrar dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Nicio dispoziție din conținutul art. 10 din Legea nr. 10/2001, incident în cauză, nu determină o limitare a principiului restituirii în natură instituit prin art. 7 din lege, în raport de un asemenea criteriu, al vecinătăților.
Prevederile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea 10/2001 stabilesc excepțiile de la acest principiu doar în raport de noțiunea de teren ocupat, în opoziție cu noțiunea de teren liber. Iar noțiunea de teren ocupat este definită exclusiv și limitativ în raport de existența legală pe terenurile fostelor proprietăți a unor construcții noi, servituți legale ori altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Or, dacă legea nu distinge, este nelegală orice interpretare "in extenso".
Recurentul solicită instanței de recurs să constate că terenul în suprafață de 74 mp, situat în fosta str. T.N. sector 5, București, astfel cum acesta a fost identificat potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, este liber și neafectat de utilități ori amenajări publice, motiv pentru care, se impune restituirea sa în natură, indiferent de vecinătățile sale și indiferent de limitările urbanistice la care poate fi supus în viitor, în raport de aceste vecinătăți.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.
într-o primă critică formulată de recurent se susține excepția inadmisibilității apelului declarat de Municipiul București care nu a fost parte în dosarul primei instanțe, în condițiile în care dispoziția contestată nr. 10570 din 21 mai 2008 a fost emisă de Primarul Municipiului București care a avut calitatea de pârât în dosarul de fond, calitate în care a figurat și în sentința apelată.
Excepția este una absolută care poate fi invocată și direct recurs, precizare necesară, având în vedere că pârâtul nu a invocat-o în etapa procesuală anterioară.
Verificând înscrisurile cauzei, se constată că soluția primei instanțe a fost pronunțată în contradictoriu cu Primarul Municipiului București, emitentul dispoziției contestate.
Apelul declarat în cauză a fost promovat și motivat de Primar, astfel că excepția inadmisibilității nu poate fi reținută, inadmisibilitate ce ar presupune exercitarea unei căi de atac de către o persoană (fizică sau juridică) ce nu a participat la judecată (personal sau prin reprezentant), căreia hotărârea nu îi este opozabilă și căreia legea nu îi acordă acest drept; or, în cauză calea de atac a fost exercitată de pârâtul chemat în judecată.
Se constată însă că, deși apelul a fost promovat de Primarul Municipiului București, în dosarul instanței anterioare a fost citat în calitate de apelant Municipiul București, prin Primar General, situație în care, vătămarea ce ar putea decurge din citarea viciată a titularului căii de atac, poate fi invocată doar de partea ale cărei interese procesuale sunt afectate, în speță, de către pârât.
Constatările anterioare exced însă excepției susținute (dar epuizează posibilitățile de calificare a criticii), întrucât implică invocarea unei sancțiuni care nu este la îndemâna reclamantului recurent, dat fiind regimul juridic al nulităților de procedură, astfel cum reiese din art. 105 alin. (2) raportat la art. 108 alin. (2) C. proc. civ.
Dispozițiile legii speciale au fost corect interpretate și aplicate de instanța de apel în ce privește fondul pretenției deduse judecății, restituirea în natură a suprafeței de teren de 80 mp din București, str. T.N. sector 5, obiect al dispoziției contestate.
Astfel, potrivit situației de fapt reținute de curtea de apel, din raportul de expertiză judiciară efectuat la prima instanță, a reieșit că terenul are în fapt o suprafață de 74 mp și se află în vecinătatea trotuarului unui bloc de locuințe și a spațiului verde aferent acestuia, instanța apreciind că tribunalul a interpretat greșit concluziile raportului de expertiză topo, astfel că, restituirea în natură nu este posibilă, sens în care sentința a fost schimbată.
Se constată că imobilul proprietatea reclamantului, conform certificatului nr. 933/1974 emis de notariatul de Stat al sectorului 6 (dobândit de autorul său E.D. prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7933/1932 de Secția Notariat a Tribunalului Ilfov), în suprafață de 80 mp pe care se afla edificată o construcție cu o suprafață desfășurată de 79,81 mp, a fost expropriat prin Decretul nr. 151/1989, poziția 96, anexa 4.
Contrar celor susținute de recurent, înalta Curte constată că față de cauza deposedării reclamantului, reiese că normele incidente pentru soluționarea notificării sale (și, implicit a contestației și căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă) sunt reprezentate de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, prevederile art. 10, fiind incidente numai dacă, în raport de situația de fapt constatată, ele sunt indicate drept norme aplicabile de dispozițiile art. 11, fiind norme de trimitere.
Astfel, art. 11 alin. (3) și (4) din lege prevede: "în cazul în care, construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane sau rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3) - (6), se vor aplica în mod corespunzător.
în cazul în care construcțiile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil."
Față de normele anterior citate, rezultă că în concepția legiuitorului realizarea scopului exproprierii nu are un înțeles restrictiv, (neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcțional întregul teren sau când acesta ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică.
Or, faptul că terenul solicitat spre restituire de reclamant se află în imediata vecinătate a trotuarului unui bloc și a spațiului verde aferent acestuia, conduce la concluzia incidenței art. 11 alin. (3) din lege, fiind o amenajare de utilitate publică, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv, suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.
Drept urmare, existența unor construcții noi, autorizate nu reprezintă singurul impediment legal pentru restituirea în natură, așa cum greșit susține recurentul, iar instanța de apel nu a validat un astfel de motiv pe criteriul vecinătății, ci această constatare permite încadrarea în noțiunea de amenajare de utilitate publică.
întrucât în mod legal dispoziția contestată (prin care s-a propus reclamantului acordarea de despăgubiri în baza art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005) a fost menținută, înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3222/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3218/2010. Civil → |
|---|
