ICCJ. Decizia nr. 3215/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 1225 din 29 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă în dosar, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanții O.M., B.A., F.M.V., F.T., M.F.P., L.N., L.O., L.M., P.L.E.A., P.V., P.A., P.T.I., P.T.I., P.V.E., P.E.L., B.I., B.H., P.N., P.C.N., F.A., J.P. și B.N., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor.
în motivarea sentinței, s-a arătat că, deși reclamanții au susținut că notificările nr. 25 și 26 au fost formulate în numele celor 18 moștenitori și semnate de către J.R., mandatar al numitei P.J., chiar mandatarul J.R. a arătat că notificările au fost depuse de M.B., astfel cum s-a reținut în dispoziția de respingere a notificărilor, contestată în prezenta cauză, iar notificările nu sunt semnate de vreunul dintre notificatori sau de către mandatarul T.R.
în lipsa unui mandat dat de către contestatori lui M.B. (decedat la 24 octombrie 2001) sau a semnăturii de pe notificările formulate, nu se poate aprecia dacă acestea au fost formulate de către persoanele îndreptățite, și nu de către o persoană care nu avea calitatea de moștenitor al fostului proprietar al imobilelor notificate, nici dacă notificările au fost formulate în termenul prevăzut de lege.
De altfel, deși în dosarul constituit ca urmare a celor două notificări nu există vreun înscris care să ateste că M.B. ar fi depus cele două notificări, mandatarii contestatorilor au declarat acest fapt din proprie inițiativă, fără a complini lipsa mandatului pentru emiterea notificărilor și implicit a semnăturii, întrucât nu s-au mai prezentat în fața Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, cu toate că au fost invitați pentru respectarea dreptului conferit de prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pentru a-și susține interesele.
Prin Decizia nr. 138A din 5 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamanților împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că la termenul din 29 septembrie 2006, când cauza a fost judecată pe fond de prima instanță, apelanții - reclamanți, prin apărător, au învederat instanței că reclamanta J.P. a decedat, situație în care instanța de fond ar fi trebuit să dispună, conform art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei.
Neprocedând în acest fel și soluționând pe fond cauza în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință, s-a apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă sub nr. 15724/3/2007, iar în cursul rejudecării, la termenul din 17 septembrie 2007 s-a încuviințat administrarea probei cu expertize tehnice în specialitatea topografie și construcții, care au fost efectuate prin comisie rogatorie, prin intermediul Tribunalului Sibiu.
Prin Sentința civilă nr. 1178 din 16 iulie 2008, Tribunalul a admis contestația, a anulat Dispoziția nr. 1075 din 30 noiembrie 2005 emisă de intimată; a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 100.882 lei, reprezentând contravaloarea imobilelor demolate și a terenului pe care se află edificat sediul Poliției și a obligat pârâtul să înainteze către Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, documentația necesară în vederea acordării de despăgubiri către reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Cele două notificări înregistrate prin intermediul BEJ N.C.C., potrivit actelor depuse la dosar, inclusiv de către intimat, au fost însoțite de actele de stare civilă, procuri speciale, acte prin care persoanele îndreptățite au înțeles să-și dovedească dreptul de proprietate, planuri, schițe.
Potrivit procesului-verbal din 21 septembrie 2005, contestatorii invitați la comisie au fost reprezentați de către J.R.N., mandatarul numitei J.P., potrivit procurilor autentice depuse în cauză și de F.T., de asemenea, reprezentant cu procură al unora dintre ceilalți contestatori, procuri ce se regăsesc la dosar, ocazie cu care aceștia au arătat că notificările formulate de către contestatori au fost depuse prin intermediul lui M.B., în prezent decedat.
Observând copiile notificărilor certificate, Tribunalul a reținut că, așa cum au susținut și contestatorii, notificările au fost formulate prin intermediul mandatarului lui J.P., J.R.N., care a și reprezentat, alături de F.T., persoanele îndreptățite în fața comisiei învestite cu soluționarea notificărilor, conform procurilor și împuternicirilor acordate lor.
Doar depunerea acestora la organul însărcinat cu înregistrarea s-a făcut prin intermediul lui M.B., existând, așadar, consimțământul celor menționați în notificare, în sensul de a le fi recunoscute și acordate drepturile prevăzute de legea cu caracter reparator, astfel că, în mod greșit, notificarea a fost respinsă și nesoluționată pe fond.
în ceea ce privește problema reparației la care sunt îndreptățiți contestatorii, Tribunalul a constatat că s-a făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, cuvenindu-li-se măsuri reparatorii în echivalent, respectiv despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru construcțiile demolate și suprafața de teren identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul topo P.M. și evaluate, prin lucrările efectuate de cei 2 experți, la suma totală de 100.882 RON.
Apelul declarat împotriva sentinței menționate de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1A din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Pentru a se pronunța această decizie, s-a reținut că, deși notificarea - în care figurează toți contestatorii, în calitate de persoane ce se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii - aflată în dosarul constituit în baza Legii nr. 10/2001, nu conține nicio semnătură, copia notificării aflate în posesia contestatorilor, adresată prin biroul executorului judecătoresc N.C.C., copie conformă cu originalul, sub semnătura și ștampila executorului, conține semnătura lizibilă a celui indicat de către intimați - aceea de J.
Acest act se coroborează cu datele din chitanțele aflate la dosar, potrivit cu care s-a achitat onorariul executorului de către aceeași persoană, J.R.N., toate aceste înscrisuri fiind comunicate apelantului, în cursul procedurii de soluționare a notificării.
Semnatarul notificării, J.R.N., fusese împuternicit de către J.P., decedată în prezent, persoană care s-a pretins titular al dreptului de a solicita acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, potrivit procurii autentice din 9 august 2001, anterioară datei notificării.
Astfel, cel puțin în privința notificatoarei J.P., notificarea a fost în mod legal înregistrată și semnată de mandatarul acesteia, în baza unei procuri speciale de reprezentare, astfel încât respingerea notificării, cu aceeași motivare pentru toți cei care au formulat-o, în sensul că nu au semnat-o, este una nelegală, contrazisă prin actele pe care apelantul le-a avut la dispoziție, depunerea acestora la instanță confirmând această împrejurare.
Respingerea notificării de către apelantă a avut la bază procesul verbal întocmit la 21 septembrie 2005 de către Comisia special constituită în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, în prezența mandatarului J.R.N. și a celui desemnat prin notificare ca fiind persoană de contact, F.T., cărora li s-a pus în vedere, cu acea ocazie, necesitatea depunerii la dosarul notificare a mandatului dat celui care a depus notificarea, potrivit susținerilor celor prezenți, respectiv M.B., obligație care a rămas neîndeplinită.
în această situație, apelantul era ținut de îndeplinirea obligațiilor prevăzute prin art. 23 (în forma actuală art. 25 alin. (2)) de a invita în scris persoanele îndreptățite, pentru a-și susține cererea de restituire.
Odată ce erau îndeplinite cerințele de formă ale notificării, constatarea lipsei mandatului celui care a formulat notificarea din partea celorlalte persoane cuprinse în acest act, era menită sa conducă la necesitatea invitării fiecăreia dintre aceste persoane, câta vreme fiecare putea să-și susțină punctul de vedere și să depună acte cu care să facă dovada faptului că notificarea s-a formulat și depus în numele și pe seama lor.
Neprocedând în acest sens, apelanta a încălcat dispozițiile anterior menționate, situație în care instanța chemată să soluționeze contestația, a luat în considerare, și din această perspectivă, susținerile și dovezile formulate și depuse în cauză.
în ce privește absența mandatului sau, potrivit susținerilor apelantului, a consimțământului cu privire la formularea și depunerea notificării, Curtea a mai reținut că apelantul a pretins că mandatul trebuia să îmbrace formă scrisă, să fie expres, special și anterior momentului depunerii notificării.
Mandatul dat de contestatoarea, decedată la acest moment, J.P., în favoarea lui J.R., a fost dat înainte de depunerea notificării, după cum s-a reținut deja.
Pe de altă parte, defuncta J.P. este descendentă directă, în calitate de fiică a coproprietarului decedat B.N. - unul dintre cei trei proprietari aflați în stare de indiviziune asupra imobilului la nivelul anului 1940, conform mențiunilor din cartea funciară nr. 5104 -, astfel încât, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 avea vocația de a obține, fie și singură, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, profitând de cotele celor care nu au urmat această procedură.
Cu atât mai mult, actele făcute de aceasta, personal sau prin mandatar și în favoarea celorlalți moștenitori, trebuie privite ca acte de conservare, neinteresându-l pe apelant, sub aspectul aplicării legii, raporturile juridice născute în baza acestor acte în favoarea celorlalți.
Intimații înșiși nu își contestă unul altuia drepturile recunoscute în baza Legii nr. 10/2001.
Curtea a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1546 alin. (2) C. civ., potrivit cărora mandantul "nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară de limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit".
Dispoziția citată având caracter de principiu, permite în mod expres ratificarea actelor juridice efectuate în absența unui mandat din partea persoanei în favoarea căreia au fost efectuate.
Cum Legea nr. 10/2001 nu are dispoziții contrare celor de drept comun îi această materie, Curtea a reținut că, anterior emiterii deciziei contestate, contestatorii ratificaseră actele întreprinse până la acea dată de J.R., respectiv de F.T., ce figurează în notificare în calitate de persoană de contact, situație în care apelantul nu mai poate invoca lipsa mandatului de reprezentare al celor care, acționând în interesul intimaților contestatori, au formulat notificarea în forma prescrisă de lege, au depus la dosarul celor două notificări toate actele necesare soluționării acestora, între care acte cu caracter personal - certificate de naștere, deces, căsătorie, certificate de moștenitor și s-au prezentat la convocarea ce le-a fost transmisă, cu intenția evidentă de a obține soluționarea notificărilor formulate.
Este lipsită de consecințe juridice depunerea notificării prin intermediul lui M.B., intimații nefăcând niciodată susțineri legate de existența vreunui mandat în baza căruia acesta să fi acționat.
în cursul judecării apelului, s-a făcut dovada decesului contestatorilor P.V., decedat la data de 24 octombrie 2005 și O.M., decedată la 26 septembrie 2007.
împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor Criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:
- în mod greșit, instanța de apel a reținut că notificarea adresată prin Biroul executorului judecătoresc N.C.C. ar fi fost semnată de către J.R.N., împuternicit de J.P. potrivit procurii autentice din 09 august 2001, anterioară datei depunerii notificării.
înscrisurile aflate la dosarul constituit în baza celor două notificări, nu conțin semnătura lui J.R.N., depuse la dosarul cauzei în copie conformă cu originalul, fapt ce rezultă și din copiile notificărilor obținute la data de 21 septembrie 2006, sub semnătura și ștampila executorului N.C.C.
în acest fel, nu, au fost combătute constatările Comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 în sensul că notificările au fost depuse de către M.B., potrivit susținerilor mandatarilor prezenți în ședința din data de 21 septembrie 2005, fiind lipsit de relevanță faptul că R.J. avea un mandat din partea notificatoarei J.P.
- în absența unui mandat, nu se poate lua în discuție ratificarea actului juridic privind formularea și depunerea notificărilor de către mandant.
- în mod greșit, s-a apreciat că nu au fost îndeplinite de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a cerințelor prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest act procedural a fost îndeplinit în cadrul ședinței Comisiei din 21 septembrie 2006, în vederea clarificării situației privind modul în care au fost depuse cele două notificări.
- Numitul M.B., în prezent decedat, care a formulat și depus notificările fără un mandat special dat de notificatori, nu ar fi putut revendica pentru sine un drept asupra imobilelor, deoarece soția sa, M.F., fiica lui P.I., proprietar a XU părți din tăbăcăria «L.B.»" (după cum a rezultat din memoriul depus la M.A.I. de F.T. abia la 22 martie 2006), era în viață la data formulării notificărilor.
- în mod greșit, s-a reținut incidența prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece, chiar în situația în care s-ar admite că formularea și depunerea notificărilor s-a realizat de către J.R.N., J.P. ar fi îndreptățită, în calitate de moștenitor al defunctului B.N., doar la cota-parte de 1/2 din valoarea imobilelor ce au făcut obiectul celor două notificări, neavând calitatea de moștenitor de pe urma defuncților B.O. și P.I.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Cu toate că recurentul a indicat drept temei juridic al motivelor de recurs atât cazul descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât și cele prevăzute de pct. 7 și 8 din aceeași normă, din dezvoltarea criticilor formulate, rezultă că este posibilă încadrarea acestora doar în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., operațiune permisă de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmând a fi evaluate ca atare.
Nu poate fi incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece recurentul nu a susținut absența din cuprinsul deciziei de apel a motivelor de fapt și de drept pe care aceasta se sprijină și nici existența unor considerente contradictorii ori străine de cauză, iar o atare ipoteză nici nu ar fi întrunită, în condițiile în care argumentarea soluției asupra apelului este coerentă, cursivă și temeinic fundamentată în fapt și în drept.
De asemenea, criticile recurentului nu sunt legate de o eventuală interpretare greșită a titlului de proprietate pe care se întemeiază pretențiile formulate în cauză, care reprezintă cauza cererii de chemare în judecată, la care se referă sintagma "actul juridic dedus judecății" din art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel încât este exclusă aplicabilitatea acestui motiv de recurs.
Se constată, totodată, că sunt nefondate criticile relative la modul de aplicare a legii de către instanța de apel.
Raționamentul conceput prin decizia recurată s-a întemeiat pe două argumente esențiale:
- întrucât notificările nr. 25 și 26 din 10 august 2001 au fost semnate, în numele și pe seama reclamanților - care figurează în notificări drept persoane pretins îndreptățite la măsuri reparatorii - de către numitul J.R.N., în ceea ce o privește pe reclamanta J.P., notificarea a fost în mod legal înregistrată și semnata de mandatarul acesteia, în baza procurii speciale de reprezentare din 9 august 2001, iar din perspectiva celorlalți reclamanți, actele făcute de J.P., personal sau prin mandatar și în favoarea celorlalți moștenitori, valorează acte de conservare;
- Anterior emiterii deciziei contestate, contestatorii ratificaseră actele întreprinse până la acea dată de J.R., respectiv de F.T., ce figurează în notificare în calitate de persoană de contact, persoane care, acționând în interesul intimaților contestatori, au formulat notificarea în forma prescrisă de lege, au depus la dosarul celor două notificări toate actele necesare soluționării acestora și s-au prezentat la convocarea ce le-a fost transmisă, cu intenția evidentă de a obține soluționarea notificărilor formulate.
Acest raționament a pornit, așadar, de la premisa că cele două notificări au fost semnate de numitul J.R.N., contrar susținerilor recurentului - pârât - în sensul că notificările nu ar purta nicio semnătură -, situație de fapt ce a fost stabilită pe baza probatoriului administrat în cursul judecății, respectiv a înscrisurilor procurate de reclamanți prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc N.C.C. și depuse la dosar în copie conformă cu originalul, sub semnătura și ștampila executorului.
Prin motivele de recurs, pârâtul tinde la infirmarea acestei situații de fapt și la reevaluarea probatoriului administrat, reiterând apărările formulate în cursul judecății, relative la absența vreunei semnături aplicate pe cele două notificări, fără a indica elemente noi, apte să inducă necesitatea schimbării stării faptice conturate.
Or, situația de fapt deja stabilită de către instanțele de fond, ca, de altfel, mijloacele de probă administrate, nu pot fi reevaluate de către prezenta instanță de control judiciar, ale cărei atribuții sunt legate exclusiv de cercetarea legalității deciziei recurate, prin prisma cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care nu vizează și temeinicia hotărârii de apel.
în aceste condiții, subzistă premisa argumentării deciziei de apel, formulării notificărilor de către numitul J.R.N., urmând a fi înlăturate, ca neavând suport, criticile legate de formularea notificărilor de către numitul M.B. - al cărui nume, de altfel, nu figurează în cuprinsul notificărilor - și de lipsa calității acestuia de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în cauză.
Motivul de recurs legat de incidența dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu vizează un considerent esențial în adoptarea soluției asupra apelului, în condițiile în care instanța de apel a făcut referire la această normă doar pentru a sublinia faptul că, cel puțin din perspectiva reclamantei J.P., al cărei mandatar este cel care a semnat notificările, soluția de respingere în totalitate a acestora este nelegală, fără ca instanța să valorifice această constatare în soluția adoptată, anume prin recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii, pentru toate imobilele solicitate, exclusiv în persoana reclamantei.
Dimpotrivă, instanța de apel a arătat că această reclamantă a acționat, prin mandatarul său, atât în nume propriu, cât și în numele și pe seama coproprietarilor, care și-au însușit actele astfel efectuate, dreptul la măsuri reparatorii fiind recunoscut tuturor moștenitorilor proprietarilor de la momentul preluării abuzive a imobilelor.
Ca atare, nu s-a apreciat că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile în cauză, drept pentru care va fi înlăturat motivul de recurs pe acest aspect.
în ceea ce privește motivul de recurs legat de dispozițiile art. 25 alin. (2) (în forma actuală) din Legea nr. 10/2001, vizând obligația unității deținătoare de a invita în scris persoanele îndreptățite, pentru a-și susține cererea de restituire, înalta Curte constată că această obligație, astfel cum este explicitată în Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, interesează momentul depunerii actelor doveditoare ale calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Or, întrucât actele doveditoare pot fi depuse până la soluționarea irevocabilă a notificării, potrivit art. 23 alin. ultim din lege, în mod corect, instanța de apel s-a raportat la întregul probatoriu administrat, inclusiv în cursul judecății, fiind lipsită de finalitate evaluarea considerentelor relative la dispozițiile art. 25 alin. (2).
Se constată că recurentul nu a criticat semnificația juridică dată de instanța de apel actelor îndeplinite de către J.R.N. în numele și pe seama notificatorilor - reclamanți și nici valorificarea manifestării de voință a reclamanților, în sensul însușirii tuturor acestor acte, ca atare, nu există nicio rațiune pentru a se infirma aprecierile instanței de apel pe acest aspect.
Este de precizat doar faptul că, și în condițiile în care s-ar considera că formularea notificărilor de către J.P., prin mandatarul J.R.N., are valoarea unui act de administrare doar în privința moștenitorilor aceluiași coproprietar, B.N. - respectiv a notificatorilor B.H. și B.N. -, care deținea, la momentul preluării imobilelor de către stat, o cotă de Vz, nu și a celorlalți notificatori, moștenitori ai coproprietarilor tabulari B.O. și P.I., nu se poate ignora că depunerea notificării de către un terț reprezintă un act de gestiune a patrimoniului persoanei în interesul căreia s-a acționat, operațiunea juridică putând fi calificată drept o gestiune de afaceri.
De asemenea, ducând mai departe analiza efectelor juridice produse de faptul licit al depunerii notificărilor, s-ar putea ajunge chiar la concluzia unui mandat acordat de către persoanele îndreptățite, în condițiile în care acestea au ratificat, astfel cum a constatat instanța de apel, actele îndeplinite de J.R.N., reclamanții tinzând la valorificarea efectelor notificării formulate de o altă persoană în numele și pe seama lor.
Or, potrivit art. 1546 C. civ., la care, în mod corect, a făcut referire instanța de apel, ratificarea valorează mandat.
Premisa pentru ca ratificarea să opereze este aceea a unui mandat nevalabil, nu a unuia valabil, întrucât, dacă actul juridic ar fi respectat întocmai cerințele de fond și formă, reprezentarea la momentul notificărilor s-ar fi produs chiar în temeiul actului, făcând inutilă ratificarea ulterioară.
Distincțiile dintre cele două instituții juridice se produc doar din punctul de vedere al întinderii obligațiilor geratului față de terți, în sensul că acesta este ținut să execute doar actele utile încheiate de gerant, pe când, în cazul mandatului, în care se convertește retroactiv gestiunea de afaceri prin ratificare, geratul este obligat pentru toate actele încheiate în numele său, indiferent dacă au fost sau nu utile.
Ca atare, indiferent dacă formularea notificărilor s-a întemeiat pe o gestiune de afaceri sau pe un mandat, în mod corect, instanța de apel a recunoscut efectele asupra patrimoniului reclamanților ale formulării notificărilor de către o altă persoană, constatând dreptul acestora la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Față de cele expuse, înalta Curte apreciază că nu este întrunit cazul descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Cât privește cheltuielile de judecată, cu toate că, prin înscrisurile depuse la prezentul dosar, intimații - reclamanți pretind suma de 8.700 RON cu acest titlu, se apreciază că aceste pretenții nu corespund cheltuielilor ocazionate de această fază procesuală.
Astfel, pe de o parte, în facturile "X" și "Y" din 27 ianuarie 2010 s-a precizat că suma de bani menționată reprezintă onorariu de avocat în dosar pentru toate fazele procesuale, fără o defalcare clară pentru fiecare etapă procesuală.
Pe de altă parte, nu pot fi acordate cheltuielile ocazionate de fazele anterioare, deoarece reclamanții nu au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, care nu s-a pronunțat asupra solicitării lor de acordare a cheltuielilor de judecată, iar în apel au declarat că vor solicita cheltuielile din acea fază procesuală pe cale separată.
Nu vor fi luate în considerare, așadar, nici înscrisurile atestând plata onorariilor de expert achitate în faza judecății în primă instanță pentru lucrările de specialitate efectuate prin intermediul Tribunalului Sibiu, contravaloarea acestora putând face obiectul unei cereri în pretenții separate.
Ca atare, în absența precizării exprese a intimaților - reclamanți cu privire la cuantumul cheltuielilor efectuate în recurs, s-a apreciat că o sumă de 5.000 RON cu acest titlu corespundea complexității pricinii în această etapă și activității prestate de avocat, a obliga pe recurentul - pârât Ministerul Administrației și Internelor la 5.000 RON cheltuieli de judecată către intimații - reclamanți, în aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3216/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3217/2010. Civil → |
|---|
