ICCJ. Decizia nr. 3444/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3444/2010
Dosar nr. 4306/118/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 4306/118/2008, reclamantul Z.D.O. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Bucureşti, solicitând plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariu minim pe economie indexat, aferent perioadei 06 iunie 2005 – 14 august, precum şi plata drepturilor băneşti constând în suplimentări salariale în cuantum de 4.394 RON, ocazionate de sărbătorile de Paşti şi Crăciun în perioada în care a acţionat în cadrul societăţii, actualizate cu plata inflaţiei.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 111 din 27 ianuarie 2009 a respins ca nefondată excepţia prematurităţii acţiunii şi a admis în parte acţiunea, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.394 RON cuvenite cu titlu de suplimentări pentru sărbătorile de Crăciun 2005-2006, respectiv Paşti 2006-2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 09 iunie 2009, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia invocată de recurenta-pârâtă SC P. SA, la data de 12 mai 2009, de neconstituţionalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României revizuită.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate recurenta-pârâtă a arătat în esenţă că dispoziţiile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă C. muncii contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) şi art. 79 alin. (1) în măsura în care aceste dispoziţii de lege se referă la abrogarea art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, întrucât potrivit art. 62 şi art. 63 din Legea nr. 24/2000 abrogarea trebuie să fie expresă, prin indicarea tuturor datelor de identificare a acestora şi nu implicită.
Totodată, s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă este lege organică specială iar Legea nr. 53/2003 este lege organică şi reprezintă dreptul comun.
Pentru a determina norma aplicabilă trebuie să se verifice principiile ierarhizării normelor interne, principiile aplicării în timp a legilor, principiile tehnic legislative.
Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale dispune:
(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei ori în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că instanţa are rolul de filtru şi va selecta acele excepţii de neconstituţionalitate care vizează dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei şi a cărei neconstituţionalitate nu a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Curtea de Apel Constanţa prin încheierea pronunţată la 9 iunie 2009 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 prin raportare la art. 1 şi 5 alin. (3) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României revizuită.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, recurenta-pârâtă a pus în discuţie modul de aplicare în timp a normelor de lege, precum şi raportul dintre legea specială şi dreptul comun cu privire la competenţa teritorială în materia dreptului muncii, ori toate aspectele invocate ţin de interpretarea şi aplicarea legii în timp, atribut ce revine instanţei de judecată, iar nu Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu.
- Ultima liniuţă din art. 298 a constituit tema textului ca reprezentând o „abrogare implicită".
- După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea şi sistematizarea pierderilor de acte normative.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru cele ce vor urma.
În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Rezultă că legiuitorul a statuat că pot face obiectul unei astfel de excepţii „legi sau ordonanţe" ori „dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare", adică norme de drept în vigoare care trebuie să aibă „legătură cu soluţionarea cauzei", anume, în aplicarea directă a cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul acestuia.
În speţă, dispoziţia legală atacată, cuprinsă în art. 298 alin. (2), ultima liniuţa finală din C. muncii prevede că „Pe data intrării în vigoare a prezentului Cod se abrogă: (...) - orice alte dispoziţii contrare".
Această dispoziţie, care instituie un caz de abrogare expresă indirectă, şi nu un caz de abrogare implicită (tacită), cum eronat susţine pârâta, nu reglementează competenţa teritorială a niciunei instanţe şi nu este de natură, prin ea însăşi, să constituie fundamentul judecăţii unei pricini în fond sau a unei excepţii procesuale ci, presupune o verificare şi o determinare a acţiunii în timp a legii care o cuprinde (C. muncii), în raport cu legea anterioară (Legea nr. 168/1999).
În aplicarea unui astfel de text de lege, judecătorul are a stabili, folosind metodele de interpretare (printre care şi regulile de interpretare logică, cu trimitere la cea potrivit căreia legea specială constituie excepţia şi este de strică interpretare) care este momentul şi care dispoziţii din legea anterioară au ieşit din vigoare prin abrogare şi, după caz, care au supravieţuit, şi respectiv, care este momentul şi ce dispoziţii ale legii noi sunt de imediată aplicare şi, după caz, care retroactivează.
Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, în realitate, constituie o metodă de interpretare a unei norme de drept (în speţa supusă analizei, a unei norme prin care s-a instituit un caz de abrogare expresă implicită), metodă care solicită să fie aplicată astfel încât să impună concluzia potrivit căreia o anumită normă de drept din legea anterioară, referitor la care s-ar putea reţine că ar cădea sub incidenţa abrogării, în realitate nu a fost abrogată ci este încă în vigoare şi se aplică cu prioritate.
Or, metodele de interpretare a normelor de drept sunt instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speţă, a judecătorului cauzei, şi ele nu se confundă nici cu textele de drept pe care le interpretează şi nici cu concluziile la care ajunge interpretul. Întrucât nu sunt norme de drept, ci doar ajută la înţelegerea sau determinarea conţinutului acestora, metodele de interpretare nu pot intra în conflict cu normele constituţionale.
Cu atât mai puţin, posibilele concluzii ale interpretului unei norme de drept, rezultat al folosirii unor anumite metode de interpretare, chiar dacă, în mod firesc, contribuie la soluţionarea unei cauze, nu pot constitui, de asemenea obiect al unei excepţii de neconstituţionalitate.
Aceasta, întrucât nici metodele de interpretarea ale unei norme de drept şi nici posibilele concluzii ale interpretului nu întrunesc condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2001, pentru a fi obiect al unei astfel de excepţii, adică nu sunt nici legi, nici ordonanţe şi nici texte de drept.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate care, în parte le completează pe cele reţinute de Curtea de apel, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din data de 09 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3451/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3441/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
