ICCJ. Decizia nr. 3451/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3451/2010
Dosar nr. 883/98/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2009, sub nr. 883/98/2009, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei S., solicitând restituirea în condiţiile Legii nr. 10/2001 a suprafeţei de 2000 m.p. teren, situată în comuna S., judeţul Ialomiţa, fost proprietatea fratelui său, P.A.
În motivare, reclamantul a arătat că deşi a solicitat în mai multe rânduri pârâtului să-i restituie acest teren, nu a primit nici un răspuns.
Ulterior, pârâtul a precizat că dintr-o eroare, numitului P.A. i s-a reconstituit, prin titlul de proprietate din 19 octombrie 1999 de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, dreptul de proprietate cu privire la acest teren.
Prin sentinţa civilă nr. 640 F din 09 iunie 2009, Tribunalul Ialomiţa a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a formulat tardiv două notificări pentru restituirea suprafeţei de 2000 m.p. teren preluat abuziv la fratele său P.A., între timp decedat, dar pârâtul prin dispoziţiile nr. AA şi BB din 2 mai 2006 le-a respins ca fiind tardive.
În plus, fratelui reclamantului, respectiv numitului P.A., i s-a reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 prin titlul de proprietate din 19 octombrie 1999 dreptul de proprietate asupra aceluiaşi teren.
Or, în baza art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prii Legea nr. 18/1991.
Împotriva sentinţei, a declarat apel reclamantul, care a pretins că a solicitat terenul din litigiu de la pârât, în mod continuu, din anul 1992, aşa încât, greşit s-a reţinut tardivitatea notificării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 602 din 20 noiembrie 2009 a respins apelul ca nefondat.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului a rezultat că, într-adevăr, la data de 01 martie 2004 şi respectiv la data de 02 martie 2004, reclamantul a formulat două notificări pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2000 m.p., fost proprietatea defunctului P.A., fratele său, decedat la data de 11 martie 1992.
Ambele notificări au fost respinse, ca fiind tardive, prin dispoziţiile nr. AA şi BB de către Primarul localităţii S., judeţul Ialomiţa.
Din examinarea prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001, rezultă că persoana îndreptăţită trebuie să intenteze notificarea în termen de 1 an şi 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.
După cum se poate constata, intentând notificările la data de 01 martie 2004 şi respectiv la data de 02 martie 2004, reclamantul a depăşit termenul sus citat.
Or, conform art. 22 alin. (5) din aceeaşi lege, nerespectarea termenului de 1 an şi 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Cele două texte legale instituie un termen de decădere, a cărui nerespectare atrage pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamant.
În acest context, chiar dacă reclamantul a solicitat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în temeiul altor legi reparatorii, restituirea aceluiaşi teren, nu poate fi considerat îndreptăţit la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Suprafaţa de teren de 2000 m.p. nu face parte din suprafaţa de 8 hectare, deoarece terenul este de categorie intravilan şi că în termen a făcut demersuri la toate forurile pentru restituirea în natură a terenului.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat.
În cauza pendinte, în mod corect s-a reţinut că, reclamantul pentru terenul în suprafaţă de 2000 m.p. a înregistrat două notificări dar, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Termenul pentru notificarea persoanei juridice deţinătoare a imobilului este un termen de decădere.
Sancţiunea nerespectării termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în petiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Cum în cauza pendinte reclamantul a înregistrat cele două notificări la data de 1 martie 2004 şi respectiv la data de 2 martie 2004 iar termenul prevăzut de lege se împlinea la 14 februarie 2002, este cert că notificările sunt tardive.
Aşa fiind, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei civile nr. 602 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3463/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3444/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
