ICCJ. Decizia nr. 3439/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3439/2010
Dosar nr. 2684/83/2007
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1461/D din data de 03 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. 2684/83/2007, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Primarul Municipiului Satu Mare, N.R..
S-au respins excepţiile privind autoritatea lucrului judecat şi inadmisibilitatea acţiunii invocate de pârâta N.R.
S-a respins plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamanţii S.A. şi S.C.S., cu domiciliul procedural ales în Satu Mare, str. M.A., privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996 şi obligarea unităţii administrativ-teritoriale - Municipiul Satu Mare prin primar la restituirea în natură a imobilului înscris în CF XX Satu Mare, nr. top YY, situat în Satu Mare, str. P.
Au fost obligaţi reclamanţii să plătească intimatei N.R. suma de 1500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanţii, prin plângerea întemeiată pe Legea nr. 10/2001 au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996, care are ca obiect imobilul-casă, situat în Satu Mare, str. P., intabulat în CF XX Satu Mare, nr. top YY, încheiat între pârâţi, în calitate de cumpărători şi SC C. SA Satu Mare, solicitând obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria Satu Mare să soluţioneze cererea de restituire în natură a imobilului, considerând că temeiul de drept al capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, este cauza falsă şi ilicită, contractul fiind încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Prin încheierea de şedinţă publică din 22 iunie 2007, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a dispus citarea, în calitate de pârât, a Primarului Municipiului Satu Mare în reprezentarea unităţii administrativ-teritoriale - Municipiul Satu Mare la cererea reclamanţilor şi a respins cererea de disjungere a capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului, reţinând că acesta are un capăt accesoriu, capătul principal fiind cererea de restituire în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, considerând că, competenţa aparţine tribunalului cu privire la toate capetele de cerere formulate.
Prin încheierea nr. 1358/2007, Tribunalul a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanţi privind excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost soluţionată prin Decizia nr. 296/2008 a Curţii Constituţionale, în sensul că a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reţinând în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, în raport cu prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), astfel prin Decizia nr. 730/2006, Decizia nr. 104/2007, Curtea statuând că textul de lege este constituţional. Cu acele prilejuri a reţinut că susţinerea potrivit căreia prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 declarând prescriptibil dreptul la acţiune în materia constatării nulităţii absolute validează acte juridice încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare nu este întemeiată, „întrucât actele de înstrăinare încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare sau cu rea-credinţă erau sancţionate cu nulitatea absolută în lumina principiilor dreptului civil şi anterior actualei reglementări, ceea ce impune concluzia că textul de lege criticat nu are caracter novator şi prin urmare nu retroactivează".
Raportat la considerentele Curţii Constituţionale, reclamanţii au precizat temeiul de drept al capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului, în sensul că îl constituie cauza ilicită, nulitate invocată strict pe dispoziţiile dreptului comun, solicitând din nou disjungerea acestui capăt de cerere raportat la temeiul de drept modificat.
Tribunalul, prin încheierea din şedinţa publică din 19 septembrie 2008 a respins cererea de disjungere formulată, reţinând că modificarea temeiului de drept nu schimbă caracterul accesoriu al capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare şi consideră că, competenţa aparţine tribunalului pentru considerentele arătate în cadrul încheierii din 22 iunie 2007.
Raportat la precizarea de acţiune, sub aspectul temeiului de drept invocat, al nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, pârâta N.R. a susţinut în continuare excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în baza dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Cu privire la excepţia invocată, Tribunalul a reţinut că, indiferent de cauza de nulitate, aşa cum prevede textul de lege mai sus invocat, operează prescripţia specială cu privire la exercitarea dreptului la acţiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilele care cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001. Dispoziţiile art. 45 alin. (1), (2) din acelaşi act normativ, republicat, nu reglementează nulităţi speciale ci se referă la valabilitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării. Imobilul din litigiu a fost înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995, sub acest aspect pot fi invocate nulităţi speciale ale Legii nr. 112/1995 (art. 11), ceea ce nu exclude posibilitatea invocării unor nulităţi de drept comun, iar în baza art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cumpărătorii unor imobile preluate de stat fără titlu valabil sunt exoneraţi de efectele textului de lege mai sus invocat dacă au fost de bună credinţă.
În cauză reclamanţii şi-au precizat temeiul de drept, în sensul invocării cauzei ilicite întemeiată pe dispoziţiile art. 966 C. civ. a contractului de vânzare - cumpărare din litigiu.
În opinia Tribunalului şi în privinţa unei nulităţi de drept comun invocată în contextul art. 45 din Legea nr. 10/2001, operează prescripţia extinctivă specială a dreptului material privind acţiunile în nulitate, prevăzută de art. 45 alin. (5) din legea specială, motiv pentru care, Tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamanţilor cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului din litigiu pentru cauză ilicită, a respins excepţiile privind autoritatea lucrului judecat invocată raportat la sentinţa civilă nr. 2609/2000 a Judecătoriei Satu Mare pronunţată în Dosar nr. 2878/1999, precum şi inadmisibilitatea acţiunii de drept comun în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Cu privire la excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâţi, Tribunalul a considerat că nu sunt întrunite disp. art. 1201 C. civ., deoarece în Dosarul nr. 2878/1999, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1609/2000 a Judecătoriei Satu Mare, prin care a fost respinsă acţiunea reclamanţilor în constatarea nulităţii absolute a aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare, motivul de nulitate absolută invocat l-a constituit faptul că, contractul de închiriere al pârâţilor e nul absolut, având o cauză ilicită, pentru că statul român nu avea calitatea de proprietar fiind invocat ca şi temei de drept şi disp. art. 2 din Legea nr. 112/1995 şi art. 948 C. civ., respectiv calitatea de apartament liber al imobilului din litigiu, şi ca o consecinţă a nulităţii contractului de închiriere s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 160/1996. În prezenta acţiune, nulitatea absolută a fost invocată în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare potrivit dreptului comun.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în nulitate formulată pe drept comun a fost, de asemenea, considerată ca neîntemeiată pentru considerentele arătate cu ocazia motivării admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor.
Faţă de cele de mai sus, Tribunalul, constatând prescripţia extinctivă a dreptului material al reclamanţilor în acţiunea în nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu, a respins acest capăt de cerere ca prescris, şi a respins şi cererea privind restituirea în natură a imobilului din litigiu.
În baza disp. art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamanţii să plătească intimatei N.R. suma de 1500 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel S.A. şi S.C.S., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi să se trimită cauza spre o nouă judecare instanţei de fond, iar în subsidiar să se schimbe în tot sentinţa şi pe cale de consecinţă să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. AA/1996 pentru cauză ilicită şi să se dispună soluţionarea cererii de restituire în natură a casei preluată în mod abuziv, cerere formulată prin notificarea nr. RR/2001.
În motivarea cererii de apel, sunt formulate următoarele critici: - apelanţii au solicitat în mod insistent şi consecvent restituirea în natură a casei formulând cererile în termenele legale, totuşi Statul Român a dispus prin intermediul SC C. SA de imobilul proprietatea lor, vânzându-l către pârâţii V.l. şi V.R., deşi până la soluţionarea procedurii administrative de retrocedare, era interzisă înstrăinarea imobilului către chiriaşi; încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către SC C. SA este nelegală, ea contravine dispoziţiilor art. 3 pct. 6 din H.G. nr. 11/1997 prin care s-a statuat că procedurile administrative sunt suspendate până la soluţionarea definitivă a cererilor existente pe rolul instanţelor, în speţă apelanţii atacând în instanţă soluţia de acordare de despăgubiri băneşti dispusă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, iar după apariţia Legii nr. 10/2001 au revenit cu o nouă notificare - nr. RR/2001 - prin care au solicitat din nou restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv de Statul Român;
- greşit instanţa de fond a apreciat că intimaţii au fost de bună credinţă, deşi cererea apelanţilor de restituire în natură este anterioară datei la care ei au procedat la cumpărarea imobilului, ceea ce implică reaua credinţă a cumpărătorilor, vânzările către chiriaşi fiind de drept suspendate până la soluţionarea cererilor de retrocedare.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 3 pct. 6 din H.G. nr. 11/1997, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, art. 282 şi art. 274 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimatul Primarul Municipiului Oradea a solicitat respingerea apelului, şi menţinerea în tot a sentinţei, arătând că, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reţinând că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996, intimatul făcând trimitere la dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi la pct. 45.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu, instanţa a reţinut următoarele:
Soluţionarea cauzei de către instanţa de fond în temeiul excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune în ceea ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare nr. AA/1996 având ca obiect imobilul casă situat în Satu Mare, str. P., înscris în CF nr. XX Satu Mare, cu nr. top. YY, este legală, în condiţiile în care cererea reclamanţilor nu a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, în raport de data introducerii acţiunii de faţă de către părţile reclamante, la 24 mai 2007, dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii actului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâţii V.l., V.R. şi respectiv SC C. SA, a fost considerat ca prescris.
Soluţia de respingere a cererii în baza excepţiei mai sus menţionate se impunea, dat fiind că termenul prevăzut de textul de lege precitat, potrivit căruia „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii", prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi nr. 145/2001 până la 14 august 2002, este un termen special de prescripţie, care înlătură dreptul subiectiv la acţiune pentru constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, după data de 14 august 2002.
În speţă, nu poate fi vorba nici despre faptul că reclamanţii nu ar fi avut cunoştinţă de existenţa contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi până la data de 14 august 2002, din contră, ansamblul probatoriului aflat la dosar pune în evidenţă faptul că reclamanţii au avut cunoştinţă de existenţa contractului, respectiv încă din perioada ce a premers intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin urmare puteau uza de dreptul procesual recunoscut de dispoziţiile acesteia în termenul defipt de lege în acest sens.
Faptul că reclamanţii au avut cunoştinţă despre existenţa contractului de vânzare-cumpărare rezultă cu prisosinţă din actele depuse în dosarele anexate prezentei cauze, ei iniţiind un prim demers procesual în scopul obţinerii nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încă la data de 1 aprilie 1999, finalizat prin pronunţarea unei soluţii de respingere a cererii, rămase irevocabile la data de 6 aprilie 2001, prin decizia civilă nr. 488/R/2001 a Curţii de Apel Oradea.
Neuzarea de către reclamanţi a dreptului recunoscut de lege, înăuntrul termenului prevăzut de dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, respectiv până la data de 14 august 2002 poate fi imputabilă doar reclamanţilor, iar faptul că ei au depus în termen notificarea nr. RR/2001 pentru obţinerea în natură a imobilului din litigiu, nu constituie un motiv în considerarea căruia să se considere că acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare este formulată cu respectarea termenului defipt de lege.
Prin urmare, cu aplicarea corectă a prevederilor legale anterior enunţate, a constatat instanţa de fond că, faţă de data promovării acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul subiectiv la acţiune al reclamanţilor apelanţi este prescris.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune fiind o excepţie de fond, absolută şi dirimantă, ce împiedică abordarea fondului litigiului, o atare situaţie face imposibilă cercetarea aspectelor relevate de apelanţii reclamanţi, privitoare la susţinerile acestora în sensul că actul de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.
Prin cererea introductivă de instanţă, instanţa a fost sesizată, alături de cererea având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi cu cererea prin care se solicita obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 să soluţioneze cererea reclamanţilor de restituire în natură a casei preluate în mod abuziv.
Soluţionarea acestei cereri este subordonată modului de soluţionare a celei dintâi, astfel în condiţiile în care cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a primit soluţie de respingere, contractul atacat păstrându-şi astfel caracterul valid, devine imposibilă restituirea în natură a imobilului, iar în atare situaţie, reclamanţii, în calitatea lor de foşti proprietari ai imobilului din litigiu, cărora nu li se poate contesta calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii în înţelesul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce le-a aparţinut.
Din perspectiva aspectului anterior relevat, sentinţa apelată se dovedeşte a fi parţialmente greşită, în sensul celor mai sus expuse convergând şi prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, conform cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, normă incidenţă în speţă în condiţiile în care imobilul a cărui restituire în natură au solicitat-o reclamanţii prin notificarea nr. RR/2001 - nesoluţionată până în prezent - a făcut obiectul unui act de înstrăinare încheiat anterior intrării în vigoare a legii de reparaţie.
Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru imobilul litigios, şi a dispus obligarea Primarului Municipiului Satu Mare să emită dispoziţie în favoarea reclamanţilor prin care să propună acordarea de despăgubiri, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Fiind păstrată dispoziţia de respingere ca prescris a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, intimata pârâtă N.R. a fost considerată ca îndrituită la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei în apel, sens în care apelanţii au fost obligaţi, în baza art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 1.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând valoarea onorariului avocaţial.
Cât priveşte cheltuielile de judecată pretinse de către apelanţii reclamanţi, acestea nu au fost acordate, astfel, apelul acestora a fost admis cu consecinţa modificării sentinţei în sensul admiterii în parte a plângerii faţă de pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare, situaţie ce i-ar fi îndreptăţit la acordarea cheltuielilor de judecată în raport de acest intimat, însă delegaţia avocaţială nu cuprinde nici o menţiune cu privire la valoarea onorariului, iar alt act justificativ în acest sens nu a fost depus.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii S.A. şi S.C.S. care a învederat următoarele motive de nelegalitate: hotărârile instanţelor sunt nelegale sub aspectul modului de soluţionare a capetelor de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996, încheiat de SC C. SA în calitate de vânzător şi V.I. şi V.R.; instanţele nu au analizat cauza de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, nu s-au pronunţat asupra legalităţii încheierii contractului, deşi acesta s-a încheiat cu nesocotirea prevederilor H.G. nr. 11/1997.
Se consideră că, deşi au solicitat restituirea în natură a casei ai cărei proprietari au fost, Statul Român, care a preluat abuziv casa din proprietatea lor, a săvârşit un nou abuz atunci când a dispus, prin intervenientul SC C. SA, de imobilul proprietatea lor; după apariţia Legii nr. 10/2001, au revenit cu o nouă notificare, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, dar Comisia de pe lângă Primăria Satu Mare nu a soluţionat această cerere de restituire.
Se mai susţine că instanţa de fond greşit a considerat că pârâţii intimaţi ar fi fost de bună credinţă la data cumpărării imobilului în litigiu, deoarece cererea lor a fost înregistrată anterior datei la care ei au procedat la cumpărarea acestuia, ceea ce implică reaua-credinţă vădită a cumpărătorilor.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În mod corect instanţa de apel a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile apelate, a schimbat-o în parte în sensul constatării calităţii de persoană îndreptăţite la despăgubiri pentru imobilul litigios, dispunând obligarea Primarului Municipiului Satu Mare să emită dispoziţie în favoarea reclamanţilor prin care să propună acordarea de despăgubiri.
Criticile recurenţilor-reclamanţi privind soluţionarea de către instanţa de judecată a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996 sunt nefondate.
Dispoziţiile art. 40 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevăd că, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 se prescriu în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii.
Acest termen este un termen special de prescripţie care înlătură dreptul subiectiv la acţiune pentru anularea sau constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare, după data de 14 august 2002.
Instanţa de apel şi cea de fond au interpretat în mod just dispoziţiile legale suscitate, considerând că în cauză operează prescripţia dreptului la acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996 prin neformularea acestei acţiuni de către reclamanţi până la termenul din 14 august 2002.
Susţinerile recurenţilor sub acest aspect nu pot fi primite, aşa cum în mod just a considerat şi instanţa de apel, reclamanţii au avut cunoştinţă de existenţa contractului de vânzare-cumpărare, demersul lor a fost respins irevocabil prin decizia civilă nr. 488/R/2001 a Curţii de Apel Oradea (prin respingerea acţiunii reclamanţilor).
Cum excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este o excepţie de fond, absolută şi dirimantă, ce împiedică analiza pe fond a cauzei, nu subzistă nici susţinerile recurenţilor reclamanţi privind cauza de nulitate absolută a contractului, legalitatea acestuia, nesocotirea prevederilor H.G. nr. 11/1997, analiza bunei sau relei credinţe a cumpărătorilor la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare respectiv.
Motivele de recurs invocate de recurenţii-reclamanţi, privind absenţa soluţionării notificării de către Primăria Municipiului Satu Mare nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate; instanţa de apel a considerat în mod just că reclamanţii care au dovedit calitatea lor de persoană îndreptăţită la restituirea terenului în litigiu sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce le-a aparţinut, fiindu-le admis capătul de cerere în privinţa obligării Primarului Municipiul Satu Mare la emiterea unei dispoziţii prin care să propună acordarea de despăgubiri.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.A. şi S.C.S. împotriva deciziei civile nr. 116 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3441/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3433/2010. Civil. Expropriere - Legea... → |
|---|
