ICCJ. Decizia nr. 3474/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3474/2010
Dosar nr. 10243/3/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 1555/95/2008, pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta K.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC H. SA - Sucursala Comercială de Producere a Energiei Electrice Bucureşti şi SC H. SA - Sucursala Târgu-Jiu, anularea deciziei nr. 794 din 11 noiembrie 2008, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi obligarea pârâţilor să emită o nouă decizie prin care să restituie, prin compensare în natură, o suprafaţă de teren echivalentă valoric pentru terenurile ocupate de construcţiile şi amenajările aflate în patrimoniul intimatelor.
Prin sentinţa civilă nr. 37 din 18 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 10243/3/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 806 din 09 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta K.A.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că prin decizia contestată, reclamantei i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul în litigiu. Acordarea de teren în compensare este posibilă doar dacă unitatea deţinătoare dispune de terenuri libere, ceea ce nu este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren pentru care a fost formulată notificarea, Tribunalul a reţinut că aceasta este de 4000 m.p. şi că, solicitarea de restituire a unei suprafeţe de 8000 m.p. a fost formulată peste termenul legal.
Împotriva sentinţei Tribunalului a declarat apel reclamanta K.A.M.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 645 din 10 decembrie 2009, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă, cu motivarea că prin decizia nr. 794 din 11 noiembrie 2008 emisă de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice – H. SA a fost admisă notificarea din 11 ianuarie 2002, prin respingerea cererii de restituire în natură şi propunerea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafaţa de 4000 m.p. teren.
Curtea a constatat că notificarea din 11 ianuarie 2002, formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la unitatea deţinătoare - Sucursala Electrocentrale Târgu Jiu, se referă la suprafaţa de 4000 m.p. teren (copie notificare - din Dosarul nr. 15551/95/2008).
Cererea reclamantei din data de 13 iulie 2007, înregistrată la Sucursala Electrocentrale Târgu Jiu sub nr. CC, se referă, într-adevăr, la o suprafaţă de 8000 m.p., dar prin această cerere, depusă după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, nu se poate modifica obiectul notificării iniţiale formulate în termenul legal.
Din acest punct de vedere, Tribunalul a apreciat corect că prin decizia nr. 794 din 11 noiembrie 2008 intimata a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafaţa solicită în termen de către reclamantă.
Susţinerile apelantei, conform cărora intimata ocupă efectiv 4912,67 m.p. din terenul ce a făcut parte din proprietatea numitului V.V.V., chiar dacă ar fi adevărată, nu poate duce la concluzia că prin decizie trebuiau să se acorde despăgubiri pentru o suprafaţă mai mare de teren decât suprafaţa solicitată în termen prin notificarea din 11 ianuarie 2002.
Apelanta nu a indicat, nici în faţa primei instanţe, nici în apel, vreo suprafaţă liberă de teren care ar aparţine intimatei şi care ar putea fi acordată în compensare.
Posibilitatea acordării unui teren în compensare este prevăzută de lege pentru ipoteza în care unitatea deţinătoare are terenuri libere.
Trimiterea apelantei la terenul intimatei care se învecinează pe o întindere de 600 m.p. cu terenul reclamantei, nu este suficientă pentru a demonstra că respectivul teren nu s-ar situa în limita de siguranţă prevăzută de lege pentru lucrările cu specific hidroenergetic (construcţii subterane necesare exploatării şi urmăririi în siguranţă a acumulării, respectiv, a amenajării hidroenergetice, de pe râul Jiu).
Apelanta nu a dovedit că intimata deţine alte terenuri decât cele strict necesare pentru realizarea obiectului său de activitate. Din punct de vedere al sarcinei probei, intimatei nu i se poate impune dovedirea faptului negativ al nedeţinerii altor terenuri.
Apelanta nu a solicitat în cursul procesului probe care să-i dovedească susţinerile, cum ar fi proba cu o expertiză tehnică de specialitate.
În acest context, Curtea de apel a constatat că intimata nu a procedat în mod abuziv, deoarece nu s-a dovedit că ar deţine terenuri libere şi neafectate de amenajări în proprietate.
Totodată, trebuie precizat că referirea la suprafaţa de 8000 m.p. din decizia nr. 7084 din 15 septembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are în vedere inclusiv suprafeţe de teren care sunt deţinute de către alte unităţi, acest lucru rezultând atât din cadrul procesual din dosarul menţionat (existenţa altor pârâţi alături de pârâta din prezenta cauză), cât şi din cele arătate de către reclamantă în notificarea din 11 ianuarie 2002.
Împotriva sus-menţionatei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta K.A.M., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, în mod greşit ambele instanţe, atât cea de fond cât şi cea de apel, au respins capătul de cerere privind suprafaţa reală la care este îndreptăţită reclamanta, respectiv 4912,67 m.p., în loc de 4000 m.p., cât au recunoscut intimatele pârâte, pentru că suprafaţa deţinută de acestea, conform documentaţiei tehnico-cadastrale, este cea de 4912,67 m.p.
La momentul formulării notificării din 11 ianuarie 2002, recurenta arată că a estimat suprafeţele ocupate de diverşi deţinători, printre care şi intimatele-pârâte în cauză, pentru că nu avea posibilitatea de acces în incinta acestora, pentru a măsura cu exactitate suprafaţa reală deţinută, însă actele doveditoare ale fostei proprietăţi a autorului acesteia, coroborate cu ocupaţiunea reală a intimatelor care nu prezintă niciun act de dobândire în mod legal a întregii suprafeţe, conduc la concluzia că suprafaţa concretă la care este îndreptăţită este cea din documentaţia cadastrală a acestora, respectiv 4912,67 m.p., motiv pentru care, solicită admiterea acestui capăt de cerere şi modificarea ambelor hotărâri din acest punct de vedere.
Referitor la respingerea solicitării obligării intimatelor - pârâte, al căror capital este majoritar de stat, de a-i atribui în compensare - în natură, suprafaţa de 4912,67 m.p., aferentă sediului sucursalei din Târgu-Jiu, pe un alt amplasament, nesolicitat de alte persoane îndreptăţite şi neafectat de utilităţi publice, consideră că ambele instanţe au respins acest capăt de cerere fără să analizeze această posibilitate, singurul argument în favoarea acestor soluţii fiind răspunsul intimatelor pârâte conform căruia nu deţin astfel de suprafeţe ce pot fi restituite şi faptul că reclamanta nu a solicitat o expertiză pentru identificarea unei posibile locaţii.
Recurenta arată în continuare, că a formulat plângerea împotriva deciziei intimatelor-pârâte, mizând pe buna credinţă a acestora, având în vedere faptul că reprezintă Statul Român şi nu un SRL oarecare. Solicitarea sa, îndeosebi cea din apel, a fost pentru un amplasament concret, respectiv la apus de proprietatea acesteia din strada B., cu menţiunea că între proprietate şi râul Jiu este un teren cu o lăţime de 70 m care nu este afectat de nici o utilitate publică, iar dacă se analizează actul de proprietate al autorului, se poate constata că fosta proprietate se învecina cu râul Jiu.
Retrocedarea în natură a terenului din această zonă de către Primăria Municipiului Târgu-Jiu s-a limitat la această distanţă (70 m) de râul Jiu pentru că diferenţa este deţinută de intimatele-pârâte. Fiind o solicitare concretă era firesc să fie transmis şi un răspuns concret de către intimatele-pârâte cu referire la acest amplasament din care să rezulte explicit dacă este afectat de utilităţi publice, care sunt acestea şi ce suprafaţă ocupă. Intimatele-pârâte s-au limitat să răspundă generic şi relativ.
De asemenea, arată că deşi a solicitat instanţelor să oblige pârâtele să prezinte situaţia terenurilor deţinute pe raza Municipiului Târgu-Jiu, acest lucru nu s-a realizat, astfel încât, ambele hotărâri s-au pronunţat pe simple afirmaţii şi nu pe o analiză concretă a actelor şi lucrărilor dosarului.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de motivele de nelegalitate invocate şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.
Astfel, referitor la prima critică, privind suprafaţa reală la care recurenta-reclamantă susţine că este îndreptăţită, respectiv 4912,67 m.p. în loc de 4000 m.p. teren, cât au recunoscut intimatele-pârâte, se constată că, în mod legal, în soluţionarea notificării din 11 ianuarie 2002 formulată de reclamanta K.A.M. în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, unitatea deţinătoare a emis decizia nr. 794 din 11 noiembrie 2008, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa solicitată în termen - prin notificare, respectiv cea de 4000 m.p. teren.
Susţinerile recurentei-reclamante pe parcursul procesului de faţă, având ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 794/2008, în sensul că societatea intimată deţine efectiv, conform documentaţiei cadastrale, 4912,67 m.p. teren, suprafaţă pentru care ar fi fost îndreptăţită la măsurile reparatorii, în mod corect, au fost înlăturate în etapa judiciară a procedurii de restituire, pe considerentul că prin decizia contestată trebuiau să se acorde măsuri reparatorii doar pentru suprafaţa solicitată în termen prin notificare, ci nu pentru o suprafaţă mai mare de teren.
În acest sens, instanţa supremă apreciază că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cu care, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului [alin. (1)].
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi prin O.U.G. nr. 145/2001, cu 3 luni potrivit fiecărui act normativ menţionat.
În raport de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din lege, solicitarea de restituire în natură trebuie să cuprindă atât elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, cât şi cele referitoare la bunul imobil respectiv, precum şi valoarea estimată a acestuia.
Potrivit alin. (5) al art. 22, nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Cum prin notificarea formulată în termenul legal, s-a solicitat în mod expres - la pct. 5 - acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 4000 m.p. teren atribuit de primărie către Electrocentrale Târgu-Jiu, în mod corect au reţinut instanţele anterioare, că împrejurarea relevată (lipsa identificării imobilului în întregul său, raportat la solicitarea concretă a reclamantei) este determinată în a concluziona că dispoziţia contestată sub acest aspect este legală şi temeinică.
Din economia textului de lege mai sus menţionat, rezultă că solicitările formulate pe această cale nu pot fi echivoce, ci atent şi detaliat precizate, iar imobilele solicitate, strict individualizate - aspecte care s-au statuat în jurisprudenţa constantă a instanţelor judecătoreşti.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, privind respingerea solicitării reclamantei de a i se atribui în compensare, în natură, suprafaţa de teren solicitată, pe un alt amplasament, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, reţinând că posibilitatea acordării unui teren în compensare este prevăzută de lege pentru ipoteza în care unitatea deţinătoare are terenuri disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
În mod corect s-a reţinut în cauză, că recurenta-reclamantă nu a dovedit faptul că intimata deţine alte terenuri decât cele strict necesare pentru realizarea obiectivului său de activitate.
Sub acest aspect, sarcina probei revenea recurentei-reclamante, neputându-se impune intimatei dovedirea faptului negativ al nedeţinerii altor terenuri libere şi neafectate de amenajări în proprietate.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă K.A.M. împotriva deciziei civile nr. 645 din 10 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3477/2010. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 3472/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
