ICCJ. Decizia nr. 3839/2010. Civil. Evacuare. Revizuire - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3839/2010

Dosar nr. 10003/1/2008

Şedinţa din 18 iunie 2010

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, revizuenţii C.I. şi C.O.C. au solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1777 din 21 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.L şi SC O. SA Bucureşti.

În motivarea cererii, părţile sus-menţionate au invocat că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (art. 322 pct. 2 C. proc. civ.), neluând în considerare memoriul 101 P din 13 decembrie 2007 şi nici înscrisurile depuse la data de 1 aprilie 2008, în Dosarul nr. 303/2007.

În mod greşit, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de SC O. SA, considerând că revizuenta C.O.C. era "persoană tolerată" în imobilul în litigiu, deşi obiectul pricinii nu se mai afla în fiinţă (art. 322 pct. 3 C. proc. civ.).

Revizuenţii invocă şi dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., susţinând că reprezentanţii societăţii au săvârşit fapte penale, respectiv abuz în serviciu prin producerea şi transmiterea unor informaţii false prin înscrisuri oficiale şi concluziile orale în faţa instanţei de judecată, fals şi uz de fals.

Susţin şi incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ., care rezultă din modul de analiză a înscrisurilor existente în dosar. Astfel, prin Decizia nr. 441 A din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, se reţine că Sentinţa nr. 6405 din 12 octombrie 2005 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti nu este opozabilă apelantei pârâte, deoarece nu a fost parte în proces, motiv pentru care intimata a promovat prezenta acţiune, în scopul obţinerii unei hotărâri de evacuare.

Intimata reclamantă nu a susţinut că această sentinţă ar fi opozabilă apelantei pârâte.

De asemenea, hotărârea respectivă este prescrisă şi perimată, având peste trei ani de la pronunţare.

În raport de motivele de revizuire invocate şi de dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă materială a acestei instanţe în soluţionarea cererii, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit textului de lege sus-menţionat, cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.

Revizuenţii au formulat calea de atac de retractare împotriva Deciziei nr. 1777 din 21 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi şi-au fundamentat cererea pe motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1, 2, 3 şi 5 C. proc. civ., care urmează regulile în materie de competenţă stabilite în art. 323 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti este competentă material să soluţioneze cererea de revizuire, Înalta Curte urmând a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, conform art. 158 alin. (3) cu referire la art. 323 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa soluţionării cererii de revizuire formulată de revizuenţii C.I. şi C.O.C. împotriva Deciziei nr. 1777 din 21 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3839/2010. Civil. Evacuare. Revizuire - Recurs