ICCJ. Decizia nr. 3837/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3837/2010
Dosar nr. 799/39/2009
Şedinţa din 18 iunie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 567 din 3 aprilie 2008 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de contestatorul D.S., în contradictoriu cu intimata Asociaţia de proprietari nr. 13 "S.", având ca obiect anularea Deciziei nr. 86 din 4 martie 2008, emisă de intimată, şi obligarea acesteia la plata drepturilor stabilite de art. 78 C. muncii, a daunelor morale şi a daunelor compensatorii; a fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 de RON cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de contestator împotriva hotărârii sus-menţionate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 1670 din 11 decembrie 2008; a fost obligat recurentul la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimată.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul contestator D.S., respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 1420 din 12 noiembrie 2009, pronunţată de către Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de drepturi şi asigurări sociale.
În pronunţarea deciziei, Curtea de Apel a reţinut că susţinerile revizuentului nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., ci reprezintă critici aduse unei hotărâri irevocabile, care tind la reformarea acesteia. Or, reformarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat nu este posibilă.
Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2010, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul D.S. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 1420 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava.
Faţă de hotărârea atacată şi de dispoziţiile art. 328 alin. (1) cu referire la art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de inadmisibilitate a recursului, pe care o consideră întemeiată, cu consecinţa respingerii căii de atac, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
După cum deja s-a arătat, hotărârea atacată cu revizuire este o decizie pronunţată în recurs, respectiv Decizia nr. 1670 din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizie irevocabilă, în condiţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., în consecinţă, nesusceptibilă de recurs, faţă de dispoziţiile art. 299 din acelaşi cod.
Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, hotărârea atacată cu revizuire în prezentul dosar nefăcând parte din categoria celor enumerate în textul de lege enunţat.
În concluzie, nici hotărârea dată asupra cererii de revizuire nu este supusă recursului, faţă de dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmând să respingă calea de atac exercitată de revizuentul D.S. împotriva Deciziei nr. 1420 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul de revizuentul D.S. împotriva Deciziei nr. 1420 din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de drepturi şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3836/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3838/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|