ICCJ. Decizia nr. 3961/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3961/2010
Dosar nr. 27416/3/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2008, Municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea circulaţiei a solicitat în contradictoriu cu pârâţii V.C.B., V.C., H.I.D. şi H.T., să se dispună exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a imobilului proprietatea pârâţilor, situat în Bucureşti, str. G., sector 1, precum şi trecerea acestui imobil în proprietatea expropriatorului şi stabilirea despăgubirilor cuvenite pârâţilor la suma de 381.300 RON.
1.2. În fapt.
În motivarea cererii reclamanta a învederat că prin Hotărârea nr. 267 din 2 noiembrie 2006 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în temeiul Legii nr. 33/1994, a fost declarată de utilitate publică lucrarea de interes local "Supralărgire Strada G. - B-dul I." şi că imobilul menţionat se află în zona afectată de lucrarea de interes public dispusă, cuantumul despăgubirilor propus pârâţilor care sunt proprietarii imobilului fiind stabilit la suma de 381.400 RON.
Întrucât pârâţii nu au contestat decizia comisiei de soluţionare a întâmpinărilor în instanţă şi în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.
1.3. În drept.
Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 şi Constituţia României.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 362 din 13 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea reclamantului şi a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a terenului de 190 mp proprietatea pârâţilor, situat în Bucureşti, str. G., sector 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. T.M.E., ale cărui concluzii au fost omologate în totalitate.
S-a dispus trecerea acestui imobil în proprietatea expropriatorului.
S-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pârâţilor la suma totală de 196.660 euro, la cursul BNR din ziua plăţii efective a acestor despăgubiri.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, ca valoare a terenului expropriat suma de 195.100 euro şi că prejudiciul cauzat pârâţilor ca urmare a executării lucrărilor este de 1560 euro, aceasta din urmă constând în diminuarea proprietăţii imobiliare cu o porţiune de teren de 190 mp, distrugerea sau recucerea la inutilizabil a unor construcţii edificate anterior pe teren şi necesitatea efectuării unor lucrări de reconfigurare a proprietăţii.
A reţinut în acest sens constatările şi concluziile lucrării de specialitate administrate în cauză, în varianta propusă de majoritatea membrilor comisiei de experţi, sens în care au fost avute în vedere regulile C. proc. civ. şi principiul majorităţii, care trebuie să guverneze raportul juridic dedus judecăţii din raţiuni de echitate şi în lipsa unor norme care să prevadă contrariul.
Cât priveşte sporul de valoare pretins a fi adus prin expropriere, terenului rămas neexpropriat, s-a reţinut opinia expertului în sensul că dat fiind locul amplasării proprietăţii expropriate, chiar şi anterior executării de către reclamant a lucrărilor de interes public - situată la aliniamentul trotuarului - nu există elemente necesare şi suficiente pentru a cuantifica şi estima un eventual sport de valoare adus imobilului ca urmare a executării lucrărilor.
Nu a fost primită susţinerea pârâţilor referitoare la stabilirea valorii reale a imobilului în funcţie de oferta de cumpărare făcută de o agenţie imobiliară străină, justificat de faptul că o ofertă de cumpărare unică, nu reprezintă în sine un etalon pentru aprecierea valorii de circulaţie, tranzacţiile internaţionale neputând constitui, ca regulă, un etalon pentru o piaţă internă.
3. Hotărârea instanţei de apel.
Prin Decizia nr. 484 A din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pârâţilor la suma de 114.548 euro (112.860 euro reprezentând valoarea reală a imobilului expropriat şi 1689 euro reprezentând prejudiciul cauzat expropriaţilor), la cursul BNR din ziua plăţii efective a acestor despăgubiri.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că principiul majorităţii, invocat şi aplicat de prima instanţă, nu este consacrat legal, dar şi că nici echitatea invocată de aceeaşi instanţă nu constituie un izvor formal de drept în sistemul de drept românesc, astfel încât raţiunile de echitate trebuie extrase, în cauza dedusă judecăţii, din raportul de proporţionalitate, ce trebuie să existe între măsura de interes public reprezentată de exproprierea terenului şi imperativul protejării interesului particular al persoanelor ce vor fi expropriate.
Consacrarea legală a protejării unui drept fundamental cum este dreptul de proprietate (art. 44 alin. (3) din Constituţia României), nu mai puţin măsura privării de proprietate, în modalitatea exproprierii, nu poate constitui pretext pentru a obţine mai mult decât ceea ce se cuvine.
În acest sens, Curtea a apreciat că raportul de expertiză efectuat în cauză de un expert de specialitate, titular ANE VAR, pe baza unor criterii şi metodologii expuse în mod corect şi în care sunt enunţate, în mod expres, la pct. 12.2, criticile şi corecţiile rezultatelor celuilalt raport de expertiză, constituie o probă ce nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului majorităţii.
S-a apreciat astfel şi în considerarea caracterului excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere, stabilit de art. 1 din Legea nr. 33/1994, ca şi în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 ce reglementează conţinutul despăgubirii, că se impune acordarea sumelor reţinute în dispozitivul deciziei, ca echivalent al prejudiciului cauzat intimaţilor şi care reflectă în opinia instanţei, prejudiciul real creat intimaţilor şi o indemnizare proporţională şi substanţială în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru exproprierea terenului proprietatea intimaţilor.
4. Recursul
4.1. Motive
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei curţii de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
În dezvoltarea recursului, pârâţii au susţinut următoarele:
- Instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea principiului majorităţii ca principiu de drept, deşi potrivit art. 40 din Legea nr. 33/1994 dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens au invocat şi conţinutul unui înscris numit "scrisoare de introducere" emis de una dintre cele mai mari agenţii imobiliare din România, din care rezultă acceptul ferm al unui cumpărător pentru un preţ real de piaţă mai mare decât cel din expertiză.
Desfiinţarea principiului majorităţii aplicat de prima instanţă desfiinţează chiar stabilitatea actului de justiţie.
- Contrar probelor dosarului şi principiului de bază sus-enunţat al legii speciale, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 33/1994 care are incidenţă legală în mod absolut şi care consacră în mod indubitabil echitatea în astfel de cauze, ce trebuie să reflecte dreapta şi prealabila despăgubire acordată expropriaţilor, critică ce a fost încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
- În aceleaşi motive de recurs a fost încadrată şi critica privind lipsa de legalitate a dispoziţiei instanţei privind încălcarea raportului de proporţionalitate între prejudiciul pretins şi despăgubirea acordată, cu consecinţa, în caz contrar a împovărării excesive a statului, ceea ce conturează convingerea că nu au fost avute în vedere toate criteriile relevante speţei cât priveşte determinarea despăgubirii în situaţii similare celei deduse judecăţii.
Nu a motivat instanţa de apel considerentele pentru care au fost înlăturate constatările celorlalţi doi experţi desemnaţi în cauză, deşi unul dintre aceştia, desemnat de instanţă, este expert autorizat de Ministerul Justiţiei în specialitatea evaluări proprietăţi imobiliare şi a cărui opinie s-a întemeiat pe standardele internaţionale de evaluare şi nu în baza unor normative tehnice emise de expropriator, preferate şi însuşite de instanţa de apel.
Ca urmare, în scopul dezdăunării juste şi echitabile şi cu respectarea regulii de bază a legii speciale ce reglementează materia ce guvernează litigiul dedus judecăţii, au solicitat admiterea recursului corespunzător celor arătate în preambulul recursului.
4.2. Analiza făcută de instanţa de recurs.
Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Deşi şi-au întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. prov. civ., recurenţii nu au dezvoltat criticile ce ar putea fi încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., norme legale de strictă interpretare şi aplicare, context în care recursul reclamanţilor cu referire la aceste critici nu poate fi primit.
Cât priveşte criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reţine că, potrivit acestui text legal, se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare a legii, adică soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea iar înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
Or, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale, ele fiind prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 invocate de altfel de recurenţi şi a căror nerespectare pune într-adevăr în discuţie încălcarea legii.
Potrivit acestei norme legale, "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" defineşte preţul de piaţă, a cărui stabilire implică administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.
Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor fondului cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în speţă în concordanţă cu criteriile prevăzute de textul de lege menţionat, constituie o chestiune de netemeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept sus arătate, scapă controlului instanţei de recurs.
Sub motivul încălcării de către judecătorii fondului a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurenţii solicită, în principal, o reevaluare a probatoriului administrat în faţa instanţelor de fond, cu consecinţa stabilirii unui alt cuantum al despăgubirii, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.
Susţinerea recurenţilor potrivit căreia, la stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite, instanţele de fond nu ar fi avut în vedere, contrar prevederilor art. 26 din lege, oferta evocată, precum şi principiul majorităţii nu poate fi primită.
Aceasta pentru că textul legal enunţat se exprimă ritos în sensul determinării despăgubirii prin raportare la preţuri "cu care se vând, în mod obişnuit şi imobilele de acelaşi fel, şi nu la potenţiale/eventuale tranzacţii ce ar putea avea ca obiect bunul/bunuri similare celui litigios.
Recurenţii nu au administrat probe din care să rezulte dacă valoarea inserată în oferta prezentată corespunde preţului de tranzacţionare, deci materializat în contractele de vânzare-cumpărare pentru bunuri/terenuri de acelaşi fel din zona supusă exproprierii, context în care, cu temei şi cu respectarea criteriilor legale enunţate de norma ce guvernează raportul juridic litigios, s-a procedat la determinarea valorii despăgubirii reţinute prin hotărârea recurată.
Pretinsa încălcare a unui principiu de drept - principiul majorităţii - invocată drept critică în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de asemenea nu poate fi primită, întrucât, aşa cum cu temei a reţinut şi instanţa de apel, un atare principiu nu-şi găseşte consacrare legală în normele de drept material (inclusiv ale legii speciale - Legea nr. 33/1994) ori procesuale; care de altfel nu au fost invocate de parte, constituindu-se astfel într-o critică formală nesusceptibilă de reformarea hotărârii atacate.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii V.C., V.C.B., H.l.D. şi H.T. împotriva Deciziei nr. 484 A din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3962/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3960/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
