ICCJ. Decizia nr. 3962/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3962/2010
Dosar nr. 38978/3/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 101 din 26 ianuarie 2009 a admis acţiunea reclamantului S.V. împotriva pârâţilor Municipiul Bucureşti prin primarul general şi a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziţia de restituire în natură a terenului determinat prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert V.D.G. în suprafaţă de 314,1 m2 liber de construcţii situat în Calea F. Bucureşti (potrivit rectificării sentinţei prin încheierea din 6 aprilie 2009 pronunţată în acelaşi dosar). S-a constatat totodată dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia cu destinaţie de locuit situată la aceeaşi adresă şi pentru terenul de sub aceasta şi a fost obligat pârâtul să înainteze documentaţia la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut că reclamantul a învestit la 17 octombrie 2008 instanţa cu o cerere de restituire în natură a terenului de 330 m2, curtea imobilului din Calea F., precum şi de constatare a dreptului la despăgubiri pentru clădirea şi terenul de sub această construcţie, conform Legii nr. 112/1995.
S-a constatat că reclamantul a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare nr. 275 din 24 mai 2001, justificându-şi cererea cu contractul de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 1924 al autorilor săi, E. şi Ş.M. care au cumpărat imobilul în Calea F., imobil naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950 (poziţia nr. 4735).
S-a constatat că reclamantul îşi legitimează poziţia de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 prin certificatele de moştenitor, el fiind unicul moştenitor al persoanei din proprietatea căreia a fost naţionalizat imobilul.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin Decizia civilă nr. 594 din 19 noiembrie 2009 a admis apelurile formulate de reclamant şi de pârât împotriva sentinţei nr. 101/2009 şi a de reclamant şi de pârât împotriva Sentinţei nr. 101/2009 şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca rămasă fără obiect.
S-a constatat că litigiul a rămas fără obiect întrucât a fost emisă între timp Dispoziţia nr. 11957 din 28 iulie 2009 prin care s-a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafaţă de 305,20 m2 cu obligarea proprietarului de a respecta dreptul de acces pentru ceilalţi coproprietari.
S-a mai constatat că reprezentantul apelantului pârât a susţinut că nu are un mandat special pentru a declarat că renunţă la apel însă a solicitat să se ia act de cererea reclamantului care înainte de dezbaterea pe fond a declarat că acţiunea a rămas fără obiect.
S-a constatat că pârâtul a recunoscut dreptul reclamantului şi că acesta din urmă a achiesat la Dispoziţia nr. 11957 din 28 iulie 2009.
S-a apreciat că nu se putea pronunţa o soluţie de admitere a apelurilor întrucât în acest mod s-ar fi încălcat principiul disponibilităţii acţiunii civile în condiţiile în care prin sentinţa atacată s-a acordat un teren de 314,1 m2 iar prin Dispoziţia nr. 11957/2009 s-a dispus restituirea în natură a unui teren de 305,20 m2.
Cât priveşte notificarea referitoare la clădire şi terenul de sub ea s-a constatat că aceasta îşi urmează cursul firesc conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ea nereprezentând aspecte conflictuale între părţi.
3. Recursul
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, invocând în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
În fapt, în esenţă, s-a criticat decizia pentru nelegalitate conform pct. 9 deoarece instanţa a ignorat concluziile pârâtelor în sensul de a respinge apelurile ca rămase fără obiect şi lipsite de interes şi, ca urmare, greşit s-a respins acţiunea ca rămasă fără obiect, încălcându-se principiul disponibilităţii, al efectului devolutiv al apelului şi, respectiv, al neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac.
Ca urmare s-a criticat respingerea în totalitate a acţiunii deşi capătul de cerere referitor la constatarea dreptului la despăgubiri pentru construcţie şi terenul de sub aceasta a fost corect admis. Or, prin Dispoziţia nr. 11957 din 28 iulie 2009 nu s-a luat nici o decizie cu privire la cererea de despăgubiri făcută prin notificare.
S-a mai criticat soluţia pentru motivările mai sus arătate şi pentru că ea a reprezentat o acordare a ceea ce nu s-a cerut.
Decizia Curţii de apel a fost atacată şi pentru împrejurarea că respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, inclusiv a celei referitoare la despăgubiri, nu a fost motivată, această soluţie, în raport de conţinutul dispoziţiei intervenite pe parcursul judecării cauzei, apărând ca nefondată.
Motivarea formulată de instanţă pentru necesitatea admiterii apelurilor a fost criticată atât pentru că este contradictorie cât şi pentru că a fost desprinsă dintr-o interpretare greşită a actului dedus judecăţii.
5. Analiza instanţei de recurs
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:
Acţiunea reclamantului - petitul cu care a învestit instanţa - a privit în principal împrejurarea că notificarea, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a rămas nesoluţionată cât priveşte restituirea în natură a unui teren (curte) şi, respectiv, în echivalent bănesc a construcţiei şi terenului ocupat de aceasta.
Tribunalul a admis această acţiune obligând pârâtul la restituire în natură a suprafeţei de 314,1 m2 şi a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri prin echivalent pentru construcţie şi terenul ocupat de aceasta.
Apelurile declarate de părţi - fiecare pentru motive diferite - au fost soluţionate de instanţa de apel în sensul că au fost admise. Consecinţa admiterii apelurilor a fost însă greşit stabilită în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect, în raport de emiterea Dispoziţiei nr. 11957/2009 şi în raport de declaraţiile făcute de părţi în această cale de atac.
Potrivit Dispoziţiei nr. 11957/2009 emisă în rezolvarea notificării nr. 275 din 24 mai 2001 s-a dispus restituirea în natură în proprietate către reclamant a terenului în suprafaţă de 305,20 m2.
Dispoziţia nu conţine măsuri cu privire la capătul de cerere referitor la despăgubiri (existent şi în notificare şi în acţiunea introductivă de instanţă).
Cu toate acestea s-a interpretat în mod greşit de către instanţa de apel că achiesarea reclamantului la această dispoziţie valorează renunţarea la acţiune.
Luându-se act de declaraţia apelantului pârât precum şi de acordul reclamantului cu dispoziţia intervenită, instanţa de apel admiţând apelul trebuia să schimbe în parte sentinţa instanţei de fond în sensul de a constata că a rămas fără obiect doar capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului (capăt de cerere soluţionat prin dispoziţia emisă de primarul general al Municipiului Bucureşti).
Constatând însă că cererea de despăgubire nu a primit o soluţionare prin Dispoziţia nr. 11957/2009 emisă de primarul general şi că nu s-a făcut o declaraţie expresă a reclamantului în legătură cu renunţarea la acest capăt de cerere, instanţa de apel trebuia să menţină dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la această cerere.
Pentru considerentele arătate se constată că recursul este întemeiat decizia Curţii de apel fiind pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 246 şi 247 C. proc. civ. cât priveşte declaraţia părţilor şi cu greşita aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nerespectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., cât priveşte soluţia dată pe fond acţiunii.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a admis recursul, a fost modificată în parte decizia Curţii de Apel în sensul că a fost schimbată în parte Sentinţa nr. 101/2009 a Tribunalului şi s-a respins ca rămas fără obiect capătul de acţiune referitor la obligarea de restituire în natură a terenului.
Pe cale de consecinţă au fost păstrate celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva Deciziei nr. 594 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că schimbă în parte Sentinţa nr. 101 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Respinge ca rămas fără obiect capătul de acţiune referitor la obligarea la restituirea în natură a terenului.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4075/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3961/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
