ICCJ. Decizia nr. 4227/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4227/2010
Dosar nr. 27054/3/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Reclamanţii H.I. şi S.A. au chemat în judecată pe pârâta P.S.V. C. SA Bucureşti solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti neacordate în sumă de 4872 lei, reprezentând diferenţă salarii compensatorii şi dobândă legală, precum şi la plata sumei de 550 lei, reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pe anul 2005 şi dobânda legală.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată conform contractului individual de muncă, beneficiază şi de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură şi de societate, respectiv beneficiau de 12 salarii compensatorii, calculate în raport cu salariul mediu brut pe societate, însă pârâta i-a plătit drepturile într-un cuantum mai mic.
În drept, au fost invocate prevederile dispoz. art. 243 C. muncii, art. 170 alin. (2) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură pe anii 2005, 2006 şi 2007.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 773 din 12 mai 2009 a stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 6921 din 5 noiembrie 2009 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, excepţie invocată din oficiu, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, conform art. 20, art. 21 C. proc. civ. a dispus înaintarea cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului şi a pronunţării unui regulator de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. c), tribunalele judecă în prima instanţă conflicte de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt în sensul că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului, iar potrivit dispoziţiilor art. 298 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziţii contrare.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt contrare Legii nr. 53/2003, astfel încât rezultă că acestea au fost abrogate implicit.
Tribunalul a considerat că dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 referitoare la competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de drepturi nu au valoarea de normă specială decât în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, deoarece în vechea reglementare a Codului Muncii - Legea nr. 10/1972, în vigoare la data adoptării Legii nr.168/1999, nu erau prevăzute dispoziţii speciale referitoare la competenţa materială şi teritorială de soluţionare a litigiilor de muncă.
Ulterior, prin dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi devin de competenţa instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea.
Tribunalul a apreciat că nu se poate considera că Legea nr. 168/1999 este o lege specială în raport de Legea nr. 53/2003, ci, ambele acte normative au, unul faţă de celălalt, caracter general în privinţa aspectelor analizate anterior, situaţie în care nu se poate face aplicarea principiului că norma specială are prioritate faţă de cea generală.
Cum reclamanţii au domiciliul în Arad, în considerarea dispoziţiilor art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, coroborată cu dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ., faţă de caracterul exclusiv al competenţei teritoriale în această materie, instanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale în favoarea Tribunalului Arad.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, urmează să constate că în cauză competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamante revine Tribunalului Arad pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 284 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiaşi text statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la primul alineat se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz sediul.
Aşadar, raportat la alin. (1) al art. 284 C. muncii, coroborat cu art. 2 lit. c) C. proc. civ. la care textul face trimitere, competenţa materială aparţine tribunalului.
Alin. (2) al art. 284 C. muncii instituie o competenţă teritorială derogatorie de la competenţa generală prevăzută de art. 5 C. proc. civ., în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul reclamantul.
Aplicarea prevederilor Codului Muncii se impune, în speţă, în raport de împrejurarea că noua reglementare este ulterioară Legii nr. 168/1999 cât, şi în raport de faptul că dispoziţiile art. 298 alin. (2) C. muncii prevăd că pe data intrării în vigoare a acestuia se abrogă orice alte dispoziţii contrare, deci, implicit, şi dispoz. art. 72 din Legea nr. 168/1999, reţinute de Tribunalul Arad în considerentele deciziei de declinare a competenţei sale teritoriale în soluţionarea cauzei.
În speţă, reclamanţii îşi au domiciliul în Arad, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, astfel încât, în aplicarea art. 284 alin. (2) competenţa revine Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4220/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 438/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
