ICCJ. Decizia nr. 4213/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4213/2010
Dosar nr. 1891/84/2008
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
Reclamantul D.T. a chemat în judecată Statul Român, Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru obligarea acestora la plata daunelor morale în cuantum de 50 milioane Euro pentru încălcarea Convenţiei Drepturilor Omului, a Constituţiei României art. 21, art. 24, art. 34, art. 51 şi a Legii nr. 275/2006, motivând ca a fost supus la experienţe medicale în penitenciar, prin lipsa tratamentului medical, în condiţiile în care suferă de diabet şi boli cardiace, starea sa de sănătate agravându-se datorită stresului.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, prin sentinţa civilă, nr. 3004 din 19 decembrie 2008, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului, reţinând că acesta nu a probat existenţa vreunei îngrădiri din partea unei persoane sau a unei instituţii, organizaţii etc, a încălcării dreptului său la apărare sau a dreptului la petiţionare.
Astfel, prima instanţă a apreciat că reclamantul, nefiind în situaţia încălcării vreunui drept, nu se poate reţine existenţa unei pagube morale rezultate din această condiţie.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 136A din 24 aprilie 2009 a admis apelul declarat de către reclamant, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că reclamantul, în data de 23 septembrie 2008, şi-a completat cererea introductivă, în sensul că, a solicitat introducerea în cauză şi a Penitenciarului Satu Mare şi a Directorului General al Penitenciarului, iar prima instanţă nu a dispus introducerea lor în cauză, încălcând astfel dispoziţiile art. 85 şi art. 107 C. proc. civ. şi principiul disponibilităţii.
Prima instanţă a greşit şi atunci când nu s-a pronunţat pe cererile de probaţiune ale reclamantului şi nu a lămurit dacă solicitările acestuia, vizând încălcarea dreptului la petiţionare, efectuarea unor convorbiri telefonice, chestiuni medicale şi încălcarea dispoz. art. 3, art. 4 din Legea nr. 275/2006, a art. 21, art. 24, art. 31, art. 34 şi art. 51 din Constituţie se constituie în petite distincte, pe lângă cel privind plata daunelor morale sau sunt cauza acestei solicitări principale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susţinerea recursului pârâta a formulat următoarele critici.
- intimatul-reclamant nu a probat susţinerile cererii introductive, în sensul că i s-ar fi încălcat vreunul dintre drepturile menţionate de acesta, fapta ilicită sau existenţa unui prejudiciu;
- instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 85, art. 107 C. proc. civ., astfel încât nu se impune casarea cu trimitere.
La termenul de judecată din data de 2 iulie 2010 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, pe care o reţine ca incidentă speţei pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, deşi recurenta a indicat, prin cererea scrisă, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat nici o critică de nelegalitate, care să poată fi circumscrisă acestui motiv de casare a hotărârii, temeiul fiind menţionat pur formal.
Din cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, se constată că recurenţii nu au dezvoltat critici care să poată fi circumscrise vreunui motiv de recurs, nu au arătat în ce mod, prin soluţia pronunţată, legea ar fi fost incorect aplicată sau în ce constă greşita interpretare a textului legal.
Recurenta îşi exprimă nemulţumirea în raport de fondul cauzei, de faptul că reclamantul nu a probat pretenţiile sale, dar nu a precizat în ce constau nelegalităţile invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă sau prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă, în legătură cu aceste dispoziţii legale.
Totodată, recurenta susţine că au fost respectate dispoziţiile ce reglementează normele de procedură, dar nu dezvoltă motivele pentru care soluţia procesuală a instanţei de apel, care a reţinut exact contrariul, nu este legală.
Succesiunea de afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu permite reţinerea vreunei critici, susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Cum, în raport de lucrările cauzei, nu se pot reţine în speţă motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu în susţinerea casării/ modificării deciziei recurate şi care să determine incidenţa dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, constatând că nu se pot identifica argumente care să permită instanţei configurarea vreunei critici în cazurile de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302-303 C. proc. civ. şi 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva deciziei nr. 136A din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 438/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4209/2010. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
