ICCJ. Decizia nr. 4208/2010. Civil. Obligaţia de a face. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4208/2010

Dosar nr. 42099/1/2004

Şedinţa publică din 2 iulie 2010

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Judecătoria Râmnicu Sărat, prin sentinţa civilă nr. 548 din 4 mai 2004 a admis în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanţii B.G., B.I., B.M.L. în contradictoriu cu pârâţii SC E.C. SRL, SC A. SA Râmnicu Sărat şi Primăria municipiului Râmnicu Sărat, a obligat pe pârâta SC E.C. SRL să-şi ridice baraca metalică amplasată pe terenul reclamanţilor, iar, în caz de refuz, a autorizat reclamanţii să îşi ridice construcţia pe cheltuiala acestei pârâte, la plata lipsei de folosinţă, a cheltuielilor de judecată către reclamanţi şi a respins acţiunea faţă de pârâtele, SC A.SA Râmnicu Sărat şi Primăria municipiului Râmnicu Sărat.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 2346 din 9 septembrie 2004, învestită cu soluţionarea apelului formulat de către pârâta SC E.C. SRL, a respins calea de atac şi a menţinut soluţia primei instanţe.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 octombrie 2004.

Prin încheierea de şedinţă din data de 6 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr. 2346 din 9 septembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieştii, secţia civilă, formulată de pârâta SC E.C. SRL, în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., constatând că nicio parte nu s-a prezentat la apelul cauzei şi nu a solicitat judecarea acesteia în lipsă.

La data de 4 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.

Analizând excepţia perimării recursului declarat de pârâta SC E.C. SRL, Înalta Curte reţine că este incidentă speţei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 6 mai 2005, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.

Din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 8 mai 2006, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi având în vedere totodată dispoz. art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora perimarea se poate constata de instanţă şi din oficiu, Înalta Curte reţine ca fiind perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită, potrivit textului de lege anterior menţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de pârâta SC E.C. SRL împotriva deciziei nr. 2346 din 9 septembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iulie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4208/2010. Civil. Obligaţia de a face. Recurs