ICCJ. Decizia nr. 475/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 475/2010
Dosar nr. 1847/62/2007
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
La 14 februarie 2007, reclamanta O.M. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Braşov, contestând Decizia nr. 491 din 19 decembrie 2007.
In motivarea cererii, al cărei temei juridic nu a fost indicat, reclamanta a susţinut că:
- este moştenitoarea defunctei M.E., proprietara apartamentului nr. 10 din imobilul situat în Braşov;
- prin dispoziţia contestată, pârâta a propus defunctei ca pentru apartamentul menţionat, înstrăinat conform Legii nr. 112/1995, să-i fie acordate despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005;
- nu este de acord cu această propunere deoarece înstrăinarea apartamentului a fost abuzivă.
La 7 decembrie 2007, reclamanta şi-a completat cererea, învederând că:
- înţelege să-i cheme în judecată pe pârâţii SC R. SRL Braşov, SC C. SA Braşov şi P.R.E.;
- solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 156 din 12 noiembrie 1996 şi a Deciziei nr. 491/2007, precum şi obligarea pârâtei SC R. SRL Braşov la emiterea unei noi decizii, de restituire a imobilului în natură.
În motivarea cererii completatoare, întemeiată pe art. 948, art. 966 şi art. 968 C civ. şi prevederile Legilor nr. 112/1995 şi nr. 10/2001, reclamanta a susţinut că:
- apartamentul în discuţie, dobândit de către părinţii săi în anul 1972, prin contract de vânzare-cumpărare autentificat, a fost preluat de stat, fără plată, în anul 1989, conform Decretului nr. 223/1974, consecutiv plecării definitive din ţară a celor 2 coproprietari;
- în anii 1992 şi 1996, părinţii săi au solicitat autorităţilor locale restituirea apartamentului preluat de stat în baza unui act normativ neconstituţional şi contrar normelor europene privitoare la dreptul de proprietate;
- urmare acestor cereri, la 19 noiembrie 1992, Consiliul Local al Municipiului Braşov a răspuns că, în lipsa unui act normativ care să înlăture efectele Decretului nr. 223/1974, nu poate da curs solicitării de restituire, iar la 2 februarie 1996, Consiliul Judeţean Braşov a transmis părinţilor săi copia deciziei prin care autorităţile locale au dispus (în anul 1989) trecerea apartamentului în proprietatea statului;
- la 12 noiembrie 1996, pârâta P.R.E. a cumpărat apartamentul de la SC R. SRL Braşov sau SC C. SA Braşov;
- înstrăinarea menţionată, bazată pe prevederile Legii nr. 112/1995, s-a realizat cu rea credinţă deoarece exista o solicitare de restituire formulată la începutul aceluiaşi an, iar cumpărătoarea cunoştea ori ar fi putut cunoaşte situaţia juridică a imobilului şi intenţia proprietarilor de a-1 redobândi.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 95 din 21 martie 2008, a admis excepţia referitoare la prescripţia cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 156/1996, a respins acţiunea precizată şi completată şi a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei P.R.E. 1000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- apartamentul în litigiu a aparţinut soţilor M.L. şi E., de la care a fost preluat de stat, fără plată, la 16 septembrie 1989, conform prevederilor Decretului nr. 223/1974;
- prin contractul nr. 156 din 12 noiembrie 1996, încheiat potrivit Legii nr. 112/1995 între SC C. SA Braşov şi P.R.E., apartamentul a fost vândut acesteia din urmă, care, la 30 octombrie 1997, şi-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate astfel dobândit;
- ulterior apariţiei Legii nr. 10/2001, coproprietara M.E. a solicitat Primăriei Municipiului Braşov, prin notificarea înregistrată la 19 iulie 2001, restituirea în natură a apartamentului, învederând că are şi calitatea de succesor al celuilalt coproprietar, predecedat;
- Primăria Municipiului Braşov a trimis notificarea, spre competentă soluţionare, pârâtei SC R. SRL Braşov, care, prin Decizia contestată, a respins cererea de restituire în natură (pe considerentul că apartamentul a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995) şi a propus notificatoarei acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute de legea specială;
- reclamanta este moştenitoarea coproprietarilor M.L. şi E., care au decedat la 27 ianuarie 2000 şi, respectiv, 28 decembrie 2006;
- solicitarea reclamantei, de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost formulată la 7 februarie 2007, cu depăşirea considerabilă a termenului de prescripţie prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;
- în speţă nu sunt operante prevederile art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 deoarece, prin înscrierea în cartea funciară, contractul de vânzare-cumpărare a fost făcut public, astfel ca atac reclamanta, cât şi antecesoarea acesteia, aveau posibilitatea să promoveze acţiunea în constatarea nulităţii absolute în termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;
- prin excepţie de la principiul restituirii în natură, art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 prevede că pentru imobilele înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor legale se stabilesc doar măsuri reparatorii în echivalent;
- faţă de împrejurarea că reclamanta nu mai poate obţine constatarea nulităţii absolute a contractului de înstrăinare a apartamentului, în speţă sunt incidente prevederile textului menţionat.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 169 din 17 decembrie 2008, a respins apelul declarat de reclamantă.
S-a reţinut că:
- atributul suveran a permis legiuitorului să configureze prin Legea nr. 19/2001 un regimul al nulităţii distinct de dreptul comun;
- instituirea acestui regim distinct este justificată de cerinţa stabilităţii şi siguranţei dinamice a circuitului imobilelor, mai ales al celor ce fac obiectul reglementării legii speciale de reparaţie;
- înscrierea în cartea funciară, în anul 1997, a dreptului de proprietate al paratei P.R.E., a permis reclamantei să cunoască situaţia juridică a imobilului;
- faţă de prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, tribunalul a făcut o temeinică şi legală aplicare a art. 18.
Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, reanalizarea contestaţiei şi, pe fond, restituirea în natură a apartamentului părinţilor săi.
In motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susţinut că:
- acţiunea dedusă judecăţii conţine o cerere principală, de anulare a deciziei referitoare la acordarea despăgubirilor şi emiterea unei noi decizii, de restituire în natură a apartamentului preluat abuziv de stat, precum şi o cerere accesorie, de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect acelaşi imobil;
- prima instanţă a soluţionat doar cererea accesorie, fără a mai examina şi cererea principală, care a rămas practic nesoluţionată;
- acest procedeu este nelegal deoarece, faţă de caracterul imprescriptibil al dreptului său de proprietate, instanţa, chiar şi în condiţiile prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să soluţioneze mai întâi cererea principală;
- soluţionarea pe fond a cererii principale era impusă şi de art. 6 din Legea nr. 213/1998, jurisprudenţa Curţii Europene, art. 6 din Convenţia Europeană şi art. 21 din Constituţie;
- pe de altă parte, prin soluţionarea cauzei exclusiv pe excepţie, instanţele i-au încălcat dreptul de liber acces la justiţie;
- pe fond, statul şi-a creat un titlu artificial şi nevalabil deoarece şi-a intabulat dreptul de proprietate înaintea comunicării deciziei administrative de preluare a apartamentului, privându-i astfel pe proprietari de posibilitatea contestării acestei măsuri;
- titlul statului este lovit de nulitate absolută şi pentru că la preluarea apartamentului din proprietatea părinţilor săi au fost încălcate normele imperative care reglementau asemenea măsuri;
- în atare condiţii, dreptul de proprietate al persoanei deposedate (care, oricum, este imprescriptibil) nu s-a stins niciodată, astfel că statul nu avea posibilitatea legală să transmită un asemenea drept.
Aceste critici, a căror dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate deoarece:
- reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile, între altele, pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care în art. 18 lit. c) prevede că pentru imobilele preluate abuziv de stat dar legal înstrăinate, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent;
- admiterea capătului de cerere privitor la anularea deciziei contestate şi emiterea unei noi decizii, de restituire a imobilului în natură, este condiţionată aşadar de admiterea celuilalt petit, referitor la constatarea nulităţii absolute a înstrăinării apartamentului revendicat;
- or, de vreme ce a constatat prescripţia dreptului la acţiunea în anularea înstrăinării, prima instanţă trebuia să respingă cererea de anulare a deciziei atacate şi restituire a imobilului în natură, neavând posibilitatea legală de a o admite;
- este prin urmare evident că instanţa de fond a examinat integral acţiunea dedusă judecăţii şi că nemulţumirea recurentei reclamante vizează, de fapt, respingerea capătului de cerere pe care îl consideră principal, iar nu pretinsa omisiune a examinării acestuia;
- apartamentul în litigiu a fost preluat de stat în anul 1989, astfel că la data înstrăinării (12 noiembrie 1996) nu se afla în patrimoniul părinţilor reclamantei, deci nu constituia un „bun actual" în sensul Convenţiei Europene;
- în atare situaţie, reclamanta nu se poate prevala de un pretins drept de proprietate, care oricum, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii, respectiv acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, nu justifica încălcarea prevederilor imperative ale art. 18 lit. c) şi art. 45 alin. (5) din acest act normativ;
- încălcarea textelor menţionate nu este justificată nici de art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 6 din Convenţia Europeană odată ce legea internă precitată a fost adoptată ulterior înstrăinării apartamentului revendicat, iar instituirea unor termene de prescripţie extinctivă nu constituie, de principiu, o restrângere a dreptului la un proces echitabil;
- depăşirea termenului de prescripţie împiedică analizarea pretinselor neregularităţi ale titlului de proprietate al statului.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea O.M. împotriva deciziei nr. 169/AP din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 473/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 458/2010. Civil → |
|---|
